Mircea IVANOIU Un roman la Paris

Recent, am facut descoperirea ca editura Oxus din capitala Frantei scoate o serie, numita "Les étrangers a Paris" (Les Roumains a Paris). Descoperirea am facut-o prin volumul "Roumanie … capitale Paris", in care sunt trecuti in revista, cu note ample si pline de substanta, peste zece reprezentanti ai artelor romanesti (de origine romana), care, pe perioade mai lungi, (pana la moarte) sau mai scurte (studii), au fost rezidenti in capitala Frantei, unii chiar cu sentimentul ca traiesc in Romania. Avand in vedere aceasta realitate, titlul ar putea parea ambiguu. Sunt multi romani la Paris. Ambiguu deocamdata, pentru ca prin trecerea timpului, unii dispar biologic, altii dispar ca "artisti semnificativi", obositi sa mai joace rolul pe care l-au primit la plecarea din tara, si ramanem cu figura tutelara pentru Romania celei de-a doua jumatati a secolului XX, Paul Goma.
Spre deosebire de cei mai multi, Paul Goma nu cauta sa se integreze. El a adus o parte din Romania cu el, si pe o raza de cativa metri a recreat-o acolo.
Paul Goma traieste de decenii agatat de conflictul pe care-l are cu Romania oficiala, se hraneste din aceasta tensiune, se bucura ori de cate ori are dreptate si, din pacate, are de cele mai multe ori dreptate.
Exceptand motivul si momentul plecarii, Goma reproduce la Paris drama lui Caragiale la Berlin. Un balcanic de la sfarsitul secolului trecut, care-si priveste critic tara, are ca urmas un refugiat basarabean, o aberatie genetica aproape, in lumea amorfa a concetatenilor sai, maestri internationali ai compromisului pagubos.
Ati observat ca nu sunt foarte multi cei care-l plac pe Goma?! Fiecare are, aparent, motivele lui. Dar in esenta, exista ceva care se regaseste la cei mai multi: Goma ne tine in fata o oglinda si ne sileste sa ne vedem asa cum suntem si nu asa cum am vrea sa fim. Nu stiu de ce, aceasta imi aduce aminte de un film vazut in tinerete la Heidelberg (Portocala mecanica), in care cineva imaginase un tratament impotriva violentei, silindu-i pe cei violenti sa priveasca cu ochii deschisi fortat filme cu scene atroce, pana la saturatie. Durerea de pe ecran era depasita de durerea "pacientilor" din sala. Sunt diferente intre cele doua situatii, in primul rand pentru ca Goma nu vrea sa schimbe pe nimeni, realizeaza ca nu poate, si apoi, pentru ca cei siliti sa priveasca spectacolul dizgratios sunt majoritari si se revolta "democratic" impotriva cruzimii acestui adevar, la care, in diferite proportii, sunt copartasi.
Nimic mai revoltator decat cineva care-ti aduce aminte ca a mai existat o solutie atunci cand cei mai multi "supravietuiau" furand, tradand, mintind sau, aplicand de dimineata pana seara politica tembela a strutului, devenita pe vecie o a doua natura nationala.
In Romania, si nu numai, traim o epoca de modificare a codului moral, sub ochii nostri. Sub presiunea falsei democratii si a relativismului se inlocuiesc norme care ne-au asigurat progresul social de-a lungul a sute de ani si au dat stralucire conditiei umane.
Traim o epoca a confuziei agravate, in care in primul rand se confunda starea de normalitate cu starea de majoritate, si de unde deriva confuzia capitala dintre bine si rau. Pana si in mediul academic valorile importante ale zecilor de generatii anterioare sunt spulberate usor si sub un zambet complice. Din diferite surse si cu cea mai mare nonsalanta, am auzit rostit de gura unor doctori in stiinte ca "numai boul este consecvent". Seturi intregi de valori si principii sunt sacrificate unei meschine reusite personale, si ea, cat se poate de efemera. Absenta unei robuste filosofii de viata te urca si te coboara in agitatia browniana a unei lumi buimace, bogata doar in false probleme si in solutii de conjunctura.
Aici si acum, toate acestea devin vizibile in scrierea lui Goma. El nu face politica, nu are strategii de a ajunge la anumite obiective, el fixeaza si reafirma mereu niste repere, aratandu-le celor care vor sa vada cat de departe ne plasam in raport cu ele. Cine face politica are "tovarasi de drum" si consimte la "compromisuri necesare". Cu atat mai mare devine meritul acelora care reusesc sa ajunga, fara sa devina asemenea tovarasilor de drum si fara ca numitele compromisuri necesare sa se transforme in derapaje grave si ireversibile. Calea perverteste daca nu ai luciditatea de a face periodice comparatii si ajustari ale modului in care ea mai serveste scopului, daca nu privesti critic in jurul tau, eliminand balastul rutinei si conventionalismul (cangrena) comoditatii.
Aceasta este lectia Goma: lupta nu se incheie niciodata, unii pot si vor sa o duca, altii sunt complianti, judecata istorica (atunci cand va mai avea cine sa o faca !) stabileste cine a avut dreptate. In principiu, insa, uman ar fi sa faci o optiune.
Am auzit numele lui Goma pentru prima data in 1977-78, pe cand eram inginer stagiar la Hidromecanica din Brasov. Unul dintre tinerii ingineri care sosise in perioada mea de stagiatura, absolvent al unei specialitati de transporturi (la Bucuresti, apoi la Iasi) s-a numarat printre semnatarii manifestului Goma privind respectarea Drepturilor omului. Asa cum s-a intamplat cu foarte multi dintre semnatari, dupa o mustruluiala dura la Securitatea locala si o sedinta de "demascare" in mijlocul colectivului de oameni ai muncii, colegul meu a primit pasaportul. A facut o cariera de relativ succes (material) in occident, chiar si viata sa personala poate fi apreciata ca o reusita. Pentru mine, atunci, atitudinea lui a fost o surpriza. Prezenta lui la serviciu era o corvoada, transferul prin care ajunsese la Hidromecanica aproape un miracol, studiile superioare ingineresti prezentasera o dificultate greu depasita, in general preocuparile lui erau mai degraba frivole (schiul si femeile). Nebanuite sunt caile Domnului si multe adevaruri ne vor ramane ascunse. Dar daca avem in vedere numai faptul ca, probabil, obiectivul lui fusese sa scape din tara, si tot ar fi trebuit sa-i ramana lui Paul Goma dator pe vecie. Mai mult, toate situatiile prin care a trecut in acele zile, ar fi trebuit sa iasa la lumina sub forma unei marturii mantuitoare. Ca si in alte, multe cazuri, nimic din acestea nu s-a intamplat. Vom sti vreodata de ce? Explicatia directa consta in faptul ca anul 1989 este mai degraba un punct de continuitate decat de discontinuitate in lumea romaneasca. Dar ea nu convine decat partial. Cine ne impiedica insa sa scoatem la lumina adevarul? Proasta educatie si/sau complicitatea.
Din 1977 si pana acum am urmarit cu tot interesul tot ce se intampla cu si in jurul lui Paul Goma. De la aparatul de radio Selena, fixat perpetuu pe Europa Libera pana la informatia culeasa de pe internet, cred ca foarte putine lucruri mi-au scapat. Am aproape toate cartile lui, ultimele citite fiind jurnalele. Paul Goma este cifrul lumii romanesti din a doua jumatate a secolului trecut, atat prin destin (viata personala) cat si prin expresie (rationamentele asupra acestei lumi). Este deci, o cale explicita prin care intelegem pe ce lume traim. Poate de la el am castigat convingerea ca totul se explica, trebuie numai sa ai suficienta tenacitate si discernamant in a cauta informatii relevante. El developeaza cu acribia detaliului, cliseele lumii contemporane si, pe aceasta cale, afli explicatii care ti-au lipsit mult timp, totul devine mai coerent, mai in concordanta cu experienta ta personala.
Chiar daca maiestria literara a scriitorului nu este punctul meu tare, pentru ca imi lipseste formatia de baza intr-o asemenea analiza, sunt totusi cateva lucruri pe care pot sa le afirm foarte sigur.
In primul rand, calitatea de povestitor, de fapt un dar al pamantului. Majoritatea celor nascuti in Basarabia, Bucovina si Moldova au talentul innascut si captivant al relatarii savuroase.
Apoi, calitatea de creator de limba intr-o epoca in care limbajul de lemn a anihilat multe condeie libere. Ea este aproape ereditara (a fost exersata din copilarie, impreuna cu mama sa) si conduce la forme obositoare pentru cititor. Crearea sau resemnificarea presupune patima, ofera o asemenea densitate scrisului incat lectura inainteaza greu, cu poticniri si reluari. In plus pasaje intregi devin neinteligibile, pierzi o serie intreaga de aluzii si subtilitati daca nu ai un minim de competenta in abisurile functionarii societatii romanesti.
Opera sa este majoritar non-fictiune, ceea ce-i da o anumita gravitate. Paul Goma face parte dintre scriitorii marturisitori, eu cred ca si dintr-o retinere de bun simt: nu poti sa vorbesti cu convingere decat despre viata traita, nu poti ca de dragul fabulatiei, sa induci in eroare pe cititor. De aici reiese si calitatea sa de om al datoriei, poate chiar si constiinta unei anume misiuni, ce nu poate fi bagatelizata.
Deduc din lecturile textelor lui ca, spre deosebire de cea mai mare parte a scriitorilor si educatorilor nostri, el ramane convins de forta formativa a literaturii, mai direct spus, esti ceea ce citesti. De aici si responsabilitatea cu care trebuie adus pe lume cuvantul scris. Noi facem parte din generatia care a intuit (fragmentar) istoria adevarata a Romaniei din literatura mai mult sau mai putin "legala" a epocii. Mai mult, acea literatura a indeplinit si rolul altor "stiinte" absente. De aceea si cu atat mai grav, a fost sa minti artistic, sa minti frumos si "convingator". Nici acum, multe manuale de istorie, geografie, sociologie, etica, filozofie, nu-si iau misiunea in serios, si de aceea mai depindem de scriitori ca Paul Goma. Incetul cu incetul, scoala incepe sa inteleaga ca studiul literaturii romane inseamna imbogatirea expresiei in aceasta limba, dar si luarea de contact cu realitati politice, sociale, economice, care au nascut opera in discutie. Pentru o populatie dezinhibata mai important decat continutul operei devine cauzele care i-au determinat aparitia.
In pofida explicatiei provenite din fundamentalismul etic al autorului, nu poate fi decat regretabila situatia conflictuala in care se afla persoane de care se leaga cele mai frumoase si mai pline de speranta momente ale ultimilor 20-30 de ani. Sunt nume care nu pot fi suspectate de rea credinta, nume care au avut constant aceeasi pozitie fata de evenimentele cu care ne-am confruntat, nume care au gresit poate pe portiuni, dar care nu s-au dezis pe termen lung de pozitia constructiva de reformare a lumii romanesti. Pentru mine, ca si pentru multi altii, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu… sunt modele de urmat pe timp de pace sau de razboi, oameni care au armonizat viata lor cu crezul lor, si al caror numar de compromisuri este minimal. Criteriul meu este continuitatea de atitudine si valorile cultivate. Vor fi facut fara indoiala cu totii erori, mai mult sau mai putin constiente, vor fi avut tendinte impaciuitoriste sau calcule politice puse in slujba unor obiective superioare, vor fi gresit pe noile cai, dar pentru Goma sunt singurii si cei mai buni aliati in aceste vremuri.
De fapt, indepartarea sa de cei care i-au gresit, modul in care reuseste sa traiasca singur, doar el cu convingerile lui, reprezinta miracolul Goma.
Prin mesajul operei sale, dar mai cu seama prin atitudinea sa de o viata, prin faptul ca foarte des are dreptate, Paul Goma este o exceptie de neocolit in literele romanesti. Datoria noastra este sa-l citim cu atentie, sa-l privim cu intelegere si sa nu ne impiedicam in detalii nesemnificative atunci cand avem in fata un luptator singuratic, cu credinte desuete, dar cat se poate de onorabile.

Brasov, 20 noiembrie 2005