Arsenie TARKOVSKY

La un veac (trad. V. Bulat)

Pe 19 decembrie am vazut-o pe Marina Tarkovskaya la Bucuresti, cu ocazia lansarii unei carti de convorbiri, semnata de Elena Dulgheru. Azi, cind se implinesc exact 100 de ani de la nasterea tatalui sau, adormit intru Domnul la 27 mai 1989, doamna Tarkovskaya a vorbit despre acesta ziarului GAZETA.

Nu stiu sa existe poezia acestui urias poet tradusa in limba romana, dar locul lui este neindoielnic alaturi de Ossip Mandelstam, Marina Tvetaeva, Iosif Brodsky, Anna Ahmatova. Cum a fost acest om in viata relateaza fiica sa, sora regizorului Andrei Tarkovsky (Vladimir BULAT):

- In formarea poetica a lui Tarkovsky un loc important l-a jucat poetul Gheorghi Sengheli. Povestiti-ne despre relatiile dintre acestia doi.

- S-au cunoscut in timpul examenelor de admitere la cursurile superioare ale Institutului de literatura. Sengheli tinea cursul de poezie, si, prin urmare, era la admitere. Era nu doar un poet, ci si un teroretician al versificatiei. Pentru Tarkovsky acesta a devenit nu doar un mentor, ci i-a legat ulterior o durabila prietenie. Sengheli activa la gazeta GUDOK (Sirena) - scria acolo diverse notite si foiletoane. Plecind de la aceasta publicatie, Segheli l-a recomandat pe Arsenie Tarkovsky in locul sau, sa scrie acele inevitabile materiale - reportaje din sali de judecata, foiletoane poetice, diverse fabule. O vreme, tata neavind unde locui la Moscova, a trait in casa lui Sengheli, in ulicioara Borisoglebski - in trecat fie spus, foarte aproape de casa Marinei Tvetaeva. Sengheli, impreuna cu minunata sa sotie, poeta Nina Manuhina, aveau o singura camera intr-un apartament comunal, si singurul loc pe care-l aveau disponibil era sub voluminoasa masa pe care se minca. Tarkovsky si-a montat acolo un bec electric, astfel incit putea sta lejer culcat si sa citeasca, ca intr-un dormitor in toata legea. In 1946, in aceiasi casa, la Sengheli, a facut cunostinta cu Anna Ahmatova, iar prietenia asta - foarte apropiata si calda - a durat pina la sfirsitul vietii ei. In 1933 Sengheli a devenit seful sectiei nationale a editurii literaturii politice, si gratie acestui fapt au ajuns acolo in calitate de traducatori o serie de poeti remarcabili - Ahmatova, Pasternak, Zabolotky, Vera Zvjaghinteva. Tarkovsky era si el un traducator important in acea pleiada, a inceput cu traducerea poetului muntenegrean Radule Styensky. Unora activitatea de traducator le era una foarte potrivita, in timp ce tata suferea foarte din cauza acestor comenzi. Sa faca saltul spre o alta voce, catre o alta lume poetica ii venea foarte greu, pentru ca el continuu isi scria propriile versuri. Dar atunci cind dadea curs unor comenzi mari venite de la Sengheli, propriile poeme nu se scriau deloc.

- Citind traducerile facute de Tarkovsky n-ai presupune citusi de putin ca poetul nu adora aceasta indeletnicire.

- Nici nu trebuie admisa aceasta presupunere. Tata facea totul cu o mare daruire, responsabilitate si dragoste, chiar daca asta il costa imens.

- Ce atitudine avea Tarkovsky fata de razboi?  

- Tata a lucrat ca si corespondent la ziarul Boevaja trevoga (Chemarea la lupta), o data la doua zile mergea in prima linie, participa direct la operatiuni, a si fost distins pentru asta - a condus la atac un pluton dupa ce acesta si-a pierdut comandantul, si soldatii au atins tinta. Nu-i placea sa vorbeasca despre razboi. Intr-un ziar militar trebuia sa scrii despre fapte de eroism, iar el isi indeplinea cu devotament civic datoria, dar in acelasi timp scria si poezie lirica; putea sa nu doarma noptile, lucrind asupra poeziilor, de aceea sufletul sau traia o oarecare dedublare. Plus de asta, el a fost ranit in picior cu un cartus exploziv, dupa care au inceput adevaratele suferinte - gangrena a luat in stapinire piciorul. Zacea in spitalul de campanie, si nu-i mai venea rindul la operatie. Ofiterul, care avea patul alaturi de Tarkovsky, oprise pe chirurgul care trecea pe acolo - care de-abia se mai tinea pe picioare de oboseala - , a scos pistolul si l-a amenintat: "Daca nu-l luati acum pe capitanul Tarkovsky pe masa de operatie, va impusc". S-a facut o prima amputare, iar acestea au fost in total sase.

- Tarkovsky nu a publicat o vreme indelungata. I-a fost greu, pesemne, sa suporte aceasta izolare fortata?

- Este ucigator pentru un poet sa nu comunice cu cititorii sai. Consider ca este o fapta eroica, fiind rupt de cititori, ca a continuat sa lucreze. El nu putea sa nu scrie versuri, a scris intreaga lui viata, asta era chemarea lui, calea existentei lui. Considera ca acestea ii erau dictate de sus - convingere, se pare, a oricarui mare creator. Prima carte publicata - era o culegere adunata sub tilul "In fata zapezii" - aparuse de-abia in anul 1962, in acelasi an cu primul film al lui Andrei. Titlul spune multe - tata avea deja 55 de ani.

- Incerca si va influenteze in vreun fel, pe dumneavostra si pe Andrei, sau oferea copiilor sai libertatea optiunii? 

- Era un pedagog foarte intelept, si nu impunea nimanui parerile sale. Putea oferi sfaturi, cum s-a vazut din scrisorile catre Andrei. Pentru acesta tatal sau era un model de barbat adevarat si un autentic creator.

- Tarkovsky seniorul intelegea foarte bine creatia fiului sau?

- Da, intelegea, desi existau oameni care faceau tentative sa-i trezeasca niste sentimente de gelozie. Astepta de fiecare data cu un viu interes aparitia noului film al lui Andrei, iar la scenariul filmului "Andrei Rubliov" a scris chiar si o recenzie. Era ecoul unui om profund credincios, ceea ce Andrei nu era inca la acea data."

Interviu de Kirill Resetnikov, tradus de Vladimir Bulat