floribunda

Veronica D. NICULESCU

Tricky la Bucureşti, cu un bis cît un nou concert

Cu şoapte în beznă, lumini îndreptate aproape în aceeaşi măsură spre public cît şi spre artist, neaşteptate accesorii populare româneşti şi un bis la fel de lung cît spectacolul în sine, concertul Tricky de la Bucureşti (26 noiembrie)  n-a semănat cu nimic din ce-am văzut înainte. De la începutul timid pînă la finalul apoteotic (şi apocaliptic), cînd zeci de spectatori au urcat pe scenă, fiind îndemnaţi şi ajutaţi chiar de Tricky – Adrian Thaws, idolul alături de care au dansat pe prelungirile celui din urmă cîntec, la nesfîrşit, hipnotizaţi...

Mărturisesc, cele mai multe concerte le-am savurat în aer liber, în Piaţa Mare a Sibiului, pe stadioane sau la Sziget, astfel încît mi s-a părut puţin ciudat cînd am cumpărat de pe internet biletul pentru concertul Tricky: la Sala Palatului, cu loc pe scaun. Mi-a fost greu să-mi imaginez cum va fi. Şi-a fost de neimaginat.
În holul clădirii ce găzduia pe vremuri congresele de partid, erau tarabe cu ii, măşti populare, ţesături, împletituri, podoabe – un tîrg popular pe care îl străbăteai spre sala de concert şi care, după cum aveam să vedem în curînd, i-a impresionat şi pe cei de la Tricky. Căci ea, Francesca, a venit îmbrăcată într-o ie albă cu broderie, iar el, Adrian Thaws, a apărut la bis cu o mască populară.

Sala uriaşă s-a umplut nu de la bun început, ci în timp ce cîntau cei de la trupa românească Bumbapa. Piesele lor, excelente, au fost bruiate astfel de cei care îşi căutau locurile pe întuneric. În pauza dintre trupe îi puteai vedea printre spectatori pe Berti Barbera, pe cei de la Şuie Paparude sau pe Andreea Raicu. Publicul, alcătuit din oameni de toate vîrstele, de la puşti de 12-13 ani, pînă la venerabile doamne cu păr alb, care nu aveau să se sfiască să se clatine cu pasiune pe ritmurile lui Tricky.
Cei şase din trupa lui Tricky au cîntat mai bine de două ore, combinînd vechi piese cu cele de pe ultimul album. Despre „Knowle West Boy“, lansat în această vară, se spune că deviază de la atmosfera dark a celorlalte albume, solistul declarînd chiar că ar fi „albumul cel mai prietenos pentru urechi din cîte am făcut pînă acum”. Urechile de la Sala Palatului erau deja prietene cu muzica nouă, cu variaţiuni funk, hip-hop, trip-hop, rock, blues.
Nu după mult timp, mulţi spectatori şi-au părăsit locurile şi s-au înghesuit cu sutele mai aproape de scenă sau pe culoare, unde se putea dansa. Libertatea de mişcare a fost incredibilă în prima parte a concertului, cînd cu greu puteai zări vreun om de pază. Doar uneori, cîte un nene cu burtică şi îmbrăcat în negru mai făcea semne vreunui spectator să se aşeze.

Lucrurile s-au schimbat mult după bis, cînd Tricky a apărut cu o mască populară pe faţă, iar bisul avea să dureze de fapt cît încă un concert. În tot acest timp, publicul a stat în picioare, convins că fiecare piesă e cea din urmă. Şi urmau altele, şi altele, într-o desfăşurare explozivă. Tricky, cu tot stilul lui şoptit, cu toate retragerile sale timide în cochilia întunericului din spatele scenei – el şi Francesca au cîntat alternînd rolurile de solişti, uneori cîntînd în beznă sau cu spatele la public, ca păsările din colivii, nepăsătoare că le ascultă cineva -, e un adevărat vulcan de energie care ştie, în note şi gesturi subtile, să manevreze cu precizie emoţiile publicului, pe care şi-l îngenunchează de îndată, cu blîndeţe, ca într-o relaţie stăpîn-sclav în care ambele părţi sînt fericite. Cîntăreţul s-a simţit excelent la Bucureşti, iar dovada a fost acea prelungire pe care n-am mai întîlnit-o la vreun concert.
La final, a făcut semn spre cei din primele rînduri, să urce pe scenă. Spectatorii şi-au lăsat hainele pe scaune şi şi-au înconjurat idolul, dansînd şi cîntînd alături de Tricky. El însuşi le întindea mîna, ajutîndu-i să urce. Cîteva zeci au reuşit să-şi vadă visul cu ochii, pînă ce oamenii de ordine s-au gîndit că e cam mult şi-au intervenit, spre dezamăgirea celor rămaşi jos. Şi Tricky a cîntat, a cîntat, a cîntat, înconjurat de zeci de fani, în timp ce alte mii priveau uluiţi din sală. Trecuse de miezul nopţii cînd lumea a început să plece spre case.

Foto: Veronica D. Niculescu