Mihail VAKULOVSKI

Kasa Poporului

Romanul “Kasa Poporului” este cel mai nou proiect al lui Mitoş Micleuşanu, cunoscut de toată lumea ca fondator al brand-ului „Planeta Moldova” (site, formaţie, album, curent). Aceasta este cea de-a treia carte a lui Mitoş Micleuşanu (după „Organismecanisme” şi „Tuba Mirum”), care mai e şi pictor, şi muzician, şi realizator radio. “Kasa Poporului” este un experiment „inclasabil”, cum scrie Dan Lungu în prezentarea de pe ultima copertă, o caracterizare scurtă şi exactă: "Un roman halucinant, experimental, inclasabil, bîntuit de demonii reeducării şi totalitarismului. Nimic realist, nimic moralizator. Un jazz estetizant macabru, pe claviatura largă a ororii. Ecouri răsucite şi complicate într-o Kasă a Poporului ce se deschide ca o cutie a Pandorei. Un puzzle de scene dure, tandre, scîrboase, fascinante, jucăuşe, apocaliptice. Total contraindicat celor slabi de inima!". Într-adevăr, “Kasa Poporului” este un volum interzis copiilor şi moraliştilor, o carte plină de cuvinte şi expresii vulgare, dar şi de acţiuni deosebit de violente şi de deviaţii inimaginabile pentru un om „normal”, deliruri de tot felul, descrieri aberante de acţiuni sîngeroase care au loc în povestirea dactilografei despre locul care a dat denumirea cărţii, Casa Poporului, simbolul comunismului românesc. Dar scriitorul ne preîntîmpină de asta din start, chiar în primele rînduri din „Preludiu” există o invitaţie să renunţăm „dacă nu vă plac erorile”. Romanul nu are un subiect, nu are personaje tradiţionale, nu are o linie narativă fluentă şi nu are nici un sfîrşit. Tot ce aflăm în timpul lecturii e că naratorul se întîlneşte cu o dactilografă căreia intenţionează să-i dicteze romanul la telefon. Dactilografa, o femeie de 50 de ani, preia firul naraţiunii şi devine naratoare(a vieţii ei). Şi acesta e, de fapt, romanul “Kasa Poporului”. Mai întîi femeia are o relaţie cu un scriitor, care îi dă să citească „Procesul” lui Kafka, altă trimitere directă la totalitarism după denumire, a lucrat la tribunal, apoi la o fabrică de utilaje grele, apoi la Kombinat, apoi a nimerit în Kasa Poporului, oficial – ca liftieră. Acolo are loc un experiment, de care nu ştie – concret - nici ea, nici noi, doar că ea, în comparaţie cu noi, trece prin nenumărate orori, violenţe, violuri, marasme şi crime. Kasa Poporului lui Mitoş are şi infrastructură, şi hiperstructură, exact ca şi Casa Poporului din Bucureşti - ce ciudat, ce bizar, ce coincidenţă. Partea subterană se numeşte Templul Deznădejdii, şi alte denumiri din roman avînd denumiri originale: Splaiul Dependenţei, Palatul Decadenţei, Aleea Sacrificaţilor, Abandonaţilor, Perversităţii, Piaţa Boschetarilor, Dictatorilor, Osîndiţilor, Pavilionul Disperării, Pasajul Aurolaci, Catedrala Foamei, Bulevardul Sfîrtecării, Chinului, Cheagului, Fabrica de Sînge, Statuia Porcului, Arcul Damnaţilor, Şoseaua Stagnării, Nimicniciei, Mizeriei, Jegului, Sevrajului, obeliscul Torţionarilor, Nesătui, Depravaţilor, Sinistraţi, Uzina de Putrefacţie, Abuzaţilor, Umiliţilor, Desfiguraţilor, Pîngăriţilor, Violatelor, Aleea Disperării, Avortonilor... Toate au loc invers decît în viaţă, ca şi în cazul denumirilor, de obicei frumoase, la Mitoş – insuportabile. Exact pe acelaşi principiu e şi paragraful care se numeşte Cenzură, „cenzura” fiind pe invers, exact invers decît în realitate, Cenzorul insistînd ca scriitorul să scrie mai direct, ca textul să fie mai pe faţă, cît mai clar, cît mai limpede, cît mai adevărat, altfel „cartea nu va ajunge în raft”, pentru că „cu jumătăţi de măsură nu merge”. Cred că Mitoş s-a distrat scriind această carte, nu doar datorită experimentelor (de exemplu, „altă viaţă” e scris cu un „a” de vreo 12 pagini); se vede că textul curge ca uns, e fluent şi bine scris, chiar dacă lectura lui nu e atît de ca pe schiuri. Oricum, dacă nu vă plac ororile şi nu aveţi de gînd să citiţi romanul puteţi să citiţi măcar poemul din roman, adică cuvintele accentuate din interiorul textului, care, citite unul după altul, formează un poem. Eu nu l-am citit în librărie, pentru că ştiam dinainte că vreau să-mi iau cartea, dar l-am descoperit pe drum, în autobuz, în drum spre casă.
            Nu ştiu cum ar arăta “Kasa Poporului” dacă Mitoş Micleuşanu i-ar fi construit un sfîrşit care să satisfacă şi aşteptările cititorului, care aşa are tot dreptul să se simtă frustrat, „într-un gol dezgolit de goliciune!” (ultima sintagmă a cărţii). Adică... aşa se termină, în sens că nu se termină? Da’ comunismul (românesc) s-a SFÎRŞIT?

Mitoş Micleuşanu, “Kasa Poporului”, Ed. Polirom, 2008