Paul G O M A

G H E R L A

dialog monologat

( 1 9 7 2 - 1 9 7 3 )

( f r a g m e n t )

Autura Autorului

1996
[ 2 0 0 5]

A, nu ! Nici chiar asa…, cum bine zicea un tovaras d-al nostru, dan bobor: "Sa n-o luam nici chiar asa, mecanic…" Pui niste intrebari… Ma mir ca pan-acum n-ai intrebat daca nu ne ducea si la femei - pentru ca eu sa-ti pot raspunde cu inteleptul raspuns al si-mai-inteleptului Ostap Bender: "Nu cumva si cheia de la cassa de bani?" Nu, doamna. Nu, oricat ar parea de neinteles… "Nu primeam" - nici ziare, nici reviste, nici femei, nici carti, nici… Era sa zic: "Ba chiar dimpotriva!" Asta insemnind ca pentru un petic de hartie cat o palma incasai trei zile de izolare. Daca peticul de hartie era imprimat, pe langa izolare, pe langa ciomageala de rigoare te alegeai si cu ceva ancheta suplimentara: "Caci de unde ai fituica? Caci pentru de ce o detii, si caci de la cine o ai si in ce imprejurare o ai primit, si caci cui ai mai dat-o si in ce imprejurare si caci cine mai era de fata…?"

Ba Chiar asa! Vorbesc de inchisorile noastre socialiste, cele mai inaintate din lume! - oricum : cele mai inchise…- nu de inchisorile voastre capitaliste, cele in curs de descompunere - mai tovarasi!
A propos de hartie: intr-o zi, la Jilava, santem scosi la cabinetul medical; intreaga celula, 35 de pe-a treia ori de pe Reduit… Medic in acea vreme era, Paraschiv, cred ca ti-am mai vorbit de el: cel care s-a transformat subit din medic-maior de MAI in detinut politic, coleg cu cei pe care-i ingrijise. Exact, el - sapte ani a primit, pentru favorizare: povestea cu scrisoarea pe care ar fi incercat sa o duca sotiei unui detinut era, de buna seama opera ofiterului politic, fiindca Paraschiv se incapatana sa-i considere pe detinutii politici oameni, nu banditi care se trateaza cu bicarbonatul si cu parul - ca ceilalti colegi ai sai intru medicina penitenciara. Eroare ideologica! De asta a fost trecut de partea ceastalalta a baricadei luptei 'potriva capitalismului hitlero- vatican… Ziceam ca… In sfarsit, santem scosi la cabinetul medical intreaga celula 35 de pe Reduit…

Asa i se mai spunea sectiei a treia de la Jilava. Fusese fort militar (impreuna cu alte douasprezece constituia centura de aparare a Bucurestiului), deci partea centrala, miezul se chema reduta sau - inginerii find francezi: réduit. Reduit-ul era prevazut cu o cupola metalica, rotitoare si adapostea un tun teribil - teribil pentru secolul trecut…

A, nu, in jurul Bucurestiului nu se afla nici o colina, forturile erau mai degraba cazemate, bunkere, subterane - o sa-ti desenez odata, o sa-ti fac un plan al Jilavei, deocamdata atat: hrubele acelea in care odinioara erau depozitate munitiile, alimentele - in caz de asediu - fusesera transformate in celule. Jilava era - este, pana na-alta ! - o inchisoare subterana: "acoperisul celulelor" se afla cu cativa metri sub nivelul pamantului, al campiei, iar fostele santuri, concentrice devenisera curtile inchisorii. Aceste curti erau largi de vreo zece metri, adanci de vreo sapte, poate si mai adanci, pentru ca de acolo de unde se termina captuseala de caramida, incepea un taluz, de inca vreo doi-trei metri. Da, peretii curtilor, placati cu o caramida foarte dura, sticloasa
cand, in aprilie '57 fusesem "varsat" la Jilava (de la Malmaison veneam) si pentru intaia oara fusesem scos la plimbare acolo, intre caramizile acelea, am avut senzatia ca am patruns intr-un cimi'… Nu, nu e bine spus: cimitir, nu cimitir, cum sa-i spun: mauzoleu? osuar? columbar?
aproape fiecare caramida, pana la inaltimea la care un om poate ajunge cu mana bine intinsa, purta cate o… In fine, era scrisa…

Da de unde, grafitti! Nume si date, astea erau. Caramida, ti-am mai spus, era foarte dura, daca ai fi fost lasat in pace, ca sa zgarii cu un cui zece litere ai fi avut nevoie de cateva ceasuri. Numai ca detinutii, la plimbare, nu au voie sa se opreasca, sa stea locului - cu atat mai putin sa-si scrie numele pe pareti… Eram obligati sa "miscam" uite-asa: mainile la spate, ochii-n pamant. Fara sa vorbim, fara sa iesim din rand, fara sa… Si totusi, detinutii, din mers, isi scriau numele pe caramizi. Incearca sa afli cat timp ii trebuia unui om - presupunind ca avea norocul sa fie scos la plimbare in fiecare zi, cate un sfert de ora - ca sa-si scrie numele si data sosirii la Jilava…

Sa nu zicem ani, dar cateva luni bune tot treceau. Fiecare punea ochiul pe cate o caramida libera, potrivita inaltimii lui si, din mers, atent sa nu-l vada gardienii (altfel era trimis la izolare, iar colegilor li se taia plimbarea - uneori pe cateva zile) zgaria un mili-metru, hai doi… Care milimetru trebuia adancit, largit, corectat… Faptul ca un nume, o litera erau sapate in etape, uneori la intervale impor-tante, se cunostea la insemnarile nu prea vechi : primele litere aratau mai cenusii decat ultimele. Si dupa numele neterminate, dupa literele incepute, dar neduse pana la capat, ori nefinisate…

Da, in majoritate, simple iscalituri :
P. POPESCU, V. VASILESCU, I. IONESCU
Altele aveau si o data, de regula data sosirii in Jilava…

Dar e limpede : cand sa-ti scrii data plecarii? Doar daca te intorceai… Altfel nu: erai luat din celula, uneori nu aveai timp sa-ti iei ramas bun de la prieteni, de la colegi. Cum am spus : daca se intorcea la Jilava, da, incepea sa noteze plecarea - si desigur, revenirea. Unele date - de plecare - erau zgariate de alta mana : a unui prieten, a unui cunoscut… Mai erau insa adausuri de alta natura - in primul rand crucile scrise - fireste, nu mortul isi facuse crucea aceea:
C. COSTESCU 19.6.48 - 5.12.51 + CAP MIDIA 3. 9. 52
usor de constatat: data plecarii din Jilava (5.12.51) fusese scrisa de alta mana, iar moartea, la Capul Midia, pe Canal, de o a treia…
Mai erau si adausuri nepioase, la urma urmei, demascatoare: langa un nume - scris, bine-nteles, chiar de purtator - o alta mana scrijelise: TURNÃTOR sau CANTÃRET sau CIRIP(ITOR), adica tot turnator, dar mai economic… Am vazut si rezultatul incercarii de a sterge… calificativul. Unii dintre vizati avusesera timpul - si imprudenta ! - de a "sterge" TURNÃTOR, dar abia asa atrasesera atentia asupra numelui, alaturi, neatins…

Da, informatiile erau exacte, am intalnit si eu un individ despre care aflasem, de pe caramizile Jilavei, ca era turnator - colegii din noua lui celula de la Gherla inca nu stiau, asa ca l-am… turnat eu pe turnator
acolo, intre cele doua randuri de caramizi… funerare ne plimbam, noi, cei inca vii, cei inca
ne…
cand venea primavara, ciuguleam (tot din mers) iarba, buruienile care cresteau pe sub ziduri, mai ales papadie - aveam nevoie de verdeata, de, vorba ta: vitamine
la iesirea din celula, in drum spre locul de plimbare si la intoarcere, treceam pe sub niste visini. Cred ca eu am fost primul care a incercat, vreau sa spun : primul din acea primavara, primul din seria acelei primaveri (in inchisoare nimeni nu poate pretinde ca a fost primul in ceva, ca el a descoperit ceva, acolo fiecare descopere, redescopere, inventeaza ceea ce era demult descoperit, inventat - dar daca el nu stie… Oricum, in acea primavara, in primavara anului 1957, eu am fost cel care a dat semnalul de atac… al visinilor, al vitaminelor. Trecind spre locul de plimbare, trecind pe sub visinii tentant infrunziti, am intins mana, am zmuls o frunza… Am zmuls-o asa, fara un gand anume, oricine, trecind pe sub un copac, pe sub o creanga incarcata de frunze, face la fel, nu? Am bagat frunza in gura, am mestecat-o, nu era prea scarboasa, doar cam cleioasa, asta da, insa gustul de clei de visin imi era cunoscut, chiar placut : imi aducea aminte de cantitatile de necrezut - kilograme! - de clei de visin, de cires, de prun, de corcodus inghitite in copilarie - pe cand coclauri cutreieram… Si fructe verzi furam… Intorcindu-ne de la plimbare, din doua miscari de asta data, am luat doi pumni de frunze. In celula am oferit in dreapta, in stanga. Insa numai cativa au acceptat. Le credeau amare, da, erau si un pic amarui, dar amarul era pata de culoa'… gustativa care ne lipsea (dupa cum duceam lipsa si de dulce, si de gras). Apoi, in comparatie cu amarul papadiei de sub ziduri, pe care demult o ispravisem de pascut, de ciugulit, de ros, frunzele de visin pareau aproape dulci…

Da, si eu am citit povestirea aceea, "Papadia", insa abia in libertate… Da, da, frunzele cleioase, amare, ni se pareau minunate. Trupurile ne erau hamesite, setoase, urlau dupa verdeata, fiecare fibra din noi vibra, palpita, zbarnaia de lipsa si de asteptare… Desi, cum am spus, in acea zi doar trei-patru au acceptat sa mestece frunzele, mai mult din curiozitate, decat din placere, in mai putin de o saptamana bietii visini care ne umbreau trecerea spre si dinspre locul de plimbare n-au mai avut frunze cu care sa ne umbreasca: pana la inaltimea la care un om inalt poate ajunge cu mana intinsa (apoi: sarind - cu mana intinsa), visinii ramasesera fara frunze ; apoi fara lujeri; apoi fara crengutele mai putin lemnoase… Dupa o saptamana ne uitam cu jind la varfurile lor, acolo, suuus, unde mai ramasesera o multime de frunze, de lujeri, de craci - o adevarata comoara!

Nu cumva si cheia de la cassa cu bani? Asta-i buna: sa urcam pe-o scara…
Dar sa ma intorc la hartia tiparita : in momentul in care mi-a venit randul la consult… Am primit si eu ce primisera toti ceilalti: trei polivitamine si o sticluta cu sirop de tuse…

Nici o legatura cu tusea, nu, nu tuseam ; sau nu-mi dadeam seama, nu eventuala tuse ma preocupa, ci… dulcele! Siropul era dulce-dulce, iar noi eram lipsiti de atata vreme de zahar…
Deci: doctorul Paraschiv imi da si o sticluta cu sirop de tuse… Mi-o da impreuna cu flaconul… De ce razi : povesteau vechii detinuti ca un sanitar pe nume Oprea, care mai mult batea decat ingrijea bolnavii, dadea continutul - fara ambalaj: daca mergea cu prafurile, cu "bulinele", la-Oprea mergea si cu siropurile: "'Tinde mana, ba !" - si-ti turna continutul in palma…

Ba chiar asa! Inapoi la doctorul Paraschiv: imi da nu doar siropul, ci si flaconul! Flaconul cu sirop de tuse - desi nu tuseam… Numai ca, dindu-mi el acea sticluta, a comis o dubla si extrem de grava infractiune…

Ti-am spus ca in acel moment directia penitenciarelor ajun-sese, in sfarsit, la concluzia ca un medicament lichid, daca nu e dat pe gat, acolo, pe loc, nu poate fi pastrat… in palma. Nu: dindu-mi siropul dimpreuna cu ambalajul, nu tinea seama de faptul ca flaconul era, nu cilindric, ci paralelipipedic, deci pe el se putea scrie foarte bine - in plus, avea doua fete! Insa cea mai mare gresala a comis-o doctorul cand a uitat sa dezlipeasca eticheta! Iar o eticheta, deci o bucata de hartie scrisa, tiparita, dupa um bine se stie, constituie un formidabil corp delict in mainile dusmanului - dupa cum favorizarea procurarii ei - a etichetei - de catre un lucrator d-al nostru, MAI: o zdrobitoare proba de lipsa de vigilenta 'lutionara. Ca sa spunem lucrurilor pe nume: o nepermisa atitudine de gura-casca, o limpede abatere de la regulamentul de buna functionare a locurilor de reeducareprin detentie…

Cum, ce limba vorbesc? Limba sovietica! Cea mai din lemn veritabil din lume! Din piatra neartificiala - ba chiar din beton adevarat, autentic si autentificat…

O legatura stransa, indestructibila! O oarecare eticheta ajunsa in mana dusmanului nostru - mai tovarasi! - poate sa se trans' (si se chiar 'forma !) intr-o ucigasa arma indreptata spre pieptul de arama al poporului nostru. Muncitor. Cat despre arma : profund contrarevolutionara, iar pentru ca e prea complicat pentru simplii nostri tovarasi: contra'lutionara!
Asadar, doctorul Paraschiv, uitind sa dezlipzeas'… Ba nu ! De dezlipit, a dezlipit-o de pe sticla, dar vigilinta lui contra'tonara s-a oprit aici, pe buza faptei : la simpla dezlipire. In loc sa mearga mai departe, pe drumul treziei neadormite : sa ia eticheta de pe masa ; s-o ascunda; s-o depoziteze undeva, sub cheie, in afara razei de actiune a banditestilor maini ale banditilor de detinuti ; cel mai bine, intr-un dulap Fichet ; si mai : bine s-o, ca sa zicem asa, transfere in crematoriul de hartii, intru arhivare socialista, iar cenusa s-o recupereze si s-o dizlove intr-un puternic dizolvant revolutionar, de sa nu mai ramana nici numele dizolvatului, iar rezultatul, care-o fi el, sa-l ingroape intr-un loc foarte secret si sever pazit - dar tot sa nu fie sigur!; sa nu se culce pe urechea aia; sa nu dea dovada de delasare, caci ele, bandele 'travolutionare, car' va'zica masele largi de detinuti mai mult sau mai putin politici nu dorm, nooo ; numai la furat se gandesc ; la sustras ; la insusit pe nedrept, delapidat, prefacut intr-o teava dirijata spre pieptul clasei de la ora' si sa' - de eticheta vorbesc eu !

Cum, prin ce ? Prin… Prin citire, prin descifrare, prin luare la cunostinta de mesajul secret continut, cum se zice pe meleaguri: lecturarea prin citire a textului…

Nu conteaza ce scria, era destul ca doctorul Paraschiv lasase eticheta pe masa - vreau sa zic : lasase pe masa o eticheta scrisa. Pe masa,-ti dai seama ? La-ndemana dusmanului de mine - care nu doarme, nooo, si, ca un neadormit bandit ce ma aflam, ce-am facut ? Ce puteam face (mai corect: comite), decat sa sustrag, sa fur - eticheta! Cum ? Nu asta intereseaza, dar daca insisti… Simplu : am bagat de seama ca doctorul, dupa ce dezlipise eticheta de pe flacon o pusese pe masa, cu partea incleiata in sus. Mi-am umezit palma stanga cu limba - uite-asa, dintr-o miscare - m-am prefacut ca sant imbrancit din spate si am facut ce ar face orice-mbrancit din lume : m-am sprijinit de masa - cu palma umeda deasupra etichetei. Apoi am spus: Scuzati, pardon, bonsoar (fireste, in gand), mi-am retras palma cu tot cu… Daca lipiciul etichetei s-a lipit de palma, ce vina am eu? S-a-ntamplat cu eticheta cum s-a-ntamplat cu curca ceea,-n revarsatul calatorilor, atat ca nu-mi mai aduc aminte poanta… Ziceam de eticheta: am dus-o-n celula.

Repet : nu conteaza ce scria, daca tii sa afli : scria SIROP DE TUSE si inca vreo cinci-zece cuvinte, da-le dracului de cuvinte, nu ele contau, nu interesa semnificatia lor, ci faptul ca erau ti-pa-ri-te ! Conta ca puteam citi niste cuvinte imprimate, nu mai vazusem tiparitura de, he-he, vreo noua luni, dar erau altii care nu mai zarisera asa ceva, he-he-he, de ani si ani…

Nu poti crede ! Nu poti, nu crede !, eu n-o sa te ajut sa poti (crede)! Auzi : "Nu pot crede !" Ai impresia ca mint ?

Logica ! Nu e logic - Dumnezeule mare, baga de seama in ce anume e invocata lo-gi-ca ! Ce sa caute, aici ? Aceeasi… logica imputita, inutila, ofensatoare, care te-a indemnat adineauri sa ma-ntrebi… Auzi, intrebare - logica, nevoie mare : "Dar de ce nu v-ati urcat pe o scara pana la frunzele din varf…?"
Scara, nu ? O scara faina de tot, frumos vapsita, cu ciucuri 'podobita, cu canafi, chiar cu zurgalai - ce, strica un zurgalau la scara omului ? La urma urmei, o scara adusa-n pas alergator de cei mai gigea gardieni, bestiile de Ungureanu si de Basica, apoi bine potrivita si zdravan tinuta - dupa ce a fost incercata, de Iamandi, calaul Jilavei…

Nu era mai rau ca altii, i-am zis calau, pentru ca el ii executa pe condamnatii la moarte - in fine… Iar scara - ca tot la scara ne-ntoarcem - pazita de insusi dom' comandant - ca nu care cumva Maria Sa Detinutul sa buseasca d-acolea-sa si sa-i cauzeze pe la daunatura…

Iar te-ntorci la logica, ti se pare ciudata lipsa de logica. Mie, noua ciudata, inacceptabila ni s-ar parea prezenta logicii in ilogica generala. Asa am fost invatati, acolo - si nu doar acolo. Cum sa-ti pastrezi increderea in logica, atunci cand afli ca regulamentul inchisorii e impartit in :
a) DETINUTUL ESTE OBLIGAT SÃ…- bun, zici, asta-i capitolul obliga-tiilor, al indatoririlor, logic este sa fie urmat de cel al dreptu-rilor - nu-i logic? Citesti negru pe alb a doua parte a regulamentului :
b) DETINUTULUI I SE INTERZICE CU DESÃVARSIRE SÃ… Poti citi pe toate gardurile patriei ca omul e cel mai pretios capital. Logic ar fi sa fie tratat ca atare pretiosul in chestie, numai ca la noi functioneaza logica lipsei de logica - n-ai observat ? E tratat de tampit cel care nu e tampit, considerat ne-bun cel care e cinstit, corect, punctual… O fi al dracului de greu pentru un occidental ca tine sa-si insuseasca elementele cu care lucreaza aceasta logica pe dos de la noi. Dar incearca - mai stii?, s-ar putea sa reusesti… Mai ales ca nu e pentru intaia oara cand auzi, pipai, nu esti chiar… scuza-ma, eram pe punctul de a spune: inocenta… Incearca, chiar de nu vezi, de nu gasesti strop de logica in ceea ce vezi, auzi, pipai. La voi, in putredul si in curs de prabusire Occident, acolo unde proletarul are o singura libertate : aceea de a muri de foame, cu, pe buze cuvantul : "URSS", totusi, mai exista sfarcuri, firimituri de libertate burgheza, printre care a presei : la voi au aparut o multime de carti din care puteti afla ce se-ntampla in Rusia, in Cehoslovacia, in Polonia, in Ungaria. E adevarat ca voi nu credeti : ceea ce cititi… n-are logica - deci e fictiune…

Exista si cateva carti scrise de romani si despre Romania : marturii despre Canal, despre Pitesti, despre dificultatea trecerii frontierei, o culegere de studii despre relatiile romano-sovietice…

Marturii, desigur si nici nu au ambitia sa fie altceva decat marturii : dincolo de patima, de crezut, cu care sunt scrise, dincolo de anume stangacii de… constructie, de limba, sunt documente. Nu poti, n-ai voie sa le ignori, sa le iei in ras. Noi…

Cum sa nu-mi fie ? Bine-nteles ca mi-e frica ! Insa m-am obisnuit - de cand ma stiu traiesc printre "urechi" - de la o vreme ne-am dotatara cu tehnica moderna, cu microfoane, de… Asa am fost "educati": sa ne fie frica de microfoane ! Frica a fost deplasata : de la aflarea cine stie carui mare secret anticomunist - care ar putea fi aflat prin microfon - la… microfon, direct, eliminind, suprimind… taina aceea (oricum, tot nu exista)… Deci : acum trebuie sa ma tem de… microfon, nu de Securitate ! Eu am ramas inca intr-un stadiu primitiv al microfonitei ; inca mai fac legatura intre microfon, cuvintele sonorizate si institutia ascultatoare - numai ca mie mi se, ca sa zic asa, falfaie de falfal'flarile lor ! Ei, ce-or sa mai afle, nou, despre mine !

Daca stam stramb si judecam diagonalic, chiar discursul meu de adineauri - ca nu mi-e frica de microfoanele lor - nu este altceva decat fructul fricii de ei… Numai ca frica noastra a incetat de a mai juca rolul de avertisment, de alarma : atentie, se apropie un pericol (mare, cum altfel !), a devenit o stare. Mi-e frica, deci exist."Stim" noi ce stim : exista microfoane si in patul nevestei, in bricheta prietenului, in tufisul langa care ma… usurisez, prin urinatiune, in tucalul rudei bolnave… Insa cum prea multa minte strica - le strica, lor - si prea multa frica se intoarce pe dos : atata s-au straduit ei sa ne bage frica-n oase, incat dupa ce-am tremurat un deceniu - hai si jumatate - noi am inceput a uita ca ne e frica : nu-i suficient ca au ramas reflexele ? Acum nu mai santem "prudenti" de frica, ci din obisnuica…

Nu obisnuinta, ci obisnuire. Peste inca cinci ani are sa devina obisnuinta, peste alti cinci : obisnuitura - a doua natura ; in treizeci de ani, ai omul nou !

Adevarat : la liberare mi s-a varit sub nas un fel de hartie, un angajament : ca n-o sa divulg nimanui, niciodata, nimic din ce stiu. Cautai logica - uite-o : te baga in puscarie degeaba, te rupe-n batai, te umileste, te infometeaza, te imbolnaveste si, daca supravietuiesti, te trezesti incarcat de secrete de stat ! Tot ce ti s-a intamplat tie, la ei, bestiile, e considerat, nu doar just, meritat, ci si… secret ! Bineinteles: tot ce pretinde la statutul de secret e suspect: cum poate fi just ceva ascuns?

Stii care-i norocul bestialei institutii organale? Frica Romanului si rezultatul ei: n-ar marturisi pentru nimic in lume! "Ce, vrei sa devin martir?", ti-o-ntoarce, de parca i-ai cere palaria sa-ti stergi bocancii cu ea. Nu, nu se impaca Romanul cu marturia - uite, chiar unchiu-tau: a trecut prin Zarca Aiudului, e unul din cei doi-trei supravietuitori de la Sighet - de ce tace? De ce tace, domnule? Ce mai are de pierdut? I-i frica? De ce i-i frica: de moarte? Dar cui nu i-i frica de moarte? Si cui, fiindu-i frica de moarte, scapa de ea? E batran, bolnav, uzat, azi-maine… Peste cativa ani n-are sa mai ramana nimeni din cei de la Sighet. Odata cu ei are sa fie ingropata si taina inchisorii. Il stiu pe unchiu-tau, din Baragan, eram oarecum vecini… Era persoana cea mai revoltata impotriva… soartei crude, cea care a facut din noi un popor fara hartii. Cand i-o intorceam: "Ca sa avem hartii, puneti mana si scrieti-le! Asterneti pe hartie ce stiti de la Sighet". Mi-o reintorcea: "Esti nebun, domnule! Sa ma-mpuste astia?!" Uite, parca as fi presimtit ca are o nepoata ca tine - una iubitoare de logica - altfel i-as fi zis: "Nu va fie teama, nu strica astia gloantele pe unul ca 'mneavoastra - dom' menistru…"

Bine-nteles: unchiu-tau face parte din categoria celor care au intrat in puscarie pentru ceea ce fusesera, candva - nu pentru ceea ce facusera impotriva comunistilor… Ce jale… Batranii tac - ca sa nu-i impuste astia - macar unchiu-tau e sincer: i-i frica de moarte… Am cunoscut insa alte personaje: mult mai tinere si, in acelasi timp, mult mai putin importante pe scara politichiei. Stii ce raspundeau astia cand eu ma intrebam tare, in prezenta lor, de ce nu pun mana sa scrie ceea ce stiu? "No, lasa, dragule (cum se facea, cum nu, dar toti erau si ardeleni si secretari ai lui Maniu, ai fi zis ca jumatate din PNT era alcatuita din secretariat), ca de cum situatia s-o limpezi…" Iar eu, obraznic: "De cum o sa va deie slobod ghe la dragutu-mparaaat…"

Ba da, ar fi putut sa fie si prudenta fata de o eventuala provocare… Adica eu i-as fi-ndemnat sa scrie, ca sa aflu ca au si scris, nu ? Si dup-aceea, pac!, la Secu! Discutiile se petreceau in perioada careia, din acum, ii spunem: "eroica", pe atunci turnatorii umblau cu talanga la gat, cu goarna-n, pardon, cur, toata lumea-i stia… Deci stiau foarte bine ca nu-i provoc. Dar asa au invatat - desi batrani - sa-si provoace singuri… frica ; sa se sperie la oglinda, ca apoi sa aiba motiv de inactiune. De ne-scriere…

Cum sa nu fie pacat ! Ar trebui sa astearna pe hartie, fiecare cum se pricepe, sa povesteasca fiecare prin ce-a trecut. Inca un pretext de a nu scrie: "N-am talent literar…". Degeaba-i spui ca aici nu-i nevoie de talent, ci de normalitate. La urma urmei, e o datorie - sa nu uite, sa lase o urma, o marturie. Ca sa nu mai fie linistiti calaii, sa nu mai fie atat de siguri ca victimele n-or sa indrazneasca sa sufle un cuvintel. Dar victimele nu indraznesc. Victimele tac. N-au uitat deloc, n-au uitat nimic, dar tac - daca n-au talent literar… Daca ei, batranii tac, de unde vor afla cei de dupa ei ce s-a-ntamplat cu-adevarat Uite, eu de pilda : fost puscarias, am fost "consatean" cu supravietuitori de la Sighet - dar tot nu stiu ce-a fost acolo. De unde sa aflu : sa ma adresez fostilor gardieni ? Ar fi interesant de stiut ce cred fostii directori, politruci, gardieni - dar pana una-alta : ce spun victimele ? Martorii : ce marturisesc ei ? Cum a fost ucis Maniu ? Ce i s-a intamplat cu adevarat lui Gheorghe Bratianu ? Doar n-o sa cercetez arhivele Securitatii ! Pe de-o parte… "Nu-i momentul…", cum atat de just spun tovarasii nostri de la Cenzura Centrala (atat de bine, incat au inceput s-o spuna, chiar mai bine ! si scriitorii, adica victimele cenzurii…), pe de alta, chiar daca logic ar fi sa le pot consulta (observi piatra aruncata in gradina ta…), n-ai gasi nimic : Securitatea, stiind bine ce fel de dreptate a impartit (am spus bine : impartit, ea fiind si instanta judecatoreasca) a distrus toate documentele prin falsificare, le-a traficat: cand va fi "momentul" sa nu poata deveni dovezi ale crimelor… Ca institutie secreta ce este, Securitatea pune un deosebit accent pe… dotarea fiecarui post, chiar raional, cu un crematoriu de hartii. Tone de hartii pe care au picurat lacrimile si sudoarea anchetatilor au fost arse, ca sa dispara orice urma de "activitate revolutionara" a Organului, lasind in urma - la arhiva! falsurile, paradeclaratiile, paraistoria Romaniei… Organa se teme de scrisul-care-ramane. Va fi ramanind la altii, nu la noi, Romanii. La noi, victimele nu indraznesc sa vorbeasca, sa clameze starea lor de victime. Mai stii ? Poate ca Romanul nu e victima…

Sa zicem : Romanul este… nimic. Daca nu-si foloseste memoria…

Stiu eu ce-ar gasi ? Poate "catalogul" informatorilor, schema turnatorilor. S-ar afla cate milioane de turnatori - salariati, voluntari - activeaza in Romania celor douazeci de milioane de locuitori…

Nu cred. Stiu din inchisoare : afara, in libertate, rau face, nu atat turnatoria, cat… autoturnatoria ; sau : turnatoria in cercul familiei - dar asta nu mai e denunt, ci… Nu i-as spune nici prostie, ci nepregatirea omului in fata minciunii. Turnatori…"cinstiti" or fi mai multi decat trebuie, dar infinit mai putini decat ar vrea Securitatea. Si mai ales decat pretinde Securitatea ca are, ca sa-i bage pe oameni in boale, sa-i terorizeze cu : "Noi stim totul"! Stiu, pe pizda mamelor lor - cum sa stie ?! Dar asta, pe de o parte face-bine pe la Securitate, pe de alta face-bine pe la… eventualul comitator, dusmanul poporului, anti-comunistul cel vajnic - asta zice : "Nu poci pentru ca sa fac ceva politic, caci ei au multi turnatori si caci ei pe data m-or turna - dac-oi misca in front…"

Visul Tatucului de la Rasarit, bine servit de Trotski, Dzerjinski, de Beria : sa-i prefaca in oameni-noi pe toti oamenii-vechi, atunci n-ar mai avea nevoie de turnatori, omnoul s-ar turna singur - cu-avant ! Noroc ca a crapat, era cat pe-aci sa reuseasca, bestia…

La noi… Nu chiar ca la ei, dar nici departe, relele se invata, se desavarsesc mult mai iute decat bunele - presupun ca intre romani si rusi nu se mai baga de seama… intarzierea Romanilor cu douazeci de ani. Colaborarea a devenit sinonima cu "a trai", cu "a avea ce manca". Ne miram, ne indignam ca noua generatie e cinica, n-o mai intereseaza idealurile sfinte, in schimb viseaza la Toale-Sex-Occident ? De ce sa ne miram ? - ca sa pun si eu o intrebare din sala… Pe de o parte : e alta generatie decat… precedenta - ar spune Bula ; pe de alta : nu e oare generatia celor educati, la scoala, in cultul demascarii (erou : Pavlik Morozov, turnatorul parintilor sai)?, acasa in cultul "Taci-si-zi-ca-ei"? Nu si de la parinti au aflat ca a minti, a ascunde adevarul, a nu fi cinstit, a turna, a nu spune ce gandesti - dar mai ales : de a nu spune ce se vorbeste acasa - de a face orice, pentru a ajunge (in fapt : castigul este o ne-pierdere), toate astea nu sunt pacate, ba chiar virtuti? Nu de la educatori au aflat ca albul e negru si, vorba nemuritorului: vitavercea?

Aici, nemuritorul fiind Caragiale… De ce sa ne miram? Asa cum fiecare comunitate are Ovreii pe care-i merita, si Romania are tineretul pe care si l-a facut cu mana ei - prin adulti ! Batranii sa faca bine, inainte de a arunca anatema, sa se priveasca in oglinda ! Si mai bine ar fi daca ar rupe sigiliul Securitatii de pe gura-le si ar spune adevarul, le-ar povesti tinerilor din ziua de azi ce stie el, batranetul… Nu sa le recomande tacerea, prudenta, duplicitatea,"intelepciunea" adica tacerea…
Ne tot miram, ne revoltam, ne intrebam retoric : "Dar cum este posibil, domnilor…?" ca Istoria Romanilor sa aiba goluri, pete albe, cea mai consistenta : de la retragerea lui Aurelian pana la descalecat…- ceea ce face un bun mileniu… De ce ne-am mira : Romanii de-atunci (le zic asa, simplificator), in primul rand, erau stramosii nostri, nu ? S-ar zice ca le semanam in privinta… intelepciunii de veacuri, a tacerii de aur… Apoi ei, bietii, nu stiau carte, nu erau in masura sa consemneze, in scris, ceea ce stiau… Mioritosi fiind, crestau pe raboj numarul mioarelor lai-bucalai, eventual al cainilor - dar nu facerea oamenilor… Intre timp, au fost cu totii alfabetizati, nu ?, multi dintre noi, draj' tovaros' am invatat carte la-nchisoare - sa zicem : la Doftana - stim sa asternem pe hartie macar doua sute de cuvinte. Si totusi : a inceput o alta pata alba, de prin 1948 - ba pentru unii, chiar din vara lui '44. Care pata se lateste, se lungeste… Redactiile sunt bombardate cu mii de proze si de poeme (Romanul s-a nascut poet, dar a carmit-o pe-Academiei, la proza - cica-i mai usoara, asa, far' de ritm si far' de rima), dar nimic, nimic in legatura cu inchisorile, cu colectivizarea, cu inchiderea tarii vreme de doua decenii. Frica, frica. A intrat atat de adanc in sufletele oamenilor, incat…
Totusi : doar frica nu explica tacerea. Trebuie sa mai fie ceva. De ce tac Romanii ? (Perit-au Dacii, iar noi santem fiii altor tati ? - nu e chiar proasta prostia…). De ce nu pun pe hartie marturia lor ? De ce n-o trimit acolo unde se pot publica marturiile ?

Cum asa : crezi ca rusilor nu le e frica ? Dar scriu - cu frica ; trimit, cu frica-n oase. Polonezii la fel, la fel Cehii, Ungurii, Cubanezii - numai ai nostri ca brazii se baga,-n patru labe, sub tol si acolo isi dau pumni in pieptu-le d-arama… Cand vad pe cate un fost puscarias "reincadrat in societate", cu nevestica (a doua), cu copilasi - alt rand, primul se… delimitase de el - cu frigider, Dacie, cumintel, disciplinat si cu gura cusuta ("Ce-a fost a fost, ce sa mai rascolim…"), imi vine sa-i dau in cap cu nevasta, cu Dacia si cu tacerea lui cacacioasa - altfel grozav de tricolora. "Ce nevoie sa le explic oamenilor ceea ce stiu ei foarte bine ?", se mira unul, facind pe tampitul. Bine-nteles, oamenii stiu foarte bine, dar nu deschid gura - nici chiar pe sfert atunci cand vine vorba despre "asta", fac semne spre telefon, spre ferestre, spre pereti : microfoanele ! - iar Secii isi freaca mainile, jubilind : cei care-au incasat picioare-n cur si-n gura nu-ndraznesc sa spuna celor apropiati ca au fost umiliti, batuti, torturati…

Nu chiar toti, as fi nedrept daca as spune asta. Cunosc cativa detinuti care, nu numai ca au vorbit de cate ori au avut ocazia, dar au si pus pe hartie ceea ce stiau. E ceva, dar nu destul. In cel mai bun caz au citit zece oameni (noua din acei zece fiind tot puscariasi carora, vorba celuia : ce sa le mai explice ?). Sant convins : mai sunt scrisuri pe care nu le-a atins nici un ochi - in afara de al autorului… Dar cate? Si cat de autentice, de curajoase - adica : normale ? Normale… Un scris este normal abia atunci cand vede lumina tiparului, fie si in traducere ; fie si riscind sa te intoarca la-nchisoare. Toate astea trebuie publicate!

Ai dreptate - caci si tu de la Ram te tragi, esti si matale geanta, chere duduie… Ai dreptate : mai intai ar trebui scrise. Si totusi, ceva-ceva s-a scris… Nu se poate sa nu se fi scris, atat ca nu stiu eu, oamenii sunt prudenti, sufla si-n bocanci…; Romanilor le e frica sa dea mai departe, ca sa nu mai vorbim de trimisul peste hotare - ah, bestiile de rusi ! Ii tratam de barbari, de…

Nu vorbesc de voi, Francezii, cazuti sub sarmul lor slav de la Marea Cotonogeala incasata in 1812 - de noi, Romanii vorbesc si mai cu seama de noi, Basarabenii. Rusii sunt barbari, dar…

Ti-am spus ca mi-e frica. Tocmai, pentru ca mi-e foarte frica, nu tac - n-ai bagat de seama ca tacerea alimenteaza frica ? Pe intuneric, noaptea, ca sa-ti faci curaj, vorbesti singur - cu cat vorbesti mai tare, cu atat ti-e mai putin frica.

Asta si fac : vorbesc… pe intuneric - cu o conditie: sa nu ma mai intrerupi. Stiu ca nu e politicos ce-ti cer, dar asta-i ! Puscariasii nu suporta sa fie intrerupti cand povestesc. Povestind, cad in transa, nu-i bine sa-i trezesti…

A, nu. Nu cred. Chiar de-ar minti, cine i-ar putea da de gol ? Un martor, un, si el, fost puscarias ? Dar care a fost adevarul-adevarat? Care adevar? Cine poate jura ca ceea ce povesteste un fost puscarias s-a-ntamplat chiar asa? Nu, nu-i vorba doar de subiectivitatea obisnuita : zece insi au fost martori ai aceluiasi eveniment si vor produce macar zece variante cinstite, adevarate ale evenimentului ? Vreau sa spun ca… In ceea ce urmeaza eu n-am fost martor ci, daca se poate spune asa : erou ; participant. Apoi : evenimentul acela a fost atat de violent, incat, vrind-nevrind, l-am inregistrat…violent, deci stramb, poate cu totul fals. Dar sa admitem ca l-am inregistrat corect - corect din punctul de vedere al unei statistice, al unei medii. Timpul trecind, memoria incepe sa joace feste. Nu prin omitere, ci prin uitare. Dar nu numai timpul si actiunea lui de erodare a memoriei, ci si… Poate ca memoria n-ar face atatea feste, daca n-as povesti de atatea ori acea intamplare. Cu fiecare relatare, adevarul - admitem ca prima impresie a fost cea adevarata - pe nesimtite, incepe sa se modifice. Prin omisi-uni, prin adausuri… A zecea varianta nu va mai semana cu a saptea - sa nu mai vorbim de prima… N-are rost sa te asigur ca m-am straduit de fiecare data sa fiu consecvent, sa fiu corect, atat fata de fapt, cat si fata de variantele anterioare - dar daca am folclorizat si eu ? Cu aceste precautii sant gata sa-ti prezint a, sa zicem, optsprezecea varianta a…

Cred ca in toate imprejurarile. Asta m-a si ajutat sa trec mai usor prin ce-am trecut. Observarea - sau propunerea de a observa - face ca intensitatea evenimentului observat sa scada, sa diminueze, sa devina mai… suportabila. Daca-ti propui sa observi si sa tii minte ce vezi, ce simti, ce gandesti intr-un moment tensionat, tensiunea scade - de pilda cand esti batut: daca-ti propui sa observi ce fac, ce spun cei care urmeaza sa te bata (apoi : cei care tocmai te bat ; apoi : cei care te-au batut), ce simti, ce gandesti tu (in asteptare, apoi in acel moment, apoi dupa), durerea scade cu cel putin… un sfert - ceea ce nu-i defel neglijabil - adevarat : incercarea de a observa altereaza puritatea trairii, dar n-o sa ma plang vreodata ca n-am lasat trairea aceea nealterata, nediminuata de observare… Atata cata am, imi ajunge sa n-o uit in vecii vecilor !

Tocmai eram pe punctul de a-ti povesti… O, asta, o… Vreau sa spun : cum am mancat bataie, cu doua zile inainte de liberare.
Vrasazica trebuia sa ma liberez in 21 noiembrie - '58. Cu doua zile inainte, in 19 noiembrie, era intr-o miercuri…

Cuuum ? A, nu, de asta data bine ai facut ca m-ai intrerupt. Nu, niciodata n-am lesinat. Stiu ca lesinul e un fel de aparare, un anestezic - inhibitie de protectie. Dar mie nu mi-a fost niciodata de folos anestezicul, desi tare as fi vrut, uneori, sa pot lesina si sa nu mai simt… Nu reuseam, desi, ciudat, in primele clase de liceu - in fapt : de normala - pe langa alte, multe porecle, o purtam si pe cea de "Lesinatul". Fiindca, mai ales la matematici lesinam cu mare arta… N-am lesinat cu adevarat nici atunci cand am simtit-o… cand am vazut-o venind… cand se apropia - stii cum se apropia ? Nu in… Nu in timp, ci in spatiu (dac-o vedeam)… Ca si cum… Vreau sa spun : am inceput sa-mi dau seama ca vine, am constatat-o venita cand se afla pe la… da, un metru si ceva, mai exact : si patru-zeci de centimetri. Apoi s-a aflat venita la un metru douazeci, apoi la un metru - etapele erau de cat douazeci de centimetri (de ce douazeci ?). Optzeci, saizeci, patruzeci… (nu svacnea ; nu sarea din piatra-n piatra ca, sa zicem aratatoarele ceasurilor electrice, venea lin… Si totusi, zvacnit, fiindca… Sau nu o percepeam decat atunci cand se afla in acele puncte de… puncte de odihna, da… Cel mai aproape de mine, de gatul meu, pentru ca intr-acolo se indrepta, a fost pe la douazeci de centimetri si inca trei centimetri, deci la mijlocul ultimului sfert al penultimului… Cu putin inainte de douazeci - asta are mare importanta!, fiindca, daca ar fi depasit ultimii douazeci de centimetri…

Moartea, de ea vorbesc ! Venea spre mine, in mine…

Asta ce intrebare mai e ? Cum adica…? Dar ce legatura are cu ceea ce povestesc eu - nu, nu ne obligau sa ne tundem, ne tundeau pur si simplu ! De cum erai varsat la inchisoarea de executie, parul jos! Auzi : de ce… Chiar asa: de ce m-ai intrebat de par ?

Ce asociatii ! A propos de par : unii, in semn de protest (un fel de a vorbi) se radeau in cap - rasul capului nefiind interzis… Nici purtarea mustatii. Dar a barbii, da ! Daca intrebai, cand ti se vara masina-n par, pentru de ce te tunde el, aflai pentru de ce : "Caci de sa coraspunzi !"

Eclipsa socialista - asa-i spunem noi. Da' de unde, fotogra-fiile de la dosar fusesera facute in prima zi de arestare, deci atunci cand omul avea un cap cu par… "De sa coraspunza" - cu ce ? Cu fotografia ? Nu. Cu tine, cel din inchisoare ? Nu. Mai degraba cu imaginea pe care si-o faceau ei despre "bandit" - altfel de ce-ar fi fost interzis parul de pe cap, dar admisa mustata?

Nu. In perioada in care am facut eu inchisoare nu mai prea erau paduchi…
Dar sa ma intorc la… M-ai intrebat daca atunci am fost rau batut. Nu stiu daca rau e cuvantul potrivit. Rau-batuti au fost toti cei care intrasera pe mana organului - chit ca unii fusesera liberati dupa o vreme, din lipsa de probe - aiurea, nu de "probe" duceau ei lipsa ! Deci, rau batut erai din chiar momentul arestarii, continuind cu ancheta - care era o lunga bataie - cu detentia, cu domiciliul obligatoriu. N-am spus : sfarsind, fiindca cine intra in mainile lor nu mai scapa nici dupa liberare. "Nici dupa moarte nu scapi de noi, ba !", zicea Livescu, un locotenent care ne-a mancat ficatii in Baragan… In momentul ares-tarii eu n-am patit nimic - amenintarile cu revolverul, in masina : "Daca te pune dracu sa evadezi", "Daca faci semne…", astea nu mai conteaza. Insa odata intrat in ancheta… u s-au mai oprit cateva luni, am cam luat-o pe coaja, ca sa spunem si noi cum se spune…

Mai ales pentru nimic - stii ca, inainte de a fi condamnat pentru nimic, la cinci ani, esti batut - pentru acel nimic…? Eu insa cred ca mai faceam pe grozavul un pic - nu mult, dar suficient, ca sa fiu batut…

Eram grozav de mandru ca fusesem arestat - desi nu de astfel de bucurii fusesem lipsit in scurta, dar-insa-totusi frumoasa mea viata…

Asa. Mandru. Si grabit. Ma temeam ca au sa-mi dea drumul inainte de a aflat totul-totul-totul despre inchisoare, asa ca, daca nu venea bataia pentru nimic, faceam eu sa vina pentru ceva… Am luat-o, am luat-o pe coaja, si nu doar o laba-doua si-o cizma-n fund, am avut, ca sa zic asa, cinstea-de-onoare de a-l cunoaste nemijlocit pe insusi Enoiu…

Parca numai pe Ochisor…

Observ ca-mi comunici ceea ce ti-am comunicat eu, alaltaseara - facem progrese, facem progrese !

A, nu ! infiorator nu e faptul ca bestia de Enoiu, securist, anchetator (cum ar veni : batator) i-a cersit victimei (lui Ochisor) prietenia - infiorator e ca victima i-a acordat-o.

A se slabi cu argumente din astea, astea-s bune doar cand discuti tu cu de-ai tai, nepuscariasi. La noi nici prin gand nu apar…

Poate ca, in adanc, e frica : te iert, fiindca… mi-e frica de tine, bestie ! Nu, nu. Nu doar asta. Nu stiu cum sa-ti… Astea sunt lucruri care nu se pot explica, trec dincolo de suferinta, de credinta, de spaima, de mila crestineasca, de rezistenta la… Probabil vine o clipa in care anchetatul si anchetatorul, victima si calaul inceteaza de a mai fi dusmani, combatanti, adversari : nu se mai infrunta, nu mai incearca sa-l franga pe celalalt, sa-l distruga - ori doar sa-l insele ci atingind un punct de cumplita oboseala, de jumatate-moarte, ajung sa colaboreze, se straduiesc sa gaseasca impreuna solutia iesirii din aceasta… din aceasta…- in fine, la un liman…

Fiindca, probabil, eu nu am fost torturat atat de… tare, incat sa ajung sa-l iert pe bestia de securist. Stradania mea, cata a fost, s-a dirijat spre faptele lui, nu spre maretia de suflet a mea… De aceea, daca am izbutit sa nu-l urasc din toata inima - asa cum ar fi meritat cu prisosinta - n-am izbutit (si nici n-am vrut !) sa-l iert pe cel rau !; sa-l mai si iubesc - pai nu santem noi crestini, ba chiar "nascuti ortodocsi", cum suna marea prostioara rostita de marele desteptoi ? Bine, nu-l urasc pe criminal. Pe criminal nu-l uit.

Limanul la care vor sa iasa anchetat si anchetator ? Pentru securist : o condamnare cat mai grea pentru bandit ; pentru sine : o avansare, prime in bani, decoratii peste decoratii, printre ele cea "pentru merite deosebite in apararea oranduirii de stat" - pe asta o avea Enoiu, mi-o arata, mi-o si povestea: "Uite, ba ! Asta-i pentru ca am lichidat teroristi in munti - tu esti un nimica, te strivesc ca pe-un paduche !" - si arata cum, intre unghii… Oricum, pe Ochisor cererea lui Enoiu (de a-l ierta) nu l-a surprins, nu l-a pus in incurcatura… Acest ardelean care face pe dostoievskianul astepta de multa vreme…

Nu, soro : Ochisor e ardeleanul, Enoiu e olteanul - din Musetestii Gorjului…

Cum, de unde stiu ? Pai n-am si eu una organa, una ?

Te rog ! A colabora cu ancheta - in limbajul nostru, inseamna a baga la apa cat mai multi oameni nevinovati, a ajuta Securitatea sa aresteze pe cat mai multi. Nu e vorba de asa ceva in cazul lui Ochisor. Probabil el trecuse de limita durerii, a suferintei, dincolo de care nu mai simti cum simtim noi, cestialalti…

Eu am fost un caz marunt, unul ca zecile de mii - dealtfel, anchetatorul-prim (unul pe care-l chema Vasile Gheorghe) mi-a spus : "Pentru ce-ai facut, in conditii normale ai fi scapat cu doua palme si-o morala"… Dar eram in timpuri "ne-normale" : Revolutia din Ungaria. Zice Gheorghe cel foarte Vasile : "In conditiile actuale ne vedem siliti sa te mai tinem ; o sa te condamnam, pentru exemplu, ca ailalti jmecheri sa stie ce-i asteapta si sa nu miste-n front. N-o sa refuzi sa te sacrifici nital pentru binele colegilor tai - ba bandit'le…" Ca si cum, daca eu acceptam sa ma sacrific nital, ceilalti ar fi scapat de arestare…
Am mai spus, repet : eu am fost un caz usor, nici vorba sa ma compar cu cei, foarte multi, care au trecut prin Aiudul foamei, prin Jilava lui Maromet, prin Pitestiul groazei, prin Canalul… lui Petru Dumitriu, pe la minele de plumb din Maramures, prin Gherla din timpul primei domnii a lui Goiciu… Dar… Dar asta e bataia mea ! Cea pe care am incasat-o eu si pe care cu nimeni n-am impartit-o !
Ziceam ca eram in 19 noiembrie. La camera de liberare din Gherla. Fusesem adus de pe celular prin 24 octombrie. In acel moment - toamna lui 58 - camera de liberare in Gherla era celula 13 de la parter. La parter, imediat in dreapta scarilor - daca urcai ; daca te indreptai spre iesire, atunci celula 13 ramanea in stanga. Exact in fata scarilor era usa de intrare in celular (noi nu prea foloseam termenul iesire…). Imediat in dreapta usii (de intrare), era o incapere in care ofiterul de serviciu, seful sectiei… aveau ei treaba - o sa explic indata ce fel de treaba… Acelei incaperi noi, detinutii ii ziceam Corpul de Garda, cu toate ca nu acolo era Corpul de Garda…
Deci : am fost adus in camera de liberare in ziua de 24 octombrie si, in 19 noiembrie, dimineata, izbucneste un scandal la…
- o paranteza a propos de hartia tiparita : in camera de liberare erau… trei carti si un joc de sah ! Sah adevarat si carti adevarate, iti dai seama ?! Carti tiparite, domnule ! Ani de zile oamenii fusesera lipsiti pana si de etichetele de pe flacoanele cu medicamente si, dintr-o data : carti ! Adevarate - sa le tot pipai, mirosi, asculti - ceea ce si faceam, de asta obiectele aratau ca niste verze : de-atata folosire…

Folosire - de la : a folosi. Sau de la : a ti-o face de folos - era unul care-si provoca extazurile-i solitare cu ajutorul uneia din carti - era un adevarat bibliofil, 'nanistul ! Aceste trei volume si acel joc de sah constituia intregul program "cultural-educativ" cu care Goiciu se lauda in fata comisiilor de Cruce Rosie
stii matale, doamna, ce-i aceea o cruce (si inca rosie !), nu? Ei bine : 'Cea Rosie-i chestia care vine, vine, vine mereu, vine-n fiecare zi, vine de fiecare data cand noua ne e greul, ne e foamea, ne e buba, ne e dorul - dar nu mai ajunge ! Umblau zvonuri ca Helvetia ceea a devenit a douazecinustiucata republica sovietica, de-aceea umbla, in frunte, nu cu Crucea ; cu steaua - dar ce Rosie !

Cum sa nu tin minte ?: Povestiri de vanatoare de Turgheniev, in traducerea lui Sadoveanu ; Sadoveanu insusi cu Nada Florilor si Creanga : Amintiri din copilarie - dupa cum vezi, carti tranchili-zante. Erau bagate in celula dupa numarul de dimineata si erau scoase la numaratoarea de seara…

Cum, de ce nu le lasau peste noapte ? Dar erau corpuri delicte, soro! Bandistrii - asa ne zicea un gardian : "Ba bandistrule odiost ce ies' tu !" - ar fi putut sa se foloseasca de ele in cine stie ce scop marsav, de pilda sa pileasca gratiile cu ele ! Ori sa taie capul "lucratorului MAI in serviciul functiunii" - iti dai seama ? Te pui cu dusmanul - care nu doarme ?
Deci, in dimineata zilei de 19 noiembrie 1958, in camera de liberare fiind… Era intr-o miercuri - se incinge o bataie la chiuveta…

Ei, da, la Gherla, pe Celularul Mare, erau chiuvete. Si closete - de faianta, nu ca la Jilava, unde ne otraveau tinetele zise : tunuri. Numai ca faianta-faianta, dar fara apa. La robinet apa curgea un sfert de ora dimineata, un sfert seara, atat. In fine, ar fi trebuit sa curga, ca de-aia-i apa, nu ? De multe ori se oprea dupa un minut. Alteori nici nu pornea… Pe langa asta apa de la robinet era sarata, numai la spalat putea fi folosita, apa dulce era adusa din oras cu sacalele, ca pe timpul Ciumei lui Caragea, fiecare detinut primea 250 grame - o canita.
Asadar, in dimineata de 19 noiembrie, scandal la spalat ! Daca apa ar fi curs ca-n zicerea cu pietrele romane… Daca ar fi curs macar sfertul acela de ora, sau zece minute, sau cinci - dar sa se stie cat, pentru ca oamenii sa-si imparta timpul-apei si sa se spele in cat de cata liniste… Adica in ordine. Adica fara graba, fara precipitare - deci fara panica. Insa cum nu aveam certitudinea ca apa ceea va continua sa curga si cand ne va veni randul, aproape zilnic izbucneau scandaluri : Ca eu am fost inaintea lui cutare si, uite, el a si ajuns la robinet!, Ca de ce cutare se spala si pe dinti ?, Ca de ce da si pe la subtiori, cand "regulamentul" e clar : ochii intai, ceva urechi si, daca mai ramane timp, mainile - dar subtiorile ? dintii ? N-o fi vrind sa se spele si pe la… picior ?
In acea dimineata - 19 noiembrie 58 - scandalul a pornit din alta pricina: un individ de pe la Segarcea, unul Barbu sau Marcu, dracu sa-l ia, astuia mereu ii uit numele, ceva in genul : Marcu-Gavanoasa - sau poate chiar Barbu-Craiovete… Zicea ca e pictor de biserici, javra… Desi, mai stii, o fi fost si pictor de lucruri sfinte si turnator cu condicuta…- nu vad, la noi, la ortodocsi, vreo incompatibilitate… Putoarea asta, imediat dupa desteptare se inscrisese la tun ; dupa ce-a iesit din dosul rogojinii, in loc sa se aseze la coada de la spalat indaratul ultimului asteptator, cum ar fi fost normal, intra ca un berbecete in mijlocul randului. Si nu despicind, adica patrunzind intre doi (nici asta nu era permis), ci dizlocuind, imbrancind, dind pe altul la o parte. Acest altul era un frontierist, un svab, Klapka. Luat pe nepregatire, Klapka se loveste cu tampla de muchia patului din apropiere. Furios, orbit de durere, ii arde un pumn pictorului - in fine, lui Zugravete din Segarcia. Artistul - religios !- in loc sa-i dea inapoi lovitura, ori sa-si ceara scuze, ori sa rezolve conflictul in familie, se napusteste la usa si-ncepe sa bata si sa zbiere :
"Dom' sergeeent ! Dom sergeeee'!"

Nu numai atat. Legile de celula, cele nescrise cer ca oamenii sa respecte randul de orice natura ar fi, la ce-ar fi, oricine-ar fi el, detinutul ; nimeni nu poate "sari" decat daca intreaga celula este de acord sau un detinut isi cedeaza randul - insa acela trece in locul beneficiarului, nu doar un pas inapoi… In celula justitia o face, nu gardianul, ci detinutul. A face apel la gardian inseamna a turna. Apoi magarul de pictorete, Barbu ori Marcu-Aninoasa (si daca : Marcoasa ?) nu era victima, ci agresor. In primul rand, calcase legea randului ; in al doilea, nici macar nu-l daduse indarat pe Klapka, ci-l scosese in afara randului:
"Tu, ma puta, poti sa mai astepti, esti un mucea, eu am mai multe drepturi…", zisese Barbu-Marcoasa.
Sa lasam la o parte calificativele la adresa unui coleg de celula - dar "drepturile"? Barbete-Segarcete isi imagina ca are mai multe drepturi, fiindca era copilul lui Goiciu…

(romanul poate fi citit integral pe site-ul scriitorului - http://paulgoma.free.fr)