Mihail VAKULOVSKI Pe drum cu Venedikt Erofeev

Venedikt Erofeev (1938-1990) este un scriitor rus cu o biografie deosebita ("soarta necunoscuta", cum scriau despre el criticii sovietici), ca orice mare scriitor rus, de altfel. Desi - ca si Vladimir Visotki - n-a debutat editorial in Patria sa, Rusia, in timpul vietii, scrierile sale - ca si cele ale lui Vladimir Visotki - au fost editate in strainatate si au circulat in samizdat si au avut un succes comparabil cu cel al lui Visotki, doar ca, totusi, doar printre cunoscatori, ca sa zic asa, Erofeev scriind proza, jurnal si dramaturgie, nu poeme, care pot fi cintate, ca in cazul lui Visotki. Desi marginalizat din toate partile si din toate puterile, Venedikt Erofeev si-a cistigat admiratia unor scriitori ca Iury Mamleew, Victor Erofeyev, Vladimir Sorokin sau Victor Plewin, cei mai populari scriitori rusi actuali.
"Moscova-Petuski" este cel mai vestit text al lui Venedikt Erofeev, pe care scriitorul l-a subintitulat "poem" (ceea ce nu s-a specificat in traducere), asa cum e si "Suflete moarte" al lui Gogol, scriitor la care Erofeev tinea foarte tare (pe volumul meu asa si nu mi l-ai intors, bai Ianus, nu ca as mai spera… De cartea lui Gogol nu-mi pare rau - il am in rusa, insa de caseta-unicat cu Bastovoi chiar ca imi pare rau). "Daca n-ar fi existat Nicolai Vasilevici n-as fi existat nici eu ca scriitor. Nu mi-e rusine sa recunosc asta", spune Venedikt Erofeev in interviul "Din Moscova pina la Petuski" ("Literaturnaia gazeta", 1990, nr. 1, interviu realizat de Irina Tosunean). "Moscova-Petuski" (terminata in 1969-ianuarie 1970) este o carte existentiala despre viata unui om (mic) in(tr-un) sistem (mare). Sovieticii aveau o grandomanie dusa la limita, daca n-aveau dusmani - isi inventau, daca nu erau razboaie - le provocau. In "Moscova-Petuski" Erofeev inventeaza opusul - nu o revolutie mare, ci o parodie a unei intruniri minuscule, sefii si unicii reprezentanti ai careia erau citiva alcoolici, in frunte cu Venicika: "Plenara intii a fost dedicata in intregime alegerii presedintelui, adica alegerii mele ca presedinte. Asta ne-a luat un minut si jumatate sau doua, nu mai mult. Iar tot timpul ramas a fost consumat de dezbaterile pe o tema pur abstracta: cine va deschide magazinul mai repede, tusa Masa din Andreevskoe sau tusa Sura din Polomi? Iar eu, stind la prezidiumul meu, ascultam discutiile acelea si ma gindeam asa: dezbaterile sint absolut necesare, dar mult mai necesare sint decretele. Oare de ce uitam ca fiecare revolutie trebuie sa se incununeze cu ceea ce se cheama "decrete"? De pilda, un decret ca asta: s-o obligam pe tusa Sura din Polomi sa deschida magazinul la sase dimineata. (…) Mai intii trebuie sa scrii un decret, macar unul, chiar daca ar fi unul infam… Hirtie, cerneala ai? Apuca-te de scris. Pe urma bem si alcatuim declaratia drepturilor. Si-abia dupa aceea ajungem la teroare. Dupa care bem si - invatati, invatati, invatati…". Venicika (diminutivul numelui autorului), personajul principal, este un rus care se porneste din Moscova spre Petuski, un orasel de linga Moscova, unde locuieste iubita sa si fiul lor. Aventurile acestei calatorii incheaga subiectul cartii, care incepe bine si se termina dramatic. Cartea este scrisa intr-un stil liber, natural, intr-o frumoasa limba rusa, cum ar zice Venedikt Erofeev, care se enerva foarte tare cind in cartile sale erau cautate "sopirle", chiar daca e plin de asa ceva, Venedikt Erofeev fiind, evident, unul dintre adevaratii disidenti rusi, pe linga textele sale anticomuniste pe fata vorbind in acest sens si biografia sa - exmatriculat de mai multe ori din facultate si interzis ca scriitor, tata inchis si distrus. "Ce tot cauta astia antilimbaj, alegorii, aluzii - se revolta Venedikt Erofeev pe criticii de dupa caderea sistemului comunist. - Chiar nu-i posibil sa te exprimi omeneste?" Paradoxul e ca, exprimindu-se "omeneste" intr-un stat inuman, Venedikt Erofeev parea o ciudatenie, asa cum parea mai tirziu Victor Erofeyev, sa zicem. Ciudatenia sub care se ascundea scriitorul si naratorul "poemului" "Moscova-Petuski" este cocteilul - cocteilul alcoolic si cocteilul literar. De altfel, traducatorul cartii, Emil Iordache, ii ajuta foarte mult pe cititorii romani ai lui Erofeev, traducerea sa fiind si o interpretare in acelasi timp, si nu am in vedere doar postfata, ci si notele, foarte utile cititorilor care nu cunosc literatura rusa la perfectie. Asa cum naratorul crede ca bautura si bautul pur si simplu e o chestie pentru orice fraier, si scriitorul pare sa creada ca scrisul si scriitura pur si simplu e pentru oricine, "Moscova-Petuski" fiind o carte scrisa in mai multe stiluri, pe mai multe nivele de limbaj, intertextul si textualismul existential fiind instrumentele de baza utilizate aici de Venedikt Erofeev ("In a bea votca simpla chiar din gitul sticlei nu-i nimic altceva decit tinjeala a sufletului si desertaciune. Sa amesteci votca cu apa de colonie - in asta exista un anumit capriciu, dar nu-i nici un fel de patos. Insa daca bei un pahar de "Balsamul Canaanului" - in asta exista si capriciu, si idee, si patos si, pe deasupra, mai este si o aluzie metafizica", urmind multe retete "utile". Pentru cei interesati doar de retete - studiati "Elektrougli-kilometrul 43"). Pe linga calitatea de manual de cocteiluri (bautura fiind o arta, comparata cu cintatul la pian: "Am baut cu totii, dindu-ne capetele pe spate ca pianistii" - "Au inceput freamatul si plescaitul din buze. Era ca si cum un pianist, care a baut si a tot baut, dupa care a incetat sa bea si, scaldat in plete, a inceput sa cinte studiul Freamatul padurii de Ferenc Liszt do diez major"), "Moscova-Petuski" e si un ghid moscovit - cititorii acestei carti putind calatori cu totul altfel prin Moscova decit ceilalti. O calatorie care incepe de pe linga Kremlin ("Toti spun: Kremlinul, Kremlinul. Pe toti i-am auzit vorbind despre el, dar eu nu l-am vazut niciodata. De-atitea ori (de-o mie de ori), beat sau mahmur, am strabatut Moscova de la nord la sud, de la vest la est, de la un capat la altul si la nimereala - si niciodata n-am vazut Kremlinul") si se incheie tot pe-acolo ("Eu, care am strabatut Moscova in lung si-n lat, treaz si mahmur, n-am vazut niciodata Kremlinul si, in cautarea Kremlinului, nimeream intotdeauna la Gara Kursk. Si uite ca l-am vazut acum, cind cel mai mult pe lume am nevoie de Gara Kursk"). In acest drum al sau spre Petiski, locul sperantei ("Du-te, du-te la Petuski! La Petuski se afla mintuirea ta si bucuria ta, du-te". "Petiski este locul unde pasarile nu tac nici ziua, nici noaptea, unde iasomia nu se scutura nici iarna, nici vara"), personajului i se intimpla multe lucruri interesante, aflind despre el si despre sistemul in care traieste si din numeroasele povestiri ale sale si ale naratorului despre el, adormind si trezindu-se si trecind de Petuski si ajungind inapoi in Moscova, la Kremlinul de pe linga care pornise si unde este dat cu capul de zidurile Kremlinului si omorit, asa, pur si simplu, simbolic, de muncitorul cu ciocanul si taranca cu secera, si pe bune, de patru handralai - asta e fabula cartii, va las insa placerea sa calatoriti - in liniste sau nu - cu Venicika, doar lecturile despre calatorii fac practic viata fara sfirsit, cum spune celalalt Erofeev al literaturii ruse, Victor.
In concluzie, "Moscova-Petuski" este una dintre cartile importante ale literaturii ruse, care este poate cea mai importanta literatura din univers - cititi-o.

PS: Acestei editii a povestirii "Moscova-Petuski" ii lipseste un capitol pe care scriitorul a fost nevoit sa-l scoata din carte: "AVERTISMENT DIN PARTEA AUTORULUI: Prima editie a poemului "Moscova-Petuski", fiind aparuta intr-un singur exemplar, s-a epuizat rapid. De atunci am primit numeroase reprosuri pentru capitolul "Secera si Ciocanul - Karaciarovo", absolut nemeritate. In introducerea la prima editie, le preveneam pe toate domnisoarele ca peste capitolul "Secera si Ciocanul - Karaciarovo" trebuie sa sara fara sa-l citeasca, intrucit dupa fraza "si am baut imediat" urmeaza o pagina si jumatate de injuraturi porcoase, ca in tot capitolul nu exista nici un cuvint decent, cu exceptia frazei "si am baut imediat". Prin acest avertisment de buna-credinta am reusit performanta ca toti cititorii si mai ales domnisoarele s-au repezit de prima data la capitolul "Secera si Ciocanul - Karaciarovo", chiar fara a parcurge capitolele precedente si chiar fara sa citeasca fraza "si am baut imediat". Din aceasta cauza, am considerat necesar, la editia a doua, sa elimin toate mascarile. Asa va fi mai bine, pentru ca, in primul rind, voi fi citit de la un capat la altul si, in al doilea rind, nimeni nu va fi ofensat. V.E.". Propun editurii sa faca un concurs pentru re-scrierea acestei parti - ar putea iesi o antologie foarte interesanta. Si inca ceva legat de editura chisinaueana, care editeaza carti in conditii grafice extraordinare s.a.m.d., nu asta e problema: mi se pare foarte ciudat ca editorii din R. Moldova apeleaza tot la traducatori din Romania pentru traducerile din rusa (si acum este vorba de un editor tinar - scriitorul Gheorghe Erizanu, nu de-un dinozaur). Sa fie clar - Emil Iordache e cel mai bun traducator din Romania din literatura rusa - dar avem si noi, basarabenii, traducatori foarte buni care traduc pentru editurile din Romania, deci au fost "verificati" oficial, au trecut testul, cum se zice. Pe linga faptul - incontestabil - ca basarabenii simt altfel limba rusa, cunoscind-o mult mai bine decit orice nevorbitor - din copilarie - de rusa, editorii ar putea astfel sa-i ajute pe tinerii traducatori basarabeni - dindu-le de lucru, ca despre asta este vorba.

Venedikt Erofeev, "Moscova-Petuski" (traducere, note si postfata de Emil Iordache), Ed. Cartier, Chisinau, 2004