Liliana COROBCA

Tatal meu, Corobca Vasilii Alexandrovici

Conform documentelor, s-a nascut pe data de 1 mai, de Ziua Internationala a Muncii. A considerat ani in sir ca e o greseala la mijloc, ca e nascut in ianuarie, inainte sau dupa Sfantul Vasile, in luna ianuarie. Daca fratele lui, Gheorghe, s-a nascut vara, fratele Mihai, toamna (cand se sarbatoresc zilele acestor sfinti (am omis ceilalti cinci frati si surori), Vasile trebuie sa se fi nascut iarna.  A colindat toate arhivele, fara rezultat insa. Mama lui si bunica mea, Ecaterina, a nascut opt copii frumosi si sanatosi si, conform unui obicei interesant, s-a prefacut ca a mai nascut vreo doi pe care ii vindea peste fereastra mamelor lor bolnavicioase, carora le murisera inainte alti copii. Aduceau copiii bunicii mele, care ii legana la fereastra, in casa, iar femeia, de afara, intereba: “Chiochi (matusa) Cati, n-ai cumva un copil sanatos de vanzare?... etc.

Desi are aproape 1.80 inaltime e cel mai scund dintre frati si cred ca a suferit din cauza asta, zicea ca a lucrat prea mult cand era mititel. Are nenumarate talente artistice pe care nu le-a cizelat niciodata, nenumarate studii in diverse domenii, a calatorit si a lucrat in diverse locuri si s-a oprit, in cele din urma, gratie mamei mele, in invatamant. Tocmai domeniul care nu cred ca i se potriveste cel mai bine, in orice caz visa mereu sa fie padurar si chiar a avut o data ocazia, dar n-a fost sa fie. Acte oficiale de mester popular nu are, dar a mesterit de toate, ii place sa lucreze in lemn, ii place sa deseneze cu creionul electric. Tabloul meu preferat, facut de el si pe care il port cu mine peste tot, reprezinta o fata – creanga de copac. De doi ani, preda arta plastica elevilor, a predat mereu toate disciplinele tehnice, desenul liniar, geografia.  Copiii erau foarte impresionati ca la geografie ii invata Vasile Alecsandri. Asa ii spuneau, mai simplu decat Vasile Alexandrovici. Tatalui i-a placut “porecla”, si poetul ii place.

A invatat cum se construieste o casa, cum se face o soba si cum functioneaza, a pus copaci, a facut fantani, si-a mesterit plug, boroana, semanatoare, stie sa sudeze, inainte de facultate a facut un colegiu tehnic care pregatea electricieni. Stie raspunsul tuturor intrebarilor mele.  Rezolva, impreuna cu mama, seara, probleme complicate de fizica.

A inteles imediat cand femeia vietii lui i-a aparut in cale (la varsta de 23 de ani), doua saptamani i-a facut cea mai intensa curte din lume, in fiecare zi, cu o mica atentie, apoi a cerut-o in casatorie. Mama,  profesoara de fizica,  nou venita in scoala din Saseni, subtire, enigmatica, avand cele mai lungi degete din tot satul si nenumarate rochite din satin si cremplin, etc. a acceptat sa-i fie sotie.

Mama zice ca, la inceput, tata nu era prea incantat cand peste un an nu i s-a nascut un falnic fiu, ci o plangacioasa fiica. Am incercat inca de mic copil sa nu-l dezamagesc emitand primul cuvant: “tata” si prima propozitie “ uni tata? (unde-i tata)”. Iar atunci cand voia sa vada daca doagele unui butoi sunt bine puse (dupa vreo zece ani), eu acceptam sa ma bage inauntru si sa ciocanesc constiincios fiecare doaga. Ciocanul era greu, abia il ridicam, butoiul era inalt, ma scotea tata apucandu-ma de umeri. Odata am vazut cum o doaga lovita a iesit din cercul ei si s-a prabusit tot butoiul. “Daca eram eu inauntru si se prabusea peste mine?”  “Nu s-a prabusit peste tine”, raspundea el.  Si cuie bateam cu mana stanga, la fel ca el.  Si-mi placea padurea (imi place) la fel de mult. Vecinii il intreaba cand merge dupa ciuperci (ca sa-l insoteasca), ei nu gasesc nimic, iar el vine intotdeauna cu sacosa plina. Tata ma ia pe mine. El vede peste tot ciuperci, ma cheama, uite la picioarele tale, dar eu nu vad nimic, mai degraba le calc. Atunci  imi da un burete frumos sa-l tin la nas poate asa voi gasi si eu. O singura data am dat peste doi hribi langa un stejar, tata trecuse pe langa ei si nu-i vazuse. Ani in sir dupa aceea treceam pe langa stejarul nostru cu cei doi hribi , tii minte, tata, cum am gasit?

A visat sa-si faca o casa pe marginea unui rau sau iaz. Ultima data cand s-a dus la peste, a stat vreo 8 ore si a venit inghetat, obosit, cu un singur pestisor care mi-a revenit mie, si trei raci, care mi-au revenit tot mie. Dar, de obicei, aduce multi pesti mari si grasi la gospodarie.

Cand in familia noastra nu se rezolvau probleme de fizica si nici alte probleme, tata ma trimitea sa-i aduc cartoiul lui preferat unde se afla poezia lui preferata si i-o citeam, foarte expresiv. Antologia “Poezia Moldovei”, aparuta la Chisinau in 1954 si  mostenita de mama de la un verisor. “Nepotica o invata pe bunica” , poezie de Liviu Deleanu, scrisa in 1945.
 
Bunicuta sta pe prispa
Si cu caierul in mana,
Invartind intruna fusul,
Toarce lana,
Toarce lana… […]

−O scrisoare , fa nepoata!
Spune baba, batraneste
O scrisoare de la tata,
Ian citeste,
Ian citeste! […]

Si indata nepotica
Pune babei cartea-n poala −
Si incepe s-o invete
Ca la scoala,
Ca la scoala. […]

Se gandeste bunicuta:
− Eh, amu ajung departe!
Cat de bine ii, cand omul
Stie carte,
Stie carte!

Tata radea cand ii citeam poezia asta. In general, el ni se adreseaza mai mult in versuri, mai ales daca trebuia sa ne roage ceva. De pilda, sa aducem niste muraturi nevinovate din beci:
“Foaie verde matostat
Are tata un baiat
Si cand tu sa-l rogi te-nduri
El s-aduca muraturi…”
 Si daca fratele meu nu se arata deloc sensibil la talentul poetic al tatei, stie ca nu-i obligatoriu sa aduca tocmai el muraturile (nici nu clipeste), tata isi indreapta rimele sugestive spre  mine:

“Floricica, floare-aleasa,
Fata tatei cea frumoasa
Tare-i buna cand s-apuca
Muraturi ca sa aduca.”
Daca poezia imi place (rima perfecta, ritm ireprosabil, sens profund, maiestrie, eleganta, ironie daca e cazul etc.) pot sa aduc cuminte muraturi, daca nu, nu aduc, ca ma pot impiedica de scara ceea din beci si muraturile sunt aduse de tata, de obicei, e responsabilitatea lui.

Daca mama ii spune fratelui meu, “nu iesi afara cu capul gol”, tata adauga: “umple-l macar cu un pumn de graunte”. Daca cineva striga la poarta, tata imi zice: “Du-te si vezi cine hamaie la caine”, ma duc, vad si raspund: “Chiochia Lizaveta” si-mi imaginez, totodata, cum sta madam Lizaveta la poarta noastra, latrand din rasputeri, iar cainele sta in cusca si o asculta cu o mutra inteleapta.

Tata gaseste limba comuna cu toti oamenii, chiar si cu toate animalele, tuturor are sa le zica ceva. Uneori, cand se intoarce mai tarziu de la scoala, il auzim vorbind pe afara, mama ma trimite sa vad cine a venit la noi, cu cine vorbeste tata. Ma uit si nu vad pe nimeni. “Cu cine vorbeai?” Raspunsul poate fi ca alunga o gaina, se uita daca iepuroaica n-a dat jos iepurasii, daca purcelul a mancat tot (Ce te alinti, porcule, nu-ti place bostanul (dovleacul)? Crezi c-am sa-ti mai dau ceva pana diseara? Nimic. Sa mananci ce ti-am dat.”

Cand invata la Balti, il asteptam sa se intoarca cu ceva bun. Ne cumpara bomboane kis-kis pe care, daca nu le pazeam, le ducea Sandu in drum si dispareau cat ai clipi din ochi. Odata mi-a cumparat o rochita care avea pe o maneca un buzunarel cu ursul de la olimpiada din Moscova din 1980 si o pereche de adidasi pe care i-a purtat si Sandu, aveau niste catarame minunate si nimeni in tot satul nu avea asa ceva. Si rochia, si adidasii erau de culoare rosie.

A calatorit mult prin fosta Uniune Sovietica, o data a fost pana la Bucuresti. S-a mirat ca drumul nu era inconjurat de nuci. Trebuie plantati niste nuci, a fost parerea lui.

Povestirile din viata lui si din viata cunoscutilor lui sunt inepuizabile, asculti cu gura cascata, mori de ras. A scris si versuri, pe care le-a ascuns in pod, apoi le-a scos la lumina, am citit cateva si am ramas dezamagita, tatal meu nu putea sa scrie decat poezii geniale, dar nu erau cine stie ce, ironice, umoristice, cel  mult. Nimic din ce asteptam eu. S-a apucat si de proza care tot nu mi-a placut, pentru ca nu scria amintiri din viata lui (strasnic roman!), ci niste anecdote pe care le auzise si le credea originale.

Imi repeta la nesfarsit ca vrea nepoti, vrea sa tina in brate un copilas, sa-l plimbe, sa-i faca jucarii din lemn, cum ne facea si noua. Vecinii din stanga au o nepotica si defileaza cu ea in fiecare seara (facandu-i in ciuda tatei, care ce folos ca are fata frumoasa si invatata, daca nu-i in stare sa-i faca macar un nepot), vecinii din dreapta au doua fete maritate, fiecare cu cate doi copii, ce mai harmalaie si veselie la ei cand se aduna cu totii, peste drum (la sud) e o familie cu 4 copii care au si ei copii la randul lor, la nord (-vest) , alta familie cu trei mininati nepotei de care buneii au grija si-i educa. Cand ii spun ca-n Romania nu exista barbati cu care sa faci copii, nu ma crede, daca insist, el zice: vino in sat ca-ti gasesc un carutas sau un tractorist, frumos, spatos etc.