Mihail VAKULOVSKI Din calidor

"Din calidor (o copilarie basarabeana)" de Paul Goma este o carte imensa pentru literatura si istoria Basarabiei si, deci, si a Romaniei - la asta ma gindeam dupa ce am terminat lectura romanului.
"Din calidor" este cartea lui Paul Goma despre copilarie, cartea lui Paul Goma despre copilaria lui Paul Goma, dar si despre o perioada importanta din istoria Romaniei si a omenirii in general - anii '40 din secolul trecut, cind avea loc ultimul (sper!) razboi mondial, al II-lea. Copilaria lui Paul Goma este puternic marcata de istorie si asta se vede clar in carte, al carei narator si personaj principal e un copil, Paul, asa cum e Nica al lui Ion Creanga pentru "Amintiri din copilarie". Ba Paul al lui Paul Goma e mai Paul Goma decit Nica al lui Ion Creanga si e normal sa fie asa, fiind vorba de doi scriitori de facturi diferite, chiar daca ambii sint foarte importanti pentru istoria literaturii romane. Actiunea are loc in satul Mana (din "Basarabia mea cea rainica"), unde sint repartizati parintii personajului principal, la dorinta lor (au vrut cel mai greu sat din zona), sat de linga Orhei, linga codrii Orheiului, unde se consuma copilaria autorului-personaj. Parintii vin in sat ca invatatori, construiesc scoala si casa (in aceeasi curte, lipite), iar copilul asista la evenimentele traite de ei si de consatenii lor. Romanul are doua linii de subiect - primul plan fiind scris din prisma copilului, al doilea avind loc mai tirziu, dar care-l incaleca pe primul, fiind compus din discutiile istorice (de la istoria familiei, a Basarabiei, a Romaniei, pina la istoria razboaielor si a mentalitatilor) dintre tatal personajului-autor si personajul la maturitate, Paul Goma. Partea despre/din copilarie e foarte interesanta, din toate punctele de vedere, iar partea istorica sustine serios partea literara, dindu-i un sens major, impingind romanul mai sus decit pur si simplu pe un raft al beletristicii romanesti.
Fiul invatatorilor din Mana sta in coridorul casei-scoala si priveste ce se intimpla in afara si inauntru. "Calidorul" e un loc inauntru si in afara in acelasi timp, un loc unde copilul are dreptul sa stea si unde ii place sa stea. "Galeria casei parintesti din Mana este buricul pamintului.
Totul imi pleaca de acolo si de atunci, toate mi se intorc, dupa ocoluri largi, perfect rotunde, dupa definitive dusuri - atunci si acolo.
I-am spus: galerie, ca sa se inteleaga despre ce este vorba, in realitate casa avea ce avea: pridvor, prispa, cerdac, veranda - insa nu i se spunea nici prispa, nici pridvor (slavisme taranesti); si nici cerdac (cu, eventual, geamlic...) - turcism tirgovet. Casa noastra din Mana avea (domnule) calidor" ("Pre-mergere"), asa incepe romanul. "Calidorul casei din Mana este orientat spre Nord. O intimplare: daca invatatorul de taica-meu ar fi gasit alt teren de scoala, in alta parte, altfel ar fi fost orientat - calidorul. Calidorul casei din Mana, chiar orientat exact spre Nord, nu este expus Crivatului - care, cel putin in Mana, bate dinspre Nord-Est - or, corpul scolii, cel mai lung, mai plin, asezat in esher fata de calidor, il... protejeaza. Nu numai de vint. L-a protejat cit a putut. La un moment dat - nu l-a mai.
Calidorul casei din Mana este buricul pamintului. Pe aici au trecut potecile de fuga, caile de bejenie, coridoarele de transhumanta, bulevardele de navalire - cu toate intretaierile pret de un vad - la apa Nistrului. Calidorul nasterii mele (la egala distanta de paralelele 46 si 47 - insa nu chiar 47 - si cam pe unde coboara meridianul 29) a fost un asemenea punct obligatoriu de pasaj" ("Numele")... "Calidorul" lui Goma e un simbol, simbolul care-l apropie de mama, de parinti, de stramosi, simbolul Basarabiei. "...Calidor, acel vestibul deschis spre ambe parti, acel afara proxim si nu definitiv, acel loc la aer si lumina si umbra si caldura expus agresiunilor - dar nu mortale: oricind pot face pasul inapoi, la adapost". Copilaria personajului-copil are loc in timpul razboiului, cind tatal sau e ridicat de catre rusi si dus, pentru ca e roman, pentru ca, pentru ca... nu conteaza pentru ce, "trebuia" sa fie deportat si a fost deportat. In timpul razboiului chiar si ciinele lor rau, pe care-l putea lega doar tatal, sufera o metamorfoza spectaculoasa si copilul este si de aceasta data martor: "Asa ca in fiecare dimineata zic:
- Daca nu azi, atunci miine!
Si astept.
Impreuna cu Osman: ciinele, de cum au plecat soldatii, cum s-a aratat si el. Tiriind lantul zmuls. Cind l-au vazut liber, oamenii din sat au rupt-o la fuga, s-au ascuns care pe unde au putut. Il stiau. Si-l stiau rau al dracului - mai rau ca lupul. Dar Osman a intrat la noi in curte. Mama s-a repezit sa ma traga la adapost, dar n-a mai avut timp: ciinele s-a napustit la noi... si, scheunind jalnic, s-a culcat la picioarele noastre, dupa ce s-a tot invirtit in jurul cozii, acum jerpelita, plina de scaieti.
Cind plecasem in padure, il lasasem in lant - cine se putea apropia de fiara salbatica? Dupa ce-au cazut multe boambe si plunghi, Mos Iacob a bagat de seama ca Osman a disparut cu lant cu tot. L-a crezut mort, impuscat, ori sugrumat de lant, in vreun tufis.
Si uite-l: nu mai miriie, nu mai rinjeste, nu mai sare la om. Scheauna si se gudura, bate pamintul cu coada, chiar si la straini; cind merge, merge piezis, poncis, de parca n-ar mai sti care-i inaintele. Mama i-a desprins lantul, l-a lasat cu zgarda cea frumoasa, de piele rosie, cu tinte argintii, desi acum i-ar putea-o fura oricine. Ciinele Osman care era lup a devenit un ceea ce se cheama ciine usernic. Chiar daca nu umbla pe la alte usi decit a noastra. Dar nu mai hamaie - n-o sa-l mai aud niciodata latrind". Cind vin rusii, satenii fug in codrii Orheiului, unde copilul, iar, are trairi puternice, asistind cum un tip se da la mama-sa, "vaduva tinara", apoi "sta" cu o fata, pe care o surprinde facind sex cu unul mai mare. "Viata sexuala" a copilului e foarte spectaculoasa, in Paulica avem un Henry Miller copil. Copilul vede si incearca de toate, de la "sezut ca chestie" pina la sex oral, pe bune. Are o lunga lista de fetite cu care descopera si experimenteaza ("ea nu-mi zisese: Varvarule, asa si pe dincolo, fiindca nu sezusem bine-bine cu ea, cum sezusem cu Tecla si cu Balana si cu Duda si cu, intr-un fel, domnisoara Tuza"). Iata cum se intelege cu fiica profesoarei dintr-un sat vecin, unde se duc dupa ce pleaca din ascunzisul din padure: "Si zice ca mai bine sa sedem. Eu o-ntreb ce facem noi, acuma: nu sedem?
- Nu ca lumea, zice ea. Vrei sa-ti arat eu tie cum se sade ca chestie?
Se lasa pe spate in iarba, isi ridica rochita, desface picioarele. Se uita acolo, ar intra iar la mine:
- Ziceam ca eu sint fata, zice. Si ziceam ca tu esti baiatul.
Da. Ziceam.
- Ziceam ca baiatul se culca peste fata. Si doarme, zice. Asa se zice ca sade fata cu baiatul ei.
Eu pufnesc si-i spun ca cine doarme nu sede; cine sede strica fata.
- Vrei tu sa te stric?, o intreb.
Ea isi indeparteaza chilotii si-mi arata:
- Nu se strica. La fete nu-i nimic de stricat". Si cu alta fetita, Nora: "Imi ia o mina si si-o pune pe obraz; apoi la piept, pe sub bluza - ii bate inimioara ca o mitraliera; apoi mi-o conduce, caldicel, la pasarica ei cea mititica; si tremurica - si sparietica; se zbate, 'bate; fetele au doua inimioare: una acolo, una aici". Cu Tuza, invatatoarea care vine din Ardeal, "sede" ca sa se incalzeasca, goi, unul peste celalalt, citeva educatoare isi pierd serviciul fiindca mama-sa ii prinde "sezind" pe soba, "cu dinsa-ntrinsa", cum zicea vecinul batrin. La scaldat are loc o alta intimplare henrymileriana: "M-am aplecat, am luat apa in causurile palmelor, am dus-o pina pe umerii ei, am pus-o acolo, cu grija, sa se tina macar jumatate; si iar m-am aplecat si am dus in miini si am asezat-o pe umerii trupului si am tiparit-o usor-usurel, ca sa se batuceasca si sa se tina, sa nu cada inapoi chiar tot adausul.
Da, bre: prinsesera sa i se rotunjeasca umerii de la trupul ei cel ud si cald si-aromitor si licaritor.
Dupa ce am facut-o in buna masura pe la spate, s-a rasucit cu fata. Nu mi-a mai zis ce anume sa fac, stiam. Si am prins a o face si pe fata: i-am rotunjit umerii din partea asta; i-am facut cu minurile mele rotundul titei drepte; cel al stingii; m-am intors la dreapta; i-am facut, frumos, cu grija, tumburucul; capsorul. I-am rotunjit corect floarea mai intunecata dimprejur: nimba sfintelor de aur, acolo, dincoace, din piele de trup de fata.
Am lucrat eu la ea cit oi fi lucrat, ca s-a apucat si ea sa ma lucreze. Rideam, ni se mai ciocneau miinile cu apa cu olarit de celalalt, dar pin' la urma tot ne-am facut - pe jumatate.
Adica de la briu in sus. De la briu in jos ne era rusine sa ne facem noi, cu mina noastra.
Ea a inceput prima: s-a lasat in apa, a luat cu miinile, dupa aceea cu gura. S-a ridicat, a zis ca sa schimbam, sa fac si eu ce facuse ea. N-a mers. Din pricina apei. Imi intra in gura, ma ineca, asa i-am vazut-o bine de tot, era perjulie, cu limbica de muscata rasarita ca un. Ca o. Tot mai bine ca-un: chicot"...
Textul este impinzit de momente si intimplari puternice, cum e si fragmentul cu metamorfoza ciinelui in timp de razboi, si intoarcerea tatalui din puscarie si trairile copilului, care plinge mai mult nu de bucuria revederii, ci fiindca "gata, nu mai sint orfanel". Primul bolsevic cu care a avut de furca tatal, un fost elev de-al sau, din Mana, reeducat "peste Nistru", i-a ars cartile cu litere latine - "iti cer sa predai cartile voastre, fasciste, contrarevolutionare, burgheze si reactionare, cu opiu al popoarelor, cu misticism si cu morala mic burgheza, filistina - fiindca-s scrise cu litere de-ale voastre, dusmanoase! Tot ce-i tiparit cu litere romanesti e otrava! E reactiune! Literele voastre romanesti sint dusmanoase! Capitaliste! Antisemite! Pe buna dreptate le-au interzis tovarasii nostri - pe astea sa le scoti si sa le predai!" (pp. 88-90). Despre o profesie de razboi incredibila: "Pe timpul acela - sub Rusi - traia, intr-un sat vecin, un scutitor de meserie; pentru atitea ruble, iti taia cu toporul, pe butuc, taman degetul cu care trebuia sa tragi in "vragul" Rusului; pentru atitea ruble iti taia mina din incheietura - tot dreapta, se-ntelege, ca sa nu te ieie la Moscali; insa pentru ceva mai multe, iti impusca, cu un pistol, degetul aratator, strimba degetul, petrecindu-l peste cel mijlociu si lega palma intre scindurele, sa se vindece asa, strimb, cirnit - ca al lui mos Iacob..."...
Alta tema importanta a romanului este relatia dintre romanii din Romania si romanii basarabeni, tema care a revenit in literatura romana abia dupa 1989. Basarabenii ii asteapta pe romani cu tot ce au mai bun (de la pag. 108 -), le dau soldatilor romani de mincare, taie toate gainile pe care le au, le zic "ai nostri", cind zboara de-asupra satului avioanele romanesti oamenii urca pe garduri si-i saluta cu dragoste, iar romanii... arunca asupra lor bombe (pag 109). Cind rusii se apropie prea tare si se hotarasc sa se retraga mai in interiorul tarii, parintii primind repartizare si post intr-un sat din Ardeal, iar se intimpla lucruri incredibile. Daca invatatoarea trimisa din Ardeal in Mana sta in gazda la ei "convenabil", adica nu plateste nimic, maninca cu ei, tot gratis, nu-si spala nimic, punindu-si hainele (inclusiv chilotii) in cosul de spalat, cind vin in Romania, invatatoarea si copilul au surprize groaznice, chiar din gara, unde un carutas care se intorcea oricum in satul in care mergeau si ei, le-a cerut un pret exagerat de cel putin 10 ori, iar cind aude ca "e cam mult", ii lasa balta si pleaca, cu caruta goala, dar nu-i ia cu un pret normal. Cind ajung, intr-un tirziu, in acel sat ardelenesc, directorul, care era la masa (nu i-a invitat si nu le-a dat nimic de mincare, desi copilul nu mai putea de foame), i-a lasat sa stea in cancelarie, dind de inteles ca le face o mare favoare, in cancelarie era foarte intuneric, nu era nici o lampa, nici pat, nimic-nimic, mama il indeamna pe copil sa doarma: "Cind dormi nu mai simti nimic, nici foame, nici durere, nici suparare - numai viata vesnica. (...) Sa dormim, puiul-mamii. Macar in somn sa nu fim refugiati". Prietenie romano-romana simtita pe pielea sa si de tata, care e predat de la nemti la romani, nemtii purtindu-se mult mai uman cu el, un dusman pentru ei, decit romanii - pentru ca e... basarabean! (pp. 266-267). Apoi mai e si momentul cind romanii basarabeni sint vinati "prin paduri - cu ajutorul pretios al ciobanului roman, cel cu miorita si cu vinzarea de frate - ne predau Rusilor, sa faca ei bors din noi, sa ne... repatrieze in Siberia...".
Copilaria personajului principal tine atita timp cit sint acasa, in Mana, in Basarabia. Atita a copilarit - 9 ani si 4-5 luni, dupa care a trebuit sa se obisnuiasca, cum i-a zis mama-sa: "Lasa, ne obisnuim noi... / - Eu nu vreau sa ma obisnuiesc".
In concluzie as putea sa spun ca personajul copil al lui Paul Goma (si Paul Goma) este primit de fratii romani, in 1944, exact cum e primit Yo al lui Alexandru Vakulovski (si Alexandru Vakulovski) in 1996, ca Paul Goma este cu acest roman extraordinar, "Din calidor", si precursorul "Planetei Moldova", in primul rind datorita limbajului, vocabularului si expresiilor basarabene ce impinzesc acest roman terminat in 1983. "Din calidor (o copilarie basarabeana)" de Paul Goma este un roman care nu trebuie sa lipseasca din bibliografia obligatorie.

Paul GOMA, "Din calidor (o copilarie basarabeana)", Ed. Basarabia, Chisinau, 1993