Mihail VAKULOVSKI http://boom.vakulovski.ru ANTICOPYRIGHT (Manifest Tiuk)

In ultima vreme au existat adevarate companii pro copyright, in care artistii - in special cei din industria muzicala - ne invita sa cumparam originalul si sa nu ne luam albumele lor de pe internet sau sa le imprimam de la prieteni, unul de la altul, cum se zice, „un track tras pe blat”. Cei mai insistenti si mai eficienti au fost, ca in majoritatea celorlalte campanii cu efect, „Parazitii”, o trupa rap al caror fan sint (ca sa fie clar de la inceput ca nu e vorba de o anti-campanie, ci de o anti-idee, anti-miscare, anti-stare de fapt, o revolta, totusi, de artist, dar care are si solutii, iesire din situatie; nu o anti-campanie, ci o campanie, na!).
In literatura a existat cazul Cartarescu-Humanitas (sau invers), cind pe litoral se vindea „De ce iubim femeile”, editie piratata, cica. Despre restul cazurilor (au fost si altele, evident) nu s-a prea auzit dintr-un motiv simplu – autorii (si editorii) nu s-au revoltat, n-au incercat sa se foloseasca de moment-caz si sa-si faca reclama (gratuita). Romanele lui frate-meu (par example) circula pe net, dar si in copii xerox - imediat dupa aparitie - fara acceptul acestuia (bine, au aparut mai multe tiraje de care el, autorul cartii, n-a fost anuntat de editor, dar asta e, iar, alta discutie). De ce? Fiindca sint interesante, dar poate ca si prea scumpe. Cartea mea de debut, desi de poezie, a avut aceeasi soarta, cum se intimpla deja cu "Totul, aproape tot despre tati" (inainte de publicare). OK, foarte bine, sa circule, ca pentru asta au fost scrise, ca sa se citeasca si sa circule. Ba ma simt obligat - de placere - sa le multumesc celor care ne citesc, nu ma intereseaza ca de pe net, din carte, de pe o copie sau fotocopie a cartii sau de pe hirtie scoasa la imprimanta. Un om care ma citeste nu din cartea publicata de mine la o editura nu vrea sa ma fure (nici n-ar avea cum, ar fi absurd sa gindesti asa ceva - dar iata ca unora li se intimpla!), ci pur si simplu vrea sa (ma) citeasca. Un om care te asculta nu de pe un CD cumparat nu vrea si nu poate sa te foloseasca, doar se intereseaza de tine-voi (si poate ca nici n-are atitia bani ca sa-si permita sa cumpere carti-CD-uri!!, ginditi-va si la asta), iar daca te asculta de mai multe ori - inseamna ca-i si place ce aude, e de-al vostru, bai!
„Pirateria” actuala a „bunurilor intelectuale” - a muzicii si (mult, mult mai putin) a literaturii - este doar o alta fata a SAMIZDATului.
SAMIZDATul este un fenomen nascut in URSS, unde s-a dezvoltat si a dat cele mai consistente... roade, dar care a prins viata si-n alte foste tari socialiste, inclusiv in Romania. SAMIZDAT vine de la cuvintul „sam” (rus.) - „singur” si „izdaty” (rus.) – „a edita”, adica a edita singur, a da publicitatii un „bun intelectual” prin alte metode decit cele oficiale. SAMIZDATul consta in „publicarea” textelor (in special cele literare, dar cu mesaj social, de obicei, si abia in al doilea rind era vorba de muzica, exceptia care vine sa confirme regula e Vysotski) care erau refuzate de edituri pe motive politice sau imposibil de publicat, in acest caz autorul (dar si editorul & redactorul) riscind pedeapsa cu inchisoarea (cel putin). Dar sa citez lamurirea termenului dintr-un dictionar romanesc, mai pe intelesul cititorilor romani, cum ar veni: „SAMIZDAT (rus. samizdat < samizdatel’stvo "editare particulara"). Modalitatea de a multiplica si difuza in conditii de ilegalitate o carte interzisa de autoritati: prin dactilografiere, litografiere sau orice alt procedeu. Cuvintul si amploarea fenomenului pe care il denumeste in fosta Uniune Sovietica devin cunoscute in 1966, cu ocazia procesului intentat scriitorilor A. Siniavski si I. Daniel; celebrul roman „Primul cerc” al lui Soljenitin a fost cunoscut intii prin samizdat. In tara noastra au circulat in manuscris (sau in cópii dactilografiate) scrieri ale lui C. Noica, V. Voiculescu, M. Eliade s.a., fapt care a dus la o serie de procese si condamnari la sfirsitul anilor cincizeci, cind au fost inchisi C. Noica, S. Cioculescu, N. Steinhardt, Al. Zub si multi altii. (M.A.)” – „Dictionar de termeni literari”, Mircea Anghelescu, Cristina Ionescu, Gheorghe Lazarescu (Ed. Garamond, Bucuresti). Fara SAMIZDAT literatura & cultura universala ar fi mai saraca, oricum, poate ca n-am putea citi multe dintre scrierile lui Daniil Harms, Alexandr Soljenitin, Mihail Bulgakov, n-ar fi existat un Bulat Okudjava (scriitor si cintaret) si un Vladimir Vysotski (care nu si-a mai vazut vreo carte publicata in timpul vietii), care a marcat cu cintecele sale generatii intregi, si multi, multi altii, unii dintre care abia acum incep sa fie descoperiti.
Dar sa ma intorc la oile noastre, adica la copyright/drepturile de autor.
Nu stiu cum se intimpla in Vest, dar aici, in Romania si in R. Moldova, „drepturile de autor” ar trebui sa se numeasca „drepturi de editor”. Daca in muzica trupele mai primesc ceva pentru munca, foarte putin in comparatie cu ce bani se fac pe spatele/munca/dragostea/hobby-ul/profesia lor, in literatura situatia e umilitoare pentru cei care muncesc si fara de care n-ar putea exista cartea – scriitorii. Aici se imbogatesc doar editorii - si stiu ce vorbesc - , scriitorii primesc maximum citeva exemplare, de la 20 la 50, si pa-pa. Asta in cazurile „fericite”, pentru ca multi dintre scriitori - culmea - platesc pentru ca munca lor sa devina publica, palpabila, platesc pentru aparitia cartii lor! Am cunoscut multi editori, prea multi, si parca-s frati (sau cel putin veri), toti vor sa-ti traga teapa, n-am cunoscut nici un editor cinstit si cred ca nici nu exista, „dar prietenii imi zic INSISTA” (pentru ca-i cunosc cam pe toti editorii romani, inclusiv pe aia de buzunar). Un scriitor spunea ca deja am putea face un dictionar al tepelor trase de editori tinerilor scriitori. Nu cred ca exista vreun tinar scriitor care nu si-ar putea aduce contributia la o astfel de culegere, iar editorii tac si fac. Fac case, isi trag vile, la munte, la mare, ii vezi mereu cu noi si noi masini, cu alte gagici, tot mai scump si mai kitschos imbracati, tot mai infumurati si mai snobi, tot mai importanti. Iata de ce sint impotriva copyrightului – pentru ca de pe urma lui beneficiaza exact cine nu trebuie (editorii, in acest caz), iar cine trebuie (scriitorii) – din contra, au doar de pierdut. Care ar fi solutia? Sa ne gindim un pic si la noi. Sa desfiintam copyrightul, sa nu-i dam nici o sansa. Sa nu cedam in nici un caz copyrightul editurii care ne publica, chiar daca nu ne intereseaza. Copyrightul. Copyrightul pe cartile mele nu e nici al meu, nici al editurii care ma publica – e al celor care ma citesc/asculta/admira (am in vedere pictura aici, dar poate ca nu numai). Ce sa facem cu munca noastra, cu ceea ce scriem-compunem-desenam-pictam? Sa publicam totul pe internet, cu acces gratuit pentru toti. Sau sa facem noi, scriitorii, o editura la care nimeni sa nu aiba nimic de pierdut - si sa publicam numai aici. De exemplu, o editura cu tipografie de tip xerox, la care sa putem publica pe loc cartile care ni se cer, volumele pe care le vor cititorii, iar cartile sa poata fi citite - obligatoriu - si pe internet. Internetul, ca si SAMIZDATul, iti va aduce popularitate si cititori, iar editorii sa publice scriitori straini si etichete de vinuri, afise electorale si carti de joc cu femei goale, sa-si vinda vitele si vilele, treaba lor, sa-si traga femei mai naspa, sa se descurce, astia nu vor muri niciodata de foame (cum se intimpla adesea cu scriitorii-muzicantii-pictorii tineri), nu trebuie sa ne mustre constiinta pentru niste escroci de pe urma carora avem numai de pierdut.
Pot da nenumarate exemple, si de editori fericiti (pe spatele nostru), si de scriitori nenorociti din aceasta cauza, n-am dat nume doar fiindca e vorba de o stare generala, nu particulara, apoi am tot scris despre astfel de situatii, texte in urma carora am si avut de suferit - si nu doar o singura data. Dar e spatiu destul pe net – faceti-va site-uri si bloguri, baieti, publicati acolo, deschideti FORUMuri si fiti mai deschisi cu cei care va citesc si va asculta, veti pierde putin timp (si ceva bani, mda...) si veti cistiga multe altele.
Cit despre prietenii mei din industria muzicala care ma indeamna sa le cumpar albumele - si aici e o problema. Da, baieti, voi aveti dreptate cind spuneti ca si artistul trebuie sa manince, ca si el e om si ca, daca va cumparam albumele, puteti merge mai departe (inseamna ca la voi ajunge ceva, totusi). Eu, de exemplu, v-am cumparat albumele, pe unele chiar in exemplar dublu, si pentru drum, desi as fi putut sa-mi trag lejer un track ieftin pentru masina (sau in general sa-mi imprim doar un track). Vorbesc de prieteni acum si de aceea va intreb (chiar daca eu - ca scriitor - in comparatie cu ei nu am nimic de la faptul ca mi se cumpara cartile): cine dintre voi a cumparat macar o carte de-a unui scriitor tinar in ultimii ani? Retorica intrebarea, pentru ca si de data asta am exemple deosebit de expresive; de exemplu, un scriitor tinar si-a lansat cartea impreuna cu CD-ul unei trupe de tineri cu ai carei membri e prieten bun si de aceea le-a daruit tuturor cartea pe care o lansau. V-ati prins, el a trebuit sa-si cumpere CD-ul. Stii, impresarul, alea-alea... Pai cum iese – numai artistii din muzica trebuie sa manince ca sa ne incinte si sa fie remunerati pentru munca lor? Reiese ca e un manifest mai mult pentru scriitori. Asa ca ne va fi si mai usor sa facem ceva, sa ne facem noua viata mai frumoasa, mai corecta, mai libera, mai bogata, mai interesanta!
SAMIZDATul este copilul cenzurii politice.
ANTICOPYRIGHTUL este copilul cenzurii economice.
Multumiri SAMIZDATului! Uraaaaaa!
Traiasca INTERNETul! Uraaaaaaaa!
Jos COPYRIGHTul! Hu-u-uuu-o! Huuuuuuuuooo!