|
||
|
|
||
 |
O. NIMIGEAN |
Foto: Radu Andriescu |
Pentru scriitorul roman - de azi, de ieri, de antart
- caracterul conteaza doar in orizontul unui "ce profit".
La "jertfa patriotica" pretinde chitanta, la revolutiune
participa cu mare furor mai ales daca e voie de la politie.
In general, scriitorul roman se considera posesorul unui
dar divin, talentul, si nu se face - ma-ntelegi? - sa-l
iroseasca in gherile cu puterea seculara. Nici in
procese alambicate de constiinta. Roman si, implicit,
destept, el a invatat inca de la cronicari
ca nu vremurile sint sub om, ci "vitavercea",
de-aceea a preferat, prefera (si va prefera?) compromisul, eschiva,
mica intelegere cu un diavol nu chiar atit de negru, combinatia,
trendul. La limita (decembrie '89?), cind lucrurile se rastoarna,
va pretinde ca altceva a fost in sufletul lui, mai mult, ca
a "slabit sistemul din interior", ca, oricum, a rezistat
prin cultura si, in definitiv, binemerita de la patrie.
Paul Goma e altfel. Calitatea sa maitresse - care-i aduce
atitea ponoase - este consecventa. Consecventa cu memoria,
in fapte si nume, rostite raspicat. Consecventa in
a respinge politica laliie a compromisului, din aceeasi fidelitate
fata de memorie, altfel spus, fata de un adevar
incercat pe propria piele si pe propria constiinta.
Face uneori erori de amanunt - pe care le indreapta onest,
cu mea culpa - , insa pe fondul problemei dovedeste un discernamint
impecabil. Paul Goma nu-si tradeaza din oportunism - ce loc
caldut si-ar fi asigurat!.... - temele consubstantiale,
incarcate mereu de o tensiune etica straina
de naravurile carpato-danubiano-pontice. Argumentele sale, incorporate
in numeroasele carti de literatura propriu-zisa,
in jurnale, in epistolar, in publicistica, se sprijina
pe experienta concentrationara, pe experienta protestului
explicit, pe indelungata experienta a exilului, pe refuzul
ferm al compensatiilor care l-ar putea anexa (vezi, de pilda, respingerea
invitatiei lui Ion Iliescu, presedinte in functie la
acea vreme).
Tine de firea pervertita a romanului talentat
- si scriitor pe deasupra, si cam securist pe dedesubt - ca Paul Goma
sa nu poata fi inghitit, darmite mistuit. Intr-o
vreme nu avea opera (Beniuc, ce-i drept, ajunsese la vreo saptezeci
de volume de "tobosar al vremurilor noi", Eugen Simion ii
depunea la picioare encomionul aniversar). Pe urma, cind cartile
s-au succedat cu repeziciune, n-a avut talent (dupa '89, in "Romania
literara", Constantin Toiu, cu o grimasa de mare aristocrat
al stilului - e plina lumea noastra de frizeri galanti care
se viseaza "gatoparzi" - , il trecea la ilizibili, contrapunindu-i-l
pe Petru Dumitriu, repede luat in brate de "lumea buna",
editat masiv, inclus in manual, absolvit, de aceeasi "Romanie
literara", prin George Pruteanu, pina si de ticalosia
romanului Drum fara pulbere, in care viitorul vadimist simtea
"gheara leului"). In pupatul cu muci de dupa Revolutie
revistele literare i-au facut curte ("Romania literara"
publica in serial Patimile dupa Pitesti), incercind
sa si-l urce in herb. Editura "Humanitas" i-a tiparit
rapid romanul Gherla. Goma dadea bine. Numai ca Goma n-a inteles
sa dea si la pace cu oameni atit de draguti,
ce-i deschideau, iata, portile spre cititorul roman. Asa
ca un al doilea volum scos de "Humanitas", Culoarea curcubeului,
a ajuns urgent de la tipografie la topit. Directorul "Romaniei literare",
Nicolae Manolescu, intr-un editorial pe prima pagina, promitea
public, fara a rosi, ca Paul Goma nu va mai aparea
in veci in revista. Cruntul C.T.P. insotea darea
la tipar, in "Alia", a unei scrisori a lui Paul Goma catre
Nicolae Ceausescu (redactata in conjunctura speciala
a presiunilor Securitatii), de o flegma groasa in
obrazul disidentului, caruia ii erau infierate citeva
pasaje de dialog aparent concesiv cu dictatorul. Nu mult dupa aceea,
C.T.P., la televizor, zimbea duios fata in fata
cu Adrian Paunescu, furnicat pina in maduva
de lira bardului de la Barca. Cele trei volume de Jurnal de la "Nemira"
(a caror editare a fost sustinuta de un alt mare "antipatic",
disident notoriu, la rindu-i, Dan Petrescu) au marcat trecerea la repudierea
in masa. Confruntata cu tabloul grotesc al propriei meschinarii,
intelighentia autohtona a reactionat vehement, acuzindu-l
pe exilatul de la Paris de "lipsa de caracter" <sic!>,
de josnicie umana, de tot ce vrei si nu vrei, de minciuna,
de fals, poate chiar de tuberculoza, reiterind si marota lipsei
de talent. In plus, taman in "22", revista a societatii
civile (unde, bunaoara, ani la rind si-a depus ouale
democrate un turnator ordinar precum Dan Oprescu), Bianca Balota
denunta disidenta lui Paul Goma drept o cacialma, un tam-tam intretinut
pentru a dobindi viza de plecare in Occident. Goma trebuia desfiintat
in toate ipostazele sale, daca ar fi fost posibil chiar in
cea mai legitimanta, de opozant notoriu al regimului comunist. N-a tinut
(imi amintesc riposta lui Gabriel Andreescu), dar cel putin s-a
incercat. Intelighentia - avind si semnalul nefericit
al Monicai Lovinescu - s-a intrecut intr-o frenezie a macularii.
Se daduse voie la aruncat cu piatra in Paul Goma. S-a aruncat si
cu piatra, si cu ligheanul de zoaie.
Acum, la zi, e si mai rau. Lui Goma i s-a lipit eticheta
de antisemit. Semnificatia ei simbolica este aceea de stigmat absolut,
similara unei degradari civice in republica literelor. Si
in toate republicile. Cu o retorica a lacrimilor de crocodil, disidentului
din anii '70 i se recunosc din nou meritele (Ioan Bogdan Lefter, Laszlo Alexandru),
pentru a i se deplinge ipocrit definitiva iesire din scena.
Goma ar fi devenit tristul supravietuitor al unui imens capital simbolic,
iremediabil irosit. Daca ar fi antisemit, Goma si-ar merita excomunicarea.
Textul incriminat, Saptamina rosie, avind ca
tema retragerea armatei romane dupa Ultimatum, "pacatuieste",
ca intreaga opera a lui Goma, prin fervoare justitiara.
Lui Goma ii repugna organic ideile primite de-a gata, decretele,
ucazurile, complicitatile tacite cu scheletele din dulap, el cade
mereu pe subiectele incomode, despre care nu e momentul sa se vorbeasca.
Nu era momentul, sub comunism, sa se vorbeasca despre spatiul
concentrationar - Goma a vorbit. Nu e momentul acum sa se zgindare
susceptibilitati legate de anumite evenimente istorice - Goma le
zgindare, fidel principiului adevarului, de la care n-a
abdicat niciodata (am citit in "Tribuna" interventia
fostului sau prieten, Laszlo Alexandru, de o sofistica penibila,
care cauta sa demonstreze relativitatea faptelor istorice in
stabilirea adevarului, concept dealtminteri fragil, dependent de conjuncturi,
de perspective, de scoli istoriografice etc. - lucruri prea subtile pentru
un ignorant in domeniu precum Paul Goma). Intr-adevar, Goma
nu e un sofist. Are proprietatea culorilor: la el albul e alb, negrul e negru,
verdele e verde si rosul e rosu. Le vede si le numeste.
Chestiune de bun simt. Pentru el bataile incasate
de la Goiciu nu devin epifenomene ale pedagogiei unei utopii generoase, palmele
lui Plesita nu pot fi reinterpretate ca un accident nefericit
in "societatea socialista multilateral dezvoltata",
excluderea din Uniunea Scriitorilor nu va fi pusa pe seama unei rataciri
de moment a unor colegi de condei, agresiunea unor civili evrei asupra soldatilor
romani nu e stearsa cu buretele din perspectiva Holocaustului,
dupa cum nici represiunea romaneasca nu e trecuta
sub tacere si nici pe departe absolvita - din contra, e blamata
apasat. Discursul asa-zis antisemit al lui Goma ramine
de fapt un discurs critic, nu acorda voturi de blam sau certificate de
buna purtare, nu face apologii rasiste, nu deviaza in elogierea
romanului verde, nu are alt parti-pris decit anamneza, recuperarea
faptelor, iesirea din tacere. Pe scurt - nuditatea faptelor, ca
sa nu folosesc un termen atit de maleabil precum "adevarul
istoric". Iar cind "nuditatea faptelor" incepe sa
supere, ceva nu este in regula. Rentierii Holocaustului (care,
nu demult, ii vizasera abuziv pe Manolescu, Liiceanu, Dorin Tudoran,
uitindu-l ca din intimplare pe Vadim, ba chiar trecindu-l
la "baietii buni") s-au autosesizat, intervenind ca o
obtuza politie a spiritului, de-un maniheism primitiv - polarizat
in "buni" si "rai", in "ai
nostri" si "dusmani" - , si l-au pus pe Goma
la index. Amicii sai literari n-au ratat prilejul de a se alatura
noului linsaj, in speranta de a scapa macar acum
de Paul Goma (daca repugnantul personaj oricum refuza cu obstinatie
sa-si dea obstescul sfirsit). Citit in ecourile
de presa, Goma e un antisemit feroce, intratabil, periculos. Citit in
litera si spiritul cartilor sale, cum ne cere insistent -
si, pare-se, inutil - , acuza se dezumfla pina la cabala
si calomnie. Feroce, intratabile si periculoase pentru devertebratii
plaivazului raminind doar reflexele de om liber ale scriitorului.
De ce este atit de urit Paul Goma de catre
intelighentia romana? Ce nu i se poate ierta? De ce, de la
injurie, delatiune, conspiratia tacerii si retur, s-a
incercat si se incearca orice mijloc de anihilare simbolica
(anihilarea fizica a incercat-o, din fericire fara
succes, Securitatea, prin agentul Haiducu)? Insistind in anihilarea
lui Goma, intelighentia isi dezvaluie un enorm complex.
L-as numi complexul reprezentativitatii ilegitime pentru societatea
civila. Persoane de merit intelectual neindoielnic emit pretentia
de a-si transfera prestigiul profesional, dobindit in perioada
comunista, in spatiul public de azi. Se vor lideri de opinie,
intelepti ai neamului, "arhei", "boieri ai
mintii", profesori de democratie si spirit european etc.
Partial, au si fost perceputi in aceasta calitate.
Or', ei sint (sau au fost) doar critici literari meritorii (Nicolae Manolescu,
Eugen Simion, Alex. Stefanescu, Ioan Bogdan Lefter), filosofi sau
critici de arta (Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu), scriitori de o
anumita anvergura (Nicolae Breban, Octavian Paler, Augustin Buzura,
Eugen Uricariu s.a.m.d.), nici pe departe oameni ai gestului civic hotarit,
cu toate riscurile presupuse. Autoritatea lor morala e subreda,
se bazeaza pe consensul tacit de a nu tulbura apele de dinainte de '89
(si, vai, de dupa). Paul Goma le-a tulburat, dezvaluind lasitati
de nebanuit la fete atit de subtiri, egoisme care au
naruit orice speranta de solidaritate, ignominii frapante
intr-o relatie de presupusa prietenie, pacate omenesti,
prea omenesti, poate acceptabile, de iertat intr-o lume normala,
dar care, in comunism, au descurajat miscarile de anvergura,
lasindu-i singuri si la discretia regimului pe initiatori.
Lucrul acesta nu-l uita nici Goma - cum sa-l uite? ar fi similar
cu a-si bate joc de sine insusi - , nici inamicii sai.
Din toata floarea scriitorimii, in '77 i s-a alaturat lui
Goma doar Ion Negoitescu. Restul "directorilor de constiinta"
si-au camuflat frica sub pretexte dintre cele mai pretios-ridicole
- adica, vezi bine, dumnealor ar fi semnat, dar Goma nu e totusi
reprezentativ, n-are nici viziune, nu citeaza din Heidegger, textul sau
e sub stacheta intelectuala a cinstitelor obraze, ar trebui refacut.
Ai fi tentat sa crezi ca lipsa de reactie se datoreaza
unei... incompatibilitati stilistice. Altfel, le-ar fi aratat
domniile lor ticalosilor de comunisti ce inseamna
minia de scriitor si intelectual roman!... Astazi, nu-i
pot ierta lui Goma ca a fost si victima lasitatii
lor. Se va fi observat ca reprosurile lui Paul Goma tintesc
in primul rind lasitatea scriitorilor si intelectualilor
ce-si supraevalueaza eroismul anticomunist de bucatarie,
erijindu-se in autoritati morale. N-am remarcat sa-l
fi infuriat un Radu Petrescu sau un I.D.Sarbu (ironizat totusi
en passant, mai degraba cu intelegere si afectiune),
ci falsele verticalitati, gelatinele de mai an care pozeaza
in dure blocuri de cremene, onorabilii si venerabilii obsedati
de propria imagine, de propriile privilegii, de propriul "coledzi"
- care nu se cade sa ramina tocmai dumnealor fara...
-, de papica, de bursica, de sinecurica. Pseudoimaculatii
sint tintele predilecte ale lui Goma, virginele reconditionate,
cei ce cred ca li se cuvine locul din capul mesei (unde, scaldind-o
si dupa '89, au fost de altfel asezati, ba in fruntea
unei reviste, ca Nicolae Manolescu - baiatul cuminte de interviu al lui
Ion Iliescu -, ba in fruntea fostei "Edituri politice", devenita
peste noapte "Humanitas", ba in fruntea unei noi "Fundatii
culturale" croite pe masura, vezi Augustin Buzura, ba in
fruntea Ministerului Culturii, ca Marin Sorescu, ba, precum "apoliticul"
Eugen Simion, la conducerea, cam pe viata, a Academiei s.a.m.d.).
In oglinda lui Goma imaginea lor isi resoarbe
aurele iluzorii, "marile figuri" se amalgameaza intr-un
tablou grotesc, provocindu-ti mai degraba plinsul decit
risul: aceasta e crema natiei, aceasta e "lumea buna"
(in fata careia tinarul Marius Chivu facea
o plecaciune, comentind condescendent Pizdet-ul lui Alexandru
Vakulovski, de neprizat pentru nasurile fine), aceasta ne este intelighentia,
aceasta ne este elita. In spiritul povestitorului moldav - si in
ciuda Academiei d-lui Simion - am sa rostesc o vorba proasta,
dar de neevitat: pe Paul Goma nu-l suporta, pe Paul Goma il detesta,
pe Paul Goma il urasc visceral toti cei carora le
atrage atentia - taman cind vor sa-si savureze metamorfoza
din broasca in print - ca nu se poate si cu pula-n
cur, si cu sufletu-n rai. "Lumea lor buna" are un deficit
flagrant de exemplaritate, e compusa din oameni nici buni, nici rai,
"nici asa, nici altminteri", din caldicei. Le citesc adeseori
cartile - unele sint lizibile, citeva savuroase -,
dar nu-i stimez cu adevarat. Autoritatea lor morala, cu care vor
sa ma copleseasca, e nula. Intr-un cintec
celebru, Visotki indemna sa-ti verifici prietenii
luindu-i cu tine pe munte. Goma i-a verificat bucata cu bucata.
Nu se prea putura in pisc... Cum sa-l aiba la inima
(minte si literatura)? Exemplu de ultima ora: sub
proaspata conducere a lui Nicolae Manolescu, U.S.R. da, abject,
curs unei delatiuni ordinare, venita dinspre comunitatea evreiasca,
si acuza derapajul - "antisemit", fireste - al "Vietii
romanesti", unde au fost publicate, sub semnatura lui
Paul Goma, "idei contrare valorilor si normelor acceptate in
lumea contemporana" (deslusiti cadentele staliniste
ale limbii de lemn?). Diversiunea continua. Lui Goma trebuie sa
i se taie limba. Goma trebuie eliminat cu orice pret. Goma si oricine
vine in atingere cu Goma, acum Liviu Ioan Stoiciu si revista "Viata
romaneasca". Ucaz, chemare la ordinul autoritatii,
amenintare cu votul de blam si excludere (un inventar sinistru, pe
care-l credeam disparut) - nicidecum dezbatere, cu ambele parti
invitate la rampa. Cenzura, nu discutie libera, intr-un
climat democrat. Sentinta fara drept de apel, pronuntata
inainte de judecata, nu analiza pe text (care ar demonta,
de altfel, enormitatea acuzei). Astfel intelege Nicolae Manolescu
"sa repereze" onoarea pierduta a Uniunii Scriitorilor,
punindu-i inca o data pumnul in gura
lui Goma, dupa ce l-a interzis in paginile "Romaniei
literare". Turnatoriile lui Eugen Uricariu ii miros a trandafiri.
Colaborarea lui Augustin Buzura cu Securitatea sta sub semnul indoielii
pina la probe mai concludente. Antisemitismul lui Goma e insa
clar, de la sine inteles, fara dubii, nu mai necesita
nici o verificare, e gata ambalat, numai bun de livrat oprobiului public. Aceasta
e mentalitatea, acestea sint reflexele, acestea sint umorile. Acesta-i
omul, asta este tara. Oricit de dur ar suna epitetele stupidului
caz, cu precedent doar in totalitarism, ele trebuie rostite: jegos, mirsav,
cacacios.
Ma intreb, urmarind neobositele tentative
de linsaj simbolic, daca nu a gresit, pe undeva, insusi
Paul Goma. Parca e prea mult, neomeneste de mult. Moralismul sau
intransigent, de expresie hipercoroziv-pamfletara, nu-i va fi descurajat
pina si pe cei care-l priveau cu o simpatie sincera,
pina si pe cei dispusi sa-si asume culpele?
Un plus de diplomatie, de cordialitate fara concesii, n-ar
fi netezit, oare, asperitatile? Imi dau seama ca uzez
de o retorica naiva. Daca ar fi fost posibil, s-ar fi intimplat.
Nu Goma a refuzat dialogul. Goma a oferit, din ce in ce mai exasperat,
premisele unui dialog pertinent. Imposibilii lui parteneri doreau, in
schimb, dupa '89, un disident impaiat, de parada,
care sa-i legitimeze moral. Propuneau amnezia ca temei al impacarii.
Li s-a explicat ca "aiasta nu se poate", nu pentru ca
e Goma ursuz si rinzos, nu pentru ca, din sadism, i-ar placea
sa se joace cu ei tavalindu-i in piata publica
prin smoala si pene. Din cu totul alte motive, de nepriceput si
indigerabile pentru campionii micilor intelegeri: principiile nu
se negociaza dupa cum bate vintul - azi aici, miine-n
Focsani, ce-am avut si ce-am pierdut? - , caracterul nu e suma oportunismelor
(suma acestora fiind tocmai lipsa de caracter), datoriile trebuie platite.
De pe aceasta pozitie Paul Goma era - si este - permeabil
la dialog. Numai ca nu are cu cine sta de vorba. Tot mai inversunatilor
sai "nemaiprieteni" - ca sa preiau morfologia scriitorului
- li s-a cerut, cu indreptatire (fapte, fapte, fapte), sa
treaca proba crestina a umilintei. Sa-si
recunoasca greselile, ca sa poata fi pur si simplu
iertati. In loc de umilinta purificatoare, "nemaiprietenii"
au reactionat ca niste mari cucoane ofensate ca li se reaminteste
un trecut nu tocmai onorabil. De subliniat, au reactionat de pe o pozitie
de putere, angajind o logistica uriasa: institutii
ale statului, media, edituri etc. Impotriva unui om cu adevarat
singur, care nu le poate riposta decit cu verbul. Uite ca verbul
face fata! S-a insinuat ideea ca Paul Goma ar fi un cazan
de ura (ciudat, cei ce-l cunosc indeaproape - Ion Solacolu, de
pilda - il caracterizeaza drept "un suflet mare").
Pun pariu cu Nicolae Manolescu garsoniera mea de la G4 contra unei cutii de
chibrituri ca Paul Goma isi uraste dusmanii
tot atit de mult, pe cit este de antisemit. Adica deloc.
Ii va fi privind, in schimb, din exilul sau fara
intoarcere, cu o nespusa mila. Nespusa, dar intrevazuta
printre rinduri.
Cufundata in revelatorul Paul Goma, intelighentia
si-a probat - coborind pina la mirlania
duhnitoare a scandalului "Vietii romanesti" - incapacitatea
de a face gesturile reparatorii. Care - acestea! - ar fi normalizat relatia
si ar fi sters din pacate. Ar fi fost atit de simplu!
Chiar nu putea fi invitat Paul Goma, cu scuzele de rigoare, sa-si
reia locul in "Uniunea Scriitorilor"? (Cu nesimtire i
s-a replicat ca trebuia sa faca o cerere. La "cerere"
a fost exclus?). Chiar nu avea loc in revistele de cultura - asa
incomod cum e el, ba tocmai de aia! - in care sint reciclati
de cincisprezece ani, cu multa intelegere, autori de indoielnica
tinuta morala, de la Petru Dumitriu la Titus Popovici si
D.R.Popescu? Chiar nu meritau cartile sale o discutie serioasa
- critica, nu encomiastica? Nici una dintre ele n-a fost demna
de vreun premiu? Personalitatea sa literara nu era la inaltimea
unei distinctii precum "Opera omnia", decernata de Fundatia
"Anonimul", cu tot cu miliardul aferent (din care isi construieste
Nicolae Manolescu un adapost pentru batrinete)? Chiar
nu se putea manifesta fata de Paul Goma - daca nu iubire,
daca nu recunostinta - cel putin intelegere?
Nu neaparat scriitoriceasca - pur si simplu umana,
ca pentru un om ce ilustreaza o biografie a traumelor repetate. Gabriel
Liiceanu sau Silviu Lupescu, in loc sa-l dea la topit sau sa-l
cenzureze, nu i-ar fi putut propune o serie de autor, care sa-l readuca
in circuitul firesc al pietei de carte din tara? Toate
acestea constituiau obligatii (as spune "de onoare", daca
acest substantiv mai face parte din vocabularul limbii romane), nu favoruri.
Faptul ca nu au fost indeplinite atesta o boala cronica,
un postcomunism incapatinat (intr-o cultura
care se alinta fluturind panasul postmodernismului), o labilitate
morala dezesperanta.
Existenta lui Paul Goma, contestata sa existenta,
chinuita si eroica in acelasi timp, ramine
unul dintre putinele motive de optimism, demonstrind ca organismul
cultural autohton inca mai secreta anticorpi vigurosi,
nu a fost coplesit de metastaze. Cu trecerea timpului, apele se vor limpezi,
o alta generatie, care nu va mai datora nimic baronilor literari
de astazi, ii va face dreptate lui Paul Goma (si isi
va face astfel siesi dreptate), descoperind in cartile
lui atit bestiarul unor decenii monstruoase, cit si un model,
aproape neverosimil, de verticalitate.
Eu, unul, mai tirziu decit s-ar fi cuvenit, iti
multumesc, Paul Goma! Imi pare rau ca nu te-am cunoscut!
Iasi, 07.09.2005
|
E-mail: revista_tiuk@yahoo.com |
