“Cristi, hai, trezeste-te, mami!”
“E tarziu?”
“S-a terminat.”
“Cum adica?”
M-am tras turceste pe marginea patului. Pozitia preferata. Numai a mea. Dormitorul, cum il lasasem. Mogaldeata imi tot cauta carja cu indarjire. Mana mea moarta. O storcea ca pe-o lamaie. Se-nrosise, naibii. Statea pe ea? Doare! In definitiv, nimic nu ma luase prin surprindere. Poate doar ora prea matinala, de salubritate in actiune.
Cand am coborat la masina, s-a pornit filmul. El, schilod si neras, tras deoparte, cu picioarele incrucisate, maraia sub salcia tunsa din fata blocului printre dinti. Cati vor fi ramas: “Pastele ma-tii de nesimtita!” La trei pasi (am reconstituit scena dupa o saptamana, de-asta imi permit sa fiu asa exact), langa uriasul cos rotitor, nevasta-sa, ca prea-si permitea sa se hlizeasca de moaca scarbita a scobitorii, cu matura sub brat, se pisa cracanata. Strada pustie. Vedeam prin pabriz cum jetul de sub fusta pisca asfaltul. Mustaciosul se trase hacana, spre semafor. Bagasem cheia in contact si motorul duduia in creier ca un ras idiot de tiganca: “ce-i, ba, daca-mi vine?”
“Avem timp, la 8 mergem dupa sicriu. Incearca sa fii si tu gata. Coboara sa incalzesti motorul.”
Sa fiu gata? Sa-mi trag blugii si sa ma echipez corespunzator? A, da, stiam de doua zile ce voi imbraca la momentul potrivit. Raiati, nu, reiatii e corect, dar suna mai bine raiatii. Nou-nouti. Sa se asorteze cu adidasii albi cu talpa neagra, bulgaresti, si cele trei tricouri cu inscris: Cannibal Corpse (un cadavru descompus, cu o pula jumate viermi, nu stiu cati si-ar fi dat seama ca-i pula), Death (cranii din profil si turul european datat), Cemetary (Sundown, dintr-adins pentru ziua inmormantarii, simplu, cu litere portocalii). Pustisme.
“Du-te sa-l vezi. I-am pus totusi costumul maro. Prea-i placea. L-am spalat cu doamna Andra. O mica problema cu ochii. Nu-i putem inchide de tot. Nu se-nchid. A, uite, da si tu telefoanele astea – imi pasa o listuca, una din cele trei cu care intrase in sufragerie cu o noapte inainte. Centrat, cu majuscule, am citit INVITATI. Cei subliniati intrasera in finala. La parastas.
“Cat e ceasul?”
“Sapte fara douazeci.”
“Si la cat?...”
“Sase si zece.”
S-au grabit, nu gluma.
De dincolo se-auzeau voci. Un miros inecacios de tamaie iti irita narile. Am iesit din dormitor. Usa de la baie s-a deschis mai mult singura. Spalat pe maini, ochi, pisare, cacare, spalat pe maini, dinti. Apoi intratul in camera pentru sarut. Pe frunte. Cel oficial. Proaspat barbierit, chiar daca ii cam lasasera floci desi, subtiri sub barbie, mici tepi (cine sa-i mai vada?, a trebuit sa-l mangai ca sa-i descopar). Mortaciunea arata brici. Scheletul capatase iarasi forme in costumul preferat. Bratele indoite contura sub stofa muschi inchipuiti. Mortul, imbracat asa, cu ochii intredeschisi, arata, intr-un final, a om. Iar in sicriu va cintari greu in ochii tuturor, fara indoiala.
“Iti place?”
“Ati facut treaba buna!” - am ridicat vocea spre grupul de pizde sterpe din prag. “Pe mama ati vazut-o?”
L-am mai privit o data peste ochelari. Ultima oara sub doi metri. Dupa care m-am intors, schitind un pas, apoi inca unul. Din ce in ce mai multi, in reluare, parca pluteam cu ochii-n pamant. Pina-n fotoliul din balcon. Unde-am cazut. Unul dintre unchi (ce te fute grija care?) ma urma.
“A zis la radio ca e vreme frumoasa pana duminica, sa nu-ti faci griji!”
Stateam picior peste picior, cu ochii-n tavan. Imi venea sa scuip. L-as fi atins? Oare el, intins atatea zile si nopti pe pat, a gandit la fel? Oare-n zilele-alea lungi, ca de scoala, cand ne pandeam pasii, eu in dormitor, ascultand duritati, gothic, speed, fel de fel de metale grele si foarte grele, el in sufragerie, citind Dostoievski, Marquez si Swift, ultimii lui autori, nu se saturase de atata umilinta si plicis? Oare si el ar fi vrut sa atinga tavanul c-o flegma? Dar cum? Puterile-l lasasera sac de oase, ciolanele i se lipeau de pielea tot mai stravezie, bucatile de carne, cate ramasesera, se ghiceau ca-ntr-o piftie stricata. Cum sa scuipe-n tavan cand abia mai deschidea gura? Cand buzele nu mai puteau scoate nici macar un fasait? Nici acum nu stiu daca cele sapte casete inregistrate in ultima luna de viata, cu reportofonul sub pat si cu mama pe post de anchetator complice (“Cand te-ai nascut, de fapt? In 35 sau 36? De ce au trecut 36? Cine te-a aruncat de pe bloc? De ce te-ai lasat de box? si sute de intrebari pe care le repetam cu mama inainte, desi le stiam raspunsul, o rugam sa i le puna, sa nu existe nici o suspiciune, sa nu inteleaga ca-l inregistram, sa ramanem, in pula mea, cu ceva de la el, nu doar cu zeama ce i-o stergeam din cur cind il duceam la baie), ei, da, daca acele casete au tras ceva, daca nu e decat o speranta ca se-aude totusi, mama ma tot intreaba, mi-am luat un casetofon, bate apropouri, eu le tin in dulap, puse bine, inseriate. Ca-ntr-o pivnita. Cu poze de-ale lui pe post de coperta. Ascuse si neascultate.
Stateam picior peste picior, cu talpile-n aer. Mami, stii ca niciunul dintre noi doi nu atinge podeaua daca sta-n fotoliu? Nici eu, nici tu. Doar lui ii iesea smecheria asta. Stii cand mi-am dat seama? In seara cand a venit beat, pierduse toti banii la caritas, economiile de o viata, si l-am luat la misto, i-am spus ca o s-ajung boxeor mai bun ca el. Eu, care statusem pe ring cinci reprize din patru meciuri, care terminasem sub douazeci de secunde lupta, secunde, nu-i gluma, cu maieul rosu de singe, neintelegand de ce tre' sa dau, de ce sa-i sparg nasul celui din coltul rosu. Da, mami, in noaptea aia, cand ajunsesem la 10, tu faceai de garda la spital, si cineva tocmai sunase sa va informeze ca uite, duc fete acasa, in cartierul Brosteni, la marginea orasului, ca e periculos si pentru ele si pentru mine. Nu ti-am spus niciodata ce s-a intamplat atunci, de ce ne-ai gasit unul in bratele altuia, uscati de lacrimi. Atunci, fix atunci, pumnii m-au zgaltait ca pe un sac de box, dintr-ala pe care noi, mici vastagi si doroftei, ii clatinam la antrenamente, cu bandajele inrosite de forta loviturilor impuse. Sacii mari, grei, inveliti in piele, atarnati cu lanturi zanganioare de bare metalice, greu de urnit si mai greu de oprit. In seara aia am fost sac de box, m-am clatinat dupa pumnii fostului tau campion national, am incasat lovitura dupa lovitura, la stomac, fara urma, fara numar.Groggy. Il vedeam cum se-apleaca, tinteste, ma salta-n spatar. Picioarele nu aveau punct de sprijin, nu atingeau pamantul. Plangeam amandoi, ca doi prosti, fiecare de prostia/frica celuilalt. Lupta corp la corp nu exista, nu loveam, ma-mpingeam doar in el, faceam antijoc. Poate ca de-asta m-a luat in brate. Poate de-asta mi-e asa dor de el.
Stateam picior peste picior, cu mainile sloi pe caloriferul scos.
Poate ca nu conteaza. Tot va spun.
Din pat isi misca doar ochii. Spre stanga, pentru masa. Dublu click, cand ma ruga sa-i citesc ceva. E smecher. Pentru mersul la baie, face cu ochiul.
Ne vedem joi. Ultima zi?
Fragment din Mortii Ma-tii, roman inca nepublicat |
