La parintele Sava Jezlov, batrinul paroh al bisericii Sfintei Treimi din orasul P., pe nepusa masa a poposit din Moscova fiul Alexandru, un vestit avocat moscovit. Batrinul si singuratecul vaduv, zarindu-si unica odrasla, pe care nu o mai vazuse de 12-15 ani, inca din vremea cind il petrecuse la universitate, a palit, s-a cutremurat din tot trupul si a intepenit. Bucuria si incintarea lui nu aveau hotar.
Seara, in ziua venirii, tatal si fiul au discutat mult. Avocatul minca, bea si se induiosa.
– E bine aici la tine, dragut! – isi arata el incintarea, leganindu-se in scaun. – E confortabil, cald si miroase a ceva patriarhal. Zau e bine!
Parintele Sava, tinind miinile la spate si, dupa cum se vede, fudulindu-se in fata batrinei bucatarese ca are un fiu atit de mare si de galant, se plimba in jurul mesei si se straduia, pentru a fi pe placul oaspetelui, sa-si insuseasca o infatisare cit mai "savanta".
– Asa stau treburile, frate… – zicea el. – A iesit asa cum mi-am dorit in inima mea: si tu si eu am mers pe latura intelectuala. Tu, iata, la universitate, iar eu academia din Kiev am absolvit-o, asadar… Pe aceeasi cale, carevasazica… Ne intelegem unul pe altul… Atit ca eu nu mai stiu cum e acum prin academii. Pe vremea mea puneau mare accent pe clasicism si chiar se studia ebraica veche. Dar acum?
– Nu stiu. Dar tu, tataie, ai un peste pe cinste. M-am saturat, dar tot mai maninc.
– Maninca, maninca. Tu ai nevoie sa maninci mai mult, deoarece duci o munca intelectuala, nu fizica… hm… nu fizica… Tu esti universitant, muncesti cu capul. Mult o sa zabovesti pe ospete?
– Eu nu pe ospete am venit. Eu, tataie, am intrat intimplator pe la tine, cum se zice deus ex machina. Am venit in vizita de lucru, sa-l apar pe fostul vostru primar. Probabil ai aflat ca miine va fi judecata.
– Asadar… Sa inteleg ca esti pe latura judecatoreasca? Jurisprudent?
– Da, sint reprezentant al juratilor.
– Da… Sa te ajute Dumnezeu. Si rangul tau care este?
– Zau nu stiu, tataie.
"Sa-l intreb de leafa, – gindi parintele Sava –, dar pentru ei aceasta intrebare e de prost gust… Judecind dupa imbracaminte si luind in socoteala ceasul de aur trebuie sa presupun ca primeste mai mult de o mie".
Batrinul si avocatul au tacut.
– N-am stiut eu ca ai un peste asa de bun, ca as fi intrat pe la tine si in anul trecut – a zis fiul. – In anul trecut eu am fost aici nu departe, in oraselul vostru de gubernie. Ce orase nostime aveti!
– Chiar nostime… macar scuipa-le! – a cazut de acord parintele Sava. – Ce sa faci! Sintem departe de centrele intelectuale… prejudecati. Inca nu a patruns civilizatia…
– Nu la asta ma refer… Asculta ce patanie s-a petrecut cu mine. Intru eu in oraselul vostru de gubernie in teatru, merg la casa dupa bilet, iar mie mi se zice: spectacolul nu va avea loc, deoarece inca nu s-a vindut nici un bilet! Iar eu ii intreb: cit de mare este suma pe care trebuie sa o stringeti? Zice, trei sute de ruble! Spuneti-le sa joace, zic, eu voi plati trei sute… Am platit de plictiseala trei sute de ruble, iar cind am inceput sa privesc drama lor sfisietoare, m-am plictisit si mai mult… Ha-ha…
Parintele Sava si-a privit fiul cu neincredere, apoi a privit-o pe bucatareasa si a pufnit in pumn…
"Vai ce minte!" – a gindit el.
– De unde, Surenika, ai luat tu aceste trei sute de ruble? – a intrebat el stinjenit.
– Cum de unde le-am luat? Din buzunarul meu, desigur…
– Hm… Care este, iarta-mi intrebarea nepotrivita, venitul tau?
– Cind si cum… Intr-un an pot sa cistig vreo treizeci de mii, iar in altul nici douazeci nu se aduna… Anii se intimpla diferiti.
"Vai, minte! Ho-ho-ho! Vai, minte! – gindi parintele Sava, hohotind si privind cu dragoste la fata slaninie a fiului. – Laudaroasa e tineretea! Ho-ho-ho… Hai ca-i buna – treizeci de mii!"
– Nu pot sa cred, Sasenika! – a zis el. – Iarta-ma, dar… ho-ho-ho… treizeci de mii! Pe banii astia poti sa construiesti doua case…
– Nu crezi?
– Nu ca n-as crede, dar asa… cum sa ma exprim… tu mi se pare ca prea… ho-ho-ho… Ei, dar daca tu primesti atit de mult, atunci unde se duc banii?
– Ii cheltui, tataie… In capitala, frate, viata musca. Aici ai nevoie de o mie ca sa traiesti, iar acolo de cinci. Tin cai, joc carti… imi permit uneori.
– Asa este… Dar tu stringe-i!
– Nu se poate… N-am eu nervii astia ca sa-i string… (avocatul a oftat). Nu pot sa fac nimic cu mine. In anul trecut mi-am cumparat in Poleanka o casa cu saizeci de mii. E, oarecum, un sprijin la batrinete! Si ce crezi? N-au trecut nici doua luni dupa cumparare ca am fost nevoit sa o depun. Am depus-o si toti banii – tfiu! O parte i-am pierdut la carti, cealalta am baut-o.
– Ho-ho-ho! Vai, minte! – a piuit batrinul. – Captivant minte!
– Nu mint, tataie.
– Parca se poate oare sa pierzi casa la joc sau sa o bei?
– Se poate, nu doar casa, ci si globul pamintesc sa-l bei. Miine eu de pe primarul vostru o sa jupoi cinci mii, dar presimt ca nu o sa ajung cu ele pina la Moscova. Asa este planida mea.
– Nu planida, ci planeta, – l-a corectat parintele Sava, tusind si privind cu demnitate spre batrina bucatareasa. – Iarta-ma, Surenika, dar eu ma indoiesc de cuvintele tale. Pentru ce primesti tu astfel de sume?
– Pentru talent…
– Hm… Poate ca vreo trei mii primesti, dar ca sa primesti treizeci de mii sau, sa zicem, sa cumperi case, iarta-ma… ma indoiesc. Dar sa lasam aceste contradictii. Acum sa-mi zici, cum e la voi in Moscova? Cred ca e vesel? Ai multe cunostinte?
– Foarte multe. Toata Moscova ma cunoaste.
– Ho-ho-ho! Vai, minte! Minuni peste minuni, indrugi, frate.
Multa vreme au discutat in aceasta maniera tatal si fiul. Avocatul a mai povestit si despre nunta sa cu o zestre de patruzeci de mii, a descris calatoriile sale in Nijnii, divortul care l-a costat zece mii. Batrinul asculta, plesnea din palme, hohotea.
– Vai, minte! Ho-ho-ho! Nu stiam, Surenika, cum ca esti asa de mester la ascutit gogosi! Ho-ho-ho! Nu ti-o zic spre judecata. Imi place sa te ascult. Spune, spune.
– Dar hai ca am lungit vorba – a incheiat avocatul ridicindu-se de la masa. – Miine e procesul, dar eu inca nu am citit dosarul. Adio.
Petrecindu-si fiul in dormitor, parintele Sava s-a dedat incintarii.
– L-ai vazut cum e? a? – a soptit el bucataresei. – Asta-i el… Universitant, umanist, emansipe, dar nu s-a rusinat sa-l viziteze pe mosneag. Si-a uitat tatal, dar dintr-odata si l-a amintit. A luat si si-a amintit. Si-a zis: hai sa-mi amintesc de batrinul meu mucegai! Ho-ho-ho. Bun fecior! Cuminte fecior! Ai bagat de seama? El vorbeste cu mine ca si cu un egal… a vazut in minte un frate intru stiinte. Ma intelege, carevasazica. Pacat ca nu l-am chemat pe diacon sa-l vada si el.
Dupa ce si-a varsat sufletul in fata batrinei, parintele Sava s-a dus pe virfuri pina la dormitorul sau si a privit prin gaura cheii. Avocatul era culcat in pat, si pufaind o tigara, rasfoia un caiet gros. Alaturi, pe masuta, era o sticla cu vin pe care parintele Sava nu o vazuse mai inainte.
– Doar o clipa… sa vad daca iti este comod – a bolmojit batrinul intrind la fiu. Te simti bine? E moale? Ia si te dezbraca.
Avocatul a miriit si s-a incruntat. Parintele Sava s-a asezat la picioarele lui si a cazut pe ginduri.
– Carevasazica… – a inceput el dupa o vreme de tacere. – Eu ma tot gindesc la vorbele tale. Pe de o parte, multumesc pentru ca l-ai inveselit pe mosneag, iar pe de alta parte, ca parinte si... si ca om instruit nu pot sa tac si sa ma abtin de la observatii. Eu stiu ca tu ai glumit la cina, insa, o stii si tu, atit credinta cit si stiinta a condamnat minciuna chiar si atunci cind se face in gluma. Hm... Tusesc. Hm... Iarta-ma, dar eu ca parinte. De unde ai vinul?
– L-am adus cu mine. Vrei? E un vin bun, opt ruble sticla.
– O-o-opt? Vai, minte! – a plesnit cu palmele parintele Sava. – Ho-ho-ho! Pentru ce sa dai opt ruble? Ho-ho-ho! Eu iti pot cumpara cel mai bun vin cu o rubla. Ho-ho-ho!
– Ei, hai, mars, mosnege, imi incurci… Hai!
Batrinul, chicotind si plesnind cu miinile a iesit si, cuminte, a inchis dupa sine usa. La miezul noptii, dupa ce si-a citit "pravila" si a comandat babei prinzul de a doua zi, parintele Sava a mai privit o data in camera fiului.
Fiul continua sa citeasca, sa bea si sa fumeze.
– E timpul sa dormi… dezbraca-te si stinge luminarea… – a zis batrinul aducind in camera miros de tamiie si luminare arsa. – De acum e al doisprezecelea ceas… E a doua sticla? Oho!
– Fara vin nu se poate, tataie… Nu te insufletesti, nu poti face treaba.
Sava s-a asezat pe pat, a tacut si a inceput:
– Iata, frate, care-i povestea… M-da… Nu stiu, voi mai trai, te voi mai vedea vreodata, de aceea mai bine este sa-ti las astazi testamentul meu… Vezi… In toti acesti patruzeci de ani de slujire eu am agonisit pentru tine o mie cincisute de ruble. Cind voi muri, sa le iei, dar…
Parintele Sava si-a tras nasul su solemnitate si a continuat:
– Dar sa nu-i risipesti, ci sa-i pastrezi… Si, te rog, dupa moartea mea sa-i trimiti nepoatei Varenika o suta de ruble. Daca nu-ti va parea rau, sa-i trimiti si Zinaidei 20. Ele sint orfane.
– Poti sa le trimiti toate o mie cincisute… Eu nu am nevoie de ele, tataie…
– Minti?
– Vorbesc serios… Oricum o sa le risipesc.
– Hm… Doar eu le-am agonisit! – s-a suparat Sava. – Fiecare copeica am pastrat-o pentru tine…
– Da-mi voie sa pun banii tai sub sticla, ca semn al iubirii paterne, dar altfel eu nu am nevoie de ei… O mie si jumatate – fi!
– Ei, cum stii… Daca as fi stiut, nu i-as fi pastrat, nu mi-as fi batut capul… Dormi!
Parintele Sava a facut cruce peste avocat si a iesit. El era putin jignit… Atitudinea nepasatoare si brutala a fiului fata de agonisirile lui de patruzeci de ani l-a pus in incurcatura. Dar sentimentul jignirii si al confuziei a trecut indata… Batrinul iara s-a simtit atras sa palavrageasca cu fiul, sa discute ca intre doi oameni "invatati", sa-si aminteasca trecutul, dar de acum nu i-a ajuns indrazneala sa-l deranjeze pe avocatul ocupat. El a umblat cit a umblat prin camerele intunecoase, apoi s-a gindit ce s-a gindit si s-a dus in hol sa se uite la blana fiului. Dedindu-se uitarii din cauza incintarii parintesti, el a insfacat cu amindoua minile blana si a inceput sa o imbratiseze, sa o sarute si sa o binecuvinteze, de parca aceasta nu era o blana, ci insusi fiul, "universitantul"… De dormit el nu putea dormi.
1885
NOTE:
1. Surenika (Sura) si Sasenika (Sasa) sint diminutive pentru Alexandru.
2. Aluzie la zodie, probabil. |
