-masina-abator
S-a nascut intr-un sat, cu strazile vesnic verzi de noroi dospit si canepa de-a lungul ingraditurilor de sarma filetata. A copilarit in carcera conservatoare a familiei, numarand zilnic doua-trei cozi de matura pe spate, ca lectie educativa sanatoasa. In timp ce ailalti copii din mahala inventau zilnic cate un joc de grup, el impingea monoton landoul cu patru roti in care lancezea cuminte si nedumerit fratele lui mai mic. Atata mai avea in afara de cei doi parinti. Un frate mic, de doi ani jumate, intr-un landou, cerand de mancare uneori, si care se plictisea foarte repede.
Taica-sau era de vreun an in Moscova, muncea la negru in constructii. Plecase dupa ce i-a fost suflata meseria favorita.
Landoul violet in care lincezea acum fratele lui il trimisese de cum ajunse acolo, impreuna cu ceva bani, bineinteles insuficient pentru cea mai banala subzistenta. Trimetea bani foarte rar, semn ca nu-i avea nici el. Asta insemna ca fie nu gasise un lucru bine platit, fie gasise unul platit binisor si venitul trebuia impartit cu maimarii bransei. Maica-sa era nevoita astfel sa se descurce cum putea. Şi cum putea? Cultivand un hectar de pamant.
Neavand voie sa iasa la drum, Oleg isi inventase jocuri care se jucau in doi, pentru el si pentru fratele lui Adrian. Fratele sau, neavand mai mult de doi ani jumate, dotat cu mers si articulari bisilabice, juca mereu rolul spectatorului fidel si curios, sporind prin urmare pofta histrionica a fratelui jucator de a se da in stamba.
Ii placeau mai ales salturile. Şi fratelui mic ii placeau salturile fratelui mai mare, pentru ca acestea erau de fiecare data tot mai nereusite, iar aterizarea se transforma automat intr-un numar mortal de circ din care executorul scapa viu dar plastilinizat.
Se urca pe scara prin care te suiai in podul casei, pana la micul balconas facut cu ani in urma de tata, de pe care-si facea vant, aruncandu-se cu burta cobzata in golul celor patru metri, avand grija intotdeauna ca pana jos, sa cada in picioare. Rezultatul era exorbitant, iar rasul lui Adrian – cat sura. Dupa cateva acrobatii de acest fel, genunchii lui Oleg sangerau juliti, cu horbotica visinie de tarana in jurul ranilor, care clipeau ca niste ochi de copil. Cand vedea sangele, Adrian izbucnea in ras.
Aici intervenea mama, inarmata cu matura de-a stinga si facaletul de-a dreapta, care completa cazaturile cu percutia neregulata a celor doua instrumente de-a lungul trupului lui Oleg. Acesta incepea sa tipe. Adrian, cand aude un tipat, altul decit al sau, tace instantaneu, si nu incepe a vorbi decat peste doua zile. La inceput, cind parea ca a mutit, mama statea linga el si, cu fata aburind de lacrimi, plangea si se ruga intr-una sa le spuna ce are. Adrian, auzind plinset strain, cind da sa zica ceva, reintra in fusul orar al perioadelor de tacere incapatanata.
Satula de plans, resemnata cu forta, mama a incetat sa mai scoata acele sunete care provocau mutenia temporara a lui Adrian, iar acesta isi relua vorba de unde o lasase. Dupa doua-trei repetitii generale de acest fel, si mama si Oleg au inteles betesugul lui Adrian asa ca si-au propus, fiecare pentru sine, sa fie mai prudent.
In schimb, joaca preferata a lui Adrian era sa contempleze lungul ritual cand Oleg ii mesterea tot felul de jucarii din bucatele cubice de scandura, mosorele, nasturi, pe care le strangeau de pe ulite in scurtele lor escapade ilicite. Astfel, gratie mainilor de mester faur ale fratelui sau, Adrian acumulase o impresionanta colectie de masinute, de tractorase cu remorca sau fara, de carute mici.
Dar cel mai mult tinea la excavatorul sau cu patru roti de cauciuc adevarat, si cu un cos de excavatie confectionat din tabla argintie a capacelor pentru borcane de trei kilograme. Pentru ca trecuse peste el intr-o zi copita unei vaci, cabina se desprinsese de trupul cu motor al excavatorului.
Doua zile a umblat cu el, balanganindu-i matele, bisilabisind o ruga pentru fratele sau maiestru, ca doar-doar i l-o repara.
− Nu vezi ca n-am ciocan? Am aruncat cu el in avion, dupa o piersica si i-am rupt coada. Şi nici cuie… Daca le-ai batut pe toate in aeroport…
Avionul era un piersic batrand din fundul gradinii, iar pista se afla chiar la poalele acelui piersic. Din cauza unei certi izbucnite intr-o zi intre cei doi piloti, Adrian a vrut sa accidenteze avionul, sa-i sparga rotile, batand cuie in pamantul din jurul tulpinei avionului.
Alte doua zile a umblat prin jurul avionului sa caute fosilele ciocanului. Intr-o zi a gasit bucata de metal ruginit, partea esentiala.
− Şi de care coada vrei sa agat ciocanul asta fara coada?…
In alte doua zile, Adrian a alergat pisica prin toata curtea. In sfarsit cand a prins-o, a purtat-o in brate cat a purtat-o, dupa care, coada fiind esentiala, apropiindu-se de Oleg, a apucat sanatos de coada stufoasa a Gerlasei, caci asa o chema, a inceput sa o tarasca dupa el. Simtindu-se deformata, Gerlasa a inceput sa-l zgarie implantandu-si ghearele in carnea puhava a manutelor lui Adrian, scotand un mieunat elefantin asurzitor.
Adrian a mutit din nou pentru citeva zile. Crezand ca-i va face bine locvacitatii fratelui sau, Oleg s-a decis ca in grava asistenta a lui Adrian, sa-i repare excavatorul, rezolvand intre timp problema cozii ciocanului, introducandu-i prin gaura pentru coada o dalta cu floarea de metal coroziu in afara. Lovea cu forta in ea cu ajutorul unei pietre de rau neslefuita.
Adrian vroia sa-l convinga probabil ca nu are rost sa-i repare jucaria din obligatie fraterna, atunci cand, in semn de evident dezacord, isi strecura degetele mainii stangi intre petalele de metal ale capatului ruginit de dalta si abdomenul zgrunturos al pietrei de rau.
Oleg isi simti fata impestritata de multe picaturi caldicii. Pe buze simtea un gust ciudat, dulceag. Un sunet neobisnuit tasni prin gatul lui Adrian, care in secunda urmatoare se si curma parca asfixiat, lasand doar o culoare vinetie sa se intinda pe fata ca o ceata racoroasa. Ochii se mareau si se micsorau ritmic. Jos, langa ciocan zacea un deget. Mama aparuse deja la aeroport. De data asta avea doar o varga de visin, de care mai atarnau inca doua frunze. Din doi timpi si trei miscari Oleg era zebrat din cap pana-n picioare.
Adrian a fost internat timp de doua saptamani, motiv pentru care, in plina vara, Oleg a avut ocazia sa iasa din ograda casei, impreuna cu mama pentru a merge in vizita la fratele sau la spital.
Adrian nu vorbea inca. Insa ochii ii straluceau de fiecare data cand Oleg, inginerul sau preferat, ii strecura pe sub stratul livid de trei plapume al patului cate o cutie de chibrite perforata de doua sarmulite pe partile laterale, in chip de osii, si in capete cu doi nasturi pe post de roti. Azi avea remorca, maine insasi masina, poimaine alte ingenioase accesorii.
– S-o copt lidia la tata Maria! – sopti Oleg. Cand vii acasa mancam poama!
Adrian dadu din cap de doua ori, apoi se acoperi peste fata cu cele trei paturi. Oleg a oftat odata, apoi a intors privirea spre usa camerei. Pe hol se vedea mama vorbind cu o tanti in rochie alba, cu o palarie ca de popa in cap, tot alba. Asta trebuie sa fie doctoreasa, isi explica el. Sari jos de pe taburetul din dreptul patului si se apropie de fereastra. De unde era asezat zarea afara numai jumatate din cladirea de alaturi.
Jos in curte erau niste copii, mai mari mai mici, care se jucau cu o minge, jumatate albastra, jumatate rosie. Copii stateau intr-un chenar de var alb, desenat cam stramb pe asfalt. Chenarul avea o linie la mijloc. Pare ca jocul se juca pe echipe, pentru ca statea o jumatate intr-o parte de chenar si alta jumatate in cealalta parte de chenar. Pe margine stateau alti doi copii. Un baietel si o fetita. Langa ei o batranica intr-un scaun cu rotile, care-i privea atenta.
La un moment dat s-au oprit. Doi dintre copii mai rasariti, niste lungani de fapt, parca negociau ceva. Cei doi se despartira imediat si se indreptara spre latimile chenarului. Cele doua echipe se amestecara intelegand manevra. Lunganii isi pasau balonul bicolor, incercand totodata sa atinga cu el cat mai multi copii din mijlocul chenarului. De-a ratile si vanatorii, murmura ca pentru el Oleg, nevenindu-i parca a crede. In fapt era fascinat.
-asa ca trupul meu
Externarea lui Adrian a fost o sarbatoare pentru Oleg. In sfarsit, cand mama nu va fi acasa, va putea sari gardul la tata Maria, in vie, de unde se va intoarce cu un san de struguri. Apoi se vor ascunde in gradina de la vale de casa, printre tufele mari de patlagele, si vor manca strugurii cu pofta. Vor manca doar miezul bobitelor, nu-i asa, ca de coaja te-ncui, ai inteles, ii tot dadea inainte cu invatatura fratele mai mare pe cel mai mic.
– Oleg vezi ca eu ma duc pana la tat’ta Vera la telefon, tre’ sa sune tat’to, ai grija de Adrian, daca iesiti in drum nu’s’ce va fac, ai inteles?! Ce sa-i spun lu’ tat’to? Ce sa v-aduca cand vine acasa?…
– O masina lui Adrian, care sa se deschida usitele singure…
– Sa nu iesiti la poarta ca va crap capu’ la amandoi, ai inteles?
– Da, am inteles…
Cei doi frati au asteptat cu ochii cascati prin gard, pana a disparut mama in zare, apoi au trecut la fapte. Planul era relativ simplu. Cu putina indemanare acrobatica, de care Oleg nu ducea lipsa, se puteau alege cu un san de struguri fara sa lase urme. Se vor folosi de platforma de hripca inaltata pana aproape de nivelul gardului de sarma pe care-l va escalada cat mai rapid, dupa care se va tupila intre curpenii de bostan ca nevastuica in lan, va merge pe branci pana la tufa de lidia, o va culege cat mai repede, dupa care se va intoarce iute cu spatele putin cocosat pentru a lasa spatiu strugurilor, dintre burta si tricoul prins in centura, sa nu care cumva sa… Daca s-ar fi strivit macar o bobita, asta ar fi insemnat o pata pe tricou, adica amprenta la fata locului crimei.
Drumul inapoi era ceva mai periculos pentru ca Oleg trebuia sa treaca de gardul de sarma printr-o gaura pregatita dinainte, prin ridicarea buzei de jos a filetului si sprijinirea lui cu un bat, gaura prin care se putea doar iesi. Daca voiai sa intri, o faceai in raspar si, drept urmare, te zgaraiai din cap pina-n noada din cauza capetelor de sarma ruginite. Aici intervenea Adrian care, conform planului, trebuia sa ridice cat mai sus cu putinta deschizatura filetului, ca Oleg sa poata iesi neatins si cu strugurii intregi.
Vazandu-l pe fratele sau ca se apropie de gard, Adrian intelese ca e randul lui sa actioneze. Insfaca fortos buza de sarma si o ridica in sus umfland niste ochi cat capul Gerlasei, dar nu prea mult. Intelegand beleaua, Oleg isi facu viteza ca sa se poata strecura inainte ca Adrian sa fi scapat din maini mandibula incordata a filetului. Din inertie, nu reusi sa incetineasca atunci cand la doi milimetri de nas se trezi cu picioarele lui Adrian pe care le lovi cu forta taurului in corida. Adrian cazu in poponet, iar incisivii gardului de sarma i se infipsera nemilos in crupa. Se propti instinctiv in coate incercand sa salveze strugurii printr-o ultima cocosare, care nu facea decat sa intarate si mai mult coltii de sarma. Muscandu-si buza de jos ca sa inabuse un tipat de durere ce venea in goana de caine trubat din strafundurile rinichilor, Oleg cazu pe burta, malaxand implacabil strugurii.
Incerca atunci sa iasa de sub gard. Fiecare centimetru parcurs se transforma intr-o victorie. Dupa un timp Oleg simtea sub burta noroiul framantat de el din mustul strugurilor copti si tarana nisipoasa de august. Deasupra, tricoul era sfasiat in cinci linii corect decupate, desenand un portativ sangeriu.
La inceput Adrian a ras cind a vazut spatele fratelui sau insangerat. Apoi, cand Oleg nu a mai putut rabda si a inceput a scanci infundat, Adrian a izbucnit in plans, apoi a mutit instantaneu. Cele doua fractiuni de sunet ascutite ca un sis, strapungand satul, au ajuns si la urechea tatei Maria care, baba iscoditoare, superstitioasa si nelinistita, in trei minute era in vie adulmecand cu narile evazate miros de hot.
– Draci de baistruci, va dau eu pe mana lu’ ma-ta!! Pune ea mana pe voi, manca-v-ar naiba de nesatui de agurida!…
In timpul asta Oleg tocmai isi scotea de sub plasa al doilea calcai. Niste santuri de rana fin rotunjite desenau o cheia sol incinsa. Alergara, unul schiopatand ca un iepure atins de alice sub piele, altul cu fata umflata si vanata, si se ascunsera in podul casei, dupa niste saci cu incaltaminte veche.
Adrian respira intens. Din cind in cind, cite un inceput de scincet, spargea linistea podului. Linga el, Oleg isi scoase toate hainele. Facute bot gramada, le inchesui intr-o cizma lunga. Pesemne ca era de dus la peste, gindi acesta in timp ce-si pierdu bratul intreg in caverna de vacs a ciubotei.
– Duminica mergem la peste!, sopti Oleg, bucuros ca are cu ce-si surprinde fratele de curind intors acasa. Cind ne dam jos, cautam geanta lu’ tata.
In loc de raspuns, Adrian smirocai de doua ori… |
