- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?
- In copilarie cel mai mult imi placea sa aleg diferite personaje din filme sau din carti si imi inchipuiam ca sunt altcineva. Mai tin minte ca ma jucam si de-a profesoara, de-a indienii, lapte gros, de-a v-ati ascuns...
In adolescenta nu m-am mai jucat deloc (din pacate), pentru ca eram foarte complexata si foarte timida. In plus, traiam niste pseudo-depresii puternice J
- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?
- Depinde. Imi permit sa vorbesc despre orice, tocmai pentru ca ne stim de atat de mult timp.
- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?
- Baschetul. Nu stiu de ce, poate din orgoliu, pentru ca a fost singurul sport la care am avut senzatia ca ma pricep mai bine decat cei din jurul meu. Cand am intalnit oameni intr-adevar buni la baschet, lucrurile s-au mai schimbat J, insa pasiunea pentru sportul asta a ramas intacta.
- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?
- Dintr-un excesiv bun simt si dintr-o teama de ridicol la fel de exagerata, n-am reusit niciodata sa ma las purtata de val, sa traiesc alandala, sa fac exact ceea ce simt.
Am incercat sa fac un fel de personaj de felul asta, dar nu as zice ca l-am dus exact unde as fi vrut, poate si pentru ca m-am temut ca va deveni fals. Limitele au functionat, in alt fel, e drept, si in fictiune ca si in realitate.
- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?
- Imi place ceea ce fac - sunt profesoara de romana, in ciuda multor momente cand am senzatia ca vorbesc degeaba la scoala si ca nu intereseaza pe nimeni de ce Holden Caulfield, de exemplu, e un adolescent atat de misto.
Mi-ar mai placea foarte mult sa pot sa traiesc din banii pe care i-as castiga scriind, dar asta e utopic.
- Ce sentimente/stări te enervează?
- Sentimentul de frustrare, atunci cand imi dau seama ca nu pot sa comunic clar ce as vrea sau nu mi se spune clar ceea ce e de spus.
La fel, sentimentul de neputinta - atunci cand lucrurile par a avea cursul lor si eu nu pot sa mai intevin decat foarte putin si nesemnificativ.
- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?
- Nu stiu ce le-as putea spune copiilor mei (pe care nici nu ii am) si i-ar putea impresiona. Depinde si ce fel de copii ar fi. Oamenii sunt diferiti si interesul lor e suscitat de chestii diferite. Ce il impresiona pe tata (sa imi vada numele pe o carte) nu a lasat-o pe mama muta de uimire, de exemplu.
- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?
- E posibil ca saracia autentica sa te faca sa vezi lucrurile pragmatic si atunci ai fi in stare de orice... Degeaba iti spun acum ca nu as face compromisuri majore, pentru ca am totusi ce imi trebuie.
Nu as accepta in schimb niciodata ca cineva, plin de bune intentii, sa imi impuna sa scriu altceva decat as crede eu ca pot si trebuie sa scriu. Nu as vrea niciodata ca un text de-al meu sa ajunga o caricatura numai pentru ca asa li s-ar parea unora ca fiind bun, eficient, vandabil.
- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?
- Nu l-as accepta si as spune si de ce. Premiile nu m-au impresionat niciodata.
- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?
- Pai, exact ca in nu stiu ce reclama... am devenit ceea ce sunt acum pentru ca am intalnit anumiti oameni, am trecut prin anumite experiente... |
.jpg)
