Constantin CHEIANU  Rog să fiu considerat vandal

Foto: Yo

Am vrut şi eu, nu o dată în ultimii opt ani, să arunc o piatră în Preşedinţie. Dorinţa aceasta am avut-o aproape de fiecare dată când treceam pe lângă acest edificiu. Aşa cum ştiu că au avut-o şi o au zeci de mii de oameni din ţara aceasta. Voronin nu ne mai lăsase decât această posibilitate de a ne exprima atitudinea faţă de guvernare.

Tentaţia aruncatului cu pietre s-a accentuat în timpul ultimei campanii electorale. O am şi acum privind reportajele televizate de la M 1 şi luările de atitudine ale lui Voronin. Talentul lui Tkaciuk şi Voronin, în acest sens, rezidă tocmai în faptul că ei au ştiut să dea expresie vie unei porniri latente a miilor de oameni, folosind-o în interesul lor. Arta a devenit viaţă! Iar viaţa, cum se ştie, bate filmul! Într-un cuvânt, „ne-au avut”! Ca dramaturg, zic: jos pălăria, Mark, mai ales pentru găselniţa din scenariu de a-l lăsa să apară în faţa mulţimii, în momentul maximei tensiuni, pe unul dintre cele mai odioase personaje ale guvernări comuniste, ministrul Papuc. Asta da, mişcare de scenarist! A fost cea mai bună, după cea a apariţiei poliţiştilor speriaţi. Pentru ce venise oare ditamai ministru de Interne pe acolo?

Se ştie că un ministru nu prea apare în astfel de momente, el coordonând situaţia de la distanţă, pentru a avea tot tabloul. Dacă, totuşi, apare, înseamnă una din două: ori omul a venit să aplaneze situaţia, adresându-se eventual mulţimii, ori a venit ca să organizeze forţele din subordine pentru o reacţie potrivită. Papuc nu a făcut nici una, nici alta. Nu s-a adresat mulţimii, iar trupele pe care le-a băgat în luptă erau nişte băieţei de vreun metru cincizeci înălţime (i-am văzut cu ochii mei), care cel mai bine ştiau să-şi pună scuturile în cap şi să se lase împroşcaţi cu pietre. Şi care au ieşit cuminţi, în coloană din Parlament, lăsând gloata să invadeze clădirea…
Aşadar, domnul ministru Papuc s-a plimbat preţ de vreun minut-două prin faţa mulţimii, convingându-se că este bine huiduit şi a dispărut în clădirea Preşedinţiei, ca un agent de circulaţie care indică exact pe unde trebuie să treacă „paşnicii” pietoni. De unde nu putem deduce decât ideea că el venise acolo să execute ordinul lui Voronin, şi anume: „Mergi acolo să te vadă bine, joacă rolul de cârpă roşie pentru taurul înfuriat. După care dispari fără urmă şi lasă-ţi trupele la discreţia mulţimii înfuriate”. Şi Papuc s-a executat întocmai. Nu exclud deloc că apariţia lui a putut să fie, de fapt, un cod pentru oamenii speciali din mulţime, un semnal de începere a acţiunilor. Imediat după intrarea ministrului în clădirea Preşedinţiei, a început asaltul.

Voronin se laudă că îi ştie pe organizatori, că aceştia au fost filmaţi şi că vor fi arestaţi. Slăbiciunea Opoziţiei este că ea nu i-a filmat, din păcate, pe oamenii puşi de Tkaciuk şi Papuc să provoace… În loc să calmeze spiritele, să dialogheze cu toate forţele politice, cu societatea civilă, cu întreaga societate, Voronin ne ameninţă că nu va ezita să verse sânge şi că a declanşat vânătoarea de organizatori. Astfel poate proceda doar un om lipsit de orice responsabilitate, un om pentru care pofta de răzbunare prevalează asupra celei de a instaura pacea şi concilierea în societate. Omul vrea cu orice preţ să provoace noi violenţe şi aşa face numai cel ce le-a inspirat pe cele care abia s-au consumat. Şi „Moldova 1” îi ţine hangul ca de obicei preşedintelui, continuând să facă ce a făcut până acum. Adică, să aţâţe spiritele prin prezentarea, iarăşi, doar a unui punct de vedere asupra evenimentelor şi demonizându-le pe toate celelalte. M 1 este, de fapt, coautorul talentat al evenimentelor de la 7 aprilie.
În articolul pe care îl publicam cu o săptămână în urmă în această pagină, vorbeam despre vandalizarea sistematică a panourilor publicitare în campania electorală. Spuneam că vandalizarea viza mai ales panourile altor partide decât cel comunist. Şi tot numai comuniştii au fost aceia care şi-au permis procedeul interzis de a vandaliza spoturile TV ale altor partide, deturnându-le sensurile. Prin vandalizarea spoturilor, vedem că Tkaciuk a pregătit minuţios vandalizarea Preşedinţiei şi Parlamentului. Ca autor de piese, nu pot decât să-l felicit, cu o neagră invidie, pentru atare performanţă