Dina HRENCIUC Atitudine si stil

Intrebat care dintre autorii contemporani este cel mai citit de catre studentii de la filologie, un asistent universitar mi-a raspuns inezitant: Paul Goma.
Cu siguranta, Paul Goma ramane un model de verticalitate, un scriitor puternic, autentic, incomod si ca stil, si ca atitudine. Fenomenul capabil sa tulbure, sa aprinda controverse, sa miste inertii si sa creeze dileme, etichetat, masurat, admirat sau admonestat, ne obliga, orice am spune, la o introspectare a propriei noastre constiinte. Daca in articolele sale polemice stilul devine pamfletar, e interesant de observat in ce masura personalitatea puternica a omului se regaseste in uneltele scriitorului care, prin forta fictiunii adaugata realului, poate, as spune, maximiza efectul impresionant, implacabil etic, al marturiei sale.
Romanul "In cerc", publicat in 1995 la Editura "Eminescu", adica la douazeci si patru de ani dupa ce a fost scris (cartea, respinsa in 1975, la Bucuresti, a fost publicata in 1977, la Paris, sub titlul "Dans le cercle") ramane pentru cititorul mai mult sau mai putin familiarizat cu dictatura proletara un astfel de document, interesant si pentru studierea "fenomenului Goma" la inceputurile lui.
Construit pe metafora cercului, prea putin metaforic insa, romanul isi prezinta personajele dispuse circular, intr-o inchidere perfecta din care evadarea nu pare posibila decat prin recursul la memorie. Ele sunt constranse sa locuiasca impreuna intr-o cabana, tintuite laolalta de un viscol, dar si de amintirile si dorintele lor. Spatiu de incarcerare, dar si de ciudate recunoasteri. Victime si calai impreuna, intr-o scorbura a timpului parca suspendata, construita pe nuante de la negru la gri, o "bolgie" inconjurata de albul agresiv de afara. Personajele romanului se rotesc in sfera realului, isi deruleaza gandurile minutios, animate de pana unui fin psiholog, preocupat sa demonteze masinaria care face posibile dramele din destinul eroilor: detentie, crima, viol, prostitutie, deportare. Figura geometrica perfecta, cercul e coborat din abstractiune si metamorfozat intr-o hora la care participa printr-o definitie exemplara intreaga societate, cu mecanismul ei de gandire. "...Vrei sa zici ca oamenii nu pot comunica intre ei...(...) Ba da, oamenii pot comunica intre ei, cum nu, insa, uneori, cum sa ma exprim eu?, uneori nu prea au chip sa comunice, nu prea vor...(...) si Iosub ii povestise intimplarea aceea de la fabrica de parchet, nu propriu-zis intimplare, ci stare, situatie, povestea aceea cu notele informative: A scria despre B ca-i betiv si-si bate nevasta si ca, la betie, spune lucruri nejuste si chiar dusmanoase, B, la randul lui, il demasca pe C ca ar fi fost legionar si ca, din aceasta cauza, trebuie sa aiba arme ascunse, C aducea la cunostinta ca D se insurase cu fata unui chiabur si ca chiaburul, ca sa se sustraga de la obligatii, trecuse pe numele ginerelui o parte din avere, D, al rindul lui, dezvaluia cam cine-i, cu adevarat, E, E il demasca tot in scris- pe F, F pe G si asa mai departe, pina se facea o hora, in care erau angrenati aproape toti membrii organizatiei ..." (pag. 86)... "Si la ce concluzie ai ajuns? il intrebase Zeno: la una foarte trista, foarte-foarte trista, tovarasu Zeno: ca oamenii nu vor sa se cunoasca unul pe altul." (pag. 87) ..." Cum crezi, dumneata, ca ai sa-i poti convinge pe oameni ca sint buni? Imposibil, si, luind in seama faptul ca omul e structurat pe neadevar, pe simulare, pe neincredere, va fi convins ca, atunci cind ii spui ca e bun, e pentru ca nu-i spui, nu poti sa-i spui in fata ca e rau, foarte rau..."(pag. 8-89)
Teoria ii apartine lui Iosub. Acesta este prezentat ca prototip de activist in romanul "Ogoare infratite", al carui autor este un alt personaj al romanului "In cerc", deznadajduitul scriitor Zeno. Zeno si personajul sau, Iosif, traiesc intr-o interesanta simbioza. Paginile care analizeaza relatia lor cu cenzura, cu fictiunea si cu realitatea, au o savoare detasabila.
Activistul Iosub traverseaza povestile celorlalti, incercand sa-si explice atitudinea lor. El este liantul grupului in care, pe parcurs, se creeaza sau se regasesc relatii antagonice: dragoste-ura, putere-supunere, forta-slabiciune. Fiecare traseu moral este analizat, mecanismul gandirii este demontat prin introspectii decupate in fraze lungi, arborescente, alternate cu frazele taiate abrupt pe-un cuvant care sugereaza, in suspensie, bogatia plina de sensuri a tacerii, ca o trecere spre subconstient, sau ca o infinita continuare a descrierii. In fata propriei lor constiinte, actorii acestui spatiu inchis se definesc printr-o egalitate similara razelor de cerc. Astfel incat romanul nu are personaje principale si aproape ca nu are actiune. Intamplarile din trecut, dureroase, formeaza nucleul epic al cartii.
Personajele: activistul Iosub, scriitorul Zeno, cabanierul Walter, care nu intamplator citeste "Faust", tenebrosul Alaci, Maxim, evocatul Anton Anton, sportivul Niki cu programul lui ironic-riguros, precum si femeile: Damiana cea puternica prin luminozitatea ei, misterioasa Teodora, activista Florica, tanara Nini, cei doi studenti au pe un anume palier relatii normale cu situatia in care se regasesc - veniti la munte sa respire aerul "spetial" al statiunii, sunt obligati sa astepte sfarsitul unui viscol naucitor. Converseaza, joaca sah, table, beau, se privesc, se analizeaza, se recunosc, se banuiesc, se suspecteaza, se judeca reciproc. O societate standard. Tonurile epice barbatesti sunt plastice, concrete, naturale, desfasurand povestea cu rabdarea actorului devenit in timp martorul propriei intamplari, pe care incearca retrospectiv s-o reconstituie, analizeze si justifice. Pluteste de altfel in atmosfera cartii o agresivitate muta, tinuta in frau, barbatii aceia lupta cu propriul trecut, fiecare pentru puterea lui, in definitiv, intr-un ritm al horei ancestral si oarecum pagan.
Sunt scene de cruzime relatate obiectiv, metodic: bataia pe care i-o administreaza Zeno celei pe care-o credea turnatoare (de frica si, cumva, preventiv); deportarea satenilor in Baragan (din obedienta si exces de zel este deportat un copil nevinovat); Damiana, sotia lui Alaci, e obligata sa se prostitueze pentru a da nastere unui copil pe care sotul ei nu putea sa-l aiba; o tanara e violata din... intamplare, nevasta cabanierului a fost ucisa intr-un aparent accident. Mecanica raului. Stilul analitic, ramificat, da verosimilitate intamplarilor si sfarseste prin a seduce si impresiona, pentru ca dezvaluie in scriitor nu numai un martor, dar si un excelent cunoscator al psihicului uman.
Este o carte amara, lucida, construita minutios, detasat, dar si cu o voluptate a... exactitatii dificila pentru cititorul comod sau grabit, in care incap si ironiile fine, si intelegerea si dragostea si speranta - salvate de personajele feminine, capabile de sacrificiu, si de tinerii inca neprinsi in hora pandei, a neincrederii, a suspiciunii. Un roman-document despre anii aceia tulburi (anii 50) pe care nu-i putem ignora. Miza cartii este si ea dureroasa, dar necesara, miza este intelegerea lui: "Cum au fost - si (din pacate) - cum sunt posibile toate astea?". Inca traim intr-un cerc al nesigurantei, al banuielilor voluntare sau involuntare, al imperfectiunii sufletului si al conditiei umane aflate in deriva.

Paul Goma
"In cerc", roman, Editura "Eminescu", 1995