Emil Hurezeanu A cunoaste si a informa Stejarel Olaru si Georg Herbstritt ("Stasi si Securitatea", Ed. Humanitas, Bucuresti, 2005)

In concluziile acestei carti despre relatiile dintre Stasi si Securitate, Stejarel Olaru si Georg Herbstritt reproduc constatarea filosofului calugar Nicolae Steinhardt, aparent simpla, dar fundamentala: in orice univers concentrationar, si el nu trebuie sa fie neaparat o temnita, scopul serviciilor secrete este acela de "a cunoaste si a reprima". Autorii acestei cronici a relatiilor dintre Stasi si Securitate, continua apoi, adaugand ultimile cuvinte ale cartii, cu nedisimulata satisfactie a vindictei tarzii, dar implacabile, a istoricului: acum e randul nostru sa privim serviciile secrete sub lupa.
Desi nu am avut inca prilejul sa-l cunosc pe Georg Herbstritt, sunt convins ca acesta, ca si Stejarel Olaru, are o astfel de preocupare de baza, amandoi fiind doi tineri cercetatori-cutezatori. Stejarel Olaru, pe care l-am cunoscut in urma cu cativa ani, s-a profilat in aceasta perioada, prin carti si articole extrem de interesante, in aceeasi masura palpitante si informate, ca unul din cei mai buni cunoscatori ai trecutului serviciilor secrete romanesti. Comentatorul "Evenimentului zilei" si colaboratorul Realitatii Tv este in primul rand un om de stiinta. Cand il cunosti personal, Stejarel Olaru te priveste oarecum atent-suspicios, pare adancit in concluziile unor dosare secrete senzationale ce-i privesc nemjlocit si pe interlocutori. Un om care scormoneste si compara dosare, arhive si informatii secrete, la Bucuresti sau Berlin, ani in sir, care-i adulmeca sau cunoaste pe ofiterii acoperiti sau descoperiti, in streap tease-ul macabru al misterului pe care Elia Canetti il considera principalul ingredient al oricarei dictaturi, este in situatia acelui psihanalist pe care-l saluti cu cuvintele: buna-ziua, ce mai fac?
Stejarel Olaru este insa nu doar un istoric serios si un cercetator aplicat, ci si un scriitor de nuvele sau mici romane de aventuri, in care legatura personajelor si a situatiilor cu realitatea deceniilor comuniste este cea mai neintamplatoare dintre coincidente. Cartea sa despre "cei cinci care au speriat Estul", aparuta la Polirom in 2003, dar si tentativa de fata realizata impreuna cu Georg Herbstritt, de reconstituire a celor mai atipic-bizare relatii dintre doua servicii secrete comuniste, Stasi si Securitatea, pot fi citite ca literatura politista (securista?) de prima mana.
Asasinatele, rapirile, aglomerarea suspectilor, cu sau fara petlite albastre, vinovatii, comanditarii fizici si morali, complicitatea sistemelor, intra in caruselul fascinant al unui John le Carre realist-socialist, in sensul metodei si amplasamentului. Pentru ca Stejarel Olaru si Georg Herbstritt pleaca de la realitatile clar-obscure ale trecutului Securitatii si de la episoade spectaculoase, in aceeasi masura in care sunt reale: atacul asupra ambasadei R.P.R. de la Berna sau rapirea unor personaje stigmatizate de regimul comunist de la Bucuresti, in Berlinul rasaritean.
Ma grabesc insa sa adaug ca principalele merite ale cartilor lui Stejarel Olaru sunt de natura stiintifica. Cartea de fata, scrisa impreuna cu cercetatorul german Georg Herbstritt, este prima incercare de hasurare a relatiilor dintre Stasi si Securitate, in lumina unor documente descoperite si citite de cei doi autori in arhivele celebrului "Oficiu Gauck", unde sute, daca nu mii de pagini isi asteptau eliberatorul. Oameni nevinovati, victime ale regimlui comunist, devin cunoscuti, astfel. Avem de-a face asadar nu doar cu o reparatie stiintifica, ci si cu una morala.
In al treilea rand, asistam la deplasarea interesului pentru dosarele securitatii, din Romania, spre alte state comuniste. Or Stasi, fosta securitate de stat a R.D.G., prezinta particularitati imporante. A fost un serviciu secret strict subordonat politic si profesional Moscovei, avand in vedere calitatea de colonie sovietica absoluta, ca principala ratiune de stat, a R.D.G. Stasi a fost invinsa definitiv in 1989, prin ocuparea sediilor sale centrale si confiscarea totala a arhivelor de catre societatea civila. Statul comunist pe care l-a aparat Stasi a fost desfiintat, practic, concomitent. Avem de-a face deci, cu un "tiranozaur" intact, care nu mai trebuie reconstituit azi, din farame sau aproximari, cu sau fara bunavointa urmasilor si a custozilor Securitatii, precum in Romania.
In sfarsit, Stasi a fost un serviciu secret comunist, dar si german. Adica, seriozitatea, consecventa, disciplina, acuratetea dosarelor, chiar puse in slujba acelorasi scopuri vinovate, ca in restul lumii comuniste, au fost trasaturi de diferentiere fata de Securitate, sa zicem. Asa reusim astazi, prin Stejarel Olaru si Georg Herbstritt, sa gasim la Berlin, mai ales dupa preluarea arhivelor "Rosenholz" cu dosarele agentilor externi ai R.D.G., de la americani, in 2003, informatii mai complete si mai credibile decat in cele romanesti, in cazurile de interes comun.
Una din descoperirile importante ale celor doi autori, Stejarel Olaru si Georg Herbstritt, in aceasta cronica nesentimentala a relatiei dintre receptionerul tuciuriu si smecher de la Marea Neagra si turista blonda, in sandale fara ciorapi din Karl Marx Stadt, este ca, intr-adevar, primul era autonomist, oricat de post-stalinist, in timp ce partenera germana a avut mereu comanda dubla a K.G.B. Comunismul cu chip(i)ul lui Ceausescu - a fost mai liber decat cel est-german, in raport cu metropola moscovita, dar a fost mai rau pentru romani decat pentru sovietici si redegisti. Cartea lui Stejarel Olaru si Georg Herbstritt se citeste cu atentie pasionala, mereu rasplatita.