|
Potrivit unei definitii exprimate de Manfred Davidmann (http://www.solbaram.org/articles/antisem.html),
antisemitismul are doua cauze, ambele decurgand din incalcarile principiilor
cuprinse in Torah, cartea sfanta. Manfred Davidmann pune persecutia evreilor
in lumina principiului dezvoltat din relatia cauza-efect, un principiu
universal. Pe de o parte, persecutia impotriva evreilor este "cel
putin instigata, daca nu chiar incurajata" de o patura opresoare,
fie ea de stanga, fie de dreapta; pe de alta parte, evreii insisi pot
provoca persecutii prin comportarea lor, fara a fi constienti de aceasta.
Ca orice remarca privind un fenomen atat de complex, care a generat milioane
de pierderi de vieti omenesti, si aceasta poate genera reactii contradictorii.
Acest punct de vedere, macar in parte, pare a fi impartasit de mobilul
scrierilor lui Paul Goma, acuzat recent ca etaland expresia unui feroce
antisemitism. Demonstratia celebrului opozant si scriitor roman sugereaza
(cu exemple) ca persecutiile la care au fost supusi evreii romani din
Basarabia de catre populatia si administratia locala au fost atrase de
comportarea lor anti-romaneasca. A explica nu inseamna a justifica si
tragerea unui semn de egalitate intre acesti doi termeni este o eroare.
Din pacate, linia de demarcatie dintre obiectivitatea informatiei istorice
si consecintele ei lasa loc speculatiilor. Cand acestea sunt manate de
rea intentie, rezultatele sunt cele pe care le vedem.
Antisemitism inseamna nedreptate, discriminare, intoleranta, injurie,
persecutie. Toti acesti termeni implica un abuz ce nu necesita o alta
explicatie. Cand o persoana comite o crima, nimeni nu-l considera pe judecatorul
care a pronuntat sentinta in raport cu originea etnica ori apartenenta
sa religioasa. In anumite circumstante, membrii unei minoritati au speculat
starea de lucruri, aducand in discutie aceste elemente irelevante. Daca
un membru al majoritatii sufera o nedreptate juridica din partea unui
judecator facand parte din aceeasi majoritate, elementele irelevante se
deplaseaza din zona etnicului si a religiei in cea a socialului si a politicului.
Nu este pentru prima oara cand prezentarea adevarului supara. Multi romanii
au fost deranjati de acuzatia de persecutori ai evreilor in timpul celui
de-al doilea razboi mondial; la randul lor, multi evreii au protestat
cand unii istorici au incercat sa nuanteze anumite aspecte ale Holocaustului
romanesc, eliminand generalizarile si exagerarile. Este in firea lucrurilor
ca discutiile pe marginea marilor tragedii istorice sa iste controverse
in randul urmasilor diferitelor tabere de participanti. Dar este o dezertare
de la adevar sa acuzi un observator de crimele comise impotriva celeilalte
tabere doar pentru ca vrea sa aduca niste precizari. Este dorinta de a
spune adevarul un semn al ostilitatii? Pentru cine conteaza mai mult decat
adevarul spaima de a nu repeta ororile trecutului, e posibil. Numai ca,
sub acest unghi, aici exista un cerc vicios. A nu repeta ororile trecutului
inseamna a expune adevarul sub toate aspectele. Minciuna sau exagerarea
lucreaza in favoarea raului.
Inainte ca asertiunile lui Paul Goma sa fie catalogate drept antisemite,
era necesara o amendare istorica a acestora. Chiar daca Paul Goma ar fi
fost antisemit si cele sustinute de el s'ar fi intamplat aidoma, crima
antisemita n'ar fi eliminat adevarul istoric. Pana la a ataca mesagerul,
trebuie dovedita acuzatia. Altminteri, se poate spune ca Paul Goma suporta
un tratament la fel de inuman in principiu precum cel la care au fost
expusi cei in numele carora se ridica azi detractorii sai.
Ca in cazul comiterii oricarei crime, anchetatorul incearca sa gaseasca,
in primul rand, mobilul. Unii (Tepeneag, Buduca) au considerat ca Paul
Goma doreste scandal cu orice pret, pentru a fi bagat in seama. In anii
'70, "cu orice pret" insemna pierderea linistii, a libertatii,
a vietii. Intamplarea face ca, in marea lor majoritate, cei ce se gasesc
in randul detractorilor sai de azi sa se fi numarat printre detractorii
sai de atunci. Sa fie o simpla coincidenta? Iata-ne astfel la baza mobilului
multora dintre acestia din urma: ani de zile, Paul Goma i-a acuzat public
de lasitate, ticalosie, colaborare securista, atat sub comunism, cat si
- vai! - dupa. Pana acum, moral vorbind, nu era chiar in regula sa-l ataci
pe Paul Goma. O cauza mai buna le-ar fi prins de minune.
In psihologie, aceasta asteptare poarta numele de "wishfull thinking".
Cand vrei neaparat ca un lucru sa se petreaca, chiar daca se intampla
sa fie numai pe jumatate adevarat, nu mai conteaza. Cealalta jumatate
este repede completata de vointa doritorului. Punand problema persecutiilor
evreilor din Basarabia in lumina critica, Paul Goma s'a descalificat,
in sfarsit, Slava Domnului! Cum sa nu fie antisemit? Ba e! N'are cum sa
nu fie! Uitati-va si la ce ton foloseste! Intre doua dezbateri de terasa,
Ioan Buduca l-a prins in menghina fara scapare a demonstratiei sale etilice:
"Unde si cum devine Goma antisemit in argumentatia sa? Simplu: atunci
cand gandeste si spune 'voi, evreii'". Deci asta era…
Ca parte lezata, "ei, evreii", ar fi trebuit sa se tina departe
de asemenea gen de dispute, ce nu par decat rodul unui troc simplu: ei,
romanii, sa poata da, in sfarsit, de pamant cu neobositul lor acuzator,
iar ei, evreii, sa mai demonstreze o data, calare pe cai troieni, cat
de magari au fost romanii la adresa lor. Numai ca lupta pare dusa acum
mai mult in jurul unui om (Paul Goma) decat a unui principiu. In mod neasteptat,
omul va iesi mai puternic din acest conflict, iar principiul, sifonat,
pentru ca marea tragedie prin care a trecut poporul evreu n'avea nevoie
de asemenea trucuri ieftine pentru a capata greutate.
Cu ceva timp in urma, o seama de intelectuali romani de frunte au fost
acuzati de antisemitism. Printre acestia se afla si Nicolae Manolescu.
Acuzatia parea la fel de neintemeiata atunci la adresa lor asa cum este
acum la adresa lui Paul Goma. Din nefericire, istoria personala se caracterizeaza
prin acelasi neajuns ca si cea a lumii: este repede uitata si, fatalmente,
repetata (pentru intelectualii romani, Paul Goma este echivalentul organismelor
de haituire a nazistilor). Pentru a lovi doi iepuri dintr'un foc, Nicolae
Manolescu, proaspat uns arendas al Uniunii Scriitorilor (printr'un vot
obtinut pe absolvirea vinei de a turna la Securitate), a scos dinti de
ciocoi si l-a concediat pe redactorul-sef adjunct al revistei care si-a
permis crima de a publica fragmente din opera "antisemita" a
lui Paul Goma. Tot intamplarea face ca victima, Liviu Ioan Stoiciu, sa
fi fost unul dintre putinii intelectuali romani care au avut taria de
caracter de a nu se fi aplecat in fata fiarei comuniste (cum n'au avut
detractorii de azi ai lui Paul Goma).
A concedia un redactor pentru ca a publicat un text - nici macar dovedit
a fi avand caracter criminal, incitator, calomnios - este in sine un act
dictatorial (la alegere: nazist sau comunist), nedemn de un intelectual.
Cand masura e luata de unul care a gazduit in paginile revistei sale cohorte
de colaboratori ai fostului aparat de opresiune, ea devine rodul unei
comenzi politice. Punerea ei in aplicare, o ipocrizie fara margini. Din
cate greseli a comis Nicolae Manolescu pana in prezent, aceasta pare cea
mai murdara, scotandu-le in evidenta si pe cele trecute (una dintre acestea:
laudarea asasinului Ion Iliescu in paginile unei alte reviste a Uniunii
Scriitorilor, de la care el n'a fost dat afara!).
Chiar daca Paul Goma ar fi fost antisemit, aceasta n'ar fi justificat
abuzul demiterii lui Liviu Ioan Stoiciu. Nu pentru dreptul la opinie am
militat noi? Nu pentru a fi liberi am riscat? Chiar daca un scriitor greseste
(si s'a vazut ca aceasta este cu putinta si la case mai mari), ce va sa
insemne demiterea lui Liviu Ioan Stoiciu? Cine-l publica pe Goma, ca Stoiciu
va pati! De altfel, in urma cu cativa ani, Alex Stefanescu, mana dreapta
a lui Nicolae Manolescu de la carma Romaniei literare, decreta ca nici
o publicatie romaneasca n'ar trebui sa-l publice pe Paul Goma! Si nu era
vorba de nici un act de antisemitism atunci! Mai degraba, unul de anticomunism.
Nu mai era nevoie de inca un exemplu al ticalosiei si stupizeniei intelectualilor
romani. Inainte de a fi ales presedinte al Uniunii Scriitorilor, Nicolae
Manolescu, cu o deplasata emfaza, a declarat ca din aceasta organizatie
fac parte cel putin cei mai importanti patru sute de romani. Sper ca afirmatia
avea un pronuntat caracter electoral si nimic mai mult. Fereasca Dumnezeu
sa fi avut dreptate!
(15 Septembrie 2005, Romanian Times)
|
