Spidola
Nimic nu prevestea catastrofa in vara anului 1982. Ca de obicei, tata se trezea cu noaptea in cap si pleca, buimac, la uzina, mama trebaluia in bucatarioara sau impletea bluzite din mohair, iar neobosita baba Sanea cutreiera parcurile toata ziulica, adunind sticle. Iulian era in vacanta si citea pe rupte romanele lui Kurt Vonnegut si ale fratilor Strugatki, transpirind din abundenta in apartamentul incins de soarele necrutator. Vremea torida ar fi fost mai usor de suportat la mare, dar in vara aceea nu plecau la Koblevo pentru ca luasera pe credit o servanta. Nimic deci nu prevestea marea prabusire pina in ziua in care tata a adus Spidola. Era un tranzistor superb, nou-nout, probabil cel mai bun pe vremea aceea, pe care conducerea uzinei i-l daruise pentru “douazeci de ani de eroism in munca”. Un obiect de lux si prea scump, pe care muncitorul obsedat de procurarea lucrurilor de prima necesitate nu s-ar fi incumetat sa-l cumpere. Uzina i l-a oferit insa pentru devotament, intrecindu-i asteptarile si facindu-l sa constate ca cineva de sus ii aprecia traseul profesional si se gindea la el. Dupa toate probabilitatile, cadoul ar fi fost si mai pretios daca Vladimir Vladimirovici era comunist. Insa Olga Leonovna – care nu putea nicidecum uita ca la inmormintarea tatalui ei popa fusese impiedicat de un comunist sa-si faca datoria – l-a convins, dupa o discutie vie, sa renunte la ideea de a intra in Partid.
Ca Spidola se deosebeste radical de televizorul cu lampi baiatul cu cap lunguiet a inteles din prima seara. Era suficient sa invirtesti doua butoane ca sa intri intr-o alta dimensiune. Lumea devenise brusc imensa, pestrita, misterioasa. Vocilor profesionale, optimiste, ale cintaretilor si crainicilor sovietici le facea concurenta acum, in premiera, un amestec halucinant de melodii, tonalitati si limbi necunoscute. Iulian putea sa asculte minute in sir, coplesit, un glas strident sau isteric, fara sa priceapa o boaba. Cine oare erau acesti oameni? Unde traiau si cu ce se indeletniceau? Ii placea enorm muzica pop pe care Spidola o facuse mai accesibila.
Asa se facea ca noianul de voci straine slabea sau chiar disparea in cursul zilei, redevenind viguros doar spre seara. De aceea, ziua Spidola era a mamei si a babei Sanea care ascultau muzica populara difuzata de postul de radio Iasi. Muzica romanilor semana leit cu muzica moldoveneasca pentru ca o parte din Moldova lui Stefan cel Mare fusese ocupata de Romania. Uneori Iulian se gindea ca Uniunea Sovietica trebuia sa-i elibereze si pe moldovenii din Romania. Mai exact, Romania, ca tara socialista, prietena, trebuia sa retrocedeze teritoriul Moldovei. Nu se stie de ce Romania nu se grabea s-o faca. Seara se intorcea tata care, dupa ce lua cina, asculta radioul in surdina citeva minute, apoi il stingea si se culca, rupt de oboseala. Din momentul acela tranzistorul era la indemina lui Iulian. Se ducea in camera lui si ore in sir sedea turceste pe patul stingaci adunat, invirtind butoanele. Alaturi, istovita de explorarea spatiilor verzi, dormea baba Sanea care bolborosea ceva in somn. [ Va muri peste cinci ani, iar ostasului-telegrafist Iulian Ciocan nu i se va permite sa plece la inmormintarea matusii. Va plinge in tacere, ca un batrin, in spatele unui depozit al unitatii militare, ca sa nu-l vada nimeni.] Pe la unsprezece intra mama, mirata ca in camera lor mai ardea lumina. Dar baiatul cu cap lunguiet continua sa asculte radioul si in intuneric. Vraja se intensifica in obscuritatea spintecata cind si cind de razele farurilor de automobile.
Intr-o seara, dadu de un post necunoscut in locul in care pina atunci ii zgiriase urechea o piriitura asurzitoare. La inceput, crezuse ca vorbea un crainic sovietic. Insa in clipele urmatoare ciuli urechile. Individul, care vorbea perfect ruseste, zicea ca pentru a opri expansiunea sovietica, presedintele american a hotarit fabricarea bombelor cu neutroni. Primele focoase erau deja gata si montate, iar in citeva ore ar putea fi in Europa occidentala. Iulian ramase tablou, apoi inchise brusc aparatul de radio. Nu mai auzise niciodata o voce vrajmasa. Cu toate ca invatatorul de istorie ii avertizase de nenumarate ori ca astazi se incearca ponegrirea socialismului fara interventii armate, fara blocade economice, fara atitarea Germaniei fasciste impotriva Uniunii Sovietice, fara boicoturi diplomatice, pentru Iulian vocile dusmanoase pareau indepartate si inofensive. Acum insa ele patrunsesera cu obraznicie in propria lui locuinta. Uluiala se transforma incet-incet in revolta. Individul acela merita o chelfaneala strasnica, in spiritul convingerii poetului Nikolai Costenco:
Vrajmasul lacom si cu ochi fierbinti,
de-o vrea sa muste, o sa-i dam la dinti!
Dar cum sa-i dai la bot capitalistului care se afla la sute de kilometri departare? Invatatorul de istorie le spusese ca vocilor dusmanoase li s-a poruncit sa-si schimbe undele si sa nu-si precupeteasca puterile pentru misiunea “umana” de a apara drepturile omului in tarile socialiste. Era un paradox, o confuzie lamentabila? Sa-i aperi pe muncitori de… muncitori? Sa-i aperi pe plugari de… plugari? Si cine sa-i apere? Lupii care si-au schimbat parul, iar naravul ba. Ca doar vocile acestor “aparatori”, sublinia invatatorul de istorie, au un accent inglobat temeinic in biografia trecutului, cind acesti “luptatori ai dreptului omului” colaborau cu fascistii in vremea razboiului, iar astazi vocea le suna metalic si in git le clocoteste ura pentru tot ce cucereste prin munca onesta in tarile de unde ei au fugit, lasind in urma faradelegi.
Doua lucruri il derutau si il nelinisteau deopotriva: vocea calma si chiar placuta a crainicului capitalistilor si existenta bombei cu neutroni. Despre ultima vorbea deseori cu Laric si colegii de scoala. Fireste, avea si Uniunea Sovietica armele ei, dar simplul fapt ca imperialistii posedau o bomba nemaipomenita, de distrugere in masa, te inspaiminta. Ce s-ar intimpla daca vreun descreierat capitalist ar declansa razboiul? Uniunea Sovietica ar riposta prompt, fara doar si poate, dar citi oameni ar supravietui si ar invinge oare tara noastra? Aici era buba, in opinia lui Laric. Era posibil sa nu se aleaga nici praful din toata planeta. Si ce se putea face? Mai nimic. In cazul in care Uniunea Sovietica ar ataca prima, consecintele nu s-ar schimba, considera Laric. Blestemati sa fie capitalistii! In seara aceea Iulian nu a mai deschis aparatul de radio, a urmarit indelung razele farurilor care se plimbau pe tavan si a adormit greu din cauza nelinistii.
In serile urmatoare a evitat postul de radio veninos. Un scolar sovietic nu trebuia sa asculte prapastiile spuse de dusmani. Totusi, il rodea curiozitatea. Se intreba daca nu exista cumva vreun temei care sa-i indreptateasca interesul. Isi zise ca era un pionier convins si ca, prin urmare, nu putea fi influentat de demagogia capitalista. Voia sa asculte acel post de radio doar pentru a vedea cit de departe pot ajunge capitalistii cu mirsavia lor. Insa in seara in care il cauta, dadu din nou de piriitura asurzitoare. Postul capitalist disparuse. Il regasi abia peste o saptamina, intr-o seara in care mincase macaroane cu brinza. Invirtea butoanele si se gindea la colega de clasa Lenuta Timofte. O iubea si-i era teama sa nu-si dea seama de pasiunea care-l chinuia. Il speria insa si gindul ca razboiul va incepe inainte sa i se destainuiasca. De aceasta data individul cu voce calma si chiar placuta discuta cu alti doi indivizi despre… starea sanatatii lui Leonid Brejnev! Ziceau ca liderul sovietic suferea de o boala grava, ca medicii incearca zadarnic sa-i prelungeasca viata si se intrebau daca se va modifica politica Kremlinului dupa moartea Secretarului General al PCUS. Culmea era ca cei trei nu pareau foarte bucurosi de probabilitatea mortii dusmanului, ci, dimpotriva, aveau o parere de rau fata de suferinta unui om batrin. Iulian din nou ramase perplex. Intr-adevar, circulau multe bancuri despre Leonid Ilici cel ramolit si gingav, dar Iulian nu se gindise niciodata ca Secretarul General ar putea sa moara. Bancurile erau niste glume, pe cind capitalistii spuneau cu toata seriozitatea ca sfirsitul lui Leonid Ilici era iminent. Cum indrazneau sa spuna asta? Voiau probabil sa descurajeze oamenii sovietici, desi, daca se gindea mai bine, Secretarul General parea cam vlaguit.
TOVARASUL L. I. BREJNEV: “In acest tinut, unde numai unul din zece stia sa se iscaleasca, exista in prezent un detasament de 300 mii de lucratori stiintifici, ingineri, agronomi, invatatori, medici, literati si oameni de arta. Se poate spune ca in istoria norodului moldovenesc n-a mai fost niciodata o perioada de inflorire atit de intensa si multilaterala a culturii nationale, cum este acum, cind ea se dezvolta pe solul socialismului, in strinsa interactiune cu creatia spirituala a tuturor popoarelor fratesti ale tarii noastre”.
Dimineata, dupa ce si-a mincat omleta cu brinza si cartofii prajiti, a intrebat-o pe mama daca va muri Brejnev. Olga Leonovna ridica din sprincene.
“Pai, e batrin deja. Ar putea sa moara oricind. N-ai vazut ca nu-si mai poate citi rapoartele?”
Mama rise scurt, dar redeveni imediat serioasa.
“Nu-i adevarat! Le citeste, numai ca… un pic mai greu!” replica Iulian, surprins de faptul ca parerea mamei coincidea cu cea a vocii vrajmase.
Mama inalta din umeri.
“Dar ce se va intimpla daca el… va muri?”
“Nu se va intimpla nimic. Il vor inlocui cu altul, tot asa cum el l-a inlocuit pe Hrusciov”.
“Va fi totul asa cum e acum?”
“Fireste, dar ce ti-a venit sa intrebi de Brejnev?”
“Nu m-am gindit niciodata ca el poate muri…”
“Toti oamenii mor, asa ca nu te mihni prea tare…”
Toata vara vocea dusmanoasa a vorbit despre moartea lui Brejnev. Daca, intr-adevar, Brejnev putea muri, de ce nu se agitau crainicii sovietici? Si la scoala – unde reveni in septembrie – nici un invatator nu parea preocupat de posibila moarte a Secretarului General. La 7 noiembrie toata familia s-a asezat in fata televizorului cu lampi pentru a urmari parada de la Moscova. In fiecare an, Iulian astepta, stapinit de o emotie puternica, defilarea trupelor. Nu exista armata mai tare decit Armata Rosie! Iata de ce capitalistii inventau bombe cu neutroni. Se temeau de lupta dreapta. Dar in ziua aceea cenusie si rece Iulian voia mai cu seama sa se convinga ca Secretarul General e sanatos, ca prezicerile vocilor veninoase erau niste minciuni sfruntate. Voia ca imperialistii sa vada un conducator puternic si sa crape de ciuda. Astepta cu stringere de inima sa-l arate la tribuna. Si iata-l, in sfirsit, ridicindu-si mina flasca in semn de salut si lasind-o imediat sa cada. Mama reactiona cu promptitudine:
“I-au ramas zile numarate…”
Iulian simti cum se naruie ceva in el.
Peste trei zile toate s-au precipitat, timpul iesi brusc din perioada de hibernare. Toate ziarele anuntau moartea subita a tovarasului Leonid Ilici Brejnev, toate posturile de radio difuzau muzica deprimanta, la scoala invatatorii isi exprimau doliul prin imbracaminte neagra, discursuri patetice si apostrofari ale elevilor nu prea tristi. Mama se dusese la gradinita imbracata in haine albe, cu gura strident rujata, provocindu-le un soc directoarei si reprezentantului Ministerului Educatiei.
Iulian retraia scena groaznica a coboririi cosciugului greu in mormint, gindindu-se ca razboiul nimicitor poate incepe din clipa in clipa. |
