Iulian FRUNTASU

POEMUL INIMII

ea a batut la usa tuc-tuc si-a intrat asezindu-se in fotoliul din ungherul cel mai intunecat al camerei m-a privit foarte atenta pentru un minut parca dorind sa-mi spuna ceva apoi a aprins o tigara Vogue a pus picior peste picior astepind am sarit in sus m-am invirtit de doua ori par impar am vrut sa strig ceva important pentru toata lumea m-am razgindit am alergat la balcon dupa ultima sticla de votca pe care o tineam de rezerva ah basarabenii astea sint cu totii niste betivi am baut-o pe nerasuflate am inghitit o jumatate de castravete lasat de prietenul meu doua zile in urma si am inceput sa recit

inima mea este o pisica neagra ce te urmareste in fiecare seara
zbatindu-se in perimetrul cartierului ca intr-o strimta
cutie toracica
uneori cind privirile tale sint ca pietrele copiilor mici si neghiobi
inima sare in sus in copac unde umilita asteapta

inima mea este o curva care gifiie sub cor(pu)ri(le) provinciale
sub ecoul marilor orase sub sticlele goale si naftalina bunicii care
spunea scobindu-se in nas lumea se invirteste in jurul aceluiasi intuneric
in care inima ca o curva gifiie si oboseste sa creada ca
asteptarea are sens

cind am strigat aceste cuvinte netrebuincioase ea a vrut sa iasa afara iar eu am vrut sa-mi ies din minti pina la urma ne-au iesit ochii din orbite caci ea tinea in brate o inima neagra enorma atunci s-a intimplat lucrul pe care l-am stiut de mai mult timp incoace am deschis fereastra si am plins afara pina in zori inima mea ah inima mea este o curva cu o pisica neagra in brate