|
Motto :
"Cele mai bune carti ale mele sunt postumele",
zice Autorul
Autorul
In octombrie 1971 a aparut Ostinato in traducere
franceza si germana - volumele prezentate la Targul
de Carte de la Frankfurt pe Main au provocat retragerea standului delegatiei
guvernamentale, pe motiv ca fusese pus la cale un afront la adresa
regimului de la Bucuresti,…
In primul moment (acest "prim-moment" dura din 1969, de
cand anuntasem Uniunea Scriitorilor, intr-o sedinta
publica : fiindca nu mi se publica Ostinato in
Romania, il public in Occident), Securitatea si
Conducerea Superioara de partid n-au stiut ce sa-mi
faca : sa ma… umfle ? - prea tarziu, eram
cunoscut in Occident prin interviuri in periodice franceze,
germane, americane, olandeze si prin fragmente de proza ;
sa ma expulzeze, dupa modelul sovietic ? - tovarasul
nostru Ceausescu era "om de omenie" (sa fie intrebat
Paunescu), dansu' nu se preta, El nu recurgea… Aceasta
ezitare (de stat si de partid) a durat pana in
anul urmator, 1972, in luna mai : atunci m-a convocat presedintele
Uniunii Scriitorilor, Zaharia Stancu si mi-a cerut doua fotografii
- pentru un pasaport pe care nu-l solicitasem…
In ziua de 17 iunie 1972, la cei 37 ani cati aveam,
am "iesit" pentru intaia oara: pana
atunci zadarnic solicitasem pasaport, pentru a raspunde unor
invitatii din Austria, Franta, Italia, Belgia si a-mi
vizita neamurile din Basarabia - fusesem, constant, refuzat. Iar acum
ei imi bagau un pasaport pe gat, cu care sa
plec in Occident si sa nu ma mai intorc
- ce-ar mai fi vrut, securiotii!
In 17 noiembrie, 1972, la Paris, invitat la un cuplu de pictori,
povestisem o mama de bataie pe care o incasasem, la
Gherla, in '58…
"Uite, poimane, in 19 noiembrie, au sa se implineasca
14 ani…".
La urma si ea si el s-au, m-au intrebat :
"De ce n-ai scrie o carte cu ceea ce ne-ai povestit - dar asa
cum ne-ai povestit ?"
Chiar : de ce ? A doua zi, in 18 noiembrie (era o sambata)
m-am apucat de scris ; in 21 "schita povestirii"
- intitulata fara fantezie : Gherla - era gata. In
29 decembrie povestirea intreaga. Lucrasem binisor.
Intrasem in ea (de fapt, ma aflam inauntru de
14 ani).
In februarie 1973 o aveam gata batuta la masina.
O copie am incredintat-o Monicai Lovinescu si
lui Virgil Ierunca ; dupa a doua am citit la microfonul Europei
libere si am inregistrat fragmente ; o alta am inmanat-o
lui Serban Cristovici pentru traducerea in franceza
(tot la Gallimard), iar eu, cu alte trei exemplare m-am intors in
Romania, dupa exact un an.
Ceea ce a fost tradus (si publicat in 1976, la Gallimard, apoi
in 1978 la Coeckelberghs Vörlag, Stockholm) si ce s-a
difuzat, in foileton, la Europa libera - in lectura
mea - s-a facut dupa "varianta a doua : februarie 73".
Intors in Romania, mi s-a parut ca ma
grabisem :"forma" nu era cea mai aproape de adevar
: un dialog onest, dar atat (existau replicile interlocutoarei -
si exista, in traducerea de la Gallimard si in
cea suedeza de la Coeckelberghs Vörlag). Or, in vara-toamna
anului 1973 altfel vedeam… Gherla…
In august 1973 am scris o alta varianta - a treia.
In octombrie acelasi an a patra si ultima : interlocutorul
a disparut, dialogul a devenit monolog (dialogat). In aceasta
forma a fost publicata Gherla in romaneste,
in 1990, la Humanitas, Bucuresti.
*
Gherla fost a treia carte a mea publicata in traducere franceza,
la Gallimard (1976, cu titlul neschimbat), dupa Ostinato (La cellule
des libérables) : 1971 si Usa noastra cea de toate
zilele (Elles étaient quatre) ;
*
Daca "scandalul" rovocat de Ostinato s-a manifestat prin
stupoare (ei nu se asteptau la asa-ceva…), Gherla a suscitat
ura organelor : fiindca eu - nesubliniat - indraznisem…
sa scot in piata-publica asa-ceva). Pentru
intaia oara - nu folosesc : "in istoria
litera-turii romane", expresie improprie, ci mai modest : "de
la 23 august incoace" - nu se mai intamplase ca
cineva (scriitor, ne-scriitor) sa scrie negru pe alb fapte si
nume de securisti, ba mai mult : sa le populari-zeze in
strainatate (si unde : in Occident ! - la Gallimard,
ca la Gallimard, dar la Europa libera ; si cum !, el aflindu-se
in Romania) : "de sa stie tara toata
!", aveau sa-mi reproseze secii generali in timpul
arestarii din 1977.
Dupa Ostinato, "organili" n-au avut ce-mi face, prea
era proaspata gafa-eroare a retragerii standului de carte
de la Frankfurt din 1971… ; dupa Usa noastra cea
de toate zilele…- iar nu s-a-ntamplat nimic notabil.
Gherla insa le-a pus jaratic sub coada: pe
de o parte, marturia auto-rului: directa, fara
precautii, potrivit principiului necunoscut, deci neuzitat pe meleagurile
socialismului biruitor : rufele se spala in piata mare
! ; pe de alta, ca postfata la editia Gallimard 1976
figura eseul lui Virgil Ierunca : Le phénomene concentrationnaire
en Roumanie, prima varianta a ulterior dezvoltatului Pitesti
(ed. Limite, 1981) ce va deveni Fenomenul Pitesti, publicat in
1990, la Humanitas.
Pentru memorie : primul studiu despre Pitesi publicat de Virgil Ierunca
a fost amintitul Le phénomene… purtat de volumul meu Gherla
(Gallimard, 1976); al doilea - o varianta a primului, fara
titlu, tot ca postfata la romanul Les chiens de mort (Patimile
dupa Pitesti), in traducere franceza, la Hachette
(1981) ; acelasi text a aparut in editia neerlandeza
a Patimilor… (Het vierkante ei), scoasa de Elsevier Manteau,
Anvers (1982).
Aceste doua tevi ale aceeasi arme ("cu care ai
tras in poporul roman !", dupa aratarea
cu degetul, in sedinta din Sala Mare a Palatului, de
prin decembrie 1971 acuzatorul fiind inevitabilul D. Popescu-Dumnezeu,
cenzorul suprem de atunci) i-au innebunit pe tovarasii
organali.?S-au pornit intr-o campanie furibunda - cea interna
cu indispensabila Zoe Busulenga, Eugen Barbu si ai sai
caprari : Ulieru, Dan Ciachir, Dan Zamfirescu, Dan Piru, Dan Baran
si alti dani - cea "din afara", nu doar prin
securisti marunti umblind de colo-colo cu zvonuri,
cu scrisori anonime, prin exilati anticomunisti santajati
si recuperati (Milhovan, Theo, Chintescu, Lozovan, Emilian,
Boian, Virgil C. Gheorghiu), ci prin, draga-doamne, intelectuali.
Avind nume. Unii dintre scriitori posedind chiar pseudonume.
Pot sa-l tac pe Virgil Candea ? Nu pot. Dar pe Noica ? -
nici atata. Pe Breban?- si nu doar in tandem cu Ivasiuc,
ci si pe contul lui ? Nu pot sa-l tac. Dar pe Edgar Reichman,
"jurnalist la Le Monde"? Vigilentul utemist din 1956-57, de
la Universitatea din Bucuresti, ce lucrase cot la cot cu Iliescu,
Trofin si cu alti tovarasi-de-viitor, la putin
timp dupa vizita la Paris a lui Ivasiuc (in 1976), a scris
o cronica la Gherla. Fireste, extrem de defavorabila
- daca era campanie, campanie sa fie ! ("un fel de
Ostinato diluat" - acesta este spiritul, litera fiind pe-aproape)
- dar mai ales a aranjat o comparatie strivitoare intre uriasul
scriitor roman Mirel Bergman si bietul autor al Gherlei…
Nu ma supar pe comentatorii cartilor mele,
oricat de dure le-ar fi cronicile. Insa E. Reichman
nu este critic literar, literatura romana i-a fost si-i
ramane profund necunoscuta, ceea ce a aflat: e ce-a
auzit el - sau i s-a parut ca aude (in sensul propriu
: la telefon, o carte povestita de cate cineva); cat
despre trecutul lui de lupta din perioada romaneasca
: este unul dintre cele mai rusinoase.
Pot sa-l tac pe I. C. Dragan ? Pretinul lui Ceausescu
lucra pe fata pentru Securitate, flancat de M.?Pelin si
Traian Filip - acum vorbesc numai de "lucrarea" lui in
legatura cu cartea Gherla : pe de o parte, a inceput
a bombarda Europa libera si pe directorul Noël Bernard
cu proteste - unele anonime, altele sub semnatura - cerind
sa inceteze transmiterea cartii in foileton
! (cereau altceva colegii Breban si Ivasiuc ?); pe de alta
parte, s-a insarcinat cu confectionarea unei "lucrari
de demascare": la o editura inexistenta, in Italia
a aparut varianta engleza a "lucrarii"
: Romania sub presiune ; la scurt timp, cea franceza, - avind
ca autor pe Michael C. Titus (fost exilat stabilit la Londra, intrat apoi
in slujba lui Dragan de la Securitate). Brosura MAI
avea drept obiectiv sa-i demaste : pe "fascistul Calciu",
pe "KGB-istul Efremovici Goma" si pe "slabii de minte,
asa-zisii SLOMR-isti". Nu doar atat : aproape
jumatate era ocupata cu demascarea… cartii
Gherla. Michael C. Titus, "exilat politic anticomunist" a calatorit
in Romania (in 1978-79), a umblat prin Arhivele MAI
(ei, da: Dragan avea acces, nu doar la marturiile supravietuitorilor
puscariilor concentrati in lagarul numit
: "Institutul de Istorie al PCR", dar si la arhivele Securitatii
- dovada : reproducea o hartie oficiala a Sigurantei
Statului referitoare la "studentul Calciu Gheorghe" - din 1943!)
si adunase marturii impotriva "calomniilor continute
in Gherla" de la fosti detinuti ca : Virgil
Carianopol (acesta afirma ca il turnasem - eu pe el! - la
Jilava), Aurel Covaci (unul dintre negrii lui Dragan, autor al
Amintirilor thraco-banatene - si el jura ca,
in studentie, eram suspect, ii provocam pe studenti
- Covaci arata spre mine, ca sa nu-l arate Gheorghe Grigurcu,
de el denuntat in toamna lui 1954); de la o serie de popi
(fireste, ortodocsi) si profesori din Ploiesti - precum
si de la epigramistul cataramist Mircea Ionescu-Quintus. Toti
acesti republicani-candiani se incrancenau impotriva
"neadevarurilor continute in Gherla lui Goma"!
Surpriza cea mare : Ion Varlam.?Colegul de puscarie si
prietenul meu, aflat de cativa ani buni la Paris, taman cand
eu eram - la Bucuresti - intai "incercuit",
apoi arestat (primavara anului 1977) - si, fara
falsa modestie : o stia, daca nu lumea-ntreaga,
atunci romanimea exilata - la instigatia lui Ivasiuc,
Ionica Varlam a trimis la Gallimard, editorul meu, o scrisoare-protest
(si ea impotriva "alegatiilor continute in
Gherla").
*
Las pentru altadata - sau pentru altii - "dosarul
Gherla": mi-e greata de el de cand am aflat numele
"contestatarilor" mei, ai nega-torilor Gherlei si ai gherlei
: Carianopol, Covaci, Carandino, Quintus, Noica, Varlam si alti
fosti detinuti politici, fosti (si viitori
!) oameni politici (ba chiar : seniori, tati ai Natiei - ghici
Coposu ce-i !), "martiri de puscarie"- ca un facut:
acum, in noiembrie 1996, doar Quintus si Varlam mai sunt in
viata. Bine ar fi fost sa traiasca,
sa citeasca randurile de fata.
*
Asadar, prima varianta dateaza din noiembrie 1972.
S-au implinit 24 ani de-atunci [33 in 2005]. Si 38 [47]
de la "intamplarea" care a provocat-o, cea din 19
noiembrie 1958 (si ce dac-am mai spus asta ? Am s-o spun mereu).
*
Intaia tentativa de "publicare" in
romaneste a facut-o Ion Solacolu: a batut el
la masina doua fragmente pentru doua numere
din periodicul dactilografiat-fotocopiat Dialog (1988). Imi propusese
urmatorul targ cinstit: eu sa-mi dactilografiez o
carte, doua ("pentru Dialog"- adica respectind
interspatiile cutare si atatea litere pe rand),
el sa mi le multiplice in cateva zeci de exemplare
- depinde cati bani de aruncat pe fereastra va avea…
Am fost incantat : in afara de cartulia
de debut, Camera de alaturi (1968), nu aveam nici o alta
carte in romaneste. Insa, in acel
moment, mai la inima imi statea Din calidor - Solacolu
mi l-a "editat" "in dactilografierea autorului"
; apoi Patimile dupa Pitesti - mi l-a scos si pe acesta,
cu aceeasi mentionare. Cand sa ajung(em) la Gherla,
a dat peste noi "revolutia la romani" ! Liiceanu
mi-a publicat-o in vara lui 1990, la Humanitas, ca a doua carte
(dupa Culorile (sic !) curcubeului, cea topita…).
Ramanind la cifre :
Ostinato, volum terminat in 1966, a fost publicat in limba
in care a fost scris in 1992 - dupa 26 de ani de asteptare
;
Usa noastra cea de toate zilele - terminat in 1968,
publicat in romaneste in 1992 - 24 ani de asteptare
;
In cerc - (1970 - 1995) - 25 ani de asteptare ;
Gherla (1972 - 1990) - doar 18 ani de asteptare… ;
Garda inversa (1973-75) - a aparut - la Univers -
dupa "doar" 24 ani.
*
Gherla marcheaza o alta etapa a scrisului meu. Daca
fac o "periodizare":
In prima parte intra prozele (1965-66) din volumasul
de debut : Camera de alaturi. Nu ma lepad de cele
scrise acolo, ci le pun la locul cuvenit.
In a doua parte intra romanele : Ostinato (1965-66), Usa
noastra cea de toate zilele (1968), In cerc (1970-71) si
Garda inversa… (pe care l-am scris dupa intoarcerea
din Franta : 1973-75);
In partea a treia pun Gherla, "deschizatoare de serie".
In a patra : volumele de marturie scrise dupa stabilirea
in Franta (20 noiembrie 1977) : Culoarea curcubeului (1978)
si Soldatul cainelui (1982);
In a cincea : Patimile dupa Pitesti (1978-1979) ;
In a sasea: "ciclul femeilor": Bonifacia (1983),
Justa (1985), Castelana (1985), iar Ela (1983) si Venina (1984):
neterminate, fiecare cu o suta de pagini ;
In sectiunea a saptea : "ciclul autobiografic"
(impropriu spus : toate cartile sunt autobiografice) : Din
calidor (1983); Arta refugii (1984-88), Astra (1986-88), Sabina (I : 1987;
II : 1988) si Roman intim (1989).
Ma opresc. Nu fiindca s-au facut 22 de carti
(din cele 42 scrise pana acum [60 pana in 2005]),
ci pentru ca aici exista un alt semn de hotar - si
nu doar cronologic : decembrie 1989.
Intorcindu-ma : unii comentatori - de dupa 89,
desigur - au gasit ca scrisesem "intr-un fel"
cat fusesem in tara, si "altfel"
de cum ajunsesem in Occident ! Printre ei se afla si
N. Manolescu (intr-un numar din revista Familia - 1995) :
vrind sa-si exemplifice (!) teoria potrivit careia,
"la noi nu a fost nevoie de samizdat, pentru ca toate operele
de valoare s-au cam publicat…", a continuat, sustinind
ca in Romania nu se putea scrie altfel decat
s-a scris (si s-a publicat !) - si m-a dat exemplu…
N. Manolescu ar fi avut dreptate… daca nu s-ar fi inselat.
Or despre scrisul meu a spus numai inexactitati :
a) necunoscind nici un text de-al meu (nu e repros, ci constatare),
m-a judecat din auzite - dupa cele povestite de Ivasiuc si
de Breban (care nici ei nu ma citisera);
b) cand a gandit: "texte scrise in tara",
Manolescu le va fi avut in vedere numai pe cele cuprinse in
singurul volum publicat in romaneste, in Romania
(in 1968), Camera de alaturi ;
Daca a aratat spre Gherla ca text scris altfel - pentru
ca fusese scris "afara"… Da, autorul a scris
textul "afara", si cu tot cu text, s-a intors
in Romania, unde a scris a treia (si a patra) varianta
- cea publicata in romaneste in 1990. (Si
inca : tot in Romania - 1973-1975 - a scris romanul
Garda inversa - un text… altfel si el, mai stii
: din acest motiv nu a fost editat pana acum…).
N. Manolescu a incercat sa spuna, sa faca
sa se accepte :
l. scriitorii romani nu au cunoscut fenomenul samizdat - dar nici
n-au avut nevoie : "operele de valoare au (cam) fost publicate (sub
comunisti)" ;
2. scriitorii romani din Romania nu puteau scrie - cat
se aflau in Romania - decat asa cum au scris. Proba
: Goma a scris "intr-un fel" (in traducere : "ca
noi, cei ramasi pe baricade") ; "altfel - de cum
a ajuns in strainatate".
Adevarul trebuie sa fie in alta parte : Desigur
: cu Gherla, am inceput a scrie altfel (aerul libertatii
nefiind deloc strain de aceasta altfelitate) - insa
cu Gherla am inceput sa scriu si altceva.
Intrebare : as fi putut scrie (asa) Gherla, in Romania
? Da - daca… Daca cineva din Romania, caruia
ii povestisem bataia (dupa socotelile mele vreo paisprezece
persoane, in vreo paisprezece ocazii), mi-ar fi zis ce mi-au zis
pictorii parizieni :
"De ce n-ai scrie o carte cu ce ai povestit asa cum ne-ai povestit…?"
Asta era : n-am scris in Romania, nu pentru ca nu-as
fi avut curaj, ci pentru ca nu-mi daduse prin minte ca
as putea s-o fac!
Comoda explicatie. Ceilalti scriitori romani
ar fi putut si ei scrie - pentru sertar, pentru samizdat - daca
le-ar fi trecut prin cap aceasta… posibilitate !
Cum se face, uneori, istoria literaturii! ; chiar istoria…
*
Gherla… 24 ani de cand am scris-o.
Gherla - 38 de ani de cand m-am despartit de ea…
Am transcris neuitarea la ordinator.
Impresia : Gherla a rezistat cel mai bine (de acord : cel mai putin
prost) trecerii timpului : dupa aproape un sfert de secol, nu mi-e
deloc rusine sa ies din nou cu ea in targ.
Paris, 23 noiembrie 1996
|
