white noise
PdS: colecţia de vară
Mircea Horia Simionescu
un răspuns
începând cu acestea
toate cuvintele şi versurile ce se alcătuiesc aici
n-au nici cel mai palid sens
nici rost
dar fără neprevăzuta lor alcătuire
(mare minune şi de mirare potrivire)
lumea ar fi mai îngustă
formele geografiei în tigăi mai turtite
de ce să scrii - zice unul - când n-ai nimic
de şoptit de clintit de tulburat apele
de ce să nu - zic prin somn motivat - uite nevoia
de incendiu: trebuie înteţit focul de ieri altminteri nu se poate
şareta pluta buştenilor bistriţei
au plecat demult veştile le-au răsturnat în aval
dar dacă rostogolirea cuvintelor continuă
(rostul lipsind) mişcarea totuşi gâlgâie
bine meşterit cuvântul invers!
pune invers anunţul noului automobil opel
şi tot invers dar mai sus şi puţin aplecat
bunavestire a inversatului pictor sienez
să stai pe spate sau într-o rână
tabloul rămânând invers tot aşa
sau să stai în mâini cu picioarele sus
volumele contururile invers – toate bine aşezate
am cunoscut odinioară un corăbier echilibrat
era femeie dacă îl priveai puţin invers
Ştefan Bănulescu
Omul din nisipuri
Nisip alb, nisip întins,
Zi şi noapte ai tot nins.
Şi mi-am pierdut urmele,
Ca mocanul, turmele.
Vine Crivăţul, le scurmă,
Sunt sărac de n-am nici urmă.
Urmele zboară la nori
După cârdele de ciori.
Caut unde-am fost - şi plec,
Şi pe lângă mine trec.
Frică mi-e, şi mi-e ruşine,
Am să mă lovesc de mine,
Ziua, în amiaza mare,
Pe câmpul întins la soare.
Dar eu trec mereu şi vin
Ca pe lângă om străin.
Aglaja Veteranyi
Ana trăieşte*
Ana se clatină în Ana.
Cade la dreapta, cade la stânga, cade'n braţ, cade'n
picior, cade'n ochi.
Ana plânge cu lacrimi lungi.
Obrazul doare.
Ochii.
Limba.
Timpul.
Ana îşi trage în sus colţurile gurii.
[...]
Dacă fericirea nu vine, Ana ia o pilulă care îi spune
că e fericită.
Ce mică e fericirea de are loc într-o pilulă, se
gândeşte Ana.
Sunt o întreagă, îi spune Ana Anei.
Ana cade de pe scaun.
Anei îi cade jacheta din mână.
Anei îi cade cuvântul din gură.
Sunt o întreagă, îi spune Ana oglinzii.
În oglindă e un obraz.
Ana se culcă.
Ana se ridică.
Ana deschide fereastra.
În oglindă aşteaptă obrazul.
Ana tremură de frig.
Ana îşi trage jacheta pe ea.
Ana îşi trage somnul pe ea.
Ana a mâncat vânăta.
Vânăta era mică şi lată şi se numea Ana.
Avea un obraz şi râdea.
Avea o gropiţă.
Avea dinţi,
Îl avea pe bunul Dumnezeu într-un ochi.
[...]
Ana râde afară din somn.
Camera e absentă.
Casa Anei s-a făcut o casă repede.
Ana a mâncat frica.
Ana a mâncat moartea.
Moartea e lungă.
S-a întins pe faţa Anei şi doarme.
________
* traducerea îi aparţine Norei Iuga
Marin Mălaicu Hondrari
Vălul
să vrei să scrii o scrisoare unui prieten
- dar să nu-ţi aminteşti cu claritate chipul lui –
şi să nu ai la îndemână o fotografie cu el
aşa cu fiecare cuvânt liniile feţei i le tulburi
devin groteşti unele altele îşi pierd
orice urmă de consistenţă
apoi vine vidul şi le înghite
(când se stinge soarele
cine mă părăseşte
cine îşi întregeşte cu arborii umbra
iar sub crângul părăginit
la izvorul secat
devenit acum drumeag pentru lupi
întâlneşte duhurile blânde
şi dulce e moartea dată de blândeţea lor
astfel cel răzleţit cutreieră
întinderi crepusculare
mari intersecţii în metropole goale
fără veste chemat dinaintea marelui chip
unde văl după văl văl după văl
aşteaptă amprenta chipul de ceară al tău)
şi trece timpul şi scrisoarea ia proporţii
numai cum arată el nu poţi
cu nici un chip să-ţi aminteşti
sau măcar vreun gest dezlânat de-al lui
dar el nu face decât gesturi abile
precise şi blânde totodată
atunci te-ntorci spre oglindă
întipăreşti adânc în minte chipul acolo văzut
apoi abandonezi scrisoarea
şi zile-n şir te prefaci că n-ai şti ce înseamnă asta.
Ionel Ciupureanu
Vreau să-ţi spun
Dar cuvintele se scutură şi mor
şi să le tot ştergi
este oribil
aşa făceam eu
şi eram conştientă
şi bărbatu-meu a venit pe la cinci.
Petru M. Haş
lectura de apoi
răsfoieşte-mă
Doamne
şi pune-mă
cu grijă la loc
dar mai înainte de toate
dă praful de pe mine
cu palma ta divină
sau dacă-ţi stă
la îndemână
cu o cârpă
sau cu ce poţi