Avem, dupa o parasutare fortata
printre cei dispusi la glasuire intru Nichita Stanescu,
neplacuta surpriza de a gasi ocupata pozitia
de provocator principal, la care nu putini or fi presupus ca
jinduim. Ne-o va fi luat inainte Cristian Tudor Popescu, argumentind,
undeva, ca Bardul de la Barca si Poetul Antimetafizicei
ar fi fost interschimbabili in Epoca Aurie, cind, oficializati,
de voie si/sau de nevoie, intr-un meme combat se vor fi implicat,
angajat, spurcat. Printre disputatori sosit cu-ntirziere, dar
nu pentru a practica aflarea in treaba ca metoda
de lucru cu cartea, nu ne-a mai ramas, din pacate, decit
ralierea la trupa, numeroasa, a nuantatorilor de profesie,
neencomiastici, neamicali, neostili din principiu. Diferenta noastra,
printre acestia din urma, s-ar putea sa fie aceasta
(si-o sa vedeti ca nu e mititica: abia
in l994 vom fi lecturat un prim fragment de poem stanescian,
tematizator al Hiperboreei, si, culmea, in versiunea hexagonala
a prefetei lui Claudio Mutti la Dacia… divinului Geticus-Lovinescu).
"Se da rotund gagiul!" murmura-vor unii si, mai
ales, altii. Que non! que non! om raspunde noi cercind
a ne explicare si a amintire ca, oripilat de efectele national-ceausine
din invatamintul romanesc, lehametisit
de literatura colhozizarii, lupta dintre vechi si nou sau
reusitele edificarii socialiste, ne jurasem, la terminarea
studiilor liceale, sa nu mai cetim decit strictul necesar,
de specialitate, in limba Autohtonilor Moldovalahi. Si ne tineam
de cuvint. Pe degetele a doua miini se numarau
opurile postbelice de noi parcurse integral, inainte de l989,
iar printre ele preponderau exceptiile din clasa Zacharias Lichter,
Sarea Pamintului, Fragmente despre cuvinte, Norii, Jurnalul
de la Paltinis, Zahei Orbul, Homo fictus, Sase maladii
ale Spiritului ori Bunul simt ca paradox. Daca l-am rumegat
aproape integral pe Mihai Ursachi, poetul, mistificatorul si prozactorul,
de vina-i numai aura speciala pe care o poseda, la a doua
sa facultate, agrementata cu un stil de gindirostifaptuire
marginal, ca sa nu spun boem, de trecutu-i puscarial
si incapacitatea funciara de a raspunde la comenzile
realismului jdanovo-crohmalnicean. Gratie lui il
cunosteam pe Cezar Ivanescu si, cu timpul, aveam sa
i-l prefer, desi nu facuse pandaimos, din motive pe care
le voi fi enumerat cu alte ocazii, de-ar fi si numai nedezmintita
sa ureche mereu deschisa la discursul celuilalt, memoria relatiilor
interpersonale, generozitatea si chiar imprevizibilitatea sa comportamentala,
putind noi, in ciuda ei, pe el oricind conta. Alt
poet din generatia imediat postnichitiana pentru noi personal
nu a mai contat, nici macar Virgil Mazilescu, de care eram apropiat
pe ale Vamii Vechi plaje, nici macar Emil Brumarele, de
care ne frecam zilnic in Tirgul Iasioticesc - poate
Serban Foarta, dar el e un caz cu totul si cu
totul incilcit, complicat, greu de penetrat; poate, intrucitva,
elegantul, delicatul, discretul Ion Mircea ot Sibiu.
Ceea ce nu insemneaza ca ignoram titlurile stanesciene
- Laus Ptolemaei, Noduri si semne, 11 elegii - ori evitam lectura
cronicilor literare lor afectate, necum interventiile poetului
la radio sau tembelizor, cind, spre exemplu, definea valoarea
ca arta pusa in slujba constructiei socialiste,
necum alte prestatii de acelasi gen encratic, editorialistic,
festivistic. Ni se va fi remis si noua, prin amabilitate
ursachiana, pamfletul Magistrului din Ticau de-l
asemuia, exploatind suparatoarea asemanare
prenominala si originile slave ale Omului din Ploiesti,
cu Nikita Hrusciov ca promotor al hozrasciotului. Chiar daca,
pesemne, am pus nitel botul la el, simteam ca e la
mijloc emulatie, invidie poetica, lupta literara,
hulpavie de lup inca tinar, aparut
printre ultimii la hecatomba, la stina, la chiolhan.
Asadara, l-am necitit pe Nichita cu program. Auzisem insa
ca are la métaphore facile, cum aveau Rominii, in
interbelic, l'Inde facile (cu, desigur, notabila exceptie eliadiana).
Curgea metafora din el ca pinza din paianjen, ca apa din
robinetul, uitat deschis, de la bucatarie; tesea
imagini dinsul cit un canut lyonez. Ne convingea de asta,
nu demult, o conversatie cu el, reprodusa de Marin Mincu
in una din cartile sale. Ca si scrisele-i ocazionale,
scurte ori dedicatorii, de circulau in Landernoul Literar precum
spusele tuteene printre fostii detinuti
politici. Dezgustat insa fusesem, si multa
vreme, de un titlu ca Antimetafizica, banuind noi, poate pe nedrept,
in spatele lui, reminiscente de la cursurile de materialism
diabolectic si isteric, unde se prezenta vulgata marxiana
ca lupta dialectica impotriva metodului filosofic
traditional si remarcind, tot noi, cu amuzare nedisimulata,
dupa l989, ca, in loc sa se inceapa
articolele de specialitate prin definirea marxismului ca stiinta
legilor celor mai generale despre natura si societate, se
deschideau cu circumscrierea metafizicii, zugravita aproape
la fel in textulele unor Anton Adamut, Stefan
Afloroae, Tudor Ghideanu, bahluieti de-ai mei, universitari indraciti,
reconvertiti grabnic la duh religios si aristoplatonism,
abili in inlocuirea citatelor din Materialism si empirio-criticism
cu altele din Ioan Hrisostomul, Grigorie Palamas si Sein und Zeit..
Doar ca, acum, de-ar mai fi trait, ar fi adus-o din condei,
iute, Nichita, ca era baiat destept chiar la betie,
si ne-ar fi sugerat probabil ca, poematic, era in
sintonie cu proiectul heideggerian de Ueberwindung der Metaphysik, deconstructiile
derridiene ale platonismului, fiinta slabita a lui
Gianni Vattimo… ori nietzscheenele relecturi ale aceluiasi.
Daca ar mai fi trait… fireste.
Ne reamintim oroarea cu care Sorin Dumitrescu a primit, dupa
90, intrebarile sicanatoare, provocarile demolatoare:
"Devenea Nichita fesenist, amice, de-ar fi supravietuit Lovilutiei
si la Fenomenul Pietii Universitatii ar fi asistat?
S-ar fi dat el oare cu Popa Tatu? Ar fi aplaudat el pe Minerii lui Miron
Cozma? Ar fi scandat oare dinsul "Noi metafore filam/
Si deloc nu cujetam!"?"
E greu, constatam si noi, sa-l integrezi pe Nichita
intr-un proiect de trecut nefesenist pentru Romania Nedodoloata,
caci nici sub fustele Dalbei Blandiene nu i-ar fi stat bine,
darmite in trio cu Sorescu si Eugen Simion, darmite gagademician,
el, care traia modest si caruia, cind ii
era cel mai foame, se gasea un contemporan - poet, simpatizant
ori simpla iscoada a stapinirii - ca sa
ii ofere un pahar de vin, fiindca avea casa deschisa
si, cu toate ca era manipulat ideologic, precum orice bun
simbolic al tarii, nu se cobora la pupincurisme circumstantiale
pina la nivelul unui Paunescu, capcanizindu-si
declaratiile sau doar lasindu-le incurcate,
pline de contradictii in adiecto. Orice poti profera despre
el, ori despre ciudatul, incapatinatul,
nedecomunistizatul Ion Gheorghe, dar nu ca au fost porcovani.
[Fapt este insa ca si Marian Popa are dreptatea
lui: O fi Paunescu mare godac de Birca, totusi nici
Tovarasul Hitler, nici Camaradul Stalin n-or avut, ca sa
le ritmeze poetic implinirile, un stihuitor de talia lui si
mult pe Nenea Ceausinski l-ar fi gelozit dumnealor]. Paul Goma
insusi ne confirma suputatiunea cind povesteste
ca, devenit paria dupa anchetele de la Secu, doar Breban
se ducea sa-i deie Anei o mina de ajutor la carat
nu stiu ce, iar Nichita… il saluta si el, ostentativ,
de pe cealalta parte a strazii, parca murmurind:
"Batrine, orice putea-vei aserta despre mine, nu si
ca nu dispun de un curaj civic minimal". Cam asa il
saluta, la Iasi, ceva mai tirziu, pictorul Val Gheorghiu
pe opozantul politic Dan Petrescu. E drept ca vremile se schimbasera
si nimeni, nici macar Nicolae Manolescu, nu parea
sa mai vaza in Ceasca un disident al
Lagarului Socialist.
Pe de alta parte, mult se va strofocare Academicianul Sef
sa faca din Nichita un Eminescu al vremilor noastre. Pariem
pe oricit, chiar o ceapa degerata contra unui ceas
marca Swatch din dotarea Danei Nastase, ca nu-i va iesi
figura, iar strins uniti in jurul lui, ca in
jurul Tovului Ceausinel, nu vom stare. E treaba Nichitologilor
sa se intimple asa, cum le revine Eminescologilor
sarcina hermeneutica sa destructureze mitul poetului national,
cu utilizante politice si ideologicesti diverse, in
epoci osebite, steie-ne marturie opul coordonat de Ioana Bot
la Editura Dacia, controversele de cafenea literara, polemicile
de la Dilema, numerele tematice din Paradigma, Euphorion sau Hyperion.
Cu defecte numeroase pentru e(ste)ticieni se prezinta la interval
Omul din Ploiesti, genial adeverindu-se doar in masura-n
care l-a servit bine si pe el - aidoma unor Noica, Labis,
Cezar si Mircea Ivanescu, Vasile Vlad si Cristian Simionescu,
Paul Goma si Virgil Mazilescu - geniul limbii rominesti,
de noi inteles in maniera mai degraba
saussuriana.
L-am prefera pe Nichita sub specie primi inter pares al generatiei
lui, ca intiiul statator printre egalii poetici
ai trendului poststalinist, cum e azi Mircea Cartarescu
printre Optzecistii sai (Ion Muresan, Liviu Ioan Stoiciu,
Sandu Musina, Aurel Dumitrascu, Magdalena Ghica, Mariana Marin,
Adrian Alui Gheorghe, George Vulturescu, Aurel Pantea exegetat de Virgil
Podoaba, Gellu Dorian, Ioan Radu Vacarescu, Dumitru
Chioaru, Nichita Danilov, Gelu Iova, Andrei Bodiu, Romulus Bucur et
alii eiusdem farinae postmodernae), Mihail Galatanu
printre Nouazecistii de toate culorile ori Marius Ianus
printre Douamiistii Ursului din containar.
L-am prefera astfel… din reflex antiunitar, din dorinta
de Rominie multipolara, in care oamenii bunei vreri
sa nu mai steie strins uniti, ca sardelele, nici
macar in jurul tricolorului, nici macar in
jurul Constitutiei Iorgovane: cel mult in duhul idiomului
din sinul caruia isi emit bucuriile, exaltarile,
rateurile + frustrarile, si el in permanenta
primenire.
* * *
Cit priveste versiunile despre relatiile
Omului din Belleville cu Nichita Stanescu, asa cum pot fi
ele documentate dinspre Dosarul "Barbosul" (Polirom,
2005, pp.454-457), iata-le, de noi cu grija fililogiciana
smulse contextului lor editorial, decupate meticulos, titirite, titulate,
resemiotizate:
* * *
PARAMETRII HIPERTEXTULUI SECURITICOS DERIVAT DINSPRE HIPOTEXTUL SICOFANTICESC.
In el, ofiterul curant prelucreaza materialul, aparentemente
brut, livrat de "sursa" informatoare, al carei pseudonume
este initializat ca I.T., fara legatura,
credem noi, cu Traian Iancu, faimosul presedinte al Fondului Literar,
dispensatorul de parale catra numerosii abonati
ai Uniunii Scriitorilor din Romania, printre care loc de fruntas
ocupa si Nichita. Se vede cu ochiul descoperit intentia sicofantului
de a-si redacta nota informativa in sensul asteptarilor
superiorului sau galonat, conform carora Poetul Stanescian,
virf de lance al generatiei saizeciste, nu putea sa
reactioneze fata de colegii disidentiosi
decit asa cum i-ar fi cerut-o personal Tovarasul
Nekulay Ceausescul, adicatelea tot atit de indignat
cit Adrian Paunescu, valeat l978, in poemul-invectiva
la adresa defectorului ghinarar Ion Pacepa. Legenda curgea, pe
vremea aceea, ca Secretarul suprem al PCR si agitatorul
sceptrului prezidential, l-ar fi primit in audienta,
la Neptun, pe auctorul celor Unsprezece elegii, ca sa-i supuna
spre apreciere unele poiame elaborate intre doua vizite
de lucru prin judetele patriei; l-ar fi primit in audienta
mobila… pe plaja, numai in slip (dar cu toate
decoratiile atirnate de acesta: in fata,
in spate, pe solduri), cu voce inalta recitindu-i
din ultimele producte lirice ale harnicului sau pix dictatorial,
iar invitatul, dupa laudelele de rigoare, i-ar fi dat si
unele sfaturi de ordin tehnic, relative, pare-se, la evitarea rimei,
ingambament, ritmuri morfo-sintactice, lupta de clasa dintre
iambii suitori si saltaretele dactile ori deschiaburirea
versificatiei traditionale.
Fireste ca, din punctul de vedere al informatorului cu nume
initializat, un asemenea interlocutor de marca al Tovului
Definitiv nu avea cum sa-si dezamageasca superiorul
ultim pe linie de partid unic. De unde si luarea, in fragmentul
urmator, a dorintei ideologice drept facticitate, multionticitate
si tot ce va puteti imagina singuri, nesiliti
de nimeni:
"Primit: Maior ACHIM VICTOR.
Sursa personala T.I. din 1.05.l977 strict secret - exemplar 1
NOTÃ
Sursa arata ca I.T. stind de vorba cu NICHITA
STÃNESACU in ziua de duminica l5 mai l977, orele
ll, despre vizita facuta la el, la domiciliu, de PAUL
GOMA cu sotia zilele trecute a spus: "Eu i-am dat telefon
la socrul lui GOMA, sa vie la mine. A venit cu sotia. Era
de fata si N.BREBAN. Voiam sa aflu direct,
de la el, pozitia lui in ultima vreme. L-am intrebat
daca el vrea sa ramina in afara
obstei scriitoricesti din Romania ori sa faca
parte din obste. De la inceput i-am spus: "Sa
stii ca eu m-am despartit de tine politic;
nu vezi ca nici un scriitor roman nu-ti intinde
mina?"… El statea cu nasul in jos, ca-i
foarte ascutit si greu de descifrat /…/
"Dar tu m-ai atacat in Flacara lui Paunescu!",
zice GOMA.
"Eu am scris un articol in care am spus ca nimeni
nu-si piraste pe concetatenii sai
la straini!"… si am adaugat: "Te-am
atacat prea putin si la un mod mai delicat; meritai mult
mai mult si pe fata!" "Aici evreii sunt
persecutati. Eu sunt facuta de jidoavca.
Copilul e facut de jidan. Stam toti trei intr-o
camera. Nu avem telefon!" "Cum sunt persecutati
evreii? Se poate? Recent ti-a aparut cartea, traducerea
din Balzac!", zice NICHITA.
"E drept ca banii ne-au venit la vreme", adauga
sotia.
"Eu plec in Israel!" zice ea.
"Stai, mai femeie!", intervine GOMA.
Si Nichita adauga: "Eu cred… ca GOMA pregateste
ceva, acum, nou. Vrea ca sotia lui sa se duca in
Israel si el de aici, din tara, sa spuna…
evreii sint persecutati!"
BREBAN i-a spus: "Pe mine de ce m-ai facut… asa
si-asa… la postul acela de radio? Ce crezi, ca
sunt eu, chiar asa? Eu ti-am dat o mina de ajutor
si tie, si Partidului, adica ti s-a mai
dat, cum sa zic - o sansa?! Si tu n-ai primit-o!
Sa vorbesti asa de BURTICÃ!"
NICHITA adauga ca toate pornesc de la - si il
dirijeaza - sotia lui. "Eu voiam sa-i cunosc
direct parerea lui, pozitia din ultima vreme". Mi-a
spus ca acum, cind a fost arestat, numai doua zile
au fost mai dure, restul s-au purtat bine cu el. Ca doctorul
i-a dat toata atentia. Ca a facut o boala
de inima. Ca i-a notat pe fisa X, cum se obisnuieste,
fara a-i pune numele - toate vizitele - si ca
a fost ingrijit. Ca acum doreste sa se odihneasca,
fiind bolnav de inima. A durat vreo ora! Si l-a despartire
i-am spus ca: "Eu ma despart politic de el, fiindca
nu are nici o idee! Ce vrea el? Nimeni nu stie[…]".
T.I."
* * *
ANGAJAMENTUL TOVARASULUI MAIOR ACHIM. El promite superiorilor
sai securitici sa verifice calitatea informatiilor
livrate de prima sursa, prea favorabila Poetului Nepereche
al Periodului National-Comunist, recupindu-le cu celea oferite
de "fabulistul Donici", amic al interlocutorului gomauan.
"Fabulist" i-am zis sicofantului al doilea si nu retragem
apelativul poreclitor, misia lui constind in a fabula mereu,
in directia dorita de Organele Superioare ale Partidului
si Statului, plecind totusi de la empiria cea bruta.
"Aburisti" le-ar sta pesemne mai bine la tustrei, si
iscoadelor - al caror sfint patron cata sa
hie, in calendarul Sereitatii permanente, Neacsu
din Cimpulung (intiiul document de limba romana
scrisa adeverindu-se misiva delationara,
nota informativa catra judele Brasovului
"za lucrul Turcilor", raport de taina bine remunerat)
- si maiorului Victor Achim, obligat sa emita aburi
ontici, caci straie de purpura nu are de unde sa
scoata, "peste tarina cea grea",
spre a nu-si infuria prea mult sefii sau a le da impresia
ca situatia se afla sub control. Ne si imaginam,
in caz contrar, sudalmele si pumnii ce i-ar fi receptat cu
stoicism socialist de la mirletele Nicolae Plesita
sau musteciosul Ristea Pribou.
El recunoaste explicit, pe de alta parte, ca Organul
Subventral asculta nepedepsit conversatiile telefonice
ale ciolovecului si cetateanului Republicii Socialiste
Romania, ca nu degeaba i se spune aceluia popularmente
Cooperativa Ochiul & Timpanul, ceea ce-i ingaduieste
sa ia masuri + greutati, nu stim cit
de eficaci, expediindu-si bunaoara lucratorii
din birouri pe terenul realitatii, la travaliul, dur, cu
oamenii ( de vreme ce "munca cu cartea" nu a prea dat roadele
scontate), cum se vede din pasagiul saltaret ce
urmeaza mintenas:
"Din masurile speciale se cunoaste ca PAUL GOMA
l-a vizitat pe NICHITA STÃNESCU in urma unor discutii
telefonice. T.I. a fost trimis sa stabileasca continutul
acestor discutii. Vom verifica si prin sursa DONICI, prieten
bun cu NICHITA STÃNESCU, daca acestea au fost problemele
discutate.
Maior ACHIM VICTOR".
* * *
GLOSA NICHITOLOGICA A BARBOSULUI DIN BELLEVILLE. E temeinica,
zau asa. Riguroasa. Chibzuita. Serioasa.
Cel putin ca efect aletic. Mai ales cind te gindesti
la reprosurile de structuralism, inteles ca dezangajare
intelectuala prin refugiu in formalisme logico-lingvisticesti,
facute de Paul Goma, cu diverse ocazii, lui Sorin Alexandrescu,
nepot al hermeneutului Eliade + totodata auctor al unei indigeste
carti juvenile despre Faulkner (plina de scheme
si alte tabele), sau delicatului universitar timisorean cu
numele de Livius Ciocarlie, teoretician, in tinerete,
al devenirii textuale.
E temeinica glosa Omului repliat in exil parizian din toamna
anului l977 si, pe linga faptul de a-l descarca
pe Poetul Stanescian de unele acuze actuale doar de Porcul Paunescian
meritate cu asupra de masura, ne reconfirma, inca
o data, atmosfera de iudeofobie agasanta in care
se scaldau lucratorii de virf ai Organului Represor
de-a lungul Epocii de Aur National-Ceausin, frustrati,
poate, si neputinciosi sa se razbune altminteri
decit verbal pe ai lor predecesori cagabauci
de etnie evree, retrasi la pensii dolofane dupa eliminarea
Anei Pauker, marginalizati spre meserii cultural-ideologice, susceptibili
oricind sa emigreze in Israel, si de acolo la
Euro-Atlanici, ori sa munceasca cinstit, pe dolari, la
posturi de radio streine + "dusmanoase" societatii
multilateral developate.
E bine adusa din condei gospodaresc dumneaei, glosa gomauana,
dupa cum veti remarca lecturind, chiar si in
pripa, subsecventele rinduri:
"Textul de mai sus prezinta trei "straturi" -
cronologic, de la coada la cap:
3. Varianta asternuta pe hirtie de securistul Achim;
2. Varianta povestita de informatorul I.T. lui Achim;
1.Varianta povestita de Nichita Stanescu in prezenta
lui I.T.
Iat-o si pe a mea:
Dupa eliberarea din 6 mai l977 am fost in mai multe rinduri
la Nichita Stanescu (in Piata Amzei). Niciodata
- ne cunosteam din l965 -, nici cind el venea la noi, nici
cind noi ne duceam la el (pe cind era cu Gabriela Melinescu)
-, nu m-a "urecheat" , nu m-a "certat" - deci nici
in vara anului l977 nu a facut-o. Nichita Stanescu
s-a purtat, cu mine si cu sotia mea - oricit de beat
ar fi fost -, cu o perfecta civilitate; putea fi galagios,
invadator, monopolizator al discutiei, chiar plictisitor, dar
niciodata agresiv, grosolan. Povestea cu "despartitul
politic" (de mine) a fost asa:
La un moment dat (alta data, nu atunci) - din motive obscure
pentru altii, nu pentru mine - Nichita a deschis larg fereastra
si a inceput a urla spre dreapta, unde, intr-o aripa
a imobilului locuia poetul realist-socialist Stefan Iures:
- Iures! Iures! Cum scriai tu: "Bat un cui: Pac!Pac!
Pac!i"? - apoi dupa o pauza: "Iures!
Iures! Sa stii ca eu am alte optiuni politice
decit prietenul meu Goma!"
Acesta a fost singurul "acces antisemit" manifestat in
prezenta mea.
Asadar: "varianta" prelucrata de Achim este mincinoasa:
Nichita nu m-a "certat" pentru "optiunile politice".
Daca Nichita ar fi scris (m-ar fi atacat, in timpul arestarii)
in Flacara lui Paunescu, o aflu acum, in octombrie
2004, cind am dat peste "documentul" cu pricina. Despre
ceea ce scria Nichita la gazeta… Toata lumea stia:
Nichita scria orice - numai sa-i fie bine platita
"contributia". Am asistat in mai multe rinduri
la convorbiri telefonice in care Poetul i se adresa celuilalt:
"Bine, batrine, scrie-l tu, ma semnezi si-mi
trimiti banii…" - era vorba de un articol, fiindca
ce era in versuri se scria dupa dictare de catre
una din multele si splendidele "secretare".
Niciodata nu a fost vorba in intilnirile noastre
despre evreica de Ana, despre Israel - in care ea ar fi zis ca
pleaca (dar eu as fi intervenit - sub pana trogloditului
maior Achim - cu : "Stai, ma femeie!").
Nichita Stanescu avea alte slabiciuni - omenesti.
Nu acelea zugravite de un turnator, deformate pina
la nerecunoastere de un bou de securist: actualul editor Achim."
