"Chiar daca ma simt si eu artist, sunt cam departe de scriitori si de alti creatori, pentru ca ei se feresc de mine si de cei din jurul meu care fierb, ard, se zbat", interviu cu Oleg BREGA, realizat de Mihail Vakulovski

Mihail Vakulovski: Oleg, ai devenit cunoscut abia dupa ce te-ai intors (de la studiile din Romania) in Chisinau. Ce poti sa ne spui despre Oleg Brega dinainte de acest moment? Ce-ai facut pina atunci, ce facultate ai absolvit, ce colegi ai avut, cum te-ai simtit ca student basarabean in Romania?
De ce te-ai intors la Chisinau? Ce sperai sa faci/gasesti aici si ce-ai gasit?

Oleg Brega: Relativ cunoscut eram si inainte de a iesi din sat (Pepeni, Singerei, pe linga Balti), pentru ca scriam la ziare, am fost invitat de doua ori si la televiziune, la emisiunea Urania, Clubul curiosilor, pentru ca incercam sa scriu proza fantastica, citisem cam toate cartile SF din biblioteca scolii, colectia Aelita, si imi zburda imaginatia prin univers. Scriam si articole de atitudine, bulversam uneori satul cu vreun comentariu in gazeta raionala (Calea leninista, apoi Ecoul nostru). Ma gindeam sa ma fac scriitor, dar am dat la jurnalistica de doua ori, pentru ca alta facultate mai potrivita nu gaseam. Prima data am picat de la proba speciala, n-aveam nici prea multe texte serioase publicate in 1990, nici imaginatie n-am avut sa scriu ceva destept despre vizita la fabrica Steaua rosie. Am stat un an acasa, ingrijind de fratele cel mai mic (ceilalti trei fiind de virsta scolara, iar parintii - la serviciu si gradinitele nu mai functionau, se pare), atunci am scris mai mult, mai sistematic, cu gindul la admitere. In anul puciului de la Moscova si al declaratiei de independenta am luat 9 la prima proba (abia atunci s-a trecut de la sistemul de 5 puncte la cel de 10, era deci prima mea nota mai mare de cinci), dar la primul examen de romana am picat iar, nu stiam cum se scrie chiar si abia, pe care le foloseam prea des. Am avut posibilitatea sa merg la studii in Romania cu primul val, dar mi-a fost frica de necunoscut, eram dezamagit de atitea rateuri, ma pregateam sa fac armata, de care ma temeam si mai mult. Dar a fost instituit serviciul de alternativa. Am venit la Chisinau, m-am angajat la constructii ca sa pot plati la stat un sfert de salariu, cum prevedea legea despre serviciul de alternativa. Am lucrat pe santier un an, timp in care am mers la cursuri pregatitoare la facultate si am re-invatat romana, deja cu grafie latina, si franceza. Vroiam tot jurnalistica, dar am aflat ca nu mai pot intra la facultate daca fac "armata". Continuam sa scriu si sa citesc orice publicatie noua aparea. Stiu ca era popular un Curier de seara, Sfatul tarii. Am publicat in vremea cind la Nistru incepea razboiul cu Rusia un comentariu care si acum mi se pare ciudat, a fost intitulat Hyde Park… Intimplator am intrat la studii in acel an: regie de film si televiziune, o specialitate noua la facultatea de teatru, Institutul de Arte. Era un proiect comun cu Televiziunea Nationala, care prevedea ca acea clasa experimentala de 15 insi de virste diferite vor fi angajati la munca din prima zi. Am ales Redactia Publicistica, din teribilism. Am lucrat trei ani invatind in paralel. Incepusem la Vlad Bitca, apoi ne-a luat Vlad Druc, dar in '95 am abandonat totul pentru a pleca la Bucuresti. Mai ales pentru ca eram nemultumit de calitatea scolii si ma stresa sa o absolvesc fara dram de cunostinte si abilitati profesionale.
La ATF, acum (Universitatea Nationala de Arte Teatrale si Cinematografice) am inceput de la anul I, nu mi-a parut rau. Mai ales ca de la prima sesiune am constatat ca nu mai sunt rasfatatul profesorului (la Chisinau cam toate disciplinele cinematografice erau predate de un singur profesor) si ca trebuie sa lupt pentru a supravietui intre cei 10 colegi de la cea mai scumpa facultate (la film, regizorii si operatorii consuma cei mai multi bani pentru studii, chiar mai mult decit cei de la medicina). Totusi, calitatea studiilor era mai buna doar comparabil cu Chisinaul, eu asteptam sa fie mai mult. Mai mult am invatat de la proful de fotografie decit de la zecile de specialisti ingimfati in scenaristica, imagine, regie. Am simtit acolo atmosfera de teroare, un dispret fatis al conducerii facultatii fata de noi, studentii, din cauza unor rivalitati puerile intre "genialii" cineasti care n-au facut nimic in film, dar vor sa-i invete pe altii. Eram victime intr-un razboi continuu. Ultimul an a fost cu un alt profesor de regie, unul mai rezonabil, nu ca fosila care a murit, dar ambii s-au lasat influentati de anturaj, astfel ca am absolvit facultatea in aceeasi atmosfera de maraton cu obstacole si cu tir incrucisat. Am cazut si eu, m-am inecat ca tiganul la mal. Cu acelasi film si cu aceeasi comisie am luat, ca la Caragiale, intii 9, la examenul de absolvire, iar la cel de licenta, peste 2 saptamini - 6! Din cei trei care au reusit sa participe la examenele de licenta din acel an din toata clasa, doi eram "ne-romani", adica unul din Bucovina si eu - basarabean. Puteti sa ghiciti cine (al treilea) a vazut diploma… Eu nici n-am mai vrut s-o vad, am plecat de acolo scirbit. Citeva luni am incercat sa-mi gasesc de lucru fara succes. Am auzit ca la Chisinau se deschide un studio Pro TV si am venit acasa, fiind sigur ca o sa-mi gasesc de lucru la ei. N-am gasit. Am revenit la TVM, am lucrat trei luni la redactia de tineret si mi-am pus miinile in cap. Mai ales cind am primit prin posta onorariul pe prima luna, echivalentul a citiva dolari, cu intirziere mare am constatat ca e prea mare efortul. Si am plecat iar. Am incercat la NIT, unde fostul meu sef de la Publicistica, ajuns apoi si director la Nationala, avea un post. A strimbat din nas la proiectele mele si a zis sa caut bani sa le fac. Am inceput de curiozitate o colaborare cu Antena C, postul municipal de radio, ca autor al unei rubrici despre noutatile cinematografice din lume, mai comentam si filmele de la TV (pentru ca singurul cinematograf din Chisinau dadea filme comerciale, proaste, toate dublate in rusa). Apoi m-am plictisit si mi-am incercat norocul, preluind de la cineva care pleca noaptea de duminica - sa pun stiri la ora exacta, sa programez muzica si sa fac dedicatii, o ora dupa miezul noptii. De acolo a pornit Hyde Park-ul.

Povesteste-ne mai pe larg despre Hyde Park, emisiunea ta cu istorie deja, despre care s-a vorbit foarte mult in R. Moldova, care a avut un succes foarte mare la public si care a scos si lumea in strada.

Pe tema asta lucrez acuma (de citeva luni) la o brosura si m-am cam epuizat. Se va numi "Hyde Park - de la microfonul liber la curaj.net". Nu stiu daca va putea fi citita si pe Internet, de aceea va recomand sa rasfoiti jurnalul meu on-line la www.eu.brega.org, pe care il scriam in timpul acelei emisiuni maraton, sau pe situl www.hp.curaj.net - acolo e pagina oficiala a organizatiei Hyde Park, dar la istoric scriem si despre emisiune.
Pe scurt: a fost un program nocturn de libera exprimare care a fost posibil doar doi ani si jumatate la un post de radio public municipal (Antena C). A devenit treptat foarte popular si discutat, moderatorul - premiat de breasla jurnalistica, dupa care emisiunea a fost inchisa de aceiasi lideri ai jurnalismului basarabean progresist, la presiunea comunistilor, deranjati de atata libertate. Initiatorul miscarii a ajuns lider al unei organizatii neguvernamentale cu acelasi nume, ales de aproape o suta de fondatori - cetateni simpli, dar aproape liberi, care ascultau acel program si vorbeau noaptea la telefon sau din studio ca la ei acasa. Acum organizatia are doi ani, de doua ori mai putini membri decit la inceput, de doua ori mai multe probleme ca atunci cind s-a inchis emisiunea, dar de douazeci de ori mai multe planuri de viitor, inclusiv crearea unui post de radio liber sau, pentru inceput, a unei publicatii periodice de libera exprimare.
Despre emisiune s-a stiut si s-a vorbit/scris nu doar in RM, suntem vizati in mai multe rapoarte internationale despre libertatea cuvintului si implicarea cetatenilor in viata civica, iar un site al evreilor emigranti din URSS ne acuza nefondat de antisemitism, bazindu-se pe niste stiri din presa oficiala care primise atunci, in 2003, ordin de la comunisti sa ma calomnieze pentru a discredita postul si, implicit, pe primarul de atunci, Urechean, cu care intrase in razboi insusi presedintele republicii, Voronin. Emisiunea era ascultata si pe internet, pentru ca gratie unui roman grijuliu din Olanda obtinusem destul spatiu de stocare si cel putin ultimele trei editii (aproximativ 18 ore pe saptamina) puteau fi ascultate integral. Primeam pe forum sau pe e-mail mesaje de departe, care ii induiosau pe ascultatori. Incercasem chiar sa le ofer spatiu liber ca sa poata suna timp de un sfert de ora (altfel linia era mereu ocupata, unii se chinuiau luni la rind sa intre pe fir), dar nu prea razbateau, cineva m-a asigurat de citeva ori ca a incercat in acel interval, dar RM era inaccesibila ca intr-adins, cine stie… Daca ne-a ascultat timp de 9 luni, securitatea putea sa faca si alte ispravi. Ca doar eram amenintare pentru statul acesta (ii zic mai nou Statu' Palma Barba Cot)! Acum am aflat ca nu mai amenintam pe nimeni, ca n-avem impactul de alta data, totusi pentru ca l-am fluierat pe presedinte la un protest autorizat ei au fortat CEC-ul sa ne retraga acreditarile pe care ni le-a dat pentru observarea alegerilor. Deci, tot mai deranjam!

Ce lucruri care se intimplau in emisiunea ta erau atit de suparatoare pentru autoritati incit sa se implice in indepartarea ta? Stiu ca la un moment dat ai protestat impotriva ingradirii libertatii de exprimare pe fondul cintecului trupei "Parazitii" "Jos cenzura!". Cum ai mai incercat sa-ti pastrezi serviciul care, intre timp, devenise mult mai mult decit atit?
Oamenii vorbeau deschis si astfel invatau sa gindeasca liber (am eu o teorie ca omul cind deschide gura sa cuvinteze cu multi martori face eforturi sa se exprime mai bine, mai frumos, mai convingator). Iar regimurile totalitare nu pot accepta cetateni liberi, pluralism de opinie. E adevarat ca oamenii nu toti si nu intotdeauna vorbeau academic, civilizat, dar emisiunea era dupa miezul noptii, nici nu trebuia bulina rosie, eu totusi imi faceam datoria si ii avertizam care e regula jocului, ii obligam sa nu atace persoane, sa nu ofenseze, sa nu injure, daca cineva folosea un limbaj mai dur incercam sa-l temperez, dar nu interveneam prea mult, pentru ca oamenii sunt diferiti si scopul meu era sa incurajez participarea, implicarea civica, discursurile deveneau oricum, cu timpul, mai calitative.
A deranjat ca era criticat oricine pentru orice, nu existau teme tabu. Populatia ne simpatiza tot mai mult si ne ascultau cu miile, chiar daca a doua zi se duceau adormiti la lucru, iar autoritatile au manifestat tot mai multa reticenta pina la aplicarea presiunilor si determinarea inchiderii microfonului liber.
Nu tineam foarte mult la acel serviciu, mai ales ca nu eram angajat cu carnet, era un fel de colaborare fara obligatii. Ca si in august 2001 (in primul an de guvernare comunista, cind s-a suspendat pentru 40 de zile programul) am plecat trintind usa in semn de protest, eram convins ca presiunile opiniei publice ma vor restabili, mai cred si acum in asta. Totusi, am supraestimat capacitatea de aparare si revolta a ascultatorilor mei, credeam ca din cauza suspendarii Hyde Park-ul se va transforma intr-o miscare sociala protestatara, dar n-am reusit decit sa antrenam citeva sute, apoi citeva zeci de oameni, ca dupa doi ani sa nu mai vina la protestele cu acest subiect sau altele similare decit foarte putini, cam o duzina de hydeparkisti sinceri, convinsi, constienti. Ceilalti au abandonat lupta fie pentru ca au crezut ca vom imbratisa optiunile lor politice, sau au crezut ca vom putea contribui la schimbarea situatiei lor materiale, dar majoritatea au fost lehametiti de inutilitatea eforturilor, de lipsa efectelor imediate.
Eu am somat vreo sapte luni, dupa care a acceptat sa ma angajeze o biblioteca de cartier, radiouri, televiziuni, alte redactii sau ong-uri, cu granturi n-au vrut sa ma ia, chiar daca anuntau concursuri si participam cuminte la ele. Emisiunea n-a vrut s-o preia nimeni, nici macar gratis, cum sunt si acum dispus sa o fac - voluntar. De fapt, am reusit sa vorbesc jumatate de an la un post de radio local de linga Chisinau, moderind o emisiune similara de doua ore pe saptamina, dar, in consecinta, postul a fost si el hartuit, inchis pentru o vreme, iar la revenire nu s-a mai dorit colaborarea cu mine sau cu oameni din organizatia pe care o conduc.
(Parazitii au scos mai tirziu Jos cenzura! si erau ascultati la protestele de la TeleRadio, noi aveam alte imnuri, dar cam fara impact - lumea nu mai crede vorbelor, chiar daca-s cintate!).

Vorbele tale, ca om de radio sau regizor (sau ale mele, ca scriitor) nu-s fapte? Cind vorbele devin fapte?

Ba da. Deseori trebuie sa demonstrez acest lucru, dar inca nu mi-am construit un discurs convingator si argumentat. Am noroc ca acum incerc sa-i schimb pe niste oameni simpli, slab instruiti, care folosesc acest cliseu ca scuza pentru tacere si neimplicare: pentru acestia ma dau pe mine ca exemplu, pe alti oameni din preajma mea sau persoane cunoscute si de ei, care au devenit mai puternici si mai liberi cind au inceput sa se exprime in cuvinte, ei continua cam toti sa taca, dar nici nu-mi faceam iluzii, stiu ca oamenii se schimba greu. Dar si mai greu mi-ar fi sa polemizez cu vreun teoretician care crede ca vorba multa e saracia omului si ca cel ce nu poate face nimic ii invata pe altii. Totusi cred, categoric, in conditiile cind toata lumea se teme sa deschida gura, are fobia foii albe si a pixului in mina, nu scriu nici la computer nimic, decit poate pe vreun chat niste injuraturi si multe paranteze, e mare fapta sa vorbesti si sa scrii, mai ales sa-ti comunici astfel sincer si curajos opiniile.

Povesteste despre proiectele tale pe internet - site-ul fratilor Brega (www.brega.org), EU (ziar personal), www.curaj.net, administrarea site-ului lui Paul Goma etc. Ce impact au ele in R. Moldova, o tara in care computerul se foloseste ceva mai putin chiar si decit in Romania?

Brega.org si PaulGoma.net le-am creat cind am descoperit un serviciu pe internet care oferea astfel de adrese gratis, doar cu ceva publicitate pe pagina. Am inceput sa adun pe un sit al lui Goma cam tot ce gaseam in reteaua globala: articole, comentarii si doar o singura poza dintr-un ziar. Tot atunci am creat si o lista de discutii pe care acum scriitorul este discutat de aproape doua sute de cititori si simpatizanti. In plus, de vreo doi ani am stabilit chiar cu PG legatura prin email, iar fiul sau, Filip, a reusit sa-i construiasca o pagina de Internet pe care sa plaseze chiar de-acasa ultimele articole, file de jurnal si chiar romane mai noi sau mai vechi (stiu ca isi re-scrie cartile, le re-editeaza, completeaza, comenteaza sau pe unele doar le re-citeste si transcrie la computer).
Portalul Brega fr. contine doar citeva legaturi spre paginile celor cinci frati Brega imprastiati in lumea larga, dar toti cinci sunt artisti de fire, fiecare fiind impatimit de comunicarea pe internet.
Curaj.net e un proiect comun la Fratilor Brega si organizatia Hyde Park, il vrem un portal de libera exprimare. Deocamdata e un blog cu un forum, cu un sit de prezentare al organizatiei. Doar ca totul e interactiv, accesibil, oricine poate plasa stiri, oricine poate comenta, chiar si cu pseudonim sau anonim. Deocamdata nu prea multi se grabesc sa faca asta, dar incercam sa-i incurajam si sa-i convingem prin exemplul propriu.
.:EU:. Era un ziar personal pe internet (la adresa www.eu.brega.org) pe care l-am facut timp de un an si jumatate cit lucram la Antena C, aveam acces la retea fara limita (doar de viteza, foarte slaba, enervant de nesigura) si timp berechet in nocturne, cind imi veneau idei din discursurile oamenilor si nu le puteam spune pe post pentru ca era programul lor. De mai mult de doi ani nu scriu acolo, dar publicatia abandonata pentru un timp are la fel de multi cititori, care consulta arhiva de comentarii si opinii ale mele. Stiu ca majoritatea intra intimplator, cautind ceva pe Google, dar ma bucur daca-i intereseaza ceva si ramin mai mult timp pe siturile mele sau revin dupa aceea.
E adevarat ca sunt foarte putini utilizatori de computer si inca mai putini au acces la Internet in partea asta a lumii, dar globalizarea isi spune cuvintul, si cum cred in impactul telefonului mobil, a antenei de satelit si a internetului asupra nivelului de libertate a omului investesc si eu in acest viitor.

Ce reviste urmaresti? Cum ti se par scriitorii de acum - din R. Moldova si Romania? Ce-ti place si ce nu-ti place in cultura contemporana?

Chiar citesc fiecare numar, cu mare atentie, Contrafortul de la Chisinau, inca ma mai induioseaza revista NOI, cu care am crescut. Dar mai citesc cind am ocazia Sud-Est, Dilema, 22, Observatorul cultural, Adevarul literar si artistic, Timpul de Iasi, Vatra, Cultura, pina a disparut. Dar nu prea am timp liber, nici liniste sa citesc frecvent carti sau reviste. Mai mult presa cotidiana, stiri pe internet, forumuri, urmaresc aproape o suta de liste de discutii. Tot pe internet mai vizitez Tiuk!, Lolocur, colaborez cu E-Leonardo.
Chiar daca ma simt si eu artist, sunt cam departe de scriitori si de alti creatori, pentru ca ei se feresc de mine si de cei din jurul meu care fierb, ard, se zbat. Mare parte dintre artistii nostri fie ca fac partizanat politic descalificant, fie ca stau degradant de-o parte si nici nu contempleaza (ca Gheorghe din banc, care, intrebat daca sede si cugeta, a raspuns sincer ca numa' sede) si foarte putini se exprima in cuvinte sau forme, foarte putini au ce sa spuna. Unii scriu capodopere, inca din copilarie, altii creeaza, dar nu-i vede nimeni, a treia categorie scoate la public munca lor, dar putini o inteleg.
As vrea sa vad mai mult curaj, implicare, consecventa, sinceritate…

Oleg, ce proiecte de viitor, cum se zice, ai acum (nu ca n-ar fi de ajuns cele la care lucrezi sau ai lucrat...), ce ginduri legate de regie, profesia ta, te macina? Ce vrei sa faci in viitorul apropiat? Cum e sa rezisti ca artist in R. Moldova actuala, o tara cu conducere comunista?

Nu prea conteaza numele conducerii, mai important e tratamentul pe care il aplica cei de sus cetatenilor, cum interpreteaza ei principiile si valorile. Aici e nevoie de multa perspicacitate ca sa depistezi minciuna si impostura in diverse piei blinde, iti trebuie rabdare si puteri sa strigi ca in pustiu. Macar stiu ca nu ma plictisesc, nu voi fi in cautare de subiecte cind voi pune mina pe camera de filmat.
Am de gind sa fac film cind voi avea ocazia. Mi-ar trebui doar o camera digitala buna, un computer performant, citeva zeci de casete curate si ceva timp liber. Cred in documentarul de autor sau in fictiunile de tip Dogma 95. As face mult cu oameni putini, chiar in familie am destui cineasti cu care sa fac o echipa completa (eu regizor, un frate - cameraman, altul - scenarist, sora - critic de film, buna si de actrita, cel mic m-ar ajuta la montaj, editare), de altfel scurtmetrajul de sfirsit de an la facultate l-am facut mai mult cu ei, primii doi fiindu-mi atunci colegi de scoala, cel mic jucind in rolul principal, iar sora, in ultimul an de liceu - ajutindu-ma in platou cu multa grija.
Nu ma tenteaza politica (acolo as fi obligat sa mint, sa trisez, sa tradez), dar mi-as dori sa pot contribui la consolidarea societatii civile. Deocamdata si aici e tundra pustie cu tot felul de oportunisti si profitori, bintuita de calugari solitari si urmase ale Maicai Teresa. Nu exista inca sector asociativ organizat, fortificat, puternic.
Cred in Unire si as incerca sa antrenez pentru cauza asta asociatiile culturale, organizatiile civice care sa formeze o miscare sociala influenta. Cred ca putem sa mobilizam societatea, sa-i facem pe oameni sa inteleaga si sa pledeze deschis pentru intoarcerea romanilor basarabeni in Romania, ca politicienii sa accepte de nevoie aceasta vointa a noastra. Asta trebuie sa se faca, pasnic, cu mijloace democratice, dar hotarit si consecvent. Nu mi-ar parea rau sa-mi consum cu asta restul vietii.
Dar, mai degraba, voi ramine inca mult timp un rebel neinteles, sarac si marginalizat, care se va exprima pe internet si in parcurile oraselor pe unde va ajunge sa locuiasca cel mai des semi-legal.

(Brasov - Chisinau, iulie 2005)