MAREA FOTOGRAFIE
tatalui meu
Totul se savarsise — in iarba de fier de pe campul de fier
acele cronometrelor loveau stafia unei secunde –
sub foamea ascutita a pasarilor de fier
doar spanzuratul se rasucea strans in imbratisarea
franghiei.
Iata-ma pregatit asadar
si dus intre baionetele grabite
ale secolului. Invelit in cearsafuri ude
pentru marea fotografie a secolului. Trezit de foarte
dimineata pentru marea fotografie a secolului.
Vopsea alba pe fata, sa par cat mai viu,
vopsea alba in par, sa par cat mai tinar,
vopsea alba scurgindu-se pe un peisaj cat mai alb –
sa para totul cat mai adevarat
sa para totul cat mai adevarat !
O masina de fier
o campie de fier
o iarba de fier
un aer de fier scurgandu-se cu zgomot pe sub poarta
intepenita a fabricii de fier.
Totul s-a sters
totul s-a uitat
totul a trecut totul
totul, numai marea fotografie
are o gaura in frunte astupata cu hartie de ziar...
O masina de fier
o campie de fier
o iarba de fier
o statuie de fier strangand in brate copilul de fier
al viitorului.
Totul s-a sters
totul s-a uitat
totul a trecut
(iar fotografiile sfarsitului de secol,
iar automobile vechi cu sofer neamt,
iar descoperirea Polului Nord si primul
zbor peste Canalul Manecii,
iar zeppeline si iar gulere de blana,
His Master Voice si fotografiile cenusii ale
printului asasinat la Sarajevo,
iar oameni cazuti din cer si iar bunicul
parasutat peste campia de fier
care scuipa foc
care scuipa fier, care scuipa fier –
ah, debarcarea
ah, debarcarea !!).
Iata-ma pregatit asadar
pentru marea fotografie a secolului,
cu lacrimi de glicerina curgindu-mi din ochi
pentru marea fotografie a secolului.
O sticla cu vopsea rosie izbita de pereti –
sangele trucat al fotografiei secolului.
In spatele meu,
dintre carje, atele si bandaje murdare
ingerul de fier ca o insecta ciudata
ma-mpinge tot inainte
la poarta intepenita a fabricii de fier. –
Totul s-a sters
totul s-a uitat
totul a trecut –
oameni de fier sterg cu bureti de sarma
o dimineata informa de fonta racita...
O sticla cu vopsea rosie izbita de pereti –
sangele trucat al fotografiei secolului.
Iata-ma pregatit asadar!
PAMANTUL DIN SPATELE CASEI
tatalui meu
Pamantul din spatele casei sa-l dati
fratelui vostru mai mare – spuse tatal cand
departarea cazu peste cei care il priveau fara sa
inteleaga.
(Iar pana sa inteleaga ei ceva, animalele campului
smulgeau tacute o iarba stralucitoare
crescuta peste cuvintele tatalui.)
Pamantul acesta l-ati cucerit cu sange,
spuse generalul cazand de pe cal in fata soldatilor care
il priveau fara sa inteleaga.
Iar pana sa inteleaga ei
(una, doua, trei, patru...), pana sa inteleaga ei ceva,
douazeci-si-doua de salve de tun in onoarea generalului
cazura peste ei ca pepenii rostogoliti din pod,
toamna, pe intuneric.
Dupa o vreme a ramas doar calul,
care ani mai tirziu castiga marele premiu
alergand pe un mare hipodrom.
Iar generalul isi impartise de mult pamantul din
spatele
casei celor care ii priveau si acum monumentul
neintelegand, neintelegand.
REQUIEM
Taica-meu si-a vandut si apa din fantana ca sa ma scape de singuratate
(asta v-o spun pentru ca am un var care lucreaza la statia de benzina),
si cu toate astea ne simteam cu totii ca intr-un ascensor oprit intre etaje
(intr-o vreme ne indeletniceam cu cercetarea duhurilor) si singuri, apasand,
apasand pe butoane, lovindu-ne cu coatele izbindu-ne de pereti ca fluturii, noaptea, de luna.
Viata isi continua cursul normal
intr-o tacere intrerupta numai de zgomotul cocosilor de tinichea
rasuciti de vant pe acoperisuri.
Mai erau salile de dans invaluindu-ne cu o presimtire
de iarna
(si fetele din coltul strazii, ascutite
ca niste trambite de arama: tu tutu tu tu tutu tu...).
Nici un anotimp, doar acesta
(apasand, apasand pe butoane,
Izbindu-ne de pereti),
nici o alta liniste, doar a mea.
Apoi veniti voi, incaperi prea inguste
pentru a fi bantuite de stafii,
acoperiti-ma,
voi, ursi polari, fantasme, veniti si adapostiti-ma de vocea
cu care imi strig tacerea pe nume. |
