Paul GOMA ELA Paris 1984

- Tu, zice ea, cand te uiti la o femeie care-ti place parca te-ai privi in oglinda - chiar atat de mult te placi ?
- Euuu?, ma mir, ma apar cu disperare comica, insa rasul ei ramane serios. Da de unde, nu !, intaresc.
- Daca te-ai vedea cum te vezi, adauga ea.
Nu aveam de gand s-o fac sa taca - din contra, doream sa vorbim-vorbim, sa ne grabim sa spunem cat mai mult, simteam (si simtea si ea ca eu simt) ca timpul ne este dramuit, ca portiile - pe care le cunoscusem; ca vorbitorul (pe care nu-l avusesem, dar atata il dorisem, incat fusese si al meu) - ea insa si la vorbitor ramanea femeie, reprosind celuilalt ca n-o iubeste (sa zicem ca da, insa nu destul ; sa zicem ca mult, insa nu asa), ca tu, cel de dincolo esti un egoist si un lenes, numai pe tine te iubesti, nu faci nici un efort sa-1 intelegi pe celalalt - chiar atunci cand o iubesti ori te prefaci ca o iubesti - pre ea.
Si doar stiam ; stia si ea ca eu stiu : nu ma iubea cum se iubeste, n-o puteam iubi cat si cum as fi dorii din toata inima ; cum ar fi meritat din ras-plin - ca o pedeapsa rasturnata, imi ziceam din ce in ce mai des, din ce in ce mai resemnat : daca as iubi-o "simplu", as castiga Imparatia Inocentilor Si nu se putea : eram condamnat sa raman un mereu indatorat, indatorat cu toate ca tocmai de asa ceva ma ferisem cu o energie, cu o tenacitate vecine cu prostia. Reusisem cu oamenii, reusisem cu toate celelalte femei - pana la ea.
- La urma urmei, ce mai conteaza bocancii tai - la un vagon de marfa, zice ea.
Nu-mi place. Deloc nu-mi place vagonul de marfa la care prea des recurge, ca sa fi fost si adevarat : cica avea treisprezece ani, parintii o trimisesera la bunici, cu trenul, insotita de sora mai mare - pe care atata o detesta, incat intr-o statie coborise pe furis din personal si se strecurase intr-un vagon de marfa de pe linia vecina, se incovrigase intr-un colt, adormise ; o trezise un batran vagabond : ii explicase, intai, cum se face, apoi ii aratase pe viu -"si a fost ziua-ntaia", pretindea ea.
Si de asta data ridic din umeri. A nepasare - desi imi pasa al dracului si chiar daca a inventat povestea cu vagonul de marfa si cu vagabondul pe-viu, tot pun eu laba pe bosorogul initiator - asa, fiindca, vagon-nevagon, ea ma culesese de pe drumuri pe mine si nu eu pe ea - nu stiu daca am inteles ce vreau sa spun.
Greu, dar in cele din urma pricep :

*
Cantam la un bal de sambata seara, intr-un sat de la poalele muntelui (putea fi Sambata de Sus - daca nu cea de Jos), oricum, pe langa manastirea Sambata, cea de rasturnat nume, de prin '51-52 cand Securitatea se hotarise sa-i lichideze pe partizani prin toate mijloacele. Faceam pe trompetistul in "Banda de Domni", cum ni se spunea, fiindca, in afara de mine toti ceilalti lautari aveau titluri universitare si nu castigul ii interesa, ci ocazia de a-si prelungi adolescenta - orchestra Liceului Negru Voda se reconstituise intocmai dupa mai bine de zece ani. Doar eu pretindeam ca suflu in turloaie de dragul banilor si in zadar incercau fostii mei colegi de liceu Titus si Sarkis sa ma traga spre placerea de a canta (si cu care cantam, pe vremuri), eu imi propteam coamele in gard si suflam. Cu manie ; si constiincios. Asa cum, constiincios, in restul saptamanii, descarcam-incarcam vagoane cu grau in gara Sercaia ; cum dezgropam puieti la pepiniera Sercaia, printre picaturi facind si pe fotograful ambulant. Nici o munca nu ma atingea, murdarea, umilea (de ce m-ar fi?), cu o conditie :
Sa nu mi se ceara s-o laud ; nici s-o cant.
Suflam in trompeta. Si, in felul meu, asteptam momentul "comenzii": cam pe dupa miezul noptii, cand dansatorii erau binisor abtiguiti, cand pana si fricosii cad prada crizelor de curaj, cate un individ se proptea in fata scenei si, tot cautindu-si serparul (pe care demult nu-1 mai purta), scarpinindu-se pe sub clopul (pe care demult nu-1 mai avea: lucra si el, ca tot fagarasanul, in una din prea-multele uzine chimice), se rasucea intai spre sala - ca sa vaza daca-l vede lumea - abia apoi ni se adresa :
"Baaa!!!" (toate umilintele indurate de el pan-atunci se adunau ghem in ba!-ul de sambata-seara azvarlit, nu vitelor de subsefi, animalelor de militieni, bestiilor de securisti, de bagatori de seama, turnatori, adunatori de cotizatii, tovarasi-cu-listele - ci unor nevinovati (insa cu atat mai vinovati in ochii lor, ai amaratilor, cu cat aceia era intelectuali). "Baaa!! Ia sa-mi zacet' voi nie..." - si iar se rasucea spre sala, ca sa fie sigur ca-ailant' or bagat de sama ca cine comand-aicia - dupa care spunea ce cantec ori joc sa-i zacem ; noi, lui.
Titus era pregatit, inainte de a-si rosti replica, trecea pe langa mine, soptindu-mi cu gura strambata :
"Nu te supara pe el, da-1 in dumnezeii ma-si !"
Din sens opus venea amicul Sarko :
"Nu pune la inima ce zice - are si el ocazia sa comande..."
"Nu ma supar, nu pun la inima !", negam fara convingere.
Titus, la rampa, rostea ce rostise si altadata, in alte parti (presupun ca unii cereau numai ca sa-1 provoace pe Titus sa spuie aia) :
"Doar ati bagat de seama : noi santem orchestra de domni, mai tovarasi!"
Aplauzele, strigatele de aprobare, ghiontii incasati de cel ce comandase dovedeau (daca mai era nevoie) ca si fagarasenii fusesera, in cele din urma, reeducati. Ei, candva printre cei mai inraiti reactio-nari (drept care mai intai umplusera muntii de partizani, apoi inchisorile de teroristi, de fugari, dar mai ales de favorizatori): de prin 56 se cumintisera, nu mai miscau in front, se luasera dupa "ai cu cap": legendarii "Tavi din Lisa" (intrase la ei, cu toate ca tata-sau era la Canal, astfel devenind pentru intreaga Tara a Fagarasului : "al de la Utemeu") si Trambitas, ajuns director al inchisorii din Cetate ; fostii rebeli, nesupusii, rezistentii obosisera de atata rezistenta, acum se multumeau sa-si sareze inima saptamanal, cu cateva cuvinte in doi peri - si acelea de altii rostite. Aici, la baluri, fluierau, strigau - asteptau : asteptau ceva, daca nu venirea lui Mesia si nici a Americanilor, macar niste vorbe reactionare spuse de careva de la oras ; asteptau ei cu totul altceva, nu venea, era buna si asta - in lipsa celei pe care o singura data o rostise Titus, intr-un sat intrat si el in legenda :
"Noi santem orchestra de domni - nu de tovarasi !"
Eu inca nu iesisem din borta, eram cu domiciliu obligatoriu, in Baragan, imi povestise Cerganian (Titus ridica din umeri, ai fi zis ca nu mal tinea minte) : Securitatea intervenise pe loc, oprise balul si incepuse ancheta : unii raspundeau ca nu auzisera, ca ei jucau, s-apal ase de bet' eraaau... ; altii auzisera: "mai tovarasi" si nu : "nu de tovarasi" (securistii din a doua garnitura erau romani-romani : ficiori faini din Tara Barsei si din Tara Fagarasului si din Marginimea Sibiului, stiau ei ce stiau : din august '44 parintii si bunicii lor le spuneau tiganilor : "tovarasi").
Cantam, deci, la un bal satesc, undeva sub-munte.

*
Tu, zice ea, cand te uiti la o femeie care-ti place - chiar atat de mult te placi?
Ma mir, ma apar. Neg. Daca te-ai vedea !, zice ea.

*
Tocmai terminasem de executat o comanda (din randurile maselor largi de fagaraseni desfagarasenizati venita), o Fecioreasca de peste zece minute - cand, in tacerea asudata, un glas incleiosat, de femeie se auzise : - Ba, tu ala de la trambita ! Ia sa-mi zici tu nie o Stinjere faina ! Tocmai depusesem trompeta pe scaun si ma pregateam sa cobor (ca sa ma pis pe pauza, cum zicea acordeonistul Werner, sas de felul sau si inocent imbogatitor al limbii romane). Titus, ariergardian fidel, incercase o parada ieftina - dar daca mergea?
- Noi santem orchestra de domni, doamna - dar daca doriti o Stingere la saxofon, placerea va fi de partea, ca sa zic asa.
- No, nooo !, declinase doamna. Vreau trambita, nu pipa ! 'I dau o hartie de-o suta trambitasului...
Abia atunci o vazusem, cu toate ca era mai mult decat vizibila, mai intai pentru ca purta o blana stralucitor, neverosimil de alba ; apoi pentru ca era, nu uriasa, ci mare. As zice : o mare-femeie si am stiut fulgerator ca ma depaseste in inaltime cu cel putin un cap. Clatinindu-se, cu blana usor alunecata mentinuta pe un singur umar, femeia-mare se apropiase prin culoarul prompt deschis. Drept la mine.
Sarko ma vazuse aplecind fruntea, cu barbia in piept, gata de-ncornat. Va fi auzit, desigur, si cum fosai pe nari. Cu o sprinteneala neobisnuita la un armean strasnic in carne, facuse un salt de ied si se asezase drept in fata mea, acoperindu-ma, acoperindu-mi-o :
- Stiti, doamna... Cu permisiunea dumneavoastra... (nu-i vedeam mainile, i le banuiam framantindu-se, frangindu-se). El nu-i ce credeti...
- De unde stii ce cred ?, il oprise doamna. Nu stii, asa ca muta-ti chintalele mai incolo, cu trambitasul vreau sa tratez !, incepuse a scotoci in poseta.
Sarko se daduse la o parte, acum eram fata-n fata ; mai exact: la-picioarele-ei (si mai aproape de adevar : la poala Muntei), o simteam cat si cum (si mai ales : cat) ma domina, faleza. Coborise si Titus: in soapta, politicos, frangindu-si mainile (dar ce aveau cu totii, in seara asta, in fata - sau la piciorul ei - de-si martirizau manile ?), incercase sa explice ca, "de regula", el, seful orchestrei primeste comenzile - apoi adaugase :
- Prietenul nostru are o situatie speciala...
- Putin imi pasa de situatia lui speciala, din moment ce platesc ! Atunci dadusem coarnele pe spate. Fixind brosa din unghiul decolteului, spusesem ragusit :
- Nu-i nevoie sa platiti, vi se ofera din partea casei - dar nu Stingerea, ci Desteptarea. Fara garantia ca o sa va destepte din betie.
Titus ma stransese dureros de brat - sa tac ; Sarko iar se inter-pusese - ca sa nu mai pot continua, daca as fi vrut. Femeia insa imi pusese o mana dupa ceafa, ma trasese catre ea, la ea - la pieptul ei :
- Nu fi idiot...- si imi soptise numele intreg. .
Apoi imi daduse drumul, se rasucise si pornise catre usa de intrare a salii - abia acum il remarcam pe insul cu obraz sfeclos si privire vitrie infofolit intr-o blana de lup.
Fusesem luat prin surprindere - de gest, de faptul ca o asemenea doamna imi cunoaste numele (si mi-1 rosteste intreg : intai prenumele, apoi numele - nici ca la catalog si nici ca la ancheta, dar ca unde?). Poate de aceea nu realizasem umilinta gestului cu care ma stransese la piept ; nu ca pe un copil, cu atat mai putin amant, ci ca pe un neajutorat ; si nici surpriza : de unde stie cum ma cheama ?
- Ti-a umblat in buzunar, soptise Sarko.
Bagasem mana in buzunarul hainei : scosesem cateva bancnote de o suta - trei, poate cinci. Sarkis ma apucase de mana cu banii :
- Lasa-ma sa i-i duc eu inapoi, tu esti prea...
- I-i duc eu, eu sant seful vostru ca tu..., se oferise Titus.
- I-i duc eu, eu sant seful meu !, spusesem, ranjind
Dansatorii simtisera ca ceva se petrece "intre domni", asa ca taceau, in grupuri. Si asteptau.
Ma apropiasem, dadusem din cap inspre stacojitul in piele de lup (nu reactionase, era beat-pulbere, de mirare ca se mentinea in capatul picioarelor), apoi spusesem in directia femeii, prin brosa :
- Se vede ca nu aveti obisnuinta sa comandati la baluri : mi i-ati pus in buzunar, pe furis - ii intinsesem banii. Aici obiceiu-i sa mi-i lipiti cu scuipat de frunte, in vazul tuturor...- si am dat sa arat.
Ma apucase de mana :
- Te rog, sa nu cumva...- nu-i vedeam obrazul, era prea deasupra mea, dar i-l simteam dupa glas: nelinistit. Si nu-i mai tine asa, in vazul tuturor, cum ai zis...
- Deci nu va apartin !- cu banii am aratat-o pe ea. Deci ii apartin... - l-am indicat pe ficatiu. Deci el nu trebuie sa stie ca dumneavoastra, doamna, mi-ati dat bani.
- Baga-i, nu-i mai arata! - n-am vrut sa te jignesc !
- Nu conteaza ce-ati vrut si ce n-ati vrut, conteaza ce-ati facut - luati-va banii acum, din mana mea, altfel, dupa cinci secunde...
- Nu fi idiot, te rog.
- ...ti-i bag in decolteu!
Ezitare de o secunda. Apoi mana ei zmulsese banii. Blana se rasucise cu intreg albul spre mine, se indepartase, disparuse, lipita de pielea lupului stacoj.

*

- Tu, zice ea. Tu cand te uiti la mine parca te-ai vedea-n oglinda.

*

Cantam la un bal. Sambata.
In timp ce reincalzeam instrumentele, Sarko:
- Nu stiam c-o stii pe contesa.
- Pe cine ?, ma mirasem. Asa-i spui Grönlandei de adineauri? Contesa de Iceberg ?
- Asa i se zice, nu stiu de ce : Contesa. O fi chiar contesa, e din Carnauti. Se mai zice ca nu-i iceberg, ci gheizer, vulcan !, rade Titus. Una de-alea, de la export-intem, si-o comercializeaza pe marci-dolari. Neamtul din trimestrul asta instaleaza niste nemtarii la Combinat - ce Mercedes are, sasalaul...
Informatiile au trecut pe langa ureche, fara pagube. Marci-dolari, export-intem, si-o-comercializeaza, Mercedes - pentru mine fara semnificatie; fara existenta, intelegeam, vag, ce inseamna "mia de-alea", dar vagul ramanea la secretara, ghid, traducatoare - cu care, la rigoare, poti juca si tenis de pat.

*

A doua zi in zori, grozav de bogat (partea mea : o suta si treizeci de lei !), ma despart de ceilalti in gara Fagaras, o iau spre autogara. Mai am un sfert de ora pana la plecarea autobuzului, inca o jumatate de ceas pe drum, ajung acasa si ma culc, nu ma mai trezesc decat luni. Sant obosit, binisor plutind, buza mi-e monstruos umflata (nu am mustiuc, nu cant decat uneori, sambata, nu am trompeta, o imprumuta Sarko pentru mine de la Casa de Cultura), dar multumit: cu banii castigati pot ramane acasa nu doar maine, ci chiar si marti.
Ma plimb pe trotuarul inghetat: in sala de asteptare e tot atat de frig ca si afara, in plus, pute a autogara murata, rasuflata, bahlita - cand alaturi opreste o masina (dar ce Masina !, vorba lui Titus). Un Mercedes gri-argintiu. Cu numar german.
Aud zumzaitul geamului coborind. Nu privesc intr-acolo, imi reiau plimbarea.
- Te duc acasa - daca-mi bagi un leu' in decolteu ! - acum are alt glas, i-a pierit teama de la bal, ba chiar rade. Hai, urca, altfel iti ingheata!
Ma opresc, ma uit indarat, "pe la subtioara". Tare i-as raspunde ca, daca nu-nchide geamul, ii degera si-i cade, ei - o catastrofa pentru comertul exterior din interioru-i, un tragic accident-de-munca: i se strica, deterioreaza, calamiteaza, catastrofizeaza unealta muncii, scula de productiune - nu si-o mai poate comercializa, pe marci.
- Sa schimbam tactica, o aud. Trecem la santaj: daca nu urci alaturi de mine, nu mai ajungi curand acasa !
Ridic din umeri, imi vad de plimbare.
- Sant convinsa ca nu doresti moartea pacatosului, o aud. Deci nu doresti ca eu sa racesc, sa capat tuberculoza, doar ca s-asculti "tusea-n fa diez a Traviatei..."
- Nu cu Minulescu o sa ma convingeti - din contra.
- Dar nu vreau sa te conving - doar te amenint : daca nu urci, iti recit din Minulescu ! ,
- A, da?, fac, ezitind. A, da, fac, cedind, ocolesc botul cald al masinii, dau sa urc. Si domnu? - arat din barbie spre bancheta din spate unde sfeclosul, acum palid (ca un nap furajer) doarme din greu, de parca ar trage in jug, cu capul frant pe spate, cu gura cascata. Dar sforaie infiorator, si-domnu, constat.
- Urca, urca : si-doamna nu sforaie.
Imi scot caciula, fixez centura. Masina sta pe loc, ba acum motorul e taiat. Aceeasi mana, inmanusata, vine in dreptul ochilor mei, degetele frecate cer bani.
- Plata-nainte ! - principiul si-doamnei. A, nu, bancnotele se lipesc de fruntea lautarului in vazul lumii, ori se vira in decolteu - principiul cere un leu, o moneda. Cum, platesti asa, pe neve? Nu te-ai uitat o singura data incoace, ca sa vezi ce cumperi !
- Eu nu cumpar, doamna. Leul meu e impaiat veritabil.
- A, da? A, da!, ma imita ea si rade. Nu cumperi, fiindca n-ai bani? Ori marfa-i cumparata ? Ori pentru ca tu... dumneata nu esti de vanzare ?
Ridic din umeri, nu raspund. O las cale de vreo alte zece intrebari, apoi intind mana dupa manerul usii - mai ieftin iesi cu autobuzul: soferul nu te intreaba de ce nu-1 cumperi, de ce nu esti de vanzare.
- Cei care au de gand sa coboare se debaraseaza mai intai de centura !
- Cei care au de gand sa coboare, daca-i mai bateti la cap - observati, n-am spus : futeti - au sa va-ntrebe : de fapt, ce vreti de la mine ?
- Dar se vede cu ochiul liber ! Cel care vrea ceva de la cineva nu este si-doamna, ci invers! Dar daca nu ma privesti... Chiar asa : de ce refuzi sa te uiti incoace ?
- Ce sa vad ?: ca locul meu nu e aici, in masina asta, alaturi de femeia asta, ci acolo, pe trotuar, in asteptarea unui autobuz de duminica-dimineata ?
- Si inca ?, mai cere ea, alintindu-se.
- Si inca... Ce doriti de la mine, doamna?
Nu raspunde. O simt ridicind din umeri, oftind usor, pornind masina. Vreau sa-i indic drumul, dar merge in directia buna pentru mine. Imi intinde orbeste pachetul cu tigari (Dumnezeule, "polmoale" fara filtru !), apoi bricheta. Primesc, multumesc, aprind, restitui, multumesc. Trag cinci fumuri telescopate si, cu fum, o intreb daca ma lasa in Sercaia sau, din intamplare, trece prin Vad. Ea raspunde ca - din intamplare - trece prin Vad.
- Si dupa ce treceti prin Vad, pe unde mai, din intamplare, treceti, va rog frumos?
Izbucneste in ras. Doamne, cum poate rade o femeie conducind un Mercedes (argintiu)!, in timp ce tu, in dreapta ei, tragi din americana far' de filtru. Masina franeaza, se opreste de-a curmezisul soselei.
Mirat, speriat, ma intorc spre ea, sa aflu motivul. Nu-mi mai pot dezlipi ochii ; nici ea nu mi-i lasa sa plece. Obrazul i-i prea aproape de al meu, deci de privire, asta-i ; de asta ; ametit de fumul tigarii, incerc sa-mi aduc aminte ce chip ii dadusem inainte de a i-1 vedea - nu gasesc, poate ca nici nu incercasem sa urc mai jos de decolteu.
- Ai terminat ?, aud candva, undeva.
Asa o fi cu femeile din cale-afara de frumoase : tocmai pentru ca sunt atat de foarte frumoase, nici nu-ti vine sa le iubesti - vorbesc in numele meu, intr-o duminica dimineata, dupa o noapte de bal in care am tot suflat in trompeta, gandindu-ma la leii peste suta castigati cu sudoarea plamanilor. Si vorbesc in deplina cunostinta de cauza a exclusului, a celui trimis alaturi (de lume, de femei frumoase si bine imbracate, alaturi de notiunea: aia-cu-straini, pentru-export-intern). Am vazut-o de aproape : opera de arta - o gusti, o admiri, nu simti dorinta sa-i tii mana ; cu atat mai putin sa ti-o apuce ea si s-o tina.

*

- Ai terminat ?, ajunge intrebarea pana la mine.
- Ce sa...?, ingaim, trezit.
- Pretaluirea. Fac atat cat am cerut ? Sa ma grabesc sa te duc acasa, dormi pe tine - am doi barbati, amandoi morti de somn...
Porneste. Dupa o vreme :
- Te-am intrebat ceva - ai tras linia, ai facut totalul? Iata Mercedesul, iata blana, iata Neamtul - ecce puta ! Ei ?
- Nu ma preocupa dosarul dumneavoastra. Abia-1 duc pe-al meu.
- Stiu, zice ea. Nu ma-intrebi de unde stiu cine esti?
- Am intrebat. .
- ...de ce te-am acostat ?
- V-am intrebat, nu mi-ati raspuns, deci stiu: santeti de la Securitate ! - si ma fac mic in fotoliu : are sa franeze ?
- Mult ti-a trebuit ca sa afli !, rade ea. Esti un prost trompetist, te-am ascultat - mai corect: te-am auzit... -
- Va ocupati de sectorul trompetisti?
- Nu in mod special, in general, ma ocup de mine, insa asta-noapte, cand ti-am vazut bocancii...
- Bocancii ! A, da, santeti fetisista - regret, nu-i cedez. La o adica m-as putea lipsi de caciula...- i-o intind. Chiar de scurta, desi asta-i averea mea de capatai... Chiar si de rest, totul - in afara de bocanci.
Ma opresc si ma mir ca nu se mira. Iar daca nu se mira, inseamna ca a inteles - or cine intelege, in afara de noi, daca nu ei ?
- Daca nu santeti de la Securitate, va rog sa opriti aici - mi-a trebuit mult curaj, ca sa cer una ca asta. Daca santeti de la Securitate, tot va multumesc ca m-ati adus pana acasa.
- Am si ajuns ? Unde locuiesti ?
- In casa galbena - deci nu santeti de la Secu... .
- Nu ma inviti sa beau un ceai?
Deschisesem portiera. O inchid la loc. Tusesc, imi framant degetele :
- Deci tot de Ia Securitate santeti. Cunoasteti motivul pentru care nu va invit - la ceai, iar daca nu, nu mi-1 cereti, acceptati-l asa.
- Bine, atunci ramane pe altadata - imi atinge umarul. Ma intorc, ii ating si eu blana in dreptul umarului :
- Daca santeti de la Secu : nici altadata ; nici altundeva. Nu de mine, ci de dumneavoastra depinde, tovarasa. Dar daca, intamplator nu santeti, atunci un sfat: nu va apropiati de dosarul meu: arde ! Cu atat mai vartos, cu cat si al dumneavoastra are deja o pata...- si arat spre bancheta din spate de unde razbat horaituri, horcaituri.
- Tocmai pentru ca are, zice ea, te mai caut eu!

(Fragment de roman neterminat, disponibil pe internet la www.paulgoma.info)