Razvan TUPA

"Cei mai multi dintre cei care scriu sint autodistructivi",
interviu cu Razvan Tupa realizat de Mihai Vakulovski

Razvan Tupa
2001 - Volumul de poezie "fetis", ed. Semne
2003 - Editia a II-a "fetis- o carte romaneasca a placerii" ed. Vinea
Ian 2002 - Premiul national pentru poezie "Mihai Eminescu" sectiunea debut.
In lucru:
"corpuri romanesti"

Mihai Vakulovski: Razvan, tu esti cunoscut ca poet, ai editat o carte,"Fetis", ai citit la mai multe cenacluri literare, publici in reviste, poezie. Proza nu scrii?

Razvan Tupa: E un inceput bun de discutie, poate cei mai multi dintre colegii mei ar raspunde afirmativ, eu nu. Am avut si eu incercarile mele de proza, asa cum se zice ca toata lumea a "facut macar o poezie"... dar... nu a mers. De fapt, cind m-am apucat de treaba asta cu scrisul, am luat-o ca pe o simpla activitate de productie. Un om poate vrea sa faca niste cuie, altul face casute din chibrituri sau case de-adevaratelea, bun... exagerez putin, doar ca in directia asta a scrisului mi se parea mie ca ma simt cel mai bine in cazul in care as reusi sa fac ce-mi propun.
Eu, pina la 17 ani (adica mult dupa virsta la care se spune ca ti se formeaza personalitatea) nu cred ca am citit decit rafturi intregi de romane politiste. Mai scapam basme, legende... dar vroiam actiune, etc. Iti dai seama ca trebuia sa citesc pentru la scoala poezie culta etc. Dar pe-astea le uitam repede, dupa doua zile nu mai stiam nici un vers. Lucrul asta mi-a ramas si acum, pentru ca nu stiu pe dinafara nici o poezie (spre rusinea mea). Dar acum am si un motiv: mie imi place sa deformez, sa refac, si nu suport vreun fel de discurs pe care trebuie sa-l stim pe dinafara.
Pina la urma ma intereseaza mai mult un fel de "aventura" pe care o avem fiecare pentru a ajunge sa exprimam ceva, si mai putin chestiile pe care as putea sa le repet cuvint cu cuvint.

- Te-am intrebat de proza fiindca poezia ta mi s-a parut foarte aproape de proza, nu poeme in proza, ci mai degraba o proza poetica. Apoi e si acea structurare a cartii, plus textul de la inceput, care - iar - nu e o prefata, ci un fel de introducere. De ce ai ales poezia?

- Cred ca poezia m-a provocat mai mult. In proza gaseam ca lucrurile merg bine si pot sa mearga bine si fara ceea ce as putea eu sa fac. As fi putut, in cel mai bun caz sa fiu inca un scriitor mai bun sau mai prost. Mai simplu spus: gaseam tot timpul romane care imi placeau, proze care ma entuziasmau. In schimb, de cite ori deschideam o carte de poezie contemporana ma enervam. Am uitat sa-ti spun ca, pe linga romanele politiste, cind eram mic tatal meu avea o placere, sa ne faca glume si poante de prin Topirceanu, pe urma, pe la 18 ani gasisem eu niste versuri tare punk sau hip-hop, nu mai stiu, prin Arghezi. Ca sa ma intorc la nervii mei cu poezia contemporana, atunci cind aveam 18 ani, ziceam ce vor astia... toate aberatiile astea jenante, oboselile astea jalnice! Pai stai sa le arat eu cum se face!
Si vreo doi ani am cautat sa citesc tot ce era mai important. Aveam tot felul de socuri... Cind m-am apucat sa citesc nu aveam in cap decit Nichita Stanescu, poezia lui imi placuse mai mult ca sa-i fac in ciuda doamnei profesoare pe care o avem la liceu in ultimul an. Ne-a spus ca dinsa il considera pe Arghezi mai mare decit Eminescu si ca Stanescu i se pare cam aiurea, dar trebuie sa-l facem pentru ca e in programa. Reactia mea de cititor de romane politiste si amator de fotbal a fost sa ma agat de Nichita Stanescu asa, dintr-un fel de spirit de fronda. Cum ar veni, Stanescu era outcast si situatia asta avea hazul ei ..., pe urma au fost reactiile pe care le-am avut la o antologie de poezie americana, si, imediat Ion Barbu si antologia "Poeti italieni din secolul al XX-lea". Astea erau pentru mine argumente ca se poate scrie si altfel decit laliu, se poate reveni la un fel de forta a poeziei, fie ca forta asta se numeste ironie sau tragism, numai, pentru Dumnezeu, sa fie mai clara. Vroiam sa existe o claritate a poeziei care sa te seduca asa cum in mintea mea o facea proza politista. Si aveam tot timpul o antologie Bacovia pe masa.

- Cind ai inceput sa scrii? Iti amintesti de primele tale poezii? Cum erau ele, tot "proze"? Pentru tine conteaza "despre ce" erau/sint?

- Primele texte nu erau nici macar literatura. Erau un fel de texte filozofice... ba nu, inainte de asta am scris o carte intreaga cu desene, cu scheme despre fotbal.
Prima poezie au fost doua poezii. Cum incep toate aiurelile, nu puteam sa adorm, si atunci iti vin ideile timpite... invirteam in cap niste expresii si, nu stiu cum, m-am trezit ca am in minte doua mici discursuri tensionate. Din patru-cinci versuri fiecare. Una era cu un electron care se invirtea, evident, in jurul nucleului sau, si cealalta era cu o roata dintata care isi face datoria ca proasta si ea e de multa vreme intr-un cimitir de fier vechi. Aveam si eu ametelile mele, si furiile mele... Dupa cum vezi, si acum, ca si atunci de altfel, conteaza mai mult despre ce erau decit cuvintele pe care le foloseam. Bine, intre timp sunt foarte atent la ridicolul discursului, ceea ce e destul de nostim, pentru ca atunci cind ma enervam de poeziile pe care le citeam sau le auzeam, senzatia de ridicol imi provoca reactia de respingere violenta. Acum pot sa ma amuz de chestiile poetic ridicole, pot sa descopar si un fel de lirism in asta..., dar mai am de lucrat. Exista o categorie estetica pentru ridicolul dublat de lirism puternic, niciodata tragic? Mi se pare ca nu, de asta ii zic si eu "corp romanesc".
Uite, primele mele scrieri erau prin clasa a IV-a niste scrisori erotice. Ma certam cu sora mea si cu inca doua fete cu care ne jucam noi pe-acolo, Cecilia si Raluca si ne apucam sa ne scriem scrisori. Asa..., aiurea, din punctul de vedere al unei persoane imaginare catre una din persoanele cu care eram certati. Si fictivul asta povestea ce ii face destinatarului, totul exclusiv sexual. Cred ca erau vreo 15 scrisori, jumatate scrise de mine, jumatate de una din fete. De unde stiam eu lucrurile astea 10 ani n-as putea sa va spun..., pentru ca nu-mi dau nici eu seama, ideea este ca intr-o zi cele doua surori s-au certat si una dintre ele (Raluca) i-a dus bunicii lor jumatatea de scrisori redactata de sora ei. Bunica respectiva a venit la ai mei si am fost de risul orasului (asta se intimpla la Busteni) sau cel putin asa mi se parea mie. Sora-mea a venit cu scrisorile mele si eu n-am stiut unde sa ma mai ascund.

- Ce faceai inainte de epoca Cenaclului Litere, unde ai devenit mai cunoscut? Cum a fost la Litere? La Biblioteca de Poezie - cenaclu, club, biblioteca, editura under, recitaluri, loc/stare unde ai fost mereu in centru?

- Este o poveste intreaga. Dupa cei doi ani de lectura intensa, terminasem liceul si faceam o post-liceala de bibliotecari. Mariana Gamulea era profesoara de romana acolo si facea o revista pentru care stringea materiale, ii aducea din cind in cind pe cei care scriau pentru revista si chema tot Liceul de Poligrafie si Cinematografie sa asculte poezii si eseuri despre poezie de la Eminescu la Nichita Stanescu. De acolo, Ana Maria Cimpeanu m-a chemat la cenaclul Prospero de la Facultatea de Limbi Straine. Acolo, Monica Pillat chema studenti sa citeasca si sa discute despre ce scriu. Ma dadeam mare prin facultate cu un fel de lecturi paralele pe care le faceam cu legaturi intre orice text s-ar fi citit acolo si niste referinte trasnite si grave. Acolo cel care citea era considerat o persoana importanta, foarte rar si destul de discret se spunea despre textele cuiva ca nu sunt bune.
La Litere cred ca m-a dus Cristi Constantinescu. El trecuse pe la Prospero, cu el am trecut si pe la cenaclul lui Tudor Opris ca sa ajungem la Litere intr-o seara in care citea Ianus. Furie, nervi, aici ii spuneai celui care scria ca e aberant, ca bate cimpii..., in seara aia, Cartarescu era conducatorul cenaclului si cred ca s-a mirat si el ca pina si studentii buni de pe-acolo incepusera sa se certe in legatura cu forma si fondul, lucruri rezolvate de la sfirsitul secolului XIX. Era foarte multa poezie pe cont propriu, pentru care te certai, argumentai...
Biblioteca de Poezie a lui Cristi Cosma a fost o nebunie de-a lui. Il ajutau prietenii, dar el se agita cel mai mult, si-a convins prietenii sa vina sa fotografieze (erau profesionisti), a adus carti de poezie donate de edituri. In fiecare zi organiza un recital... si au fost acolo, de la Musina la Romulus Vulpescu, mai toti tinerii pe care ii stiam atunci... si tu ai avut un recital... cu Sandu, mi se pare... Mie mi-a facut tot ce vroiam pentru recitalul "fetis", a mers cu mine prin metrou, pe strada, in autobuz, am facut inregistrari... si la recital am avut un casetofon care a facut jumatate din spectacol.
Apoi tot Cristi a avut ideea editiilor Carmen pentru care mi-a cerut texte..., vroia sa impuna un sistem de carnete de poezie pe care sa le distribuie gratuit... si a facut asta cit a putut si el. In momentul acela Ianus reluase Cenaclul Litere... si isi facea treaba destul de bine... aparuse "macelaria Fracturi", oamenii stiau ca vin intr-un loc in care se maninca texte de vii. Lucrurile s-au stricat atunci cind au aparut tot felul de neintelegeri legate de strategie, de publicari si atacuri..., au mai fost si lucruri paraliterare, cine se culca cu cine si de ce ar trebui asta sa ne influenteze... De fapt, toti eram de acord ca n-ar trebui sa ne afecteze, dar o spuneam pe un ton asa de agresiv ca pina la urma ne-a afectat. Ianus, Chiva si Gherman faceau deja serile Fracturi in Club A. Asta era culmea nebuniei, revista avea succes, clubul era plin de oameni care aveau ceva de spus..., asta a fost 68-ul nostru. Eu aveam pe vremea aia de lucru si nu am ajuns decit la doua sau trei din serile Fracturi. Dar Marius si Gherman faceau nebunia completa, am vazut multi oameni cunoscuti prin sala..., dar mai bine sa nu povestesc..., habar n-am, era unul din putinele locuri in care se intimpla altceva decit de obicei si incepusera sa vina tot mai multi oameni din muzica..., dar nu te gindi la nu stiu ce muzici usoare ca te inseli.

- Cum te-ai simtit cind ai vazut pentru prima oara cartea ta de debut? Editia a II-a? Volumul underground?

- Cartea de debut... A fost prin iunie 2001, m-a ajutat cineva sa platesc la o editura un tiraj destul de mic, pe care l-am carat in spate pina acasa..., nu mai aveam bani de taxi. Pe drum m-am oprit la Carmen Mezincescu si la Ionut Chiva si le-am lasat o carte indoita sub clanta, apoi am cautat-o pe doamna Cimpianu sa-i las un exemplar. Dupa asta am trimis jumatate din carti pe la toate revistele literare pe care le stiam, am incercat sa o fac sa ajunga la majoritatea criticilor literari pe care ii citisem. Editia a II-a, cea de anul trecut, a fost o intelegere cu Nicolae Tone. Dinsul mi-a spus ca daca as fi venit la editura Vinea cu "fetis" ar fi facut un volum care ar fi aratat mai bine si m-a intrebat daca vreau sa scot un volum nou. Nu vroiam, dar i-am promis ca la editura Vinea o sa vin cu al doilea volum (lucru care a ramas valabil si azi) si mi-a venit ideea sa il rog sa facem o a doua editie pentru "fetis", la care am adaugat primele poeme din seria corpuri romanesti. Cristi Cosma mi-a spus atunci ca editura Vinea o sa scoata o colectie cu volume in a doua editie in care au intrat pina la urma si Elena Vladareanu, Dumitru Crudu, Constantin Vica, etc. La editia asta stiu ca am stat pina am scos impreuna cu Cristi si ultima coala tiparita..., el facea un interviu cu mine... pe care pina la urma l-a pierdut. La sfirsit, dupa ce am tiparit tot ne-am strins miinile..., a fost nostim.
Obiectele in care inghesuim toata intentia noastra de apropiere a fost editia underground pe care a scos-o Cristi in carnetele Carmen. La asta am avut ghinion si eu si Cristi, abia foarte tirziu a reusit sa faca tot tirajul, dar ideea este ca a facut tot pe banii lui…

- Ai maestri? Cine te-a ajutat, direct sau indirect, sa-ti placa poezia, sa-ti placa sa scrii poezie?

- E mai greu, pentru ca oamenii care m-au ajutat, m-au ajutat mai ales sa scriu... si asta a fost sansa pe care mi-au dat-o. Atunci cind m-au dus la Facultatea de Limbi Straine, cind m-au facut praf la cenaclul Litere, cind m-au ajutat sa ramin in Bucuresti dupa ce au plecat ai mei la Braila si eu nu aveam nici un ban... Dar sa imi placa sa scriu sau poezia... e cam greu sa te ajute cineva. Exista pina la urma citeva persoane care se numara printre primii cititori si care ma trag de mineca atunci cind scriu, si, uneori, am surpriza sa-i redescopar deschisi sa-mi atraga atentia asupra unui lucru sau altul din ce scriu, ca am gresit, ca am exagerat... poti sa spui ca aceste persoane sunt "maestrii".

- Ce scriitori romani i-ai recomanda unui prieten din strainatate?

- Depinde..., pentru ca mie nu mi se pare ca ar exista scriitori unisex, valabili pentru toata lumea. Daca un om are habar de literatura, poti sa-i recomanzi orice, pina si carti aparute acum50 de ani. Daca n-are trebuie sa te multumesti cu niste Cartarescu, stiu ca sunt banal, dar chiar asta as recomanda in primul rind. La poezie este mai greu, de-asta l-am invidiat mereu pe Marin Mincu, pentru ca a stiut sa recomande in Italia Ion Barbu, Blaga etc. Eu unul n-as fi fost in stare. Ma intereseaza tipurile astea diferite de poeti care se contureaza acum. Ceva cum este Constantin Virgil Banescu, dar numai cu conditia sa i se organizeze acolo lecturi timp de trei ani. Sa il vezi ca incepe sa recite din memorie poem dupa poem si tu sa-l urmaresti pe hirtie, sa vezi ca nu greseste nici o virgula..., pe urma mai si cinta..., asta trebuie sa-i dea pe spate pe straini. Daca ar fi vorba pur si simplu despre placerea de a spune povesti…, intr-un sens absolut neliterar…, aici as avea ceva probleme, m-as intoarce spre poezia nepretentioasa, ironica si relaxanta… Si doar in ultima instanta, atunci cind as reusi sa stabilesc o legatura cu persoanele respective as incepe sa lansez greii… (exista grei valabili in literatura romana?). Chestia este ca as proceda la fel si cu un roman…
Cred ca m-as concentra mai ales pe literatura de frontiera, ceea ce nu se poate prezenta numai ca literatura..., as vorbi mai mult de Angela Marinescu si as cauta sa dezleg prejudecatile legate de nu stiu ce boemie a poetului, sau de "seriozitatile de prinz" care sunt plantate de jur imprejurul literaturii. In fond, literatura, asa cum i s-a construit imaginea la noi este un fel de ocupatie amputata. De parca am fi cei mai puri si mai intelectuali din lume, la noi, o opera literara nu are legatura cu nimic, sau asa suntem facuti sa credem, ca "nu e de-adevaratelea".

- Ce scriitori tineri iti par mai interesanti? Cine dintre ei crezi ca va deveni un mare scriitor - un scriitor popular si celebru? Cine dintre scriitorii acum tineri va fi un mare carierist - "presedinte US" sau asa ceva? Cine crezi ca se va schimba radical?

- E greu…, sunt multi interesanti. Mie mi-a placut ce a scris Bogdan Iancu in "Tina", autoironia si lumea construita la dimensiunea mica a vietii, cu generozitate zimbitoare as zice, m-a sedus de la inceput, dar Iancu n-a mai facut mare lucru din punctul asta de vedere, sau poate nu stiu eu…, dar se pare ca el s-a si schimbat. Uite, interesant este Ionut Chiva, doar ca pierde atita timp pe linga scris ca nu-ti vine sa crezi ca poate sa lege cuvintele alea in proza. Pe urma, Ianus, daca nu se maninca singur, cred foarte mult in el. E foarte curios…, cei mai multi dintre cei care scriu sint autodistructivi… Ar mai fi cele doua poete pe care le cunosti si tu - Domnica Drumea si Ruxandra Novac… Prima devenind din ce in ce mai puternica in decuparea elementelor unui cotidian traumatizat si tensionat, cea de-a doua lasind sa se intrevada un proiect de innegrire a lumii, de parca asta ar fi singurul fel in care ar intrerupe din aberatia care controleaza tot. Pe urma, s-ar putea ca vreunul dintre cei care sunt acum tineri sa faca o cariera sindicala…, dar pentru asta nu stiu decit 3 sau patru persoane potrivite. Unul ar fi Tudor Cretu, prieten bun cu multi, atent la tot ce se intimpla, cu luari de pozitie din cind in cind… Mi-ar placea sa fii tu presedinte US, dar daca sindicatul scriitorilor nu se gindeste sa schimbe cit de cit imaginea de autist pe care o are astazi scriitorul din Romania or sa fie mai multi scriitori in afara Uniunii decit inauntru. Nu stiu daca tu te-ai facut membru, poate aveai nevoie, dar, peste doi-trei ani, faza asta cu sindicatul o sa-si schimbe sensul sau o sa-si piarda rostul. Nu este posibil sa invirti fonduri pentru festivaluri cu circuit inchis, judetene si sa nu faci evenimente publice in care sa te intereseze imaginea nu zdranganeala. Dar, pina una alta, US arata ca scriitorii din Romania nu au mare lucru de spus. Cine poate sa schimbe acest lucru? Sper sa nu fiu inteles gresit, eu nu vorbesc despre institutie sau despre Eugen Uricaru, ma refer numai la marketingul deficitar care este facut meseriei pe care o reprezinta.

- Cum iti par revistele literare/culturale romanesti? Editurile? Ce-ai face tu daca ai fi director sau redactor sef al unei reviste de cultura, director sau redactor sef al unei edituri? Ce-ai publica si ce n-ai publica din ce se scrie acum?

- Daca as fi director al unei edituri sau al unei reviste ar trebui sa stiu in primul rind sa aduc si sa fac bani si in al doilea rind as face tot felul de giumbuslucuri promotionale prin care sa aduc cartile la cei care au nevoie de ele. Cred ca as publica aproape orice. Dar m-ar interesa mai mult sa pun in discutie cartile pe care le public, as avea redactori care sa faca rezumate ale cartilor publicate pentru rabdarea si interesul fiecarei categorii de cititori. Ma rog, as face sa se vada ca literatura este un domeniu in care circula sume mari de bani. Si acum circula sume mari, dar probabil ca exista interesul de a se tine totul in surdina. Totul este secret, totul este ferit de ochii muritorilor de rind… si muritorii de rind se razbuna… daca sunteti prea destepti pentru noi, sa va cititi singuri cartile! Cred ca as da mai mare importanta legaturii dintre literatura &... In Romania se trancaneste atita despre...orice vrei, ca ma si mir ca nu este folosita aproape deloc capacitatea literaturii de a intra in dialog cu diferite grupuri sociale. Revistele culturale isi asuma la ora actuala un loc foarte incomod... putine reusesc sa fie elitiste (ceea ce este bine dupa parerea mea), dar o sleahta intreaga de revistute si fituici sunt niste inchipuiri care incearca sa justifice niste miscari de fonduri de stat. Pina la urma, daca niste oameni ar veni cu banii lor de-acasa si ar face o revista, cred ca am putea avea o discutie de asumare a ceea ce se scrie..., dar asa... cei mai multi redactori se ocupa cu aruncarea prafului in ochi. Cred ca exista la foarte multi jucatori din mediul cultural teama de a nu aparea vreun cititor sau critic tinar sau nu care sa strige: "Vedeti ca