Flavius ARDELEAN

III.
se înfăşoară clipa în jurul coastei mele
ca în nopţile de lavă
în geam nu-i nici aripă nici carne
doar cerul tăvălug în timp
tu-mi mângâi rana
tu blândă pană aburindă
săruţi coasta
eu te privesc din mine
de departe rătăcit pe coridoare
e linişte aici
din coajă în coajă te strig
să mai aşezi un strat pe mine
tu oblojindu-mi coasta
mai plângi un strat peste tăcerea crudă
mă doare în carne acolo la colţ cu sufletul
unde se îmbină tendonul cu frisonul
unde se întâlnesc lumile de-afară
cu lumile neluminate de far de ochi de fată de vis
unde se întâlnesc apele tale cu stâncile mele
stinge-mă
mi se aşterne masa-n somn
şi voi sta în faţa mea
e linişte acum
şi nu ştiu de unde vine.

IV.
din când în când se zguduie pământul
din gând în gând e ca o boală
când apele se ondulează-n clipă
ca fruntea ta peste pământ
întinsă de cinci îngeri
din când în când tresare floarea
pleznită cândva din sămânţa verii
când aplecându-te peste-a mea umbră
ai suflat încet peste pământ
îmi frec mustaţa să-mi amintesc că-s eu
acum aici nu trunchi de pagubă
din când în când m-arunc în mine
ca lemnul în cuptor
să mai găsesc ceva din tine
ca jarul scormonit de dor
un tremur rătăcit pe plaja
să mă împing spre tine cu pătura în mână
să ţi-o aşez ca tâmp pe după umeri
se ară trupul meu pe dinafară
se schimbă anotimpuri în frageda-mi mustaţă
mă zidesc perpetuu în zidul ce se prăvăleşte
în corpul meu sunt ana a lui manole
în trupul meu acid îmi vărs ploile
cultivând suflul adunat din peşteri
şi de pe tălpile trecătoarelor
să mai ascund din floarea noastră
câte-o tulpină câte-un ciot
că mi-am crescut şi ciori
să ciugulească etern
ea creşte-n continuare luând forma gâtului tău veşnic
da gâtul tău e veşnic
chipul meu cunoaşte altă frescă
în chip de heruvim sunt eu acum
dar floarea ta nomado
face muzică între pereţii mei
fără tine fără mine
face muzică
do re mi
nomado
mado
do

IX.
“iubitul meu!”
sunt zece zile croşetate
pe pereţii castelului nostru textil
desenându-ţi conturul halucinant între valuri şi cer
te cerni peste mine în toiul nopţii
când frigul te prinde de-un deget, de două
de şold, de talie, de burtă, de grai
sunt zece zile de spumă
de spate frământat în lapte
cu vântul smuls mării
alunecând blând peste sânii tăi
cândva bănuiţi
prin spărtura casei noastre
sunt zile şablon clipe dragon
“prinţul meu!”
văpaia fiecărei clipe ce va să sosească
să fie oglindă a zilelor sărate
şi a nopţilor umede
în vecii vecilor
amin.