|
N O T A A U T O R U L U I
Latesti ar fi trebuit sa fie "a doua noapte"
(Gherla fiind "intaia").
Ar fi fost - daca ar fi fost terminata.
Atat cat exista din Latesti - cam un sfert,
dupa opinia autorului - a fost scris, in luna februarie 1973.
Au fost suprimate mai multe pasaje (marcate), insa nu a fost
modificat textul ramas.
P. G.
Paris, 11 mai 1997
a doua noapte
6 februarie (1973)
Draga m.a.
La prima incruntatura a baietilor-cu-epoletilor,
ai plecat ca din pusca, de parca tu ai fi fost bagata-n
boale, incepind din 23 august 44.
Te vor fi convocat ? - o "intrevedere" politicoasa, in
care nimeni n-a urlat la tine, facindu-te curva ;
nimeni nu ti-a ars doua labe si-un picior in cur;
nimeni nu te-a amenintat ca, de nu esti sincera-cu-ancheta,
ei te fac posta. Ca, de, tu nu beneficiezi de nemaipomenitul
avantaj (ce sa mai vorbim de mandria !) de a fi cetatean
al republicii socialiste, iar cu capitalistii, noi stim sa
ne purtam domneste, nu ca tovarasii nostri
marlani…
Asadar, o convocare - mai degraba : invitatie - politicoasa,
in timpul careia politicos ti s-a amintit ca
nu pentru asta ai venit tu in Romania (mai corect : "Nu
pentru asta v-am acordat favoarea unei vize turistice"). Ti
s-a atras - politicos - atentia ca tara noastra
e plina de manastiri (nu ti-au spus ca
demult au fost prefacute in hanuri MAI) ; ca patria
noastra iubita poseda piscuri inalte (n-ai
sa crezi : la munte!) si plaje late (ai ghicit : la Marea
Neagra, cea care albastra ar vrea ea sa fie) ; ca,
oriunde iti rotesti ochii - pe geamurile autobuzului
ONT - dai de santiere ; de noi unitati (industriale,
nu militare, alea-s camuflate) ; de cartiere de noi locuinte. Daca
nu stiai, afla : indicele de crestere a productivitatii
fata de cel al anului 1938 a crescut de atatea ori
- de-un paregzamplu : azi fabricam muuult mai multe motorete, televizoare,
masini de spalat, ca sa nu mai vorbim de fibre sintetice
- decat in 38-ul burghez. Dar… Pentru ca exista
un dar. Cu toate ca exista atatea (si atatea
!) realizari epocale, tu nu ai ochi si urechi decat
pentru niste elemente necinstite, nereeducate ("in ciuda
eforturilor noastre - uitati-va la tunica : am asudat
puternic, santem leoarca tot mereu incercind
sa-i facem oameni-noi pe-acesti banditi din tata-n
fiu !"). I-ai frecventat numai pe dusmanii patriei - fostii
detinuti politici…
Bag mana-n foc : ai fost "nitel convocata";
"invitata putin"- pentru "o mica conversatie".
Baietii-securetii au fost politicosi, bine-crescuti,
bine-mbracati (nu ca noi, banditii dusmanosi,
care "umblam in halu-asta"); bine-informati
- nu ca masele largi de cetateni cinstiti ai RSR :
nu doar ne-informate, dar analfabetizate de avantgarda clasei 'nalfabetizatorilor
natiei, alcatuita din bravetii activeti
si din vanjosii-securosii.
Presupun ca s-au oferit sa te calauzeasca
- "pe cheltuiala ONT-ului", vor fi zis, convinsi fiind
(altfel ar fi securisti ?) ca Oficiul cu pricina este unul
caritativ, iar cheltuiala o suporta ei, locotenentii, maiorii
de Secu, din cotizatii ; sa-ti arate ei, cu mana
lor, sa-ti explice ei, cu gura lor, cum devine treaba, atat
cu trecutul de glorie al patriei, cat si cu prezentul luminos,
cel pregatind un viitor de aur, avind tot atatea carate
ca si Iepoca Tovarasului Unic. Sa-ti deseneze
ei harta tarii (pardon : a Tarii). Tara
care, orice-ai zice, e si-a ta !
"Noi nu negam ca mai persista si lipsuri"
vor fi spus, acceptind cinstit persistenta. "Dar acelea
au fost accidente" - trecerea de la indicativ prezent la perfect
compus este una dintre cheile marxismului romanizat. "Poporul
nostru muncitor care a trecut prin multe incercari pe parcursul
istoriei (ah, parcursul, nu doar in discursul secilor, ci si
in al intelectualilor ne-membri de partid !), dar le-a infruntat
cu bine, stiind ca-i stapan pe soarta,
pe bogatiile solului-subsolului, de la orase si
sate…"
Si vor mai fi zis : "Noi nu va interzicem sa stati
de vorba cu cetatenii patriei noastre, chiar cu persoane
dusmanoase…" - la incercarea ta de a spune
ceva, s-au precipitat : "Dar e de datoria noastra sa
va atragem atentia ca acesti oameni, prin modul
lor de a gandi si a povesti… Intelegeti
ce vrem sa spunem, ca adica ei nu sunt chiar in
toate mintile lor, nu, nu i-am internat, asta o fac numai Rusii,
ca stiti cum sunt Rusii, la noi nu exista
internari psihiatrice, dovada ca i-ati intalnit
in libertate pe astfel de… de elemente, dar sa stiti
: delireaza. Nu negam ca au fost la inchisoare
- dar de ce ? Acum cu totii pretind ca ei n-au facut
nimic, ca sunt nevinovati, dar daca le-ati citi
dosarele, ati afla adevarul adevarat ! Ati mai
afla ca-si recunoscusera cu totii faptele…
Sa zicem ca unii au fost mai vinovati, altii
mai putin, ca doar stiti: cine munceste greseste
- dar cati sunt ei ? O suta ? Doua-trei-patru
sute ? Hai o mie. Dar ce conteaza, din punctul de vedere al istoriei
- la scara, cum se mai spune - o mie de insi ? Si din punctul
de vedere al celor peste 20 milioane cati santem ? Ce
conteaza cativa ani de puscarie - la 2000
chiar 3000 de ani cat numara istoria noastra
? Nu negam: individul - in fine, persoana cu care ati
stat de vorba a fost inchis. A cam suferit - da' ce, numai
el a suferit? De ce nu va ganditi la comunistii
care au zacut in inchisori pe timpul burgheziei ? Aceia
au suferit de o suta de ori mai mult decat… Si
nu se mai plang atata, pe toate drumurile. Ca a suferit…
Dar cat ? Un an ? Doi ? Cinci? Viata unui om, la noi - doar
s-a publicat si la dumneavoastra, in Occident - e, in
medie, de saptezeci de ani. Si-atunci ? Persoana respectiva,
in fine, prietenul dumneavoastra a facut o fixatie,
ca adica, daca el a facut nitica
puscarie, gata, au mai facut si altii !
Ca daca el uraste societatea noastra
noua, toata lumea o uraste ! Pai intrebati-ma
pe mine, va raspund fara pic de ezitare :
uite, eu o iubesc ! Si nu mi-e rusine s-o iubesc din inima.
Si el… Ce mai vrea ? Cat a fost student, a avut bursa,
a avut camin, cantina, toate inlesnirile - si
el s-a-nhaitat ! Cu tot felul de alte elemente! Si-acum se
plange si-acuza ca am torturat, ca nu
stiu ce, c-am ucis - el vorbeste, care-i bine-sanatos
si n-a luat nici o palma de la lucratorii nostri
?
Daca doriti si doriti sa aflati adevarul,
putem sa va aratam dosarul medical, ca
are dosar uite-asa, nu l-am aplicat, ca noi respectam
democratia, nu ca in alte parti, chiar prin Occident…
Va aratam concluziile medicilor care-s civili, independenti,
nu-i influentam cu nimic - sa vedeti ce spun,
ce scriu ei : ca persoana e bolnava rau, ca
necesita internare… Dar noi nu suntem ca altii, nu vrem
sa facem ca Rusii astia, intelegeti
ce spunem…"
Sant convins ca asa a fost. Iar concluzia :
"Spuneti si dumneavoastra : asa se compoarta
un om normal, sanatos ? Adica in loc sa
va spuna si el o poezioara, sa va
faca o declaratie - ascultati-ne pe noi : e indragostit-cui
de dumnneavoastra, ierta-ti-ma ca va
spun direct si foarte franc, dar asa-s eu : sincer… Ziceam
ca in loc sa procedeze si el ca oamenii normali,
ce face ? - va povesteste toata noaptea cum, pasamite,
a fost el batut in inchisoare…"
Asa a fost. Stiu, ii cunosc.
Si pe tine, putin : stiu ca n-ai crezut nimic din
ce ai aflat despre mine si despre sanatatea mea. Dar
ai plecat. Cred ca stiu motivul - tu zici : ca sa nu-mi
faci mie mai-rau… In fapt de frica ta ti-a fost
frica ; de frica ta te-a cuprins frica si-ai plecat. Frica
ta si-a neamurilor tale fricoase : au pierdut tot, dar isi
inchipuie ca mai au ceva de pierdut - asa ca
danseaza exact cum le canta fanfara MAI, cum le sufla-n
ureche baiatul de la Secu.
Zice unchiu-tau, la telefon :
"A plecat, tovarase, a plecat de-alaltaieri, tovarase,
a plecat de tot, de tot !"
"A primit vreo veste proasta de-acasa ?", intreb.
"Ti-am spus ca a plecat, tovarase, nu-ti
ajunge ?"
Nu, nu-mi ajungea, dar n-aveam incotro. In ultimul moment,
cand sa pun receptorul in furca, el :
"Sa nu-i scrii, tovarase, ca ei nu-i trebuie
scrisul dumitale, ea-i normala, n-are nevoie de scrisorile unui
nebun!"
N-am mai avut timp sa-l bag in ma-sa : a inchis
telefonul.
Asa, carevasazica : nepotica unchiuletului
n-are nevoie de scrisorile mele.
Tocmai de aceea ii si scriu. Boul de unchi mi-a dat ideea.
7 februarie
Draga m.a.,
A. S. Am primit mesajul tau. Il asteptam. Stiam
ca ai sa pleci - definitiv. Stiam ca ai sa-mi
lasi un semn.
Nici nu am nevoie de mai mult.
(…) In "prima noapte" iti povestisem
Gherla ; bataia din 19 noiembrie, ziua liberarii, 21 noiembrie…
Ramasesem in gangul acela, pe jos, pe spate, trimis
de ultima scatoalca a lui Goiciu - in capul lui cel cubicoicic,
asa arata un ramas bun… O laba daramatoare
si urarea securista:
"Complimente lu' ma-ta…"
Ti-am mai spus, repet: cu patruzeci de zile inainte de termen,
Arhanghelica de la grefa, plutonierul pitic imi ceruse
datele prin vizeta (vizeta venea in dreptul pieptului unui
om normal, dar Arhanghelache nu era silit sa se aplece ca sa
vorbeasca, el se inalta mult pe varfuri,
detinutii glumeau, spunind ca fusese ales pentru
aceasta munca potrivit… inaltimii
vizetei…). La intrebarea lui, sfanta intrebare
:
"Unde te stabilesti dupa liberare ?",
raspunsesem - de mii de ori repetasem in gand, in
soapta ; visele rele, aproape toate erau legate de aceasta
scena, contrariata : fie de absenta intrebarii,
fie de imposibilitatea mea de a rosti raspunsul :
"La parinti, in satul Mesendorf, comuna Crit,
raionul Rupea, regiunea Stalin !"
Insa, iata, clipa aceea venise, trecuse, imi
luasem hainele civile, incasasem laboaia goicista…
Dupa perchezitie am fost dus in cladirea administratiei.
Mare lucru nu mai tin minte din "traseu"- cu certitudine
am trecut prin mai multe porti - dar nimic nu s-a fixat in
memorie. Memoria mea, in acele momente probabil nu mai inregistra,
ci proiecta : sant convins : atunci imi aduceam aminte ca
ma aflu afara, apoi pe tren, apoi acasa - in
fine, in comuna Mesendorf, unde, in acel moment erau
invatatori parintii… Uite,
nu-mi amintesc nici interiorul cladirii administrative : nu pot
spune daca era o incapere obisnuita, cu
o masa indaratul careia se afla grefierul
(nici daca era Arhanghelica - presupun ca nu : pe
el l-as fi retinut), sau ceva cu o vizeta, cu un ghiseu.
Nici daca celalalt era imbracat civil sau militar.
Ochii si inima au inregistrat doar un act, o hartie :
roz. Sau incolorez eu acum?
Si un glas :
"Semneaza de luare la cunostinta".
Iau hartia si cu voluptate ma astern pe citit ;
litera cu litera, ca pe la patru-cinci ani cand, ca
orice copil de invatator, incepeam a buchisi.
"Hai, ba, ca ne-apuca…" - o fi vrut
sa spuna Craciunul, isi va fi adus aminte
ca e securist. "Ca n-am timp de pierdut !"
Eu aveam. Nu, nu aveam. Ma poticnisem.
Rasucesc hartia, i-o restitui, arat cu degetul :
"Cred ca e o greseala. Numele e corect scris,
datele celelalte exacte, dar s-a gresit domiciliul…" -
ca sa arat ca nu el gresise, greseala aceea
era generala, poate chiar a mea, nu ?
Mana se intinde, apuca hartia - fulgerator
m-a apucat groaza : daca din pricina asta (a observarii
greselii) ma duce inapoi la celula si ma
mai tine cateva zile, ori doar cateva ceasuri intr-o
izolare imputita si-nghetata, pana
se vor screme sa scrie ca lumea, corect, alt formular sau ce-o
fi.
"Semneaza de luare la cunostinta",
vine iar glasul mainii.
"Dar e gresit domiciliul, eu locuiesc in Mesendorf-Rupea-Stalin,
iar aici scrie… Latesti-Fetesti-Constanta
- ce sa caut eu la… Latesti…?"
Mana glasului retrage iar hartia, apuca un stilou…
Credeam ca va corecta pe loc domiciliul, ca va scrie, deasupra
stersaturii cele trei cuvinte magice : Mesendorf-Rupea-Stalin.
Dar stiloul sterge sedila lui ?. Hartia vine din nou, insotita
de stilou. Glasul zice :
"Latesti, nu La?esti. Acum e bine, semneaza
!"
"Nu e vorba de Latesti ori de Latesti,
intreg domiciliul e scris gresit, eu locuiesc in Mesendorf-Ru'…",
incerc.
"Lasa, domn'e, ce Mesen'…, cum ii zici - te
duci unde scrie pe hartia asta : la Latesti, raionul
Fetesti, regiunea Constanta !", ma intrerupe
el. Latesti, nu Latesti !"
"N-am ce cauta acolo, nici nu stiu unde vine, pe lume,
acest La…"
"Afli acum ! Semnezi aicia si te duci unde-i scris : Latesti-Fetesti-Constanta
- scurt !"
"Cum sa ma duc acolo, daca parintii
mei se afla dincoace, la Mesen'…?"
"Te duci", face glasul, fara sa se inalte.
"Nu ma duc, domiciliul meu e cu parintii, la
Mesendorf, raionul Rupea…"
"Te duci, mai frate", zice. "Te duci, asculta-ma
pe mine, ca am vazut multe aici, la grefa, te duci,
de zbarnai".
"Nu", zic, adunat in jurul meu (insumi), stiind
ca nu-ul are sa-mi aduca numai necazuri. "Nu
!", fac mai tare, ca sa grabesc venirea acelora, sa
scap de ele mai iute.
"Ba te duci" - ah, si daca n-ar avea glasul asta
moale, dar ce : a ajuns sa se traga de bracinar cu
al meu ? "Fii atent la ce-ti spun eu si nu mai sta la
discutii, semnezi si te duci unde scrie pe tidula asta…"
- stiloul impunge aerul acolo unde ar fi trebuit sa semnez.
"Sant… obligat sa semnez ?" - eram gata dezbracinat,
nu mai lipsea decat sa ma astern pe plans
- avusesem de gand sa intreb : Sant obligat sa
ma duc la Latesti ?, dar iesise altceva (acum
stiu de ce : mirosea a, totusi, liberare, deci eram dispus s-o
platesc…).
"Hai, semneaza, nu ma tine de vorba".
"Sant cu… Sant trimis in domiciliu fortat
?", intreb (stiam ca exista si aceasta
formula de pedeapsa administrativa, dar nu pentru
puscariasii ce si-au executat condamnarea, ci pentru
"dusmanii" nu-atat-de-dusmani ca sa fie
bagati la inchisoare, ci doar suspecti - si
declasati).
"Domiciliu obligatoriu, nu fortat - nu vezi ce scrie-acolo
?", ridicase glasul. "Te pretinzi student si nu stii
carte ?"
Intr-adevar, scria. Acolo. Iau stiloul.
"Pentru cat timp ?" intreb.
"Las' ca afli la momentu' potrivit - semneaza !"
"Acum e momen'…", dar el ma intrerupe :
"Semneaza, domn'e, ce, ori nu vrei sa te liberezi ?"
"Ce fel de liberare-i asta, daca ies de-aici si intru
dincolo ?"
"Pai nu intri bai capsomane, nu pricepi atata
lucru ? Student si nu pricepe ! Ce ma-ta-n cur de-ntelectual
mai esti, daca nu-ntelegi ce-ti spun?
"Nu mi-ati spus pentru cat timp ma trimiteti
in domiciliu for'…"
"Obligatoriu, ba, nu fortat !", acum zbiara
de-a binelea. "Si nu io te trimit, faptele tale dusmanoase,
ele te-au trimis ! Acolo nu-i parnaie, nu-i lagar, e sat
de oameni ! Casa ta, pamantul tau, ca-ti
da statul nostru totul, casa, lot, gradina
- si casa, ma ! Casa si lot, de sa
pui porumb, cartofi, ceapa, sa cresti gaini,
purcei… Iti aduci si nevasta si copiii…"
"Nu sant insurat".
"Atunci gagica - ce, n-ai si tu o gagica ??Studenta
? Studentele se reguleaza ca la foc !"
"N-am gagica".
"Atunci ti-o iei la laba ! Stai in casa statului,
pe lotul statului, pe banii statului - si ti-o iei la laba
!" - imi arata cum anume. "Hai, semneaza,
ca am treaba, nu-s numai dupa curu' tau !"
Mai fac o tentativa : incerc stiloul pe marginea hartiei
(ah, ce-as mai fi scris cu el in mijlocul paginii, dar nu semnatura
mea, ci numele lui : CUR !), apoi il invartesc in
aer deasupra locului unde trebuia sa ma iscalesc
- il apropii de hartie, ma opresc :
"Pentru cat timp ziceati ca ma duc acolo
? O luna ? Doua ? Mai mult?"
"Uite care-i chestia", zice glasul, potolit. "Ori semnezi
acuma, pe loc, ori te bag inapoi, la celula ! Pai
ce ma-ta-n cur : te-ntinzi la discutii cu mine ? Pai
te bag imediat la celula !"
Desi glasul incepuse iar sa urle, eu simteam…
ca n-o sa ma bage: oi fi eu bandit, dar hartoagele
exercita asupra lor o fascinatie careia i-as
zice : teroare (ia sa mai fie terorizati si ei, daca
nu de cineva, atunci de ceva…). Sunt in stare ca, din poarta,
cand te pregatesti sa faci pasul peste linia
alba a pragului, afara, ei sa te opreasca
: "Un nou mandat", sa zica - si sa
fie o hartie. Or pe hartia cu numele meu (cu adresa celuilalt…)
era scris, negru pe alb, data liberarii : 21 noiembrie 1958. Bine,
era scris - dar-daca ? Ce, te pui cu ei ? Ei sunt stapani
pe trupurile si pe timpul nostru, li se rupe de nedreptatea facuta.
Chiar daca acel "Inapoi, la celula !" n-are
sa dureze decat cinci munte, un ceas… Ar fi ingrozitor
: fiindca apucasem sa ma mut in libertate -
fie aceea si latareata, nu latoasa
- oricum, constantean(c)a…
Stateam cu stiloul intre degete, nehotarit.
Glasul, ceva mai moale:
"O sa-ti comunice tovarasii la destinatie,
la Fetesti. Noi nu stim cat ti s-a fixat, noi nu
fixam, Ministerul nostru fixeaza".
Stiam ca minte-minte-minte. Dar n-aveam incotro. Decat
sa ma intoarca - fie si pentru cinci minute
- mai bine semnez. Am semnat. Si inca o hartie
- alba, aceasta, trasa la sapirograf, un angajament
: ca n-o sa divulg nimanui, niciodata, nimic
din ce stiu despre locurile si despre regimul de detentie,
in caz contrar… Urma o amenintare cu un articol din Codul
Penal, sau poate numai o H.C.M, dracu s-o ia.
"Imi dati si bani de drum ? Am fost arestat fara
nici un ban…"
"N-ai grija, nu te punem pe tren fara bilet",
zice.
"Bine, dar…", incerc eu sa mai lungesc boala.
"Scoate-l tovarasu' si preda-l pentru transport
!", ii spune gardianului care ma insotise
si asteptase in spatele meu.
(…) Am fost scos in curte. Era soare-soare-soare. A venit un
plutonier. Mi-a dat un pachet invelit in hartie maronie,
parca ar fi fost un vechi sac de ciment.
"Hrana rece pe trei zile. Semneaza".
Am semnat. Am luat pachetul. Mirosea a paine, adia a slanina.
A marmelada nu mirosea, dar as fi bagat mana-n
foc : era si o felie de marmelada - "pe trei zile".
Gardianul care ma insotise din gangul cu Goiciu, ma
duce mai spre poarta - nu se vedea ca ar fi poarta principala,
dar mirosea si ea. Nu a slanina, nu a paine,
nici chiar a marmelada, insa o stiam : era acolo.
Dac-as fi intins mana…
"Poti sa mananci", zice gardianul,
vazindu-ma dind cu nasul tarcoale pachetului.
"Poti sa mananci totul, dintr-o-nghititura,
alta nu mai primesti".
Asa, da : astia si cand vor sa fie
cumsecade nu reusesc decat sa fie cumnusecade. Si-acum
de ce ma pandeste ? Unde o sa-i fug, unde o sa-i
evadez : afara ? Dar am tidula pentru afara,
a auzit cu urechile lui straverzulii ce-a zis ala de la
grefa : ca sant liber, atat ca nu ma
pot duce la parinti, in domiciliul stabil, trebuie
sa trec pe la cel instabil, la Fetesti.
Or fi fete multe, la Fetesti ? Si cucuiete ? N-am fost niciodata
prin partile acelea, dar stiu geografie, vad
harta. Nu de la fete i s-o fi tras Fetestiului, ci de la vreun mosier,
Fetescu. Sau de la nevasta-sa, Feteasca cea mult tamaioasa…
"Ai voie sa stai pe banca", zice gardianul.
Asta pentru ca e mai greu sa evadezi din pozitia stat-pe-banca
decat din stare-n-picioare.
O banca de lemn, sub un par tanar, cu tulpina
varuita. Ma asez, cu pachetul pe genunchi. Peste
ziduri peste acoperisuri, acolo de unde vine soarele, se aude orasul
: canta "mut", cu m ! m ! m !, cum cantam
si eu la cor, cand era sa fie partea de "mut".
Era dulce de ascultat, corul mut, cand nu erai tu in cor.
Si stranii coristii : nu faceau nimic, ai fi zis ca
dorm cu gura inchisa, muzica iesea singura din
ei. Mai ales din fete. Doamne, ce muzicale sunt fetele cand canta
ele cu gura-nchisa si rad cu ea foarte deschisa!
"Esti ardelean", zice gardianul - nu era intrebare.
Dau din cap.
"De pe la Rupea".
Confirm din cap, a auzit ce spuneam la grefa. Ori chiar imi
stie dosarul.
"Nu cunosc pe-acolo. Fagarasu departe-i de Rupea
?"
"Treizeci de kilometri pe scurtatura, saizeci
pe sosea", zic.
"Pe la Fagaras cunosc, am o sora, la Combinat.
Si mai am un frate la Aiud - tot asa…"
Am inteles : tot gardian. Sora-sa o fi maritata
cu un securist de la Combinatul Chimic de la Fagaras,
acolo se fabrica explosivi, gaze de lupta, deci este nevoie
si de securisi, nu ? Ba da, ba da. Dupa vorba,
asta-i de pe-aici, de prin jur : Dej, Gherla, Aiud "triunghiul
mortii", cum zicea un ministru, desi nu-i deloc triunghi,
ci linie (aproape) dreapta care porneste de si mai la
nord, de la Sighet si coboara, incluzind si inchisoarea
de la Dej. Cati tarani falnici, curati,
simtind romaneste din tata-n fiu, coborind
direct din Miorita, vor fi folosind numai aceste patru "unitati",
cum le zic ei ? Adevarat, nu toti sunt din imprejurimi,
"de pe sate": comandantii, politicii, chiar unii gardieni
vin din alte parti, dar grosul, majoritatea : talpa tarii
e locala. Bastinoasa. Uite, cacanarul
de la grefa : vorbeste ca prin vechiul Regat, dar nu-i de-acolo,
acolo a "lucrat" o vreme, de-a prins pronuntia, el e de
pe-aici, din jurul Gherlei, uneori ii scapa o inflexiune
de gherlean…
Parul sub care stau, la soare, are tulpina varuita,
bordurile straturile de flori ("rondurile") varuite si
ele, ca intr-o cazarma, ca la puscarie, dar corul
mut al orasului razbate ne-varuit. Si ce bine
miroase, pot jura ca e presarat cu ate de parfum-de-cumparat,
dinspre femei.
"Pe la voi, pe la Rupea, a fost un var de-al meu, in
aplicatii. Zicea ca-i frumos, ca oamenii sunt gazde".
Dau din cap, in semn ca varul nu se inselase.
Razbateau, peste ziduri si acoperisuri cotodacituri
de gaini - atunci a venit doctorul Sin. Iesise pe o usa,
cu intentia de a intra pe alta, ma vazuse, ma
recunoscuse. S-a asezat pe capatul bancii, fara
sa se uite la mine. A inceput sa vorbeasca.
Intai n-am inteles ce spune, credeam ca
fredoneaza ori isi spune poezii invatate
la scoala. Gardianul s-a indepartat, a legat
vorba cu ala de la poarta. Atunci am inceput
a intelege cuvinte, propozitiuni, fraze. Doctorul Sin
vorbea potolit. Imi dadea sfaturi : cum sa ma
port, ce sa nu fac, ca sa nu intru iar, la astia,
ca sa nu mai am treaba cu astia…
Nici nu ma uitam la el. Il simteam, prin lemnul bancii
: ii era frica. Eram ce eram : un nimic, un bandit, un dusman
al poporului, alaltaieri Istrate cu Somlea ar fi putut sa
ma ucida, fara sa deie seama cuiva,
el facea parte din aceiasi astia - si-i era
frica ? De mine ? Altfel de ce ma linge, de ce ma
sfatuieste - ce e el daca nu un securist care, intamplator,
a facut Medicina la Cluj si "lucreaza" ca
medic MAI la Gherla?
Simt eu ce-l nelinisteste : alaltaieri, in Zarca,
n-am murit ; arat acum ca orice detinut stalcit in
batai la Gherla lui - insa asa, cotonogit,
cu, pe obraz, urmele pantofilor lui Istrate - ma liberez. Bine,
nu chiar acasa, insa nu intr-o alta inchisoare.
Si acolo, unde o sa ajung o sa povestesc ce am patimit
si am sa-l povestesc si pe Sin, doctorul de la Gherla…
Asta era. Si, dintr-o data n-am mai simtit durerea de
a nu ma libera de tot - unul dintre astia se temea
de mine. De tinerea de minte a mea.
Si bine facea.
(romanul poate fi citit integral pe site-ul scriitorului
- http://paulgoma.free.fr)
|
