Mihnea BLIDARIU Revolta institutionalizata sau Cine nu fuge dupa doi iepuri e un incapatanat

Foto: Carmina Trambitas

As vrea ca acesta sa fie ultimul meu articol. Asa ar fi bine. Ar fi bine sa ne lasam toti de scris, de compus muzica, de pictat si de orice fel de act artistic. Pentru ca avem o noua tendinta, de cativa ani incoace: sa scriem, pictam si compunem despre revolta. Fie ca e vorba despre noi generatii literare, despre tinere curente muzicale sau despre geniile olimpice exilate de nepasarea societatii, substratul discursurilor este acelasi, impregnat de nemultumire, de frustrare, de manie. Atat de mult am disecat subiectul acesta, incat unii au ajuns in tabara cealalta si ii injura literar si cu un ochi cinic pe cei care se avanta in lupta, nu fara un dram de naivitate, trebuie sa recunosc. Cei care, prin cinismul lor detasat, blameaza revolta, o acuza de lipsa de substanta, de simt inestetic, de infantilism si credulitate. Nu este posibil, in opinia lor, sa arunci mesaje pustimii de 16 ani si sa te bazezi pe ea ca va intelege si va actiona. Plus ca, mai cred ei, acest mod de actiune, dezorganizat, un concert ici, o pictura colo, o poezie pe un site, nu poate aduce vreun rezultat. E nevoie de crearea unei baze, a unui nucleu, e nevoie de un program. Odata stabilite toate acestea, nu mai poate fi vorba de o simpla revolta, e mai mult acum, e ceva "cu cap", un curent, o tendinta care va prinde, un stil. Acest stil se va infiltra in constiinta oamenilor in timp, va prinde radacini si va sfarsi prin a reprezenta noua gandire, noul "look" al societatii civile.
Sa ne intoarcem, insa, spre revoltatii autentici, spre cei care mizeaza pe franchete, pe violenta verbala si pe totala lipsa de autocenzura. Acestia par a actiona mai curand ca si celulele Al Qaida, dispersate, fara a avea cunostinta unii de altii. Mai mult chiar, unii nici nu mai au un scop final in revolta lor si practica "revolta de dragul revoltei" - conteaza ca s-a putut striga "sistemul e corupt", nu mai conteaza care sistem si in ce fel este el corupt... Privind in ansamblu, se poate observa la revoltati o tendinta de generalizare si folosirea pana la uzare a unor termeni abstracti precum "sistem", "libertate", in contexte in care acesti termeni zburda liberi in comunicare, fara a se reusi, insa, sa se puna punctul pe "i". Acest fapt se datoreaza ideii revoltatilor ca schimbarea, insanatosirea, cum vreti sa-i spuneti, trebuie sa atinga in mod expres varful piramidei sociale: ea trebuie sa se petreaca inclusiv la toate nivele de conducere si administrare a tarii. Cu ochii mereu pe aceasta pretioasa tinta, revoltatii pierd din vedere contextul imediat, devenind inadaptati, pierzand pulsul social. Marea lor parte renunta la revolta inainte de a implini 30 de ani.
Revenind la artizanii noului "look" al societatii civile, trebuie remarcat ca acestia sunt grupati in capitala, in jurul unor reviste, posturi de radio si ziare nationale. Astfel, ei detin, putem spune, o anumita putere in mediul informational. Au, deci, ocazia de a fi formatori de opinie. Ceea ce creaza ei, insa, nu este un curent de opinie, ci o noua forma de revolta, "revolta institutionalizata". Aceasta forma are o descriere destul de complicata: un discurs intins pe o gama larga de nuante, de la stilul cool la cel de academician, de la tonul gros, umflat si brusc al lui A. Gheorghe la eseul cu pretentii de analiza politica al lui M. Cartarescu. In esenta, aceasta revolta institutionalizata nu reprezinta altceva decat un club. O gasca in care nu poti intra decat daca indeplinesti anumite conditii. De exemplu, nimeni din cadrul revoltei institutionalizate (foarte, foarte rar, poate "Catavencu"...) nu are voie sa "sara calul" mai mult decat o precizeaza regulile clubului. Mai mult decat atat, revolta institutionalizata are prieteni in clasa politica, prieteni care isi cumpara linistea facand mici servicii societatii civile, atat de mici incat nu vad nici unul cu ochiul liber sa vi-l dau de exemplu... Membrii acestui club sunt, de fapt, clasa sociala dupa care a oftat Romania in ultimii 15 ani: clasa de mijloc. Ceea ce e de natura sa ne bucure. Ne lipsea aceasta felie a societatii, iata ca ea a renascut. Insa clasa noastra de mijloc sufera de acelasi pacat ca si toate clasele de mijloc - aflata la jumatatea drumului dintre popor si noua aristocratie (clasa politica), incearca sa le imprime amandurora stilul ei inconfundabil, plat, tern si precaut. Rasarita din paginile ziarelor sau din ecranele televizoarelor, noua burghezie intelectuala isi scrie corect articolele, isi argumenteaza foarte bine punctul de vedere, insa nu reuseste sa fie mai mult decat un tampon intre tupeul celui care scuipa un politician intre ochi si tupeul celui care fura din fotoliul unei functii de conducere.
Prin urmare, nici unii, nici altii nu suntem buni de nimic. Nici revoltatii marginalizati, independenti, racnind si agitand pumnul spre o Putere care are storurile trase, nici intelectualii acumuland capital de pe urma vanzarii revoltei institutionalizate sub forma de festival rock, articol vehement sau conferinta cu bufet suedez.
Lasati-va de scris, de pictat si de compus. Nu mai teoretizati. Nu mai ridicati glasul in public. Nu mai mergeti la dineuri cu prietenii din guvern. Nu visati la cocteiluri Molotov. Nu injurati autoritatile. Nu fiti subversivi. Nu fiti radicali. Nu fiti diplomati. Nu intoarceti spatele. Nu dati actele la control.
Iesiti pe strada, asezati-va pe asfalt si refuzati sa va mai ridicati. Cuceriti acel mic spatiu, voi, care n-ati cucerit niciodata nimic.
Incapatanati-va.