Tiuk! - Ruxandra Novac

"Sint lucrurile despre care se vorbeste intotdeauna, dar care nu se intimpla niciodata, desi sint in fond niste lucruri extrem de normale si, pina la urma, chiar de simple",
interviu cu Ruxandra Novac

Mihai Vakulovski: Ruxandra, tu esti unul dintre putinele cazuri fericite ale poeziei romane. Poeziile tale au fost descoperite la timp, pe cind inca invatai la liceu (sau erai la gimnaziu?), ai avut unde sa-ti citesti textele - la cenaclul din Brasov al lui Andrei Bodiu, unde mai erau si Dumitru Crudu, Ciprian Siulea, Adrian Lacatus, Virgil Borcan, Irina Sipetean s.a., ai avut unde publica, dar n-ai debutat, totusi, prea devreme. Dar putini cititori de-ai tai cunosc lucrurile astea si de aceea te-as ruga sa povestesti cum ai inceput sa scrii poezie si cum ai ajuns la acel cenaclu, cine dintre cei de acolo te-a impresionat mai mult si de ce, cum erau acei scriitori in ochii unei liceene?

Ruxandra Novac: Am inceput sa scriu pe la cincisprezece-saisprezece ani. Intr-adevar, atunci exista cenaclul Interval, era prin '97 si acolo am citit prima data. Andrei Bodiu mi-a trimis textele, au aparut dupa citva timp si asta a fost tot. Intervalul functiona atunci (revista nu aparea in perioada aia) intr-un regim destul de neoficial, total paralel fata de Uniunea Scriitorilor filiala Brasov sau stiu eu ce alte institutii culturale locale bizare. Erau, in afara de partea cu cititul, discutii deschise, din care am invatat mult. Eu eram, cred, cea mai mica si nu prea imi placea sa vorbesc. Dar, dupa cenaclu, ieseam in bar, ma imprietenisem cu Dudu si cu Ciprian mai ales, la un moment dat ne vedeam aproape in fiecare zi…Erau mai mari decit mine, ne luam de toata lumea, iti dai seama ca era misto... Daca tu zici ca e un caz fericit, probabil ca asa e, mai ales din cauza asta. Ei sint, in continuare, printre cei mai buni prieteni ai mei.

- Cum te-ai simtit cind ai debutat revuistic?

- Nu stiu. Probabil ca m-am bucurat, dar nu prea-mi aduc aminte… Cred ca nu mi s-a parut ceva iesit din comun. Eram o teenagerita cu probleme, cu..., nu ma prea interesau chestiile astea. Imi placea mult sa scriu, dar cam atit.

- Ce-a insemnat pentru tine debutul underground in colectia lui Un Cristian, "carmen"? Dar "Ecograffiti. Poeme pedagogice. Steaguri pe tunuri" (Ed. Vinea, Bucuresti, 2003)?

- "Cartile" lui Cristi, ca si celelalte lucruri pe care le facea, sint, cred in continuare, printre cele mai bune lucruri care s-au intimplat in Facultatea de Litere in ultimii ani. Numai el stie cum, a facut pentru citiva poeti tineri ceva ce nu a facut nici o editura pe care o cunosc. Sper ca nu ii pare foarte rau. Eu, personal, intr-un fel am reinceput sa scriu si din cauza lui. Iar marele volum a aparut in 2003, are o fotografie de Gottfried Helnwein pe coperta (asa cum imi doresc sa aiba toate cartile pe care o sa le scriu vreodata) si are trei titluri pentru ca mi-au placut atunci toate trei. Mai are si trei motto-uri (pentru cei pe care ii intereseaza, Lee Ranaldo este un poet american post-beatnic si face parte din formatia Sonic Youth), iar greselile de tehnoredactare sint din cauza mea, fiindca nu am fost atenta.

- Ai participat la mai multe cenacluri culturale, desi nu pari o cenaclista, ba din contra - scrii destul de putin si nu-ti place sa iesi in fata, iar poezia ta e de un pesimism cronic, chiar daca e un pesimism bine controlat, bine prins si… frumos. Ce rol au pentru tine cenaclurile?

- Depinde. Daca nu sint triumfaliste si frustrate, daca sint tinute de profesionisti, nu poate fi decit bine. Am vorbit deja de Interval. Si la Fracturi era de cele mai multe ori asa, desi foarte multa lume explica de fapt cit era de pornografic si de nociv. La fel era si cenaclul condus vreun an de profesorul Mircea Martin, inainte ca acel domn care este presedintele Uniunii Scriitorilor sa il desfiinteze, din cite am auzit sub acelasi pretext. Cred ca e una dintre putinele modalitati prin care un autor tinar total necunoscut se poate impune. Sigur ca fiecare scrie singur si asa mai departe. Si sigur ca exista tipe timide care nu vorbesc niciodata. Dar poate fi o experienta, poti sa pastrezi legatura cu niste lucruri care sint ale timpului tau si, de ce nu, poti sa nu te iei foarte in serios, asa cum faci de obicei cind esti singur.

- Poezia ta are acelasi stil de cind o cunosc, de prin 96-97; cum ai ajuns la acest stil? Ai scris si altfel? Poeziile tale de dupa "Ecograffiti. Poeme pedagogice. Steaguri pe tunuri" cum sint (ca nu mai am rabdare)?

- Nu cred ca sint foarte diferite. Nu e o chestie de stil. Am incercat sa scriu mai pronuntat "personal", mai "biografic". Am tinut un fel de jurnal versificat acum citeva luni, dar mi s-a parut prost. Cele de acum sint (as vrea sa fie) scurte, psihedelice, putin bacoviene. (Mihai - Uite, sint cam ca asta, daca esti plin de curiozitate... Habar n-am daca i-ar placea altcuiva, spune-mi tu:

mina de sub asfalt intr-o zi ma va sugruma
acesta este un bloc ruginit
nu exista nici un loc gol intre ziduri
nu exista nici o iesire
sint scoasa in oras ca o surpriza
diferentele si surprizele viitorilor ani
ale viitoarelor zile
totala supunere
miinile mele asteapta
nu mai am ochi
pentru ca ochii mei sint semafoare
pentru copiii prietenilor mei
peste zece ani vor lumina
acum orbitele goale fumega incet)

- Ce scriitori romani ai propune spre lectura unui tinar de alta limba?

- As propune exact pe acei scriitori care imi plac mie. In primul rind scriitori tineri, nu neaparat din solidaritate de generatie, ci pentru ca mi se pare ca sint cei mai interesanti, cei care intr-adevar ar putea spune ceva unui cititor tinar de alta limba. Din pacate, traducerile din poezia romana se opresc de cele mai multe ori daca nu la Blaga, atunci in mod sigur la Nichita Stanescu. Probabil ca in lista mea ar intra doar vreo trei scriitori trecuti de cincizeci de ani. Unul dintre acestia ar fi, in paranteza fie spus, un poet care prin anii '70 scria niste chestii mai hardcore si mai misto decit majoritatea celor care se scriu acum. Voiam neaparat sa spun asta. In privinta traducerilor… imi pare rau daca par agresiva, e doar o chestie de gust. Habar n-am, poate ca de fapt exista si in alte tari tineri post-hippie carora le place poezia metafizica. Dar, nu stiu de ce, am convingerea ca nu sint prea multi (si de-asta imi si doresc sa stau acolo).

- Ce scriitori tineri iti plac? Cine dintre scriitorii tineri deja cunoscuti nu-ti place?

- Adrian Schiop si Ionut Chiva in proza. Dan Sociu, Constantin Acosmei, Marius Ianus in poezie. Nu-mi plac de exemplu Ioana Baetica si Dragos Bucurenci, fiindca mi se par pretentiosi (prima) si contrafacuti (al doilea). Oricum sint mult mai multi, si in prima, si in a doua categorie, as putea scrie pagini intregi. (Mi-a placut a doua intrebare…).

- Cum iti par revistele culturale actuale & editurile?
- Nu mi se pare nimic spectaculos, in special in privinta scriitorilor tineri. Daca la proza lucrurile incep sa mearga bine (povestea cu Poliromul, care a fost intr-adevar ceva bun), la poezie probabil ca mai e de asteptat. Nu intru in discutia despre tiraje, bani si asa mai departe. Personal, nici nu stiu de fapt daca mi-ar placea sa am un tiraj mai mare de cinci sute de exemplare. Dar mi-ar placea ca cineva care chiar ar vrea, la un moment dat, sa cumpere marele volum, sa aiba de unde. Revistele... inca astept una pe care sa vreau sa o citesc suta la suta.

- Daca ai avea putere financiara sau administrativa ce ai face pentru tinerii scriitori?

- As acorda fonduri editurilor pentru publicarea, difuzarea si traducerea cartilor lor. Sau as sprijini crearea unei edituri specializate in asta, ca City Lights sau ca Minuit la inceput. As incerca, mai ales, sa creez si sa sustin un circuit independent, care sa nu cuprinda neaparat numai literatura, care sa fie axat pe artisti tineri, indiferent de forma de expresie. Sint lucrurile despre care se vorbeste intotdeauna, dar care nu se intimpla niciodata, desi sint in fond niste lucruri extrem de normale si, pina la urma, chiar de simple. Si da: ca o problema de igiena, as lasa, ca si prietenii mei anarhisti, Uniunea Scriitorilor sa moara.

- Ce-ar trebui sa faca/fie Uniunea Scriitorilor ca sa nu fie ce este, din pacate, acum? Cum ar putea deveni respectabila o asemenea institutie scriitoriceasca?
- Sa se deparaziteze, sa inceteze sa se mai sufoce fara sprijinul marelui stat roman, sa-si redescopere o anume independenta, eficacitate si, vorba ta, demnitate. Insa asta ar trebui sa inceapa de la conducerea ei, ori acolo lucrurile sint, din punctul asta de vedere, foarte complicate. Sint probabil pretentii prea mari... Oricum, pe mine una asta nu ma intereseaza foarte mult. Sincer, chiar nu ma intereseaza daca in privinta Uniunii Scriitorilor o sa se schimbe ceva (desi sint in Uniune oameni cu adevarat valorosi, care ar putea sa faca asta). Eu si Uniunea Scriitorilor (ca si prietenii mei si Uniunea Scriitorilor) sintem doua chestii total paralele, din fericire pentru amindoua partile, cred...

(Brasov-Bucuresti, ianuarie-februarie 2005)