Ştefan BAŞTOVOI
Cîteva poeme debile
I.
În geam musca bîzîie amarnic
Dezvirginată sadic de-un tăun
(Vreau să vă spun că-s harnic
şi bun)
Eu nu scot muştele din plasa de păianjen
Chiar dacă-mi este milă de turbez
Eu birui sentimentul stînd de straje
Lîngă grotescul animal obez
Mai întîi cu o tactică subtilă
Îl trag în cursă într-o cutiuţă –
Îmi place ocupaţia debilă
Să ard nervos păianjenii la puţă
Eu nu alung insectele din casă
Şi nu stropesc cu spray-ul pe podele
Eu le culeg în sticle şi nu-mi pasă –
Sînt spaima casei mele!
II.
În criză albă de singurătate
Îmi tai cu lama unghiile toate
Chiar dacă sîngerează şi mă doare
Mă bandajez cu cîte-o rozătoare
Nu-i nici un vagabond la mine-n stradă
I-am strîns pe toţi să miaune în ladă
Şi-n crizele aprigi de plictiseală
Cu forţa duc pisicile la oală
În casa mea care-i o casă Zoo
Am şi şopîrle care stau pe ouă
Şi coada lor verzuie ineltă
O tai cu castraveţii la salată
Mă leg mai bine drace pe perete
Mă suge un portret ca un burete!
III
La maşina bunicii de cusut
Au venit sentimentele la născut
Să le scoată cu acul
Printre picioare stomacul
Sentimentul cel bun
Scoase un balon de săpun
Fricii -
I-au scos pe Hitler şi Nietzsche
Primul avea sub nas o căpuşă
Al doilea un sex de mătuşă
Şi amîndoi iubeau
Să facă la fereastră miau
Sentimentul divin
L-a adus un jidan pe asin.
IV.
În creier am legat o maimuţică
Ce se grăneşte cu sirop de frică
Şi încă îşi leagă vocile cocoşii
Sub coada ei cresc trandafirii roşii
Ea-i smulge-n degeţelele păroase
Şi îi aruncă după ce-i miroase
Şi-atunci cînd lumea merge să se culce
În cap la mine-i o aromă dulce
Cînd Africa îi vine în colete
Ea sparge cócoşii cu ciudă de perete
Îmi leagă ochii cu ecuatorul
Să ne jucăm de-a baba cu toporul
Eu ştiu că soarele e-un cur cu sînge
Care miroase dulce şi respinge
Şi în amurgul roşu ca o plită
Norii sînt vată folosită
Dar viaţa curge ca un pişu mare
Şi fac şi eu ce face fiecare
Mă rad mă spăl mănînc un biscuite
Şi plec cu troleibuzele grăbite
(În frigider pe rafturi stau la rece
familiile de circopitece)
