Don't let your dreams fall asleep

Mihail VAKULOVSKI

 

E lună plină şi unii ne-au promis pentru seara asta... marele cutremur. Nu ştiu dacă a fost sau nu a fost cutremurul afară, că-s la Luna Amară, în Cross Roads Rock Pub, concert care a început la ora 21 şi ceva, azi, pe 9 mai, de Ziua Victoriei. E un concert care oferă foarte multe, chiar mai multe decît de obicei la un concert Luna Amară. Pe lîngă cîntarea obişnuită, care la Luna Amară înseamnă muzică, poezie, atitudine socială & existenţială, de data asta avem şi lansarea noului album al formaţiei rock clujene, „Don't let your dreams fall asleep”, iar în preţul biletului de intrare (30 lei) a intrat şi revista „Sunete” (nr. din mai), care conţine CD-ul Luna Amară.

 

Concertul de lansare a fost atît de fain, încît ascultătorii-spectatori nu i-au lăsat pe cei de la Luna Amară să-şi încheie concertul… practic după un alt concert. Adică bisurile au fost atît de insistente, încît după concertul de lansare a albumului Luna Amară a cîtat cam tot atîta, concertul încheindu-se doar pe la 24, 20. Alte noutăţi: Vali, ultimul chitarist al formaţiei, s-a retras, actualul chitarist fiind Mihnea-Andrei, care s-a înscris perfect în formaţie, cîntînd cu Nick, Mihnea, Sorin şi Răzvan de parcă ar fi făcut parte din Luna Amară dintotdeauna. Iată ce zice Mihnea despre noul lunatic: "Sincer, ne-a surprins decizia lui Vali, însă e decizia lui şi o respectăm, chiar dacă era cât pe ce să ne strice planurile de turneu. Am avut noroc cu Mihnea-Andrei, care e un chitarist foarte bun şi cu care suntem prieteni de mai demult. Acum este şi el parte din Luna Amară şi suntem siguri că va rămâne parte a acestei formaţii mult, mult timp". Altă noutate a fost chitaristul de la formaţia braşoveană The Others, iar publicul braşovean n-a fost o noutate nici pentru Luna Amară, care au declarat cu mai multe ocazii că se simt foarte bine la Braşov. E adevărat că am văzut printre feţele deja cunoscute la concertele rock din Braşov şi oameni mai în vîrstă, cumva, ca la concertul Sarmalele Reci, mai puţin obişnuiţi cu concertele rock, dar în temă cu fenomenul sau simpatizanţi ai formaţiei clujene. Erau şi doi tipi care păreau din alt film, dar se vedea clar că le place ce aud, chiar dacă dansurile făceau link spre alte zone muzicale… Unul semăna cu un fost boxer care s-a lăsat şi s-a alcoolizat, robust şi cu nasul rupt, iar celălalt parcă era personajul principal din Trainspotting… În rest - tineri şi tinere, lume frumoasă, cu "Sunete" cu albumul în mîini, am văzut şi un tată cu aparatul foto care era cu fiu-so, cu tricou cu AC/DC, frumos. Un concert extraordinar, nu rataţi în nici un caz concertele de lansare Luna Amară, „Don't let your dreams fall asleep”, din oraşele voastre!

 

Ce spune Nick, vocalistul şi chitaristul L.A. despre noul album:

„Albumul se numeşte „Don’t let your dreams fall asleep”, are 11 piese noi-nouţe şi o variantă de studio a piesei „Mara” (iniţial în varianta live pe Asfalt, 2004). În primul rând, e primul album Luna Amară care are un titlu în limba engleză. Poate unii se vor întreba de ce... mai ales că Luna Amară s-a prezentat, zic eu, cu texte în limba română care au reuşit să fie mai mult decât o penibilă şi găunoasă înşiruire de stereotipii ri(t)mate. Nu e mare lucru de răspuns... pur şi simplu la momentul respectiv atât Mihnea cât şi eu aşa am simţit. Cu siguranţă că, ascultând foarte multă muzică, în marea ei parte cântată în limba engleză, ca artist îţi asumi anumite influenţe, te revendici unei anumite familii, chiar dacă poate doar în capul tău. În rest, albumul e probabil cel mai omogen de până acum din punct de vedere stilistic, deşi piesele sunt suficient de variate încât să nu plictisească, multe chitări acustice, trompeta, voci şi groove-uri de bas şi tobe care fac muzica dinamică, apăsată, vie. Părţile de chitară electrică sunt mai degrabă partituri de clapă (keyboards) datorită efectelor folosite de Vali, teme aerisite şi repetitive care sunt ca nişte valuri de sunet ce colorează bucăţile muzicale prezente pe acest al treilea album Luna Amară. Din 11 piese noi doar două sunt în limba română şi pe acestea le puteţi deja asculta şi pe www.myspace.com/lunamara - „Chihlimbar” şi pe www.luna-amara.ro - „Unghii de drac”.”.

 

 

Ce spune Mihnea Blidariu, vocalistul, chitarisul & trompetistul L.A. despre „Don't let your dreams fall asleep”:

„Înregistrările pentru acest album au durat 5 luni, din iunie până în octombrie 2008. N-a rămas nici o piesă pe dinafară, acest album este rezultatul firesc a 3 ani de activitate stilistică paralelă, să-i zicem, timp în care am compus şi cântat piese special pentru acest concept semi-acustic. Coperta şi întreg conceptul grafic au fost realizate de Florin Chereji, a.k.a. lomographik.ro. Suntem aproape mulţumiţi, întotdeauna e loc de mai bine - asta în ceea ce priveşte condiţiile realizării practice a copertei şi booklet-ului. În ceea ce priveşte calitatea înregistrărilor, suntem complet mulţumiţi. "Don't let your dreams fall asleep" este deosebit, stilistic, de primele două albume, însă noi, oricum, am obişnuit lumea cu salturi "extreme", de la "Downtown Jesus" şi "Roşu Aprins" la "Happiness Provider" şi "Se întâmplă-n România". Marele câştig al acestui material este omogenitatea lui şi profunzimea, atât a versurilor, cât şi a muzicii”.

 

Ce spune Sorin Moraru, chitara bas L.A. despre „Don't let your dreams fall asleep:

Cu albumul Don't let your dreams fall asleep am incercat sa construim o atmosefera diferita de precedentele albume, am folosit latura acustica Lunii Amare, la care am adaugat mai multa dinamica si un strop de psychedelic. Nu cred ca va fi directia in care se va indrepta trupa, dar cred ca va fi un album foarte interesant in evolutia noastra ca trupa. Pentru prima data un album Luna amara are un concept grafic si o forma de prezentare care ne multumeste in totalitate, asta pentru am avut un om talentat care s-a ocupat de acest aspect (Florin Chereji lomographik.ro), precum si multumita faptului ca albumul a fost produs de noi in colaborare cu revista Sunete, care ne-a dat mana libera. Pentru datele turneului si alte informatii accesati www.luna-amara.ro

 

Răzvan Ristea, baterist Luna Amară despre „Don't let your dreams fall asleep:

„Iniţial, albumul trebuia să se cheme Transitions. Aşa l-am şi anunţat, anul trecut. Însă am stat şi ne-am mai gândit şi până la urmă Nick a venit cu ideea asta de titlu. E foarte sugestiv, zic eu. Asta şi era ideea, până la urmă, nu? Atât ''Asfalt'', cât şi ''Loc Lipsă'' au beneficiat de piese de factura acustică, însă ce aduce nou ''Don't Let Your Dreams Fall Asleep'' e o unitate stilistică, un fir roşu care trece prin tot albumul. Am mai zis şi în alte interviuri, e cel mai puţin schizoid album LUNA AMARĂ”.

 

Mihnea-Andrei, chitarist Luna Amară, despre noul album: „Un album de stare, ce se va mula diferit pe fiecare individ. Nu mi se pare că este un album în trend cu ceva, e pur şi simplu creaţia unui artist. Astfel încât şi peste 3-6-9 ani va fi la fel de actual şi va avea acelaşi impact asupra celui care îl ascultă. Este o muzică foarte sinceră şi îmi permit să spun (întrucât nu am compus eu nimic de pe înregistrare), chiar frumoasă”.