|
Dan Iosif: gregar, tampit, bruta, scandalagiu, "vino la mine in
brate sa te tiu". Sunt mai destept ca el, mai cult, mai inteligent,
mai rafinat, mai sofisticat. Si totusi.
Emil Hurezeanu: Ce-i place cel mai mult lui Emil Hurezeanu? Eu cred
ca cel mai mult lui EH ii place de EH. Si totusi.
Paul Goma: asta toata ziua tipa. E ca un taranist care a ramas in munti.
Pe care nu l-au prins comunistii si care urla prelung a lup in pustie.
Dar ma lasati dracului o data in pace? Si totusi.
Apartament cu doua camere. Lux albina. Video si Tevecolor. Vara ingrozitor
de cald, iarna ingrozitor de frig. Dar am apartament cu doua camere. Il
urasc pe Ceausescu si ii scuip numele printre dinti. Dar am apartament
cu doua camere. Noptile joc pocker si injur regimul in frig. Impotent.
Ca si prietenii mei. Revolutionari de sufragerie.Una din camere.
Marian Munteanu. Cand asta a candidat la presedintie, cu intregul sau
bagaj de protocronisme cretine, i-am sugerat un program (Ba nu, un slogan)
initiativei sale inverzite "chimir, cruce, celular". Vedeam
si posterul: el imbracat intr-o camasa alba (mori, capitane, mori!) cu
mana dreapta ridicata in sus tinand o cruce, parul in vant, barba fluturand
si stanga odihnind un mobil infipt in cingatoarea romanesc-arhetipala.
Ca un cerc trecutul se uneste cu prezentul, poporul intelege simbolul
si mase de moroi i se aseaza in spate conducatorului sublim. Camasa se
infoaie, se umfla, poza devine icoana , iar Romania, o dulcea mea Romanie,
e salvata din ghearele bozgorilor jidani, masonilor si vanzatorilor de
tara. Si totusi.
Hurezeanu transmite de la Europa Libera: se difuzeaza inregistrarea: gloante,
tipete "nu trageti, fratilor!". Nevasta-mea plange in genunchi.
Furie, furie, furie oarba, furie, rusine, greata. Ma imbrac: cizme negre,
blugi negri, tricou negru, geaca neagra. In carambul cizmei drepte potrivesc
un cutit de bucatarie mare si ascutit. In buzunarul din stanga: un spray
de vopsit pantofi. Manusi negre. Iar in dreapta un nunceag urias si periculos
din textolit cu care am rupt in 2 dintr-o singura lovitura o banca de
lemn in parc.
Nevasta-mea in genunchi, plangand in continuare, ma apuca de genunchi
si nu ma lasa de genunchi.
" Nu te duce, nu te duce!" Intre bocete, cuvinte scancite:"
te omoara astia, te omoara, nu te duce. Ce ma fac eu fara tine? "
Lacrimi de femeie pe genunchiul meu! E in soc. Vocea ei e tot mai neclara
si vorbele tot mai incoerente."Oricum nu schimbi nimic. Oricum totul
e degeaba." Socul e atat de puternic incat la un moment dat adoarme
pur si simplu pe podea. Perna sub cap, degete pe obraz, usa inchisa cu
grija in spate; in antreu, pe cerga olteneasca, cumparata de la o manastire,
Maria doarme sughitind incet.
Doar ca roua.
O silueta neagra printre copaci. O liziera de verdeata prin ramurile
careia se zaresc vis-a vis, la coltul strazii, doi civili si o uniforma.
Uniforma fumeaza si are pe umar un Kalashnikov. Infig cutitul in trunchiul
unui copac, la inaltimea mainii mele. Il infig de cateva ori, pana cand
ma conving ca sta bine si il pot smulge din fuga. Ma intorc in bloc, blochez
ambele usi (intrare prin fata, iesire prin spate) si le las intredeschise.
Revin, pandesc si sar. 3 metri. Il lovesc cu nunceagul din saritura pe
soldat. Il omor pe loc. Gat, falca, mandibula, zona cervicala, in aschii
oasele pocnesc. Ma intorc si o iau la fuga, sar peste liziera, incetinesc;
unul dintre cei 2 urmaritori, ma ajunge din urma. Smulg cutitul din copac
si i-l infig in piept, in inima, cat pot de tare. Lama face harsht si
omul cade pe spate. Iarasi fug. Intru prin fata, trantesc usa cu zgomot,
geamurile se sparg. Civilul aluneca. Ies prin spate si trantesc a doua
usa metalica. Ma lipesc de perete. Se aud pasi, tropait pe scari, usa
se deschide, eu sunt in bezna, el e in lumina, invart arma in aer si il
lovesc drept in fata. Dau in el cu ce am mai bun in mine, sau mai degraba
cu ce am mai rau.
Moare pe loc. Se aude o respiratie si sangele care-i iese pe nas face
bolboci: bluc-bluc, ca atunci cand incerci sa faci balonase de saliva
din virful buzelor.
Dupa o ora de panda, cei trei pleaca fara sa stie ce li s-a intamplat.
Eu tremur de epuizare: sunt incordat, mi-e frica, rusine si ciuda. Scot
spray-ul din buzunar si pe peretele blocului scriu mare: JOS CEAUSESCU!
Dar spray-ul, o, spray-ul netrebnic, se termina la litera C si o zeama
maro se prelinge in jos, ca si cum inscriptia s-ar sinucide si ea de frica
si rusine.
O pata mare, cacanie, e tot ce a ami ramas din lupta si curajul meu.
La radio, Hurezeanu continua sa transmita, Marian Munteanu ia bataie de
la mineri, Dan Iosif se duce la baricada la Inter, iar Paul Goma isi roade
lanturile la fel de singur si incapatanat.
Dan Iosif: gregar, tampit, bruta, scandalagiu, "vino la mine in brate
sa te tiu". Sunt mai destept ca el, mai cult, mai inteligent, mai
rafinat, mai sofisticat.
Emil Hurezeanu: Ce-i place cel mai mult lui Emil Hurezeanu? Eu cred ca
cel mai mult lui EH ii place de EH.
Paul Goma: asta toata ziua tipa. E ca un taranist care a ramas in munti.
Pe care nu l-au prins comunistii si care urla prelung a lup in pustie.
Dar ma lasati dracului o data in pace?
Marian Munteanu. Cand asta a candidat la presedintie, cu intregul sau
bagaj de protocronisme cretine, i-am sugerat un program (Ba nu, un slogan)
initiativei sale inverzite : "chimir, cruce, celular". Vedeam
si posterul: el imbracat intr-o camasa alba (mori, capitane, mori!) cu
mana dreapta ridicata in sus tinand o cruce, parul in vant, barba fluturand
si stanga odihnindu-se pe un mobil infipt in cingatoarea romanesc-arhetipala.
Ca un cerc trecutul se uneste cu prezentul, poporul intelege simbolul
si mase de moroi i se aseaza in spate conducatorului sublim. Camasa se
infoaie, se umfla, poza devine icoana, Romania, o, dulcea mea Romanie,
e salvata din ghearele bozgorilor jidani, masonilor si vanzatorilor de
tara.
Si totusi.
|
