Stefan BASTOVOI

Sophi

(fragment)

45

A doua zi se răspîndi prin sat vestea că în locul lui Alexandr Timofeevici, în funcţia de şef al gospodăriei fu numit cumnatul lui, Vasilii Gavrilovici, Vasilii Ăduardovici, şi că în funcţia fu numit chiar Vasilii Gavrilovici însuşi. Această veste, pe de o parte, îi irită pe săteni, iar pe de altă parte, a redat liniştea unor cetăţeni, precum Nicolai Arsenievici şi alţii care se aflau în aceeaşi situaţie cum erau, Efim Alexandrovici, care a furat scîndură, sau Zahar Zaharovici, care, pe lîngă scîndură, ciment şi un pliant cu fotografii a mai furat şi o goarnă pionierească pe care o ţine ascunsă în şopron după o bucată de placaj furat. Aşa că vestea despre numirea în funcţie a cumnatului lui Vasilii Gavrilovici şi chiar a lui Vasilii Gavrilovici, personal, au adus liniştea acestor oameni. Nimeni şi niciodată nu se gîndi să-i prindă pe cei care fură, iar inimile lor au suferit degeaba. Mişcarea aceasta era prevăzută de mult şi toată lumea o aştepta şi de aceea era curios că ea a semănat atîta nedumerire în rîndurile sătenilor.  Nu era nimic de mirare în faptul că Alexandr Timofeevici a fost dat afară ca să fie puşi în loc Vasilii Gavrilovici şi cumnatul lui, Vasilii Ăduardovici. Dar neaşteptat fu probabil felul în care a fost dat afară Alexandr Timofeevici. Să fie tocmai el învinuit de hoţie şi-ncă în faţa satului întreg în clubul sătesc, duminică într-o adunare aşa de specială? Iată ce era neobişnuit în această întîmplare. Se pare că Vasilii Gavrilovici a vrut prea tare să-l dea afară pe Alexandr Timofeevici şi după cum se vede, a cam exagerat. Ceea ce frămînta acum pe restul sătenilor, era cum se va menţine în slujbă Vasilii Gavrilovici dacă pentru a-l da afară pe Alexandr Timofeevici s-a folosit de un motiv atît de delicat. Nimeni nu se putea gîndi că Vasilii Gavrilovici va putea să reziste prea multă vreme ca paznic la tabără, avîndu-l în acelaşi timp pe cumnatu-său cu cheile, fără să fure nimic din tabără, cu toate că atunci cînd un cumnat este şeful gospodăriei într-o tabără, lucrul acesta nu se poate, dar dacă totuşi Vasilii Gavrilovici şi-ar fi pus în cap şi într-adevăr n-ar fi furat nimic, atunci apare întrebarea, ce rost mai avea ca Vasilii Gavrilovici să se facă paznic la tabără? Pentru că Alexandr Timofeevici, cum e uşor de ghicit, va lăsa totul şi noapte de noapte îl va urmări.
De dimineaţa pe Alexandr Timofeevici îl trezi o sete năpraznică şi el o strigă pe Marusea Ivanovna să-i aducă o cană cu apă. După ce bău apa, Alexandr Timofeevici deschise ochii şi soarele îl izbi prin perdeaua trasă ca şi cum aceeaşi apă i-ar fi fost aruncată în faţă de o mînă necunoscută. De odată Alexandr Timofeevici îşi aminti că el nu mai este şef de gospodărie şi asta îl făcu să-şi lase capul pe pernă şi să închidă ochii.
- Maşa, pe la cît m-am culcat eu aseară?
- Oh, pe la cît te-ai culcat tu asară! Tu asară ai fost tare frumuşel. Mai bine nici nu m-ai întreba. La cît s-o culcat el asară! Vină şi mănîncă, lasă tu asară. Asară ştiu eu la cît te-ai culcat. Tare bine ştiu.
Maşa-Marusea cotrobăia prin verandă şi fiecare replică a ei, parcă pentru ai da mai multă însemnătate sau nu se ştie de ce, era marcată de cîte un dangăt de blide, iar după ce blidăritul Marusei luă sfîrşit, din verandă tot mai continua să se audă vocea.
- Mai înainte trebuie să ştii să furi şi pe urmă să furi!
Alexandr Timofeevici îşi scoase mîinile de sub cap, se ridică în capul oaselor şi deschise ochii.
- Pantalonii. Unde-s pantalonii, Marusea?
- Unde ţi-s pantalonii? Acolo unde i-ai lăsat! De unde i-ai lăsat, de-acolo şi ie-i!
Alexandr Timofeevici îşi dădu seama că pantalonii erau pe el şi abia după ce-şi găsi şi cămaşa şi ciorapii la locurile lor, se mai uită o dată la ciorapi şi la pantaloni, încheie doi nasturi de la cămaşă şi se ridică.
- Sterva gnusnaia! Nu ştiu de ce te mai ţin eu la casă, rosti Alexandr Timofeevici printre înghiţiturile de moare, ţinînd un borcan de trei chile la gură. Nu ştiu de ce te-am luat eu pe tine...
- Sterva!
Alexandr Timofeevici ieşi din verandă şi dispăru undeva după casă.

- Mă ţine, bolmojea Marusea Ivanovna, el mă ţine pe mine? Iaca n-am ştiut cine mă ţine pe mine!

Saşa stătea la el în faţa casei şi cu ciocanul mărunţea o sticlă. Soarele bătea atît de tare încît Saşa îşi aminti de rugul pe care a ars omul acela şi cam cum este atunci cînd arzi pe rug. Saşa se gîndi că este foarte greţos şi că nu este nimic mai rău decît să arzi pe rug. Lui Saşa i se făcu dintr-o dată atît de ciudă pe capitalişti încît el îşi închipui ce-ar fi să-i dezbrace pe toţi şi să-i aşeze pe cioburile de sticlă şi totodată să le mai tragă şi cu ciocanul în cap. Gîndul acesta îl nelinişti şi-l bucură foarte tare pe Saşa şi el a început să bată sticla şi mai tare. Ce-ar fi să le pună degetele aici pe cioburi şi să le bată cu ciocanul de deasupra pînă le iese cioburile prin unghii şi poate că atunci nu vor mai arde pe nimeni pe rug. Saşa chiar se gîndi cum ar fi să le bage cioburi şi în ochi şi asta i se păru cel mai bine.

(va urma)