Mihnea BLIDARIU

 

***

 

tovarăşe preşedinte

suntem din toate câte-un pic

şi încă ceva

mi-a venit rândul să mă ridic

şi viaţa mea

să fie o viaţă normală de artist

totuşi sunt puţin trist

fiind născut într-un an comunist

încrederea mea e sub nivelul

normal

feţe de animal

prea multe am văzut în jur

prea des am fost îndemnat să fur

să îndur

şi să înjur

doar în gând

apoi să-mi las privirea în pământ

şoimii patriei se ocupă acum

cu legea nescrisă

îţi vorbesc despre speranţă

dar cu uşa închisă

tovarăşe preşedinte

suntem din toate câte un pic

şi încă ceva:

suntem viaţa ta

îţi baţi joc de noi

îţi baţi joc de ea

eşti trist ca şi mine tovarăşe preşedinte

însă tu nu poţi pune ca mine

tăcerea în cuvinte

amândoi născuţi în comunism

n-avem încredere-n nimic

însă eu iubesc

şi astfel pot să mă ridic

tu stai jos

zâmbeşti şi strângi mâini

însă-n jurul tău nu-s oameni

doar sclavi şi câini

tovarăşe preşedinte ştiu că-ţi pare rău

că ai furat

şi că de asta zâmbeşti ca gioconda

aşa ciudat

viaţa mea începe

a ta se termină

şi aş vrea să-ţi spun că n-ai avut

decât o vină:

puteai să fii din toate câte-un pic

dar ai ales

să fii

nimic...

nimic...