Un nor de praf de marimea unei ciuperci atomice trece pe deasupra cartierului. E o vara apocaliptica, mereu neasteptata, ploua cate trei-patru minute dupa care iese un soare bolnav, paclos, otravitor.
Aurel traverseaza strada care il desparte de bodega lui Bibi si injura gros si degeaba. Asta dupa ce tocmai trasese o flegma pe cel mai urat maidanez din Floreasca, gasit de boschetarul Curca intr-o lada de carton, recuperat, resuscitat, hranit si botezat Costica. Costica schelalaie si fuge spre gardul de fier forjat al pietei pe care se pisa lung.
Condus de norul de praf, ca de destin, Aurel saluta musterii de pe terasa de cartier, da mana cu patronul Bibi, ciupeste de cur pe nevasta unuia, un dobitoc, ce nu merita el asa femeie buna de futut, ragaie si se aseaza cu greu pe unul din scaunele de plastic. Pentru ca Aurel e talie mare, matahala rau mirositoare, burtoasa si paroasa ca un mistret, cu voce de rinocer in calduri, cu barba sura si neingrijita si cu apucaturi de fanariot dobandite pe vremea cruntei dictaturi pe care o regreta pe la toate mesele.
Dar e foarte cald, si praful se lipeste de fetele transpirate ale clientilor, le intra in halbe, intre dinti, sub gingii, sub unghii, ii transforma in fantome – un cartier de fantome, un oras de fantome, o tara de fantome singure, mahnite, resemnate. Peste toate, ca un cavaler al Apocalipsei, neobositul Aurel, fost marochiner, fost turnator la securitate cu numele de cod Claudiu, fost campion de polo, fost heptatlonist, actualmente rentier, scuipa scurt printre mormintele dintilor si zice cu voce tunatoare:
-Ce? Cum? Pai cine pula mea mai citeste Balzac in ziua de azi? La anul 2006? Cui mai trebuieste? Auzi, ba, Cristeo, tu citesti, ma, Homer? Hai, noroc, ca va ia mama dracului....
            Norocul lui Aurel e ca nevasta lui Bibi lipseste de la terasa. Isi plimba cainele, isi reface coafura sau garderoba in vreun loc numai de ea stiut, unde nu ajung zgomotele si praful zilei. Astfel ca Aurel poate scuipa in liniste peste capetele fantomelor, se poate basi ridicand pe rand cate o buca si scremandu-se pana cand matele lui puturoase arunca gazul eliberator ce isi ia zborul ca o arma de distrugere in masa si se opreste sub narile unor fantome ce halesc mititei cu mustar. De obicei, fenomenul numit s-a basit Aurel se petrece pe la orele serii, cand cartierul e calm, fantomele sunt bete iar Bibi devine ingaduitor din pricina unor sprituri trase pe blat, in spatele barului.
            Din cand in cand, un moto-compresor trece prin fata carciumii. Zgomotul ii asurzeste pe toti, cainii cartierului incep sa latre, gospodinele scuipa cu naduf in urma lui iar vecinul, domnul Crizantema, abia sculat din somnul de dupa amiaza pune mana pe telefon sa-i reclame pe-astia ca nu mai termina in pizda ma-sii de asfaltat o strada de numai 150 de metri.
            La radio e ora stirilor. Se anunta inceperea celui de-al treilea razboi mondial, Israelul ataca Libanul, Siria se implica, America nu se implica... chestii de-astea in care Aurel nu se baga... Oricum, el va muri intr-un sant, beat-mort, cu muste la bot, cu capul pe un sobolan... asa i-a prezis maica-sa... se caca pe toata omenirea, care s-a inmultit ingrijorator... o selectie e necesara, statisticile ne arata ca... un razboi mondial e ca o igiena a lumii...  

            Norul de praf se incapataneaza deasupra cartierului. Pictorul Cristian apare pe terasa lui Bibi intotdeauna la orele 13. Saluta politicos, strange ori pupa maini si se adreseaza lui Aurel:
-Camarade Varlaame! Aici mi-erai? Dai si tu ceva, sponsorizezi astazi cultura... arta?
-Aici, monserule! Take a sit!... Bucatare! O bere calda pentru amicul nostru, pictorul! – face Aurel catre Bibi bucuros de oaspetele sau. Apoi, cu gesturi studiate, scoate din buzunar un snop de bancnote si incepe sa numere; suspicios, privind in jur, apoi la bani, apoi peste gard, la muncitorii care tocmai au spart o conducta de gaz cu lama buldozerului.
Un zgomot puternic si un miros usturator pun stapanire pe cartier. Fantomele de la mese se ingrijoreaza, dar nu foarte mult. Pictorul Cristian, om prevazator, calculeaza in gand perspectivele acelei zile, pericolele unei explozii care ar putea pune capat... ma rog... isi daduse opera... gloria ii era asigurata. Nu paraseste terasa, dar, prudent, se indeparteaza cat mai mult de gheizerul puturos.
Se dau telefoane la politie, la pompieri, vecinul Crizantema injura guvernul, Aurel isi baga pula in ei de politicieni, cainele Costica participa si el cum poate la ingrijorarea generala, adica miroase la cur o catelusa de rasa ratacita pe-acolo...
Orasul e putred ca o buba ce sta sa se sparga, fantomele sunt anonime si mute ca niste omizi uriase; lancezesc bete ori lenese, fricoase ori in deriva, fara idealuri, fara repere, fara nume, fara insusiri... Gazul metan goneste pentru un timp norul de praf si peste cartier se lasa o liniste unsuroasa prin care, de la un aparat de radio legat cu sarma deasupra aragazului lui Bibi se aude un glas femeiesc ragusit, obosit-senzual: „Dupa ce ai facut cunostinta cu penisul lui, putem sa trecem mai departe... Este nevoie de ceva indemanare si experienta pentru a deveni o experta in sex oral, pentru a-i oferi lui placerea pe care o cauta si pentru a te bucura si tu in acelasi timp de experienta. Sa trecem la lectia intai... Unde trebuie sa te gasesti cand ii faci sex oral? Raspunsul este: oriunde iti vine tie usor sa o faci: in pat, in masina, pe jos, intre picioarele lui, peste el...”
Aurel ciuleste urechile. Are o privire tampa si un zambet senil-pofticios. Se ridica cu mare greutate si, pretextand ca goleste scrumiera, se apropie incet, vrand sa aprofundeze intelesul acelor vorbe, de aragazul lui Bibi.
Postul de radio finantat de o comisie a Comunitatii Europene isi continua lectia de libertate de expresie: „Ce sa faci cu sperma? Exista femei pentru care gustul spermei a devenit ceva obisnuit, chiar placut, dar exista si multe femei carora le displace profund ideea de a gusta sperma. Daca nu iti place, nu te poate obliga nimeni sa inghiti sperma... Ejacularea poate fi considerata punctul culminant al actului sexual oral ce se desfasoara pe buze, pe limba, in cerul gurii sau in fundul gatului; privind lucrurile din acest punct de vedere, in cazul in care gustul spermei te deranjeaza, poate ar fi o idee buna sa incerci sa il cultivi in timp. Pe de alta parte, ejacularea se poate produce si afara, printre avantajele oferite in acest caz numarandu-se spectacolul jeturilor de sperma sau senzatia calda a lichidului seminal ce cade pe piept, pe sani si... de ce nu... pe... fata. Daca e sa privim lucrurile despre care am vorbit mai sus numai din punctul de vedere al barbatilor, este firesc ca acestia sa isi doreasca sa termine in interior ci nu afara... Acest lucru provine din dorinta instinctuala a acestora de a penetra, fara a avea vreo importanta prea mare pentru ei daca partenera inghite sau nu sperma...„
Considerand ca nu a ascultat indeajuns, cuprins de un fel de frison al creatiei, sprijinit de zidul carciumii ca de propria-i memorie erotica, Aurel se adreseaza manios concitadinilor de la mese:
-Clanta matinala! Asta e viitorul sexului! Sfanta clanta matinala! V-am spus eu!

-Lasa, mai, Aurele, mai bine povesteste-ne putin cum era sa fii turnator? Aveai remuscari? Iti turnai colegii, amicii de sprituri? Erai constiincios, punctual, turnai la timp? – se aude provocator glasul pictorului Cristian.
-Cacat! – se desmetici brusc Aurel. Tu n-auzi, bai, pictore, ca lucram in comert? Eram obligat sa fiu turnator! Prin fisa postului! Dar nu de mine aveau ei nevoie... de vreo doua ori m-au deranjat... odata cand trebuia expulzat un arab din tara si altadata cand am dat o referinta despre unul... ca sa-l bage in partid... Trebuia sa aiba caracterizari... ma rog... ceva... de bine... Si eu nici nu il cunosteam! Dar m-au rugat baietii, intelegi?
-Si ce ai scris acolo? De bine, vreau sa spun... daca nici macar nu il cunosteai? – se baga si patronul.
-Ca stie limba franceza!
-Ce? Pai ce legatura avea asta cu partidul, mai Aurele?
-Pai avea, ca omul avea o misiune in strainatate, intelegi? Si nu putea sa plece fara sa fie si membru de partid! De-aia am scris ca stie limba franceza! Ce era sa scriu acolo? Daca nu cunosteam omul?!
-Si arabu’?
-Despre arab ce-ai scris?
-Ca bea, ca umbla cu curve... de unde sa mai tin eu minte, mai? Ca asta e de mult... din timpul cruntei dictaturi! Am turnat la Securitate! Ha, ha, ha! Asa erau vremurile, domnilor... lucram la hotel, receptioner si vine un grup de polonezi... niste betivani care faceau bisnita cu marfa cumparata din Turcia... o vindeau aici si banii ii schimbau in dolari... aveau voie cu valuta in Polonia.
-In ce an? – se ratoieste pictorul.
-Ce importanta are asta? Polonezii aveau voie sa detina valuta! Altceva doream eu sa relev... si ma tot intrerupeti cu metode securistice... Era o gagica in grupul de polonezi... miniona, blonda si betiva... ne intelegeam de minune... sampanie si, pe urma, limba gimnastica!
-Ce limba?
-Limba gimnastica si... sexul! Asa ne intelegeam, monser, ca ea nu stia decat poloneza... asa ca in pat ne desluseam de minune!
- Bine, bine... dar ce legatura are asta cu Securitatea? – se trezeste o fantoma care bea un vermut ieftin.
-Ce te bagi, bai, si tu in seama ca chilotii-n cur? Are legatura, sigur ca are, ca trebuia sa scriu cum imi petrec timpul cu poloneza, despre ce vorbim, ce subiecte abordam... In fiecare dimineata ma vizita capitanul Ungureanu: „Ai scris, Aurele, ai scris ce-ati facut aseara la Lido, la Ambasador...?”  Ce sa scriu, domnule, ca ma saturasem! In fiecare zi ma asezam la birou, luam o foaie alba si incepeam sa scriu: „Sursa informeaza ca”... Ca ce? Ca mi-o trageam cu poloneza dupa ce beam sampanie? Ha! Ha! Ha! Am turnat la securitate! Pai, daca faceam politie politica, cum e de bon ton sa te exprimi acum, eram cel putin milionar! Pe cand eu sunt un amarat... eram membru de sindicat, eram membru de partid... aveam un statut social! Pai, eram pionier si venea partidul sa-mi faca vaccin antipoliomelita, venea partidul, bai natarailor! Eram utecist si partidul imi facea antitetanos! Imi ducea grija, ma trimitea in tabere pionieresti! Acu’ mi-a murit si partidul... Sunt orfan, domnilor! Mi-a murit partidul!      
Cuprins de o betie ostenita, Aurel se indreapta spre bar sa achite consumatia lui si a pictorului Cristian. Asa era conventia. Platea si consumatia prietenului, stiind ca ala n-are bani niciodata. Pictorul il botezase „Aurel-Manute generoase” si ii propusese chiar sa faca o fundatie cu numele asta, sa-i acorde un fel de bursa, trei-patru beri pe zi, nu mai mult... si doua pachete de tigari... ar intra in memoria iubitorilor de arta... ar fi trecut chiar si in bibliografia artistului... 

Se lasa seara in orasul putred ca un sobolan mort de o saptamana. Aurel-Manute generoase isi mai numara odata banii. „Il n’y a pas”, concluzioneaza nedumerit mai comandand un sprit pe care il bea cam fara chef. Cu mare greutate se deplaseaza pana in piata si isi cumpara un trabuc. Il aprinde cu o bricheta de imprumut, pufaie fumul inecacios in nasul lui Bibi si se mai aseaza pentru inca un sprit. Cu ochi tulburi si apropiati, cu gura amara de la tutunul prost, mormaie un cantec de demult: „Am jurat cu mana pusa pe drapel... bravi ostasi cu piepturi de otel”... Vocea i se stinge intr-un oftat: „Fac parte din generatia expirata...”
Gazul metan continua sa fasaie din ce in ce mai amenintator deasupra orasului, semn ca lucrarile la carosabil continua. Pictorul Cristian se face nevazut. O noapte neagra ca o aripa de gandac pune stapanire pe enclava. Doar muncitorii care ostenesc la gaura din conducta nu se dau batuti. La lumina farurilor unui camion, se zaresc stand aplecati destul de constiincios deasupra racordului avariat. Sunt multi si se misca incet ca o turma de rinoceri pitici. Unul din ei infige in gaura conductei un lemn, o coada de matura sau de topor si fasaitul inceteaza. Se privesc in tacere. Dupa care unul mai trage cateva ciocane in ciotul de lemn. In aer, mirosul de gaz-metan s-a amestecat cu mirosurile orasului.
Aurel se indeparteaza de gardul carciumii incercand sa traverseze cu demnitate strada jupuita de excavatoare. Se impiedica de o sarma si, in cadere, vrand sa se agate de ceva, sa isi recapete echilibrul destul de precar smulge bucata de lemn pe care muncitorii o infipsesera in conducta de gaz. Priveste tamp la dopul improvizat, injura, se ridica greu si porneste mai departe nu inainte de a arunca chestia aia, coada de matura sau de topor... „In fond, basina, ce e ea? Tot gaz-metan!” – gandeste fostul turnator la Securitate in timp ce se pierde incet in noaptea ca un diavol mic.

 
Paznicul pietei se pregateste de culcare. Adica alunga de sub tarabe un boschetar, da un sut cainelui Costica dupa care incuie toate usile, stinge neoanele, dar nu pe toate, mai lasa unul de veghe si deschide radioul cu baterii.
Vocea de pe ultra-scurte isi continua sfaturile practice pentru gospodine: „Daca nu vrei sa inghiti, arunc-o afara imediat dupa ce el a terminat. Apoi ii poti zambi, luandu-i penisul in gura din nou si jucandu-te cu el putin. De data asta cu mare atentie, pentru ca acum este la fel de sensibil ca si clitorisul dupa orgasm. Totusi, inghititul spermei poate fi un gest exprimand tandrete, iubire, daruire. In aceasta ordine de idei putem spune ca o partida buna de sex nu consta doar in placerea de a ajunge la orgasm, ci si placerea de a impartasi orgasmul cu celalalt. O alta posibilitate este introducerea penisului in gura cat mai adanc, pana in gat. In acest fel sperma va fi eliminata direct dincolo de faringe, ne mai existand, in principiu, probleme in privinta gustului. Aceasta tehnica este cunoscuta ca deep throating stiut fiind faptul ca este una dintre cele mai intime tehnici sexuale abordate de o femeie dar totodata una dintre cele mai agreate de barbati.”

Orasul doarme chircit, vinovat, resentimentar. Isi savureaza agonia ca o creatura monstruoasa care a venit sa isi verse lehamitea veninoasa la malul murdar al Dambovitei. Un miros lanced, de boala cuprinde urbea. Gazul-metan susura printre dintii stricati ai canalizarii orasului in voie, cu inflexiuni de meterhanea intarziata.
Aurel, fost marochiner, fost turnator la securitate cu numele de cod Claudiu, fost campion de polo, fost heptatlonist, actualmente rentier, se prabuseste pe un maidan, la cativa pasi de casa. Priveste stelele prin ochii lui mici si apropiati de betivan si nu intelege. Sta asa o vreme, vreo doua ore dupa care se ridica greu, indreptandu-si umerii, isi netezeste hainele patate de muci si pisat privind fix in pamant si incearca sa faca un pas. Il face. Prinde incredere in echilibrul sau, se mai scutura odata pe haine si porneste spre casa.
In urma lui, orele trec tot mai greu si zorii nu vor sa se mai arate.

La ceasurile patru, de dimineata, prin dreptul conductei de gaz trece Curca, boschetarul. Inalt, negru, slab si teapan ca o prevestire rea, cauta prin gunoaiele cartierului. Nostalgic, isi aprinde un chistoc de tigara... Un fluture cap de mort poposeste pe vitrina magazinului de mezeluri ecologice... Nimeni nu poate depune marturie ce a fost mai intai: urletul moarte al lui Curca, flacara uriasa ce a cuprins orasul sau bubuitura exploziei. Pentru ca nu prea au mai ramas martori... in viata...

Se zvoneste ca minute intregi au zburat prin aer caini morti, capace de closet,  zdrente, cutii de conserve, portiere, felii de pepene, halci de carne, roti de camion, godine, gaini moarte, carti, dusumele, dormeze, caramizi si alte spurcate marturii ale orasului uitat de Dumnezeu. Dupa care s-a lasat o liniste de inceput de lume.
Si atunci, s-a auzit un clopot, batand dement peste orasul fara viata. Daca te-ai fi apropiat, ai fi vazut ca numai clopotnita ramasese in picioare printre ruinele in flacari. Daca te-ai fi apropiat mai mult, ai fi zarit, in prima raza de soare, trupul lui Aurel ce atarna spanzurat de limba clopotului. Suflul exploziei facuse ca trupul mare, rau mirositor, inca de cand era in viata, al fostului marochiner, turnator la securitate cu numele de cod Claudiu, campion de polo, heptatlonist, actualmente rentier sa se balangane in latul cu care se spanzurase, facand astfel sa bata clopotul de sase ori.