- Cum vi s-a parut aceasta editie a FanFestului?
- Nu diferita de editiile precedente…
- Cantati pro bono la acest festival. Nu va deranjeaza acest lucru?
- Pana anul acesta nu… Doar ca lucrurile care uneori par sa se schimbe, nu se schimba… Traim intr-o Romanie in care momentan toata lumea pare impacata cu sine. O Romanie in care primeaza nevoia nebuna de a intra intr-un sistem, unde banul are locul lui bine definit. In Romania mai sunt vreo 2-3 fest-uri care salveaza cate ceva, cand, de fapt, ar trebui sa ne schimbam noi, oamenii din jurul nostru si asta e cel mai greu. Ce folos ca avem in Romania locuri cu energii bune, cand oamenii strica totul?! Si inca ceva… atata vreme cat la Rosia Montana comerciantii vand bere la suprapret turistilor intamplatori, noi de ce am canta pro-bono?
- Sunteti solidari cu mesajul FanFest-ului?
- De vreme ce am fost prezenti la Fanfest… Doar ca lumea de la Rosia e foarte saraca.Sunt oameni care traiesc din minerit.Ar trebui gasite si alte solutii ,fara cianura… si fara “muie”… Nu poti salva ori crea ceva cu o atitudine gen “muie cutare ori cutare”.
Personal mai cred, inca, in zambet si inteligenta…
- Zona Rosiei Montane, cu tot ce are, cum vi se pare, chiar ar trebui salvata?
Este o zona cu mari incarcaturi energetice.Normal ca mi se pare o absurditate sa dinamitezi niste munti pentru niste blestemate de lingouri de aur. Este un act criminal dement, dar asta pare ca nu conteaza pentru unii…si sunt oameni pe pamantul asta care uita ca nu traiesc o vesnicie.
- Prin ce se deosebeste FanFest fata de alte festivaluri din Romania?
- Noi am cantat la Rosia pentru ca ne place zona, aerul, fanul… Dar ar fi frumos ca la un moment dat sa se transforme intr-un fest organizat, mai profesionist. Spatiul este ideal si daca ar fi organizat cum trebuie, ar atrage si oameni din afara, si ar crea un spatiu turistic care ar aduce beneficii si locuitorilor din Rosia. Deocamdata e destul de romanesc, o nota comuna cu celelalte festuri din Romania.
- Ce trupe v-au surprins, v-au impresionat la FanFest?
- Cred ca anul asta a fost un amestec destul de bun de trupe. Multe trupe noi, unele chiar mi-au captat atentia, ca spectator. Ma bucur ca se intampla asta.
- Cineva spunea ca "canadienii n-au bunici", d-aia vor sa distruga Rosia Montana, ce parere aveti?
-E o prostie… Normal ca si ei au bunici. In rest exista oameni de afaceri, iar din cauza acestor oameni de afaceri, de cele mai multe ori fara scrupule, nu poti eticheta o natie. Si pana una alta… sa privim la noi… si sa ne consultam bunicutele noastre. Pentru ca avem destule… In politica, in cultura, in institutii. Avem niste bunicute pe care nu le-ar manca nici lupul.:)
- Ce planuri de viitor... nu aveti?
-Avem un album gata masterizat care asteapta lansarea. Doar sa vedem cu ce casa de discuri il scoatem… pentru ca si aici sunt destule probleme. Romania trece prin mari crize momentan, cultural… si din pacate Laura Andresan e doar inceputul!
- FanFest ar trebui sa existe in continuare, chiar daca pleaca Gabriel Resources?
- Da.
- Sunteti una dintre foarte-foarte putinele trupe din provincie care a resit sa iasa din anonimat si sa devina cunoscuta pe cont propriu. Cum ati reusit? Inca nu va mutati in Bucuresti?
- Pai… Suntem in Bucuresti de trei ani. In rest, existam doar pentru ca avem fani… E destul de costisitor… Dar cred ca merita, e un noroc si un dar de la dumnezeu sa ai sansa sa faci altceva decat fac cei din jurul tau… lumea face bani, noi sunet.
- Travka-i buna?
-Ar trebui legalizata. E absurd sa interzici ceva care miroase atat de frumos… Si apoi e tot de la Dumnezeu, saracu’, care nu cred ca a aruncat-o ca prostu’ sa creasca din pamant… |