- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?
- Cel mai mult şi cel mai mult îmi plăcea să ascult poveştile bunicului. O perioadă, jucam fotbal cu nasturi. Apoi am prins gustul cititului şi-mi plăcea să mă joc de-a ce citeam... cred că cel mai mult îmi plăcea că doar eu ştiam firul şi răsturnam toate poveştile după cum îmi convenea mie. În adolescenţă... nu, nu mă mai jucam... în adolescenţă eram bolnavă după muzică. Eram în stare să stau cu urechile în staţie zile întregi. Nu, nu mă jucam!
- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?
- După ce terminăm cu terapia prin bârfă (literară sau nu), după ce ne certăm, eventual, pe câte un scriitor, facem planuri. Multe planuri!
- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?
- Niciun sport. Sunt mult prea leneşă.
- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?
- N-am personaje, dar îmi aleg cărţile despre care să scriu şi în funcţie de mingile pe care mi le ridică la fileu, dacă scrie poezia, adică, pe care aş fi scris-o şi eu.
- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?
- Mă tem că nu s-a inventat!!! Am una, dar nu o spun să nu spuneţi că mă dau nu ştiu cum. Oricum, îmi place ceea ce fac acum.
- Ce sentimente/stări te enervează?
- Neputinţa.
- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?
- Nu s-a întâmplat până acum. Tata se bucura când luam note mari la olimpiadă, la mate. Mai mult n-a apucat. Nu ştiu ce ar spune azi despre ce fac.
- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?
- Puneţi şi voi nişte întrebări... cred că ştiu ce n-aş accepta, dar nu spun, din superstiţie. Oricum, până acum nu am acceptat, printre altele, să mi se spună ce să scriu, despre cine să scriu. Sunt câteva lucruri pe care deja nu le-am acceptat. În rest, se ştie: până nu eşti în situaţia de a face sau nu compromisul, mai bine reduci din ridicol şi taci. Nu ştii cum reacţionezi. Dacă sugeraţi subtil o paralelă între cântat şi scris, atunci pot spune că eu, una, depind foarte mult de starea de spirit. Ştiu sigur că nu pot scrie la comandă, nici la temă, nici pentru bani. Dar cântatul se plăteşte mai bine decât scrisul şi... cine ştie...
- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?
- Nu ştiu. Am primit o dată un zece şi am considerat că era nemeritat şi i-am zis profului, atunci în clasă, pe loc, că nu-l merit (în liceu... se înţelege). Mi l-a dat oricum. Cred că mi-a şi explicat ce şi cum, dar nu am fost de acord. Zadarnic. Restul premiilor pe care le-am obţinut până acum au fost din alea cu plic închis şi cu motto, când eram mai mică. La celelalte, la vedere, încă n-am ajuns.
- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?
- Din greşeală în greşeală. Ei... nu chiar... dar pentru că îmi era mai simplu. A, şi din cauza poveştilor bunicului. M-a făcut curioasă. |
