Alexandru VAKULOVSKI

Culoarea Curcubeului ’77

"Culoarea curcubeului ’77 (Cutremurul oamenilor)" este cel de-al doilea volum din "Opere" de Paul Goma, editate de Editura Flux, Chisinau, 2003. Este o carte cu o istorie neobisnuita, ciudata. Cum mi se par, de altfel, toate cartile lui Goma. Nu stiu cati scriitori exista care sa-si publice la inceput traducerea, apoi... Acest roman a aparut la inceput in franceza, in 1979. Versiunea romaneasca s-a tiparit abia in 1990, la Humanitas. Din "Nota autorului" din martie 2002 aflam continuarea destinului ciudat al acestei carti: „Abia in 1990 a aparut in romaneste la Humanitas – solicitata fiind de Gabriel Liiceanu, prietenul autorului... Insa abia ajunsa in librarii (de altfel intr-un tiraj mult diminuat), cartea de marturii Culoarea curcubeului ’77 a fost retrasa de pe piata, depozitata, trimisa la topit de editor – care nu l-a informat pe autor, apoi a negat cu vehementa „disparitia” cartii.”

Mai tarziu volumul a aparut in 1993 in Biblioteca Familia, Oradea, apoi: „Dupa un sfert de secol de la asternerea pe hartie a marturiei despre 1977 si dupa mai bine de un deceniu de tentative infructuase de editare – pe hartie – m-am hotarat sa culeg la ordinator Culoarea curcubeului ’77 si sa incerc a mi-o fac cunoscuta pe Internet...
Dupa care... Vom muri si vom vedea.”

Care ar fi motivul fricii de aceasta carte, careia „Liiceanu ii facuse ce nu ii facuse Ceausescu: trimisese la topit o carte – de marturii – nedistribuita”. Iata explicatia lui PG: „Culoarea curcubeului ’77 s-a vadit a fi – in 1990 – si oglinda nemiloasa (precum realitatea-asa-cum-este ea, vorba realism-socialismului) pusa in fata contemporanilor mei din 1990, in care riscau sa se vada – mai grav: sa fie vazuti (peste umarul lor de privitori in oglinda de... masele largi de cititori – nu doar vechii rai, martirizatorii spiritului, ci... si noii-rai, martirizatii nostri colegi intru suferinta, „anticomunistii” – „scriitorii rezistenti prin cultura” – chiar daca nu erau numiti in carte: Zaciu, Paler, Plesu, Blandiana, Manolescu, M. Martin, Buzura, Sorescu, feloni ca Balota si ca Marino, impostori ca insusi Liiceanu...”. Iata cum intr-o fraza PG isi poate lua in cap toata scriitoricimea. Grav nu este doar asta, grav este ca e provocat, ca dupa comunismul de care a scapat vine... comunismul de care nu mai poate scapa. Pentru un om ca Goma, pe care destinul l-a provocat de atatea ori, in atatea monstruase feluri, mi se pare caraghios sa-l mai provoci, sa incerci sa-i dai note, sau exercitii pentru examen. Iar topirea unei carti e mai mult decat un examen sau o provocare.

Romanul e compus din doua parti: Iarna si Primavara. Mai are la inceput o Deschidere si la sfarsit Respirare & Ruptura. Primul capitol din Iarna (Discutie primavaratica despre o zi de iarna) este o povestire a unui interogatoriu al lui PG la securitate. El a fost adus acolo pentru a decoda o discutie telefonica cu Virgil Tanase de la Paris. PG cauta romani cu care sa scrie o scrisoare de solidaritate cu cehii care au facut Charta 77, o incercare de umanizare a socialismului. Dar... scriitorii carora li se permitea sa discute orice, dar in incinta (!) Casei Scriitorilor, s-au aratat sceptici si infricosati. Sau invidiosi. Nu vroiau sa fie in aceeasi lista cu altii. Sau sa semneze cu pseudonim... Nicolae Breban, dupa ce i s-a spus ca va fi primul intr-o lista, cere ragaz de o saptamana, apoi nu mai da nici un semn: ”Nu eram optimist. Banuiam, stiam, eram sigur: scriitorii nu se vor misca in ciuda agitatelor discutii de la restaurantul Casei Scriitorilor: revolta de crasma, nici macar de cafenea.” Altii, nescriitorii, vroiau sa semneze ca sa obtina mai usor pasaport, atat. Din capitolul III naratiunea e combinata cu jurnalul lui PG din 77. Astfel totul devine parca si mai prezent, mai viu.

Jurnalul este destul de sec, primul motiv e ca poate ajunge la securitate si PG nu vrea sa creeze probleme celor cu care a intrat in contact: „Jurnalul este hartie scrisa, Jurnalul consemneaza „realitatea asa cum este ea”, iar realitatea consemnata, pentru ca divulga un secret-de-stat, te baga la puscarie una-doua. Tot „pentru hartie scrisa” fusesem arestat in 56, insa acea hartie, fiindca pretindea a fi fictiune, nu bagase pe nimeni altul in afara de mine.”

Jurnalul completeaza cu proza, totul se limpezeste, in masura in care poate fi limpede. Fiindca evenimentele din romanele lui Goma sunt pe de-o parte previzibile: da, citind stiu ca va fi arestat, va fi torturat, va fi turnat; iar pe de alta parte imprevizibile: cum? Partea a II-a transmite cititorului o stare de frica si nesiguranta. Poate si din cauza ca lumea de atunci e inca vie, personajele lui PG chiar activeaza in continuare (mai stiti cum se lauda generalul Plesita la OTV ca l-a torturat pe Goma?).

Pana la urma PG trimite o scrisoare personala autorului Chartei 77. A scris in ea lucruri din cauza carora a fost apoi torturat de securisti. Dintre cele mai grave, pe langa solidarizarea cu cehoslovacii: „Voi (ca de altfel, polonezii, germanii de est, ungurii, bulgarii), voi sunteti sub ocupatie ruseasca: noi, romanii, ne aflam sub ocupatie romaneasca – la urma urmei mai dureroasa, mai eficace decat una straina.”

Pe langa jurnal, romanul mai contine scrisori. Una, pe care am amintit-o, catre Pavel Kohout, alta catre... Ceausescu. Goma il indeamna pe Ceausescu sa se solidarizeze cu cehii. De ce pe Ceausescu? Explicatia e in scrisoare: „in Romania doi insi nu se tem de Securitate: Domnia Voastra si cu mine.”

Cu Manoliii, care au vrut pasaport pentru Paris, PG mai redacteaza o scrisoare adresata participantilor unei conferinte de la Belgrad. Pe parcurs, scrisorile se citesc la Europa Libera. Si incepe nebunia. Oameni care vin si nu mai pleaca din apartament. Telefonul supravegheat, apoi inchis in caz de mai vrea cineva sa semneze. Securisti care blocheaza intrarea in bloc, care ameninta familia lui PG. Telefoane cu acelasi mesaj. Si asteptarea. Cand se va intampla, cand va fi arestat. Prin intermediul lui Breban e chemat la Burtica, bossul ideologic. E momit cu editarea cartilor: „Burtica nu-mi spunea nimic bun si din pricina bunelor sale relatii cu Adrian Paunescu. Adevarat: Latrion Haulescu inventase Lalaiala Romaniei cu ajutorul lui Popescu-Dumnezeu; acesta il introdusese la Ceausescu, beneficiarul curlimbilor paunesciene.”

Incepe si terorizarea celor care au semnat. O parte reusesc sa primeasca pasaport, altii, ca muncitorul Paraschiv Vasile, sunt internati la ospiciu. Chiar in acele zile PG a dat un interviu la Europa libera in care spunea ca „Si in Romania se practica internarile in azile psihiatrice pentru delicte de OPINIE.” O semnatura importanta a fost a lui Ion Negoitescu. De bucurie PG l-a sarutat la plecare. Si acest sarut avea sa-l coste. E invinuit mai tarziu ca ar fi homosexual, in casa incearca sa i se vare un baiat care mai tarziu ar trebui sa-l acuze.
 
Jurnalul se termina pe 12 martie. Pentru ca de la 13 martie pana la 1 aprilie a fost confiscat de securitate. Oare n-ar putea fi recuperat?

Securitatea ajunge sa-i faca lui PG o sosie, care umbla prin baruri si chefuieste, spune ca s-a cumintit. Acest Goma 2 circula mult, ba chiar se muta in apartamentul lui PG, cand acesta e arestat. Da interviuri.

Pe 1 aprilie Goma e arestat. Aici incepe Primavara, a II-a parte a romanului, mult mai friguroasa decat Iarna. La securitate PG e batut si torturat. I se smulge barba, i se aplica Frange-Gat si Frange-Glezne de Plesita – ministrul securitatii. Dupa o perioada de anchetare, i se schimba acuzatiile. Dispare „curismul” si apare pe langa tradarea de patrie si „complot urmarind rasturnarea oranduirii de stat”. E drogat, tensiunea i se mareste peste limita.

E salvat de presa libera occidentala, care cere eliberarea lui PG si respectarea drepturilor omului. Inainte de eliberare, lui PG i se cere scrierea unui text cu scuze si recunoasterea greselilor. Nu-l scrie.

Este eliberat inca sub influenta drogurilor, dupa o discutie cu Plesita. Ultimele capitole sunt parca din Marquez, cu fraze lungi, scrise din prisma unui drogat.

E un excelent roman, o compilatie intre jurnal, marturie si scrisori. Marturiile de multe ori alunga literatura, dar Goma a reusit sa fuga de acest lucru. A reusit cu ultimul capitol sa scape de securitatea comunista din Romania, de Romania securista, sa ajunga la Paris. „Anotimp care cere o alta cronica. Si, de ce nu, un alt cronicar.”