„Mic tratat de pisicologie. 

Bucăţi feline în felii strînse la un loc de Şerban Foarţă”,

Ed. Humanitas, 2008

 

 

Guillaume Apollinaire

 

PISICA

 

Dorinţi domestice am trei:

Priveliştea unei femei,

Un mâţ haihui printre volume

Şi,-n orice timp, amicii mei

Fără de care-i greu pe lume.

 

 

 

Mihail Vakulovski

 

* * * * *

 

să fii mîţă să stai la fereastra apartamentului de la etajul 11

şi să priveşti în jos

să treacă doi iubiţi încruntaţi aiurea

parcul să înverzească de la ochii tăi

cu ace de ceasornic din secolul trecut

să fie viaţă

să ştii că aşa e bine

şi să te întrebi de ce anume tu

trrrebbuie să fii mîţă

să stai la fereastra acestui apartament

de la acest etaj din casa asta

să primeşti kity kat carne de pasăre tînără peşte

fiert din mîna acestei apetisante codane

şi să mănînci

să priveşti în jos să fii mîngîiată pe blana

de la care dimineaţa soarele îşi aprinde ţigara

să te gîndeşti că peştele n-are nici sînge nici inimă

să te plictiseşti să sari pe masă pat scaun

frigider televizor noptieră

şi să-ţi vină subit să te-arunci după propria privire

pe care o iubeşti ca pe ochii din cap

 

 

 

Şerban Foarţă

 

Pisica are gratii,

dragile/dragii tatii,

şi-aceste gratii-s

gratis,

adică din născare...

Nu, însă, fiecare

mâţ le are,

căci ăia mai pramatii

se vâră, ca să scape

(subit sau în etape)

de propriile gratii,

pe după alte gratii,

ce,-adesea, pot să fie

cele de colivie,

care se suprapun,

metalice şi lungi,

pe propriile dungi

ale pisicii...

 

Pun

pariu că s-a-nţeles

că nu rămâne-o dungă

sub alta să n-ajungă, –

a, bineînţeles,

pisicii, sub grilajul

volierei, care, dungă

cu dungă, – ambalajul

i-l schimbă fie-n negru,

fie-n alb...

 

Acest op, cred, necalp

şi, sper, integru,

dar neîntreg (mă mâţâi, nu mă vait!)

din pricină de copyright, –

e colivia-n care

de mâncare

pisica-l are

pe-autorul

care invocă ajutorul,

printre gratii,

al păsărilor nepramatii,

cântând ca nişte viori Amati, –

în timp ce ea se face,

e vorba de pisică,

neagră de tot

sau albă

din bot

şi până-n talpă,

răstimp în care tace

căci n-are ce să zică.