07 aprilie 2009
De cateva zile sunt fugit din Buzau prin Bucuresti. O chestiune foarte serioasa m-a adus aici. De la o discutie pe mess cu Mugur, pana la teancul cu aproape 1300 de semnaturi nu au trecut decat opt zile.
Azi am fost la Cotroceni. Asta confirma si cotidianul.ro
Postez cateva poze pe care le-am facut, inainte de a inmina petitia si dupa, printr-un Bucuresti al naibii de frumos zilele astea...
1. Cu Mugur, am alergat dupa un pret bun la imprimanta, ca sa printam cele vreo 90 de pagini ale petitiei, cu semnaturi si semnaturi... La coloane, in Piata Romana, e jaf pe fata. Ne-am intors pe Mircea Vulcanescu si un domn foarte amabil, poate vazind atat subiectul petitiei cat si listele lungi ale semnatarilor, ne-a facut un discount consistent ”la 10 metri liniari”. Cred ca am printat vreo 25-30 de metri liniari
2. La intrarea in Gradina Botanica, peste drum de poarta spre Base, Mugur a dat un interviu pentru TVR Cultural. Dupa Mugur, cred ca nu mai e nimic de spus. Asta, asa, in general... Prietenii stiu de ce:) I-am spus reporteritei ca nu am nimic de adaugat, decat faptul ca aseara, in Club A, Diana Iepure si Vasile Ernu au atras atentia ca sunt sute de basarabeni care asteapta de ani buni sa devina cetateni in Ro. Dar asta e alta poveste. Una foarte sensibila si serioasa. Am convenit sa nu dau vreo declaratie. Ma simteam ridicol, de un ridicol direct proportional cu imensitatea demagogiei mele de luptator pentru drepturile basarabenilor. Sa fim intelesi (lucru asupra caruia voi reveni intr-un material de analiza&sinteza): eu nu fac decat ”politica” prieteniei - si pe aia prost, patetic, exagerat...
(stirea a intrat a doua in jurnalul TVR Cultural, de la ora 19.00. am pierdut-o)
3. Probabil ca, daca as fi stat acasa, in nemuritorul si linistitul Buzau, as fi realizat treptat dimensiunea demersului petitionar. O serie de coincidente ”geopolitice&geostrategice” a insotit, vreme de opt zile, completarea cu semnaturi de adeziune a petitiei pentru Sandu Vakulovski. Daca as fi privit aceste lucruri din fata calculatorului (interfata care deformeaza catastrofal imaginea lumii ”din afara/strada”), poate ca m-as fi ingrozit. Am spus-o si in Club A (acolo unde am imbratisat, dupa ani buni, un fost coleg de clasa din liceu, Horea ): n-am premeditat nimic, dar daca simti ca vrei sa ajuti si e nevoie de ajutorul tau, te ridici si treci la treaba; daca nu, e iar o optiune. Cu Mugur, in fratia noastra pe care o numesc de cativa ani ”chiustengeala”, te ridici si treci la treaba. Restul, din nefericire, nu e tacere, ci gargara.
4. N-am intrat la Base, dar i-am trimis un volum cu dedicatie. Cica asta era si conditia ca sa ajunga la el, dedicatia. Probabil ca in noaptea asta il citeste si baga un uischian cu gandul la Constanta aia a lui, din tinerete, asa cum e si a mea, cu Dobroge cu tot, cu amici, iubite, studentie, cenacluri, vise&imbalonari, in ”Hotel Chiustenge”... Si poate pune nu botul, frate, ci sufletul. Pentru Sandu si ceilalti frati (chestia asta, cu fratii nostri romani de peste Prut - remember anii 90... -, am gandit-o ca pe un starv tarat in urma Istoriei, luni seara si azi, toata ziua, din diverse motive pe care ar trebui sa mi le revizuiesc, sa probez autenticitatea lor. Pana atunci...
5. Nu am intrat la Base dintr-un motiv fooaaarteeee Ro: gardianul ne-a invartit vreo jumatate de ora buletinele, ce-i drept, amabil, extreeem de amabil, chiar cu zambetul pe buze. Apoi, ne-a spus ca nu intra decat doi dintre cei trei reporteri. Ceva in bine tot fusese schimbat fata de informarea de ieri, cand ni s-a spus ca nu pot intra decat maxim doua persoane, ca sa depuna petitia. Unul dintre reporteri, Gelu Diaconu, semnase petitia pe net, asa ca i-am cedat locul meu de petitionar (”persoana in problema”, vorba jandarmului), ca sa ”inselam” vigilenta legilor Ro.
Mugur avea vizibile emotii. Superobositi, ne-am amuzat de premonitia lui cu ”trei speriati” in fata la Cotroceni (el, eu si Gilda). In ciuda asigurarilor pe care le-am primit, niciun semnatar, cu exceptia reporterului Ring, poetul Gelu Diaconu, nu a venit la poarta palatului prezidential, intrarea ”Probleme cetatenesti”. O fi de rau? O fi de... ceva?
Si totusi multi (ne-)am asteptat...
... cativa au intrat
6. Asa cum ai putut vedea si in cotidianul.ro, formalitatile nu s-au incheiat doar prin depunerea petitiei la Presedintie. Mugur a iesit relativ repede de la intalnirea cu functionarii presedintelui, ducand ca pe un obiect incandescent (ca sa nu spun castane coapte), un ”bon de ordine”, dovada inregistrarii:
L-am sunat pe Mihai Vakulovski, i-am urat ”La multi ani!” pentru Alexandru Vakulovski si, cand Mugur mi-a dat telefonul sa vorbesc cu Mihai, m-am minunat din nou cat de mult poate sa tina omul asta la fratele lui si mi-am amintit, vorbind cu Mihai, cat de mult poate sa conteze iubirea asta, printre putinele adevarate. Pe 9 aprilie e ziua lui Sandu. Sper ca i-am facut un cadou frumos. De data asta, chiar vreau sa fie ”dulce et utile”!
6. Spre acasa la Mugur, cu Mugur, cu Dan Iancu, dupa un scurt itinerariu conclusiv alaturi si de Ovia, ramai siderat sa auzi ca un miting pasnic matinal s-a transformat in macel, la Chisinau. Un caine negru, mare, aproape ca vrea sa sara peste noi, de pe acoperisul unei case. Un caine mic si chior latra la fel de innebunitor in urma noastra. Aerul este electrizat, gunoaiele par sa fi prins radacini si sange-n obraji. Mesaje. Conspiratii. Adevaruri spuse pe jumatate sau pe sfert. Undeva, pe strada Mircea Vulcanescu
un sir de coincidente care, odata pornit, nu stii unde se va opri
Plec in Piata Universitatii. Va salut!
http://st-dinco.blogspot.com/2009/04/evadarea-din-buzau-coincis-cu-o.html |
