Dan CULCER

Noaptea uitucilor

Motto : "Contrarul adevarului nu este minciuna, ci uitarea."

"Draga Domnule Goma,
am terminat lectura Justei. Cartea este trista, fiindca se termina pe un esec, acela al unei intilniri intre doua persoane care puteau sa nu fie singure. Tonul ei este just. Adica nici patetic, nici sec. E cartea celor dinaintea noastra. Cei care, precum Dta, ati trait nu doar teroarea verbala, ci si cea fizica. O carte despre frica, neincredere, despre confuzie, despre cele patru lumi: a celor care sunt justi, a celor care se prefac ca sunt justi, a celor care sunt crezuti justi si a celor care nu sunt justi, nu vor, nu pot, adica a curajosilor singuratici. Care isi dau seama ca nu erau singuri doar dupa ce isi intilnesc semenii in spatele gratiilor.

Lupta Dtale contra amneziei e patetica, iar in aceasta carte incepe sa se lase noaptea. Noaptea uitucilor. E o tragedie pe care mai tinerii nu o mai pot intelege cu adevarat, decit daca fac referinta la alte evenimente, de pilda la cele recente, din decembrie-ianuarie 1989-1990, asupra carora se lasa noaptea de asemenea.

M-am bucurat ca aceasta carte a fost scrisa. Poate cindva se vor gasi si arhivele ce o vor completa. De ce nimeni nu vrea sa scrie o istorie a Scolii de literatura? Scurta ei viata, cu profesorii si cu studentii ei cu tot, merita sa fie compusa, modelata ca o masca mortuara."

* * *

Aceasta epistola, initial privata, a fost inserata de Paul Goma la sfirsitul editiei on line a romanului sau "Justa", un titlu care deriva din porecla data unui personaj feminin, al carui model indepartat pare sa fi fost destinul unei studente de la Scoala de literatura, Alexandra Indries. (Nascuta in 1936, prozatoare, critic literar, m. 1993). Scriu asta cu toate rezervele de rigoare, caci "orice asemanare cu viata este intimplatoare" in literatura.

Epitetul ornant "just" (adjectiv si adverb), in dictionare e prezentat ca fiind sinonim cu adevarat, drept, echitabil, intemeiat, temeinic, bine, fundamentat. Formula folosita frecvent in sedintele de toata mina, de partid sau de fara partid. Erau juste toate masurile, deciziile si prevederile de partid, la originea carora se aflau mai mult decit justele idei directoare ale marxism-leninismului-stalinist.
Ale maoismului-hrusciovisto-ceausist. Caci ce a fost altceva Ceausescu decit un Hrusciov al Romaniei, care a vrut sa dea iluzia unei politici a adevarului regasit, cind de fapt a practicat o politica a noii minciuni. Orice alte idei erau nejuste si deci periculoase, reprobabile si punisabile. Orice cuvint folosit in comunism avea un sens diferit de cel de obste. El ascundea, deforma. Sociologul si comunistul lucid (!) Zevedei Barbu, ramas la Paris deja in 1947, pe cind participa ca expert din partea romana la tratativele in urma carora s-a semnat pacea la Paris, a fost, dintre romani si poate nu doar, primul care a scris un studiu - "Le langage dans les democraties et les societes totalitaires" - despre "limbajul totalitar", publicat in 1953 intr-o revista de lingvistica, "Orbis", la Louvain. (http://www.asymetria.org/zevedeibarbu.html) Acest termen - limbaj totalitar (care desemna la inceput un argou, devenit limbaj odata impus tuturor vorbitorilor unei limbi) - mi se pare mai just pentru a desemna subiectul, decit imposibila "limba de lemn", un calc lingvistic franc fara sens si fara rost. Cuvintul "just" apartine roiului de vorbe din jurul conceptului de justitie si a avut, dupa 1945, o legatura, indestructibila, am putea spune temeinica si chiar metalica cu practica comunista a justitiei, sub forma ei cea mai represiva. Cu modul de aplicare a justitiei sub regimurile comuniste, prin folosirea catuselor ca legatura (metalica) dintre teoria comunista si practica ei sociala.

"Cine nu era cu noi, era impotriva noastra".

Ca sa fii just, adica sa actionezi si mai ales sa dovedesti, sa convingi ca gindesti conform liniei trasate de partid, ca forta conducatoare sau reprezentind avangarda clasei muncitoare, ea insasi forta conducatoare desemnata ideologic de comunismul care actiona in numele ei, terorizind-o, trebuia sa fii mai mult decit supus, conformist, tacut, infricosat, mai trebuia sa intelegi ca "omisiune de denunt" este o crima tot atit de grava ca dezacordul cu politica partidului unic. Trebuia sa anticipezi prin delatiune spontana acuza omisiunii de denunt. Evident, nu toti cetatenii Romaniei au practicat aceasta atitudine justa. Dimpotriva, au fost multi care nu doar ca au omis sa-si denunte colegii sau in general compatriotii, dar au si pus mina pe condeie sau pe arme ca sa se opuna "justetii" politicii comuniste. Altii au devenit transfugi, votind, cum se zicea, cu picioarele pe care si le-au luat in spinare, de vreme ce nu puteau vota impotriva, intr-un sistem electoral complet controlat si falsificat sub controlul partidului si statului, garantii aparenti ai aplicarii legii. Asta cind era inca nevoie, pentru ca la un moment dat, probabil deja prin 1950, lehamitea si frica au facut singure jocul puterii si au dat rezultatele asteptate de aceasta.

Am vazut recent in premiera pariziana (Theatre Le Petit Hebertot, 30 august 2005) un excelent spectacol cu o piesa de Jean Claude Carriere, scenaristul lui Bunuel. Premiera mondiala a avut loc la Bucuresti, in regia lui Octavian Greavu, sub titlul "Zodia turnatorului", in 18 februarie 2003, cu Stefan Sileanu in rolul principal, al turnatorului, fireste. O piesa a carei vedere cade bine cuiva care a trait in socialismul real, ca mine. Intitulata "Filiera normala" sau "Circuitul normal", ea pune in scena un ofiter de politie politica si un turnator profesionist, singuri pe scena, un birou, intr-un precar echilibru si in schimbatoare raporturi de putere. Am avut senzatia ca, in fine, un artist a gasit calea de acces la pinza freatica a societatii reale si la psihologia delatorului zelos. Care nu actioneaza din frica, ci din datoria morala, si care poate deveni mai puternic decit ofiterul care l-a recrutat. Acestia sunt personajele cheie ale societatii romanesti socialiste si postsocialiste.

Justa lui Paul Goma a fost o victima. Destinul sau - tragic. Si s-a terminat prin iesirea din istorie, prin marginalizare si uitare. Dar celelalte personaje, cele din fundalul romanului, sau de la masa prezidiului sedintelor memorabile ale anilor 50, ca o judecata care schimba destine, brucanii, iliestii, care au intrat din roman pe scena istoriei si au invins (!?), definesc prin evolutia lor adevaratii facatori de istorie. Cei carora nu le pasa de morala si nu se impiedica de consideratii marunte privind adevarul si justitia. Viata nu este justa, nici dreapta. Cei buni nu inving si adevaratii eroi (pozitivi!) mor sau sunt uitati, cind nu se sinucid. Post socialismul este societatea victoriei delatorilor profesionisti si zelosi, cei adevarati si magnifici, ale caror succese ne uluiesc si ne adincesc in cea mai cumplita criza morala, cea de identitate.