Alexandru VAKULOVSKI

PIZDET

(roman - varianta MANUSCRIS)

41. Turn-on

Spre marea noastră surprindere, Bobdylán începuse să scrie poezie. Despre orice, nu conta, important era că scria. Despre filme, personaje de filme, despre cămine, dragoste, futai, tot ce-i trecea prin cap. Spunea că nu ştie dacă e ceva bun sau ceva, aşa, aiurea. Nu făcea diferenţă dintre ceva ce mie îmi plăcea mult şi ceva ce nu-mi plăcea deloc. Spunea că habar nu are de ce o poezie e bună şi alta nu. Dar îi plăcea că scria. Îşi găsise şi el un hobby. Ce să facă ca să nu se plictisească. Scria despre ţâţele nemaipomenite ale unei prietene care venise la el, iar dimineaţa când s-a trezit şi îşi aranja sutienul toţi cei din cameră au rămas paralizaţi de aşa privelişte, despre masturbare, despre cartofi prăjiţi la ora 12 noaptea, despre nebunie şi despre tot ce vrei şi ce nu vrei.

Îşi intrase în rol, aşa că într-o zi m-am pomenit invitat de el la un cenaclu, unde avea să citească. Mai veneau şi Buru şi Fane Babanul. Spectacolul, adică cenaclul, trebuia să fie la un scriitor-geniu provincial. Mai veneau şi Artiştii şi alţii. Am mers ţinând cont că Bobdylán mi-a zis că va fi vesel, vor fi sucuri şi băutură.

Am ajuns, am făcut cunoştinţă cu starul, ne-a mai povestit tot felul de tâmpenii la care noi, ha, ha, ha, trebuia să râdem, a adus cafea, vin, aşa că eu cu Fane Babanu ne simţeam excelent, iar Bobdylán era un pic nerăbdător să citească şi el odată şi să scape. Buru privea nişte reviste.

Apoi Bobdylán a citit. Sunt publicabile o parte, a zis starul şi le-a făcut o analiză de doi bani, aşa cum se face la şcoală, probabil ne credea debili, tot încerca să explice căcaturi spre hazul şi jalea noastră. Bobdylán asculta cu gura căscată, parcă nu-i venea să creadă ce aude, care Arghezi dom’le, care Coşbuc dom’le, care Goga, bă, parcă vroiau să ţipe ochii lui, dar tăcea, trebuia să se poarte frumos.

Toţi îi intrau în voie starului, aşa că i-am făcut lui Fane semn şi am ieşit. A mai ieşit în urma noastră Bobdylán. Am mers într-un loc mai dubios şi am tras acolo o iarbă, Bobdylán începea deja să râdă de ce auzise, noi cu Fane şi mai tare, şi ne-am întors. Starul povestea ceva despre Dracula, o temă tocmai potrivită, aşa că Fane şi cu mine nu am mai rezistat, am râs ca tâmpiţii acolo, nemaiputându-ne controla. Bobdylán ne-a zis mai târziu că el îşi muşcase limba până la sânge ca să nu râdă. Ceilalţi au dat din umeri, ce să le faci, sunt incontrolabili ăştia mai tineri şi ne-au lăsat în pace.

Starul tot abera de la o temă la alta, toate foarte haioase: vampiri, vrăjitoare, draci ş.a.m.d. Trebuia să bem vin şi cafea ca să fim ocupaţi cu ceva, să nu mai râdem atâta.

Oricum, nu ţinea mult. Fără să râdem. Starul trecuse la tema familiei, despre importanţa fiecărui membru, despre relaţiile umane, despre cât de pizdoşi sunt românii. Nu ştiu, probabil îi plăcea că râdeam aşa, nu arăta supărat, din contra, credea probabil că spunea ceva haios.

Aşa că noi nu ne-am sinchisit, am râs în voie până am ieşit. Artiştii ne-au ignorat. Nu intrau în cercul lor de interes căcaturile noastre de râsuri stupide. Bobdylán îşi eliberase şi el râsul. Afară era foarte mişto, o plăcere să tot râzi, aşa ca proştii, ca ăia care nu au niciodată nici o grijă, ca ăia cărora li se zice resturile societăţii, junkyi societăţii. A fost o seară reuşită. Dar Bobdylán nu ştia dacă vrea să mai citească ceva undeva. Lasă bă, că e interesant, mai afli şi tu ce ai vrut să spui dac-ai uitat – ne amuzam noi.

Mai târziu mă împrietenisem cu câţiva dintre Artişti. Erau băieţi de treabă, doar că seriozitatea aia academică pe care le-a impus-o şcoala îi cam strica. În rest erau simpatici. Dostoievski – reuşea să pară interesat de exterior, în acelaşi timp făcând ceea ce vrea el, Roman cu lungile lui monoloage despre mâncare, despre cum şi cât trebuie să mănânce un prozator. Răspunsul lui era: mult, un prozator trebuie să mănânce cât mai mult, trebuie să aibă stomac de prozator. Emin care a scris cel mai bun poem care ar putea exista şi după asta s-a lăsat de scris, şi Lord care e în aparenţă tot timpul mulţumit şi bine dispus, numai că în realitate nu e chiar aşa. Toţi sunt haioşi iar vina seriozităţii şi-o spală regulat, măcar o dată pe săptămână cu zeci de litri de bere, palincă, vodcă, vin. Şi li se iartă. Totul se iartă.

(va urma)