|
1.
Abia acum o descopar.
O descopar abia acum, desi sare in ochi, desi de
la inceput imi sarise ori poate de aceea nu o luasem
in seama. De un an si doua luni santem
colegi de an, de grupa; mai mult: face si ea parte din categoria
"babacilor"; ne salutam de cate doua ori
pe zi, la -vedere si la revedere; mai mult : cam o data pe
saptamana schimbam cateva cuvinte
cu prilejul "statutului-si-servitului".
Si totusi, o descopar abia acum.
Acum, la acest curs de ceva (introducere intr-o chestie in
care mai fusesem introdus acum zece-unsprezece ani, in prima studentie
: ramasesem tot pe dinafara), in timpul caruia,
pentru intaia oara, nu mai reusesc sa-mi
vad de ale mele, cele ne-studen-testi. Privirea imi
tot pleaca spre stanga si usor spre spate inspre
acolo unde si cum sta de un an si doua luni -
totdeauna in ultimul rand ocupat din amfiteatru; ca totdeauna,
cu totdeauna, in stanga-i, Fata-Popii (in timpul liber
numita Georgescu Georgeta), replica ei pe uscat, pe slab, negru,
zbarcit, pilos (si dac-as spune: blanos?); acolo,
asa, masticind amandoua larg, pe lat, ierbivornic;
somnolind amandoua, la cursuri; fumind amandoua,
in pauze; venind-plecind amandoua, mereu alaturi,
oriunde, nedespartite. Precum obiectul si umbra sa.
Abia acum o descopar. Acum, dupa ce mi-o descoperise cineva
care nu pusese vreodata piciorul in acest amfiteatru, nici
pe strada n-o vazuse: Alec.
Zice aseara, la restaurantul Casei Scriitorilor, fostul meu coleg
de inchisoare, Alec:
- E randul tau sa-mi faci un serviciu!
"In sfarsit", zic eu, in gand,
aseara, la Casa Scriitorilor, la masa lui Alec si a Lilei.
"In sfarsit, inceteaza sensul unic
!": de un an si doua luni, de cand revenisem la
suprafata lumii, ca re-student, cine pe cine depana cu tigari,
cu invitatii la masa, cu chiar bani? Alec pe mine ; cine
pe cine, din cand in cand, invita la restaurantul Casei
Scriitorilor? Fireste, el pe mine : cei de teapa mea nu pot accede
in acest templu al literaturii, al valorii, decat ca invitati
ai unor literatori, se intelege, valorosi, binecunoscuti.
"In sfarsit", imi zic, "mi-a, vorba
lui, venit randul sa-i fac un serviciu (ah, de cate
ori i-am spus, de cate ori l-am rugat, l-am si bestelit!,
sa nu mai intrebuinteze cu prietenii acest cuvant
de servitor, de servicitor: un adevarat prieten nu-i poate cere
unui prieten adevarat : 'fa-mi cutare serviciu', fiindca
serviciul cerut unui prieten anuleaza prietenia: desigur, nu sa-l
invit eu pe el la restaurantul Templului Inginerimii Sufleticole, pana
atunci, mai va !, nici sa-i strecor, eu lui, indelicat, o
hartie de douascinci, sa aibe de-buzunar pe-o
saptamana incheiata, dar chiar
daca balanta de plati n-are sa se echilibreze
dintr-atata, are sa porneasca pe calea cea buna
si dreapta nu-i asa?"
Ba asa, cum altfel? Incuviintez din cap (am gura plina).
Dar Lila:
- Dupa unii autori, formularea cea mai fericita, mai prieteneasca
ar fi fost : "E randul meu sa-ti cer un serviciu
…"
- Nu ma intereseaza unii-autori, eu citez din unul singur…
- …tanarul Marx…
Nu stiu cine a rostit. Nu stiu daca eu. Stiu ca
l-a oprit pe Alec din galop - nu pentru multa vreme:
- El in subsol, la bibliografie, eu in text…
Daca ar fi continuat cum incepuse, chiar cu intreruperea
marxtineretica, Alec ar fi iesit la mal. Nici de asta
data Lila nu-l intrerupsese, eu cu atat mai putin;
se opreste singur: ticurile prind a-i munci obrazul, mai cu seama
buzele (mai cu seama cea de sus devenita, chiar de si-a
pus demult dintii, teribil de musculoasa, de aproape cornoasa,
eu, dac-as fi el, mi-as lasa musteata: sa-mi
acopere buza in permanenta miscare, in continua
cautare); mormaie, geme usurel, ticurile i-au cuprins
intregul trup: se rasuceste sacadat, prin zvacnete
in dreapta, in stanga, se ridica de pe scaun,
se reasaza… In aceasta dezordine simetrica
este vadita diagonala (Ion Omescu ii lansase, intr-o
zi, in celula: "Stapa-neste-te, iubitule
: produci o penibila senzatie de deriva"). Si
pe mine ma deranja vizual piezisarea miscarilor
trupului si a, fatal, ideilor, insa pe unde am convietuit-supravietuit
macar eu incercam sa opresc deriva aceea, la propriu,
cu mana. Si de asta data ii pun mana
pe brat:
- Spuneai de un serviciu…
Alec se lumineaza. Fiindca se opreste din piezisare.
De cate ori i-am pus mana pe brat, acolo, in inchisoare,
apoi dupa ce ne-am regasit, in libertate - adevarat,
aici de mai putine, asa ca, dupa cate o
diagonalizare-derivare la care doar asistam, el imi reprosa,
zambind, insa eu stiam ca serios:
"De ce nu m-ai tras de maneca ?"
- Felicita-ma, zice Alec, adresindu-mi-se. Mi s-a
aprobat editia a doua!
- Din toata inima, zic. Si la mai a zecea !
- Vine si aceea, deocamdata sa rezolv problema hartiei
cu a doua - magarii, imi fac o mie de mizerii…
- Parca spuneai ca s-a aprobat…, il intrerup.
- Aprobat pe hartie, nu si cota, hartia…
- Asta era?, ma luminez eu. Credeam ca cenzura…
- Cen-zu-ra?, se lateste de mirare Alec. Ce sa
caute, la mine, cum ii zici…?
- Ce cauta - cum ii zic - la altii, incerc eu.
- Eu nu sant altii! Cenzura ! Ea mi-a aprobat editarea, ea
mi-a aprobat reeditarea - ce mai vrei ?
- Eu? Nu mai vreau, credeam ca are sa se remarce mai-ul;
nici vorba.
- Magarii de la hartie refuza sa-mi dea cota.
Cota mea !
- Minti, face Lila. Ti s-a aprobat cota, portia ta,
dar tu…
- Portia mea! Ce, in literatura santem ca la-nchisoare,
nimeni nu primeste mai mult decat cel de-alaturi?
- Era vorba de hartie, nu de turtoi, zic eu, prosteste.
Alec nu m-a luat in seama. Isi urmareste
hartia lui:
- Si nu e normal?, se mira el. Cartea mea trebuia trasa,
de la inceput, in hai sa nu zicem: un milion, dar in
cel putin doua sute de mii - nu-i normal? Sa-mi dublez,
tripleze cota, portia, ca sa va fac voua placere…-
pentru a doua editie? - mi se adreseaza mie, pe mine ma
someaza sa raspund.
Ridic din umeri. Mormai:
- De unde sa stiu ce-i normal in materie de reeditare…?
Eu nu cunosc normalitatea editarii…
- Ti-a zis-o!, jubileaza Lila.
- Ce mi-a zis-o?, se mira, prompt, Alec. Cum mi-a zis-o ? Dar eu
vorbeam de valoare, nu de editare! Am depasit demult faza
editarii…
- …ai ajuns in a revalorificarii, zic, dar nimeni nu
ma aude.
- Nu de tine vorbeam, face Lila. Ce te uiti asa? Nu de tine…
- Nu de mine? De cine? Si de ce? De ce nu vorbeai de mine? Te rog
sa vorbesti clar, explicit - de cine…? De ce ?
E momentul sa folosesc iar mana. O pun pe bratul lui:
- Sa revenim la serviciu - nu-mi place termenul, dar daca
spui ca e randul meu sa-ti fac un, asta…
- Ce-ce-ce to-tot…?
- …nu vad cum ti-as putea fi util in faza
reeditarii…
- Dar se vede cu ochiul liber!, chicoteste Lila. Ii cedezi
cota de hartie pentru cea de a patra editie a romanului tau!
Alec, nelinistit, cata in jur; se uita la Lila;
apoi la mine; din nou la ea :
- Care roman?, face el cu durere. Care editie a patra? - acum nu
mai sufera: ataca. Ma, voi… Voi… - iar
acum e nedumerit si ranit.
Lila rade cu hohote. Da, gluma a fost buna. Alec insa
o gaseste din contra si se ridica de pe scaun,
ofensat.
Il apuc de brat, il silesc sa se reaseze.
Dar nu pot stinge ciondaneala dintre ei. N-oi fi punind destula
inima, dar cum sa intervin, cand ei se cearta
pe mine? Lila il acuza pe barbatu-sau ca
prietenia lui pentru mine se manifesta "economic": tigari,
invitatii la masa, banii-de-buzunar-din-care-sa-mi-cumpar-paine
(citat intocmai din Lila), insa n-ar misca Doamne
fereste, degetul mic pe langa stabii Uniunii Scriitorilor:
Stancu, Hobana, Iancu, Chirita pentru deblocarea situatiei
mele, in general, a romanului predat in special…
La acestea Alec i-o intoarce: ba el a miscat, dar daca
nu-i nimic de facut cu cazul meu…, Este ca ti-am
spus asta?, ma ia el drept martor in chestiunea-cazului (meu),
Deblocarea situatiei tale trebuie atacata in mod logic,
adica sa publici mai intai in periodice,
abia apoi sa te gandesti la volum - or ce-a facut
ea, Lila, la Gazeta ei literara ? Nimic !
La care Lila zice, linistita, ca Alec minte, se si
mira ca nu i-a cazut nasul, ea a incercat in
mai multe randuri, cu mine de fata: n-a reusit,
Alec stie de ce: situatia mea fiind aparte, cazul trebuie deblocat
la inalt-nivel, de stabii de la Uniune cu care el, Alec se
trage de bracinar ca intre vechi tovarasi de
ilegalitate si pe langa care a intervenit pentru tot
felul de pipite care-si imagineaza ca talentul
e ca tatele: rasar la pubertate si cresc
si creeeesc - de ce nu intervine si pentru prietenul lui?
Iar Alec zice ca el o intelege foarte bine pe Lila:
geloasa pe pipite ca pipite, tinere - dar mai ales
ca pipite cu talent…
Ca de obicei, Tanarul Alec calca voios in strachini,
asa ca intervin energic in virtutea…- cine mai
stie in virtutea a ce :
- Va multumesc pentru masa, dar sant obligat
sa plec…
Randul lor sa ma prinda de cate o mana,
desi nu apucasem a ma ridica.
- Bun, zic, constatindca tacerea instalata
promite sa se prelungeasca macar cinci minute. Ce-mi
ceri?, m-am intors catre Alec. Ce sa fac?
Alec imi multumeste din privire: si pentru ca
intrerupsesem harta cu Lila dar si pentru ca stia
el ce stia : cand pun aceasta intrebare, in
fapt, spun ca sant gata sa fac ceea ce inca
nu mi-a cerut explicit sa fac.
- Am o idee geniala !, anunta Alec cu ochi sticlitori.
- Contrariul m-ar fi mirat, mormaie Lila, apoi, aplecindu-se
spre mine: Pana si personalul tehnic de la Gazeta a
inteles cum stam : acum cateva zile Geta-Mitralieta,
dactilofraga noastra: "Vaaai, doamna Lila, da ce bine-aratati
de cand santeti in vorba cu domnu Alec".
"Nu-s numai in vorba; si-n act'- cum, mai-bine-arat:
mai blonda?" "Aaa, pai nu, nu ma gandesc
la coloare, ziceam ca v-ati unit viata cu un geniu
- tre' sa va vie cam greu, cand ne gandim ce
greu i-a venit lu' doamna Beethoven cu sotu', da si ce sinfonii
marete-a scris dansu'!"
Pun mana stanga pe bratul drept al Lilei si
strang; mana dreapta pe bratul stang al
lui Alec: nu strang, din privire il indemn sa
continuie. Numai ca Alec a uitat ce incepuse a spune.
- Aveai tu o idee …, il ajut.
- Geniala !, prinde el din zbor. Mi-a spus Gelu Petrescu…
Sau Vlad Ionescu… Ca ai o colega de grupa…
- …una tanara, vlastara, mica-mica-mica,
nu poseda nici putica, dar insetata de
cunostinte, una care vrea sa afle din propria-ti
gura cum stam cu libertatea ca necesitate inteleasa
si mai cu seama cum, ce si pe unde se scobeste de
zor tanarul Marx-und-Moritz…
De asta data Alec nu mai sare de pe scaun, ci se infunda
in el pana la sprincene; de acolo priveste in
jur, sa vada daca vorbele Lilei fusesera auzite;
si cum au fost primite. Acum privirea-i haituita alearga,
cauta ceva de care sa se atarne, un adapost
; pe cineva sa-i sara in ajutor.
Nu demult o intrebasem pe Lila:
"De ce-l intepi pe Alec de fata cu straini?"
Ma luase dintr-o bucata:
"Daca te simti strain cu noi, ce cauti
la noi ?"
La urma urmei, treaba numai a lor. Al treilea se insala
totdeauna.
- Uite cum facem, ma aplec inspre Lila. Un minut, pe ceas,
vorbeste el, minutul urmator e al tau - de acord sa
fac pe arbitrul- cronometror ?
- Transmite-i ca-i cedez si minutul meu.
Ii fac semn lui Alec sa vorbeasca, dar intreruperea
l-a facut iar sa uite ce voia sa spuna.
- Asa ca… Asadar… - ochii i-au capatat
acea lucire stranie, ca de febra. Asa ca…- tot
nu gaseste, se agita, zvacneste, salta…
- …ca Vlad sau Gelu ti-a spus ca am o colega
de grupa care…- si cu mana ii dau intrarea.
- Exact: care!, Alec a gasit. Care-i fata lui Coiu. Ba nu, altfel
il cheama: Coiala, nu, altfel, dar tot asa -
uite ca nu-i mai stiu numele!
Lila si cu mine zambim. Acum radem in hohote.
- Dezolat, zic, dupa ce ma potolesc, dar n-am nici o colega
de grupa care sa poarte… Sa, in fine,
suporte un astfel de nume…
- Zici ca Gelu ti-a spus?, intreaba Lila. A
rostit el, cu gura lui de intelectual cocosat, ochelarist, un asemenea
cuvant? N-a murit de rusine? Nu nu i-au crapat ochelarii?
I-au supravietuit?
- Cine? Care, crapat, cum, supravietu'…?, intreaba
Alec ratacit. De ce sa moara? Cine moare?
Te rog nu ma-ntrerupe! Iar am uitat…
- Colega mea de grupa, il ajut eu. In afara
de numele pe care nu i-l stii, ce altceva nu mai stii despre
ea ?
- Despre ea? Stiu tot! Doarme pe ea! Tot timpul, ca o…
- Dormitul ei!, baga de seama Lila. Ce ai de gand
sa faci cu o gagica dorminda? "Tot timpul, ca
o…" ?
- Ca o ce? Cine sa faca: eu? Nimic!
- Atunci de ce ne bati la cap cu ea?, intreaba Lila.
- Care, ea? Eu te bat la cap? Cum te bat, tu te bati !
- O clipa, o clipa!, ii opresc.. Deci, dupa
Gelu Ionescu, as avea o colega de grupa care doarme
tot timpul - nu poate fi decat Georgescu Georgeta, fata popii Georgescu-Supliment…
- Nu-i supliment!, il inlatura Alec. Si
nu-i prea popa…
- Nu-i prea-prea, ori nu-i prea foarte popa?, il intarata
Lila.
- Nu prea…- cine sa preafie?, intreaba Alec.
- Preasfintia sa, domnule: e, sau nu e popa ?
- De unde sa stiu, face Alec, dintr-o data stins. Nu-i
deloc popa!
- Nu el, ea, incerc eu. Inseamna ca e vorba
despre alta…
- Alta, alta - mi-aduc aminte!, Alec s-a trezit, acum aproape vibreaza.
Are un prenume… binecuvantat, in genul Benedictina…
Sau Buonavista…
- Sau Benemerenta, zice Lila.
- Benemerenta esti tu! Grasa, balenoasa, doarme la
cursuri, mananca tot timpul…
- Vrei sa spui: Bonifacia ?, intreb.
- Asta-i, domnule! Bonifacia! Una murdara, imputita,
grasa!
- Ba pardon!, protestez. Daca vorbim despre una si aceeasi
subiecta, te inseli: o fi cum o fi, dar deloc murdara
- as zice: din contra…
- Aaaa!, face Lila. O indeaproape cunosti - altfel de unde
stii ca e, cum zici: din contra?, chiraie Lila.
- Am stat de cateva ori alaturi, o data chiar ni s-au
atins genunchii - crezi ca ai mei s-ar fi atins de ai ei, ne-curati,
imputiti, cum atat de ales se exprima Alec…?
- E un punct de vedere, accepta Lila, razind. Si?
- Si atat. Numele de familie e altul, o cheama Franculescu…
- Atunci nu-i ea, zice Alec, apoi apoi bate cu palma in masa:
Franculescu! El e!
- Hotaraste-te, zice Lila. E ea sau e el ?
- Cine, sau-el?, intreaba Alec.
- Numele, reia Lila. Franculescu n-are… Nu contine…
Nu poarta din poarta-n poarta aurul nost' 'tr-o pareche
de…
- Ce pareche? Care poarta? Din care poarta?
Ma adresez numai lui Alec :
- Care-i legatura dintre Bonifacia Franculescu si editia
a doua a cartii tale?
- Ea e!, aterizeaza Alec si iar bate cu palma in masa.
Legatura? Directa! E fiica tatalui sau
!
- O fi existat un fel de barbat in viata personala
a mamei fiicei, incerc eu sa-mi arat umorul - dar
Lila:
- Ia stai! Stii ca nu-i deloc tampit sotul Doamnei
Beethoven, aici, de fata? Pe stabul de la Justitie,
cel cu reabilitarile il cheama Franculescu.
- Ba ia stai tu!, i-o reteaza Alec. Stii bine ca nu
ma intereseaza reabilitarea, ma intereseaza
reeditarea!
- Ba stai tu! Eu vorbesc de el (ma arata), nu de tine: daca-l
reabilitea'…
- De ce vorbesti tu de el? De ce nu vorbesti de mine?
- …i se deblocheaza situatia, deci poate sa publice.
- Tu n-auzi ce spun: eu vorbesc de reeditarea mea, nu de deblocarea lui!
Nu de individul de la Justitie, care-i unchiul individei cu grasime
- si cu care eu n-am ce face - vorbesc de taica-sau…
- Bine si asa, accepta Lila. Tovarasul tata
pune o vorba buna pe langa tovarasul
frate al sau, ca sa-l reabiliteze pre el…
- Tu chiar nu pricepi ca nu ma intereseaza unchiul
grasei, reabilitatorul, ci tatal, tovarasul Hartie
si Celuloza?
La care eu zic, oftind:
- A-ha !
- Uite, el a inteles!, ma da Alec drept exemplu,
aratindu-ma din furculita, si nu-i
mai inteligent ca tine (acum o infurculiteaza pe Lila,
mai sa-i scoata ochii). Numai tu… Tu-o faci dinadins,
ori chiar nu-ntelegi…?
- Fii pe pace, inteleg: serviciul pe care i-l ceri… Ii
ceri sa depaseasca faza atingerii genunchilor
fetei (copilaria erotismului, ca sa zicem asa), sa
patrunda pana la stiloul taticutului,
sa-ti aprobe tie suplimentul de hartie…
- In sfarsit, ai inteles, bravo! Sa
cresti mare! Felicitari.
- Eu am inteles, bravo mie, dar tu n-ai inteles
nici pana la varsta pe care-o ai ca prietenul
tau, colegul tau de puscarie, are treizeci si
cinci de ani si inca n-a debutat, fiindca tu…
- N-o sa afirmi ca din pricina mea!
- …fiindca tu…
- Fiindca eu, ce? Si de ce: fiindca? Ba fiindca
tu! Ba tu!! Ba treizeci si cinci de ani am eu, el abia treizeci!
Si te-anunt ca daca ma mai…
- Daca te mai, ce?, il intarata
Lila.
- Oameni buni, zic si depun servetul. Imi iau jucariile
si ma duc acas'…
- Stai, nu fi prost, doar ne cunosti, zice Lila, indiferenta.
- Stai, nu fi prost, zice Alec. Ne cunosti…
- Pentru ca va cunosc, sant, in continuare,
prost - ce-i cu tatal Bonifaciei? Pe tine te-ntreb!, ma
adresez lui Alec.
- Acest Franculescu este insusi tovarasul
Hartie si Celuloza. El aproba, el dezaproba
cotele de hartie…
- N-am auzit de el, zic. Nu stiam ca tatal Bonifaciei…
Dar nu conteaza ce nu stiam eu - care-i… serviciul? Ce
trebuie sa fac?
Alec e uimit la culme; priveste in jur, poate gaseste
vreun martor al uimirii sale - apoi mie:
- Simplu: vorbesti cu tatal colegei tale sa-mi suplimenteze
cantitatea de hartie pentru a doua editie.
- Ceva mai putin simplu: nu-l cunosc pe tovarasul Hartie,
cu fiica dumisale nu intretin relatii…
- Minti!, mi-o reteaza Alec, zambind.
Inghit in sec. Alec si-a dat seama ca m-a ranit.
Incearca sa o dreaga:
- Mancati impreuna…
- Eu cu Bonifacia? - necazul este ca, de asta data,
Alec are dreptate.
- Mi-a spus Gelu. A vazut cum grasa iti da de
mancare…
- Aaaaalec!, face Lila, aratindu-si obrazul.
- Ce Alec, ce Alec! Sa-i dea, ca are de unde!-Alec se intoarce
spre mine cu ochii - si cu furculita: vorbesti cu taica-sau
sa-mi dea hartia!
- Sa-ti dea hartia…, repet.
- Sa-ti, eventual, dea hartie - si nu: hartia,
intervine Lila.
- Hartie, hartia, care-i diferenta…?
- Scriitor ardelean ce esti tu…
- Am nevoie urgenta de hartie! Pentru editia a doua.
- Si, daca ai tu nevoie, sa ti-o dea el!, zic.
- Urgent…, precizeaza Lila.
- Sa ti-o dea, oftez, amarit, mohorit,
insa Alec nu m-a luat in seama, s-a ridicat
si s-a dus la masa vicepresedintelui Uniunii.
Ma uit, lung, dupa el. Ma intorc cu privirea
la Lila. O intreb fara cuvinte: Ce sa fac?
Dupa o vreme, Lila, uitindu-se dupa barbatu-sau
:
- Cu hartia lui Alec faci ce poti - daca poti…
Reabilitarea insa trebuie s-o obtii !
- Trebuie, trebuie. Asa zice si tata care… - dar cum ?
Lila ridica din umeri :
- Nu stiu cum. Trebuie sa publici!
- Sa public - dar cum? Nu cunosc decat : "Buna
ziua, am adus un text - are macar o calitate: e scris citet.
Mi-l primiti ? Cand sa mai trec, sa aflu daca…?"
Ma sfatuiesti sa depasesc faza atingerii
bolii copilariei hartiismului, sa ajung pana
la stiloul reabilitator al unchiuletului de la Justitia poporului?
- Imbini placutul cu utilul!, rade Lila. Toti
fac asa, mai to'ar'su! O-ho, ce nu facem noi de
buna-voia noastra, nu din constrangere - ca sa
fim publicati… Atentie, n-am spus : ca sa debutam,
ci sa ne consacram; sa dam-dovada in
fiecare zi de preste an, mereu-intr-una-fara-contenire
! O-ho, dragi tovarasi: consacrarea la scriitorul roman
cotidian e o chestie, nu de viata, ci de supravietuire.
Gurile rele spun adevarul: sub-vietuire…
- Chiar asa ?, intreb, dupa un timp.
- Curaj in viata scriitoriceasca nu e sa te
bati o singura data cu mainile goale impotriva
lupului, ci sa navighezi printre catei. Iar daca
afli si care-i visul fierbinte al dulailor-centrali, e-he!
- Nu inteleg chiar totul, dar multumiri pentru sfat.
Si pentru masa: am imbinat creatorul cu utila - noapte
buna, Lila.
- Noroc-bun, to'ar'su ! Specialistii in materie spun :
de nu poti patrunde in literatura cu doar stiloul,
foloseste-te de sula, limba vine in volumul doi. Sa
fie in perfecta stare de functionament…
- Este, zic. L-am cumparat acum o luna, scrie uns, nu lasa
cerneala, se inchide bine… Vorbesc de stilou. Noapte
buna, Lila.
(...)
3
Abia acum o descopar - pe Bonifacia-care-mi-da-de-man-care.
Stanga si usor spate. Abia acum o descopar si-mi
fac cruce cu limba si ma jur pe ce am ca n-o sa
i-o mai.
Inca inainte de examenul de admitere Barbu, Florian
si cu mine promulgasem Cele Zece Porunci ale Studentului Fost Detinut
Politic - Prima suna : "Sanutibagipulanfacultate !"
Reusisem la re-admitere toti trei, ei la alta facultate,
cu mai putine fete: poate de aceea nu fusesera in stare
sa respecte Porunca mai mult de o saptamana.
Eu ma tinusem bine (cu ghearii si chiar cu dintile
- cum spunea un tovaras minoritaras), iata,
un an si doua luni - cu o exceptie, exceptionala,
ca toate - de cand ma tot tin, tot abtin, tot
retin sa nu am relatiuni indeaproapice cu Edgara
Quineta. Dumnezeu mi-e martor: nu-i deloc usor, cand esti
in deplinatatea, ca sa spun asa, facultatilor
indeletnice (mai cu seama dupa atatia
ani de abstentiune), sa petreci cam opt ceasuri pe zi in
incinta Hergheliei (berbantii externi ii spun altfel, insa
nu pentru ca tentativele lor ar merge ca-n branza
(un fel, ca altele, de a numi), ci ba-chiar-din-contra… Incercare
de mucenic - exagerez, dar nu prea: nici una din manzele filologigele
nu ma incalecase, desigur, pentru ca nu stiau
de unde sa inceapa conspectatul si vreau sa
mai spun ce-mi sade pe inima ca un pietroi : e greu pentru
unul ca mine iesit la malul-cu-flori dupa atatia
ani de balaceala-n mlastina sa
nu dea, in continuare, din brate, sa nu intinda
el laba spre fructa oprita; sa nu faca el un salt(mental)
sub pomul aflat in primu-i an de rod… Dind insa
de inteles ca am o legatura statornica
in afara facultatii (de-as fi pretins ca
sant casatorit, minciuna ar fi fost numaidecat
dovedita si chiar daca acesta ar fi fost adevarul,
n-ar fi impiedecat in nici un fel "o mica legatura
extraconjugala"), am reusit sa tin la distanta
eventualele tentative de apropiere ; dar mai ales m-am tinut pe
mine departe de Livada Raiului.
Fiinta de la catedra isi vede de Introducerea-n,
eu insa n-o pot vedea - magarul de Alec!
Ma aplec deasupra pupitrului, rasucesc capul spre stanga
si usor catre inapoi: in contre-jour se deseneaza
profilul rotun-jiform, dolofanesc-bonifacic; palpita domol mai
cu seama in regiunea barbiei.
Rumega. Sub rumegamant si oleaca mai in
fata: ceva ca o cusma flocoasma uitata
pe pupitru. Nu-i caciula si nu-i cane, nici macar
manson de doamna expropriata, e capul Fetei Popii.
Georgeasca doarme la cursuri; cinstit, cum se doarme: sforaind.
De aici nu se vede daca, in somn, si rumega;
la urma urmei cine-ar avea inima s-o destepte?
Nu pot scrie pentru mine, nu pot lua notite, asa ca
desenez corabii cu panzele umflate rotund; si corabii-nouri
- numai curbiformice, ca profilul buciliniu, palpitind domol, somnol,
al Bonifalnicei.
Tot aici, in Amfiteatrul Odobescu o cunoscusem in prima zi
din a doua studentie, la cursul inaugural :
Coridorul geme de bobocime, asa ca eu, babac atitrat, astept
soneria de intrare, incolo, departe de usa, langa
scara.
Un june filiform, cu ochelari consistenti urca, trece pe
langa mine - se intoarce; zambind, imi
intinde o mana, cu cealalta ma strange
de brat: nu, eu nu-l cunosc, zice el, aproape scuzindu-se,
fiindca "atunci, cu Ungaria", eu eram in anul trei,
el abia in primul si cum eu plecasem "la oaste…"
(si nu mai venisem), n-am avut cum sa ne intalnim,
deci cunoastem, insa acum (si iar se scuza),
"e cu totul altceva, fiindca exista un decret, iar
decretul e lege, i se si spune: decret-lege, nu?"; el e acum
asistent la Universala si, probabil am sa-i fiu student,
"o situatie cu totul si cu totul penibila",
dar sa stiu, sa fiu sigur, sa fiu asigurat ca…,
de… - o ia de la inceput cu scuzele, cu frangerea mainilor,
cu aerul nenorocit… Mi se apleaca, nu stiu ce sa
fac si cum, intind o mana, sa-l consolez,
sa-l asigur ca… nu-i nimica, trece, insa
nu-l ating: dintr-odata am fost golit de vlaga… Ce
Dumnezeu am sa ma fac printre fosti-colegi de facultate,
acum cadre didactice: baieti buni, ingrijit imbracati,
cu ochelari eleganti, carora are sa trebuiasca
sa le cer scuze, eu; eu sa-i rog sa ma ierte,
sa ma inteleaga: daca as
fi stiut in urma cu zece ani ca, intrind
in puscarie, "cu Ungaria" si revenind
acum, ca sa iau facultatea de la zeroul anului intai
(dar cu examen de admitere), ii pun pe ei intr-o situatiune
dintre cele mai penibile, ba de-a dreptul imposibile, poate ca
m-as fi dat la fund, m-as fi ascuns, as fi fugit in
provincie, la o stramatusa, pana
trece furtuna arestarilor printre studenti… - dar uite,
nu mi-a dat prin cap! Iar acum ce dracu facem?
Izbutesc sa-i ating maneca si sa articulez:
"Imi pare bine, nu-i nimica…"
El se lumineaza, iar isi cere scuze, de asta
data asa, din prietenie, apoi imi spune ca tocmai
il intalnise pe Alec ("Ce om, minunat!"),
il cunoaste bine de tot, s-a si plimbat cu el la Sosea,
l-a intalnit mereu, ba la Uniune, ba pe la reviste, de la
el stia ca o luasem de la capat cu "studiile universitare"…
Sonerie de intrare. Bobocii se napustesc spre usa amfitea-trului.
Babacul de mine porneste agale in urma tuturor. Fiindca
nu si-a terminat tigara…
Cand trec pragul, proaspetii studenti, vreo doua
sute, se ridica in picioare, cu avant (inca)
pionieresc. Nu-i iau in seama; imi spun ca,
in urma mea se va fi aratat profesorul, asa ca
dau sa urc, sa-mi caut loc. Insa un grup-organizat
imi taie calea :
"Tovarase profesor, in numele anului intai,
va rugam primiti…" - recita o studenta,
varindu-mi in ochi un gladios buchet de 'odiole.
Realizez confuzia. Se vede insa ca nu destul de limpede:
cand incerc sa-mi fac loc, sa urc pe interval,
o…persoana, o studenta mai maturata, mai-aproape-cuconita,
durduleta, pieptosie, inelata, 'nmargelata,
parfumata - si-mposetata - ma inhata
de maneca bluzei:
"Halo, maica! Catedra-i colea, dom' pro'sor!"
Explozie de ras. Rad si eu, radem cu totii,
cea mai vesela fiind "Maica".?Pana cand
profesorul, adevaratul, urcat la catedra, bate din palme,
iar "grupul" se napusteste spre el cu monstruolele.
In pauza cuconeta-rondeleta mi se propune drept in
fata si ma apuca de un nasture :
"'N realitate, maica, matale ce s' tet'? Pro'sor? 'Sistent?"
"Student in primul an", raspund, articulind
cu grija.
"Studeeeen'?" se mira dameza. "Adica ca noi?
C-adica ca mine?"
"In masura in care si dumneavoastra,
doamna, santeti studenta"
"Pai de ce sa nu fiu? Ce, n-arat? - am numa'
douasunu, mai maica!"
"Vaaai, dar nu-i arataaati" - zambind larg,
fac o reverenta, ocolesc, dau sa-mi continuu drumul
spre usa, insa ea ma mentine locului,
de mana.
"C-adica s'tem colegi? 'N cazu-asta…" - ma
trage pe interval in sus, spre culmea amfiteatrului, ajungem la
locul ei, dintr-o sacosa scoate un pachet unsuros, din pachet
un copan de pui fript: "Ia serveste! Stai asa, sa-ti
dau si paine - la desert servim cate-o sarlota…
Mmmmm !", face, cu ochii inchisi, ca sa-mi arate
cat de m-m-m! are sa-i fie sarlota.
"Multumesc, dar… Eu, stiti… Nu mi-e foame!",
aproape strig, privind cu disperare cand la mana ei dreapta,
cea cu Mmm, cand la mana mea dreapta, inzestrata
cu bulanul de puioi, cand la felia de paine de casa,
temeinica, din mana mea cea stanga…
"Bai ge, ga omu nu mananga numa
da voame, maiga !", zice ea (si ce bine zice!).
Zerveste j' za vii zanatos, de z' ne vie da
volos…" - a vorbit din gusa, invulegind
gu zanatate, vorba ei, dintr-o aripa si nu-i
sade rau defel asa: gu gura blina. "Zici
ca es' studen'…'N cazu-asta cum explici tu…?"
- ma masoara cu pleoape grele, miscinde,
ai zice niste buze.
"Sa explic, ce ?", intreb tarziu, ramasesem
cu buza mea la poala pleoapei. "Aaa, parul !", gasesc.
"Mi-a incaruntit demult, inca de…"
"Nu paru', maica!", ma intrerupe
ea. "Cum explici chestia cu asta, zi-i pe nume, tovarasu
Ionescu, ca numai ca nu v-ati pupat!"
"Despre care… tovaras vorbiti?", ma
mir eu.
"Mai intai si mai intai, zi-mi: tu,
ca n-am dacat douasunu, da' poa' sa-mi
zici pe numele meu: Bonifacia, de-l port, c-asa ma cheama;
'n al doilea, ca d-aia-am crezut ca esti cadru, nu
dupa carunteala si nu dupa ochilari,
da' dupa ce te-am vazut pe dupa cap cu dansu'
de-i asistent de literatura-nternatio… nala;
ma rog, universala…".
"Aaaa!" fac eu.
"Pai a-maica, c-asa-i - s-acu fa bine
da serveste, ca-acusa suna si n-ai consumat
nici o-mbucaturica".
Asa ca iau. Pardon : servesc (consum). Cu noduri, cu ghiolduri,
simt cu spatele, cu umerii privirile noilor colegi de an - poate si
pofticioase, poate doar ironice. Ma grabesc sa infulec,
sperind ca, la capat e malul salvator. Dar nu: Bonifacia
ma asteapta; ma sileste, moale, dar neingaduind
refuz, sa ma asez langa ea… In
timpul celei de a doua ore de curs, depune pe pupitru, intre noi,
o pungulita cu stafide:
"Serveste, maica, ca-i delicioase!", ma
indeamna ea, mamos, infulecind de zor
(cu spor).
Prin semne ii dau de inteles ca nu pot, ca
nu se poate - nu se face: santem la un curs ; la catedra
se afla un profesor…
"Serveste, maica, ca nu ne vede !" - de asta
data ma indeamna cu genunchiul in genunchi.
In fapt, coapsa ei se lipeste de-a mea. Imi infig
amandoua coatele in stejarul pupitrului si privesc
desnadajduit, indarjit numai la profesor. Nu
aud ce spune, nu conteaza, conteaza ca nu-mi pot
feri coapsa din calea indemnului ritmat, indemnin- du-ma
sa servesc; ca-i bune, delicioase si ca nu ne
vede.
Mi-o incordez: ca sa nu primesc initiativa ei - incordata.
Asa e ceva mai rezonabil. Mai putin nu-stiu-cum-sa-i-zic.
Sant convins : stapana semnului, autoarea cadentei
nu vrea nimic altceva de la mine decat sa servesc. Stafide.
Din punga de pe pupitru - dar important nu e ce transmite ea, important
este ce receptez eu. Or daca mai continua, risc sa
incep a ma gandi la eventuala (cate precautii,
doamne !) incal(e)care a Primei Porunci.
Din fericire, cincizecile de minute se sfarsesc. Din neferi-
cire sant, nu doar coleg de an, ci si de grupa - cu
coapsa.
Ne indreptam spre sala de seminar: spaniola.
Noii colegi ai mei stiu totul despre profesori, asistenti,
preparatori: cine cu cine, cum, unde, cand… Aflu, deci: la
spaniola avem o cadra, vorba Bonifaciei care, in '56,
cand plecam eu la puscarie, ea intra in primul
an. Era, nu doar cea mai frumoasa fata de la Filologie;
nu doar cea mai frumoasa juna din Bucuresti, dar se
spunea: din sud-estul Europei ! Vorbe-vorbe balcano-carpatice. Desigur,
fata era frumoasa, insa cam, cum sa spun eu:
spumoasa, friscoasa (si, Doamne, cum mi se mai
strepezeau dintii de acra ce era, struguroasa). In
inchisoare, mai cu seama in primele luni de ancheta,
cu cat imi era mai greu, cu atat mai intens ma
gandeam la ea - mai vartos, cu cat nici macar
nu ne salutasem… De aceea, acum, reintalnirea avea un
gust amar: nestiindu-ma din '56, nu avea cum sa vada
in mine pe cineva macar cunoscut. Va fi aflat si ea
ca unul din actualii ei studenti… Ei si? Unei femei
din cale-afara de frumoase nu-i pasa de altceva decat
de sine.
De aceea astept ca Bonifacia sa-si aleaga un loc:
eu sa ma asez pe celalalt rand, tot in
fundul salii.
Intra asistenta de spaniola.
Doamne, ce minun(ati)e! Spuma, transparenta, galben-paiul
(si usurelismul libelulatic) din '56 se copsesera: galbenul
deve-nise mieriu, straveziul: translucid-chihlimbariu, iar spuma
- crusta, coaja prajita, de rontait.
Oftez in gand: unei astfel de creatii (nu creaturi!)
n-am sa-i ajung vreodata nici pana la glezna.
Chiar daca lucrurile se vor rasturna in ceea ce ma
priveste, adica am sa intru si eu in randurile
oamenilor - printr-o minune - tot degeaba: am apucat sa-i fiu student,
deci subaltern o singura ora, gata: nu se mai poate face
nimic-nimic-nimic. Cine stie: peste douazeci, peste treizeci
de ani, cand vom fi egalizati de varsta, de nefericire,
de boala, o sa ne intalnim doar atat cat
sa deploram timpul, nepotrivirea lui; sa deplangem:
atunci cand s-ar fi putut, uite ca nu s-a putut. Iar pe eva
o cheama ioana.
Nu ma ridic la intrarea ei, ba ma fac si mai mic, in-fundul-
clasei.
Din fericire nu striga catalogul (domnisoara-nvatatoare).
Insa, dupa vreun sfert de ora:
"Tovarasa, de-acolo, din ultimul rand…
A zis: tovarasa?, tovarasul?…
"… mi se pare mie, sau chiar mananci ? In
timpul seminarului?"
"Nu vi se pare, da tomnai eram pa terminatelea, maica…".
Chicote. Ghionti. Distractie-mare. Asistenta (asa am
sa-i zic de-acum incolo, ca s-o tin la distanta)
nu indrazneste sa ridice obrazul.
"Sper ca esti, cum spui, pe terminatelea", face
ea. "Am impresia ca mananci de cand am
intrat…"
"Ca n-am apucat, in recreatie, pan' sa
gasim sala, pan' sa-mi gasesc on loc…Da'
nu va formalizati da mine: dati-i-nainte, tovarasi,
cum ati 'ceput!"
Hohote de ras. Zambeste si asistenta, apoi:
"As putea sa stiu numele dumitale?"
"Cum de nu, cu cea mai mare placere, maica: Franculescu
Adelina-Bonifacia, da' s-ar putea sa ma gasiti
la sotu', ca-nca nu s-a pronuntat…"
"Nu-nteleg: unde sa te caut? Nu cumva ai gresit
grupa?"
"O fi gresit cladirea! A gresit adresa!", chiraie
o studenta mustacioasa preste tot, uscata,
neagra.
"Las-ca n-am gresit-o, tu-ai gresit adresa, draga,
ca te crezi 'tr-on dormitor, da dormi pa tine dan
prima zi !", i-o intoarce Bonifacia.
"E-te la ea, cine vorbeste…", miauna plangareata-mustaceata.
"Va rog, va rog…", incearca
asistenta. "Sa ne continuam…"
"Da' m-ati gasit, maica?", o intrerupe
Bonifacia. "Daca nu dati de mine la Fi, cautati-ma
pe la Pi, ca cum nu s-a pronuntat…"
Hohotele repornesc. Rad si eu, cu capul culcat pe pupitru.
"…da' cum se pronunta, cum trec la loc, in
Fi…"
"Nu-nteleg", spune dupa o vreme asistenta, dindaratul
cortinei de par ca mierea. "Ce anume sa se… pronunte?"
"Divortu', maica, ca doar romaneste
vorbim!"
"Divor'…?"
"Pai cum ! Pai da, ca el a ramas la Paris
- sa nu-mi pretindeti ca nu stiti ce-i
aia "ramas", ca nu va cred, da' fiti
pe pace, ca tot nu dureaza, ca de data asta l-a bagat
si taticutu' zice ca…"
"Bine, bine, am inteles…" - asistenta n-a inteles,
insa vrea sa incheie discutia. "Bine,
tovarasaaaa…"
"…Potop, ca-nca nu s-a pronuntat, de sa
trec 'napoi la Fran-culescu, io-te ce va propun: sa-mi
ziceti Bonifacia,-i mai comod si de vreti ceva si
mai comod, ziceti-mi : Bibi, c-asa-mi zice mamicuta
mea cea…"
"Bine, bine, tovarasa Bi… Bonifacia…"
Simt: asistenta se intreaba daca nu cumva "studenta"
face pe idioata, ca sa-i distreze pe colegi. Si eu m-am gandit,
mai ales la inceputuri. Nu mi-am raspuns nici azi.
"Bine, tovarasa, acum sa ne continuam seminarul…"
- putin ii pasa daca Bibi joaca ori ba,
si ea a jucat intr-un film dupa Steaua fara
nume a lui Sebastian, cu Beligan (ce catastrofa!).
Nici mie nu mi-a pasat de Ioana Spanioana: frumusetea ei
luminoasa era in declin (nu atat frumusetea,
cat faima). Or eu, chiar cu o poticnire de peste un deceniu - urcam:
in februarie eram lautar, in martie din nou arestat,
acum, in septembrie, student, chiar daca in primul,
iar la anul (care-i acum) in al doilea… Nu, nu: drumurile noastre
nu se intalnesc.
Oricum, bonifacismele nu ne-au amuzat cu adevarat decat
in primele doua saptamani; si numai
la prima intalnire cu fiecare asistent profesor. Niciodata
nu s-au repetat cu acelasi, desi noi le asteptam. Insa
odata facut turul, Bonifacia n-a mai deschis gura - din
nefericire pentru ea, nici atunci cand trebuia: la seminare, la
examene. Ne obisnuisem cu ea: totdeauna in ultimul rand,
rumega domol, cu privirea impainjenita (de
digestie - in patru timpi); cu, alaturi, dormind de-a binelea
negricioasa-mustacioasa care, la primul seminar de spaniola
o acuzase ca gresise adresa… Redevenea limbuta
(asa mi se parea) doar atunci cand in vreo "fereastra",
ma prindea intre patru ochi - in principiu sase,
insa cum Georgescu Georgeta dormea si cand si-i
tinea deschisi, tot patru ramaneam): ea imi
vorbea de-ale ei, cu divortul, cu pronuntarea, cu barbatu-sau,
Potop, cel care "ramasese" la Paris (n-am simtit
vreo umbra de regret in glasul ei la adresa rama-sului);
eu incuviintam din cap si continuam sa ma
gandesc la ale mele ; intr-atat ma obisnuisem
cu ea, chiar cand vorbea si vorbea si vorbea, dupa
obicei: scuturindu-ma de maneca, mulgindu-ma
de nasturi - incat n-o vedeam, n-o auzeam…
Si uite, magarul de Alec: mi-o (re)descopere!
Ce sa fac ? Sa incerc sa-i fac lui Alec serviciul
cerut ? Asta presupune (daca admitem ca as fi hotarit
sa-i fac "serviciul", insa nu e deloc sigur)
ca are sa trebuiasca sa-l incep prin…
a auzi ce spune Bibi, nu doar s-o ascult; sa continuu prin a-i
spune eu… Dar ce? Cum? Si, la urma urmelor: de ce?
Nu daduse semne ca ar interesa-o mai mult decat aflase
despre mine, in primele doua saptamani:
ca mai fusesem student, candva, demult, tot aici, la Filologie
; ca facusem ceva inchi-soare - la politici; ca
avusesem si ceva domiciliu obligatoriu; ca, dupa liberare,
lucrasem pe ici, pe colo - cu bratele, nu cu-mintea (tovarasi!
- de la orase, chiar si de la satele noastre socializate); ca,
in urma unui decret, o luasem de la capat… A, da: se
pare ca stia ca scriu - doar ma vedea in
timpul, mai ales al cursurilor; va fi stiind ca nu public
?, nu-i sigur, ea nu citea presa literara si in general
nu parea interesata de motivatiile scrisului, prin
urmare nici de motivele nepublicarii. Cam o data pe saptamana
ma chema langa ea : sa sed si sa
servesc (, maica). Dupa ce ii multumeam, ea
imi zicea sa fiu sanatos, sa ne fie
cu folos - si cam atat. Situatie perfect convenabila.
Nu ma obliga la nimica - si uite ca desteptul
de Alec… A, nu! O sa-i spun sa-mi ceara alt
serviciu, (ce cuvant, ce cuvant!), orice altceva, dar nu asa-ceva…
In primul rand, e imoral ; in al doilea : nu pot calca
Intaia Porunca, fie si in acceptia
figurata.
Uf !, s-a scurs si acest (s)curs de introductibilitatiune.
In.
Au mai ramas doua ore de tortura-chinezoaica:
slava-vechioaica.
Dupa o sa ma pot intoarce la mine, in
camaruta mea de pod de la anticarul Sterescu ; sa-mi
vaz eu de ale - numai - mele…
(...)
5
- Daca-i Alec la telefon, spune-i ca nu-s acasa!,
strig pe gura scarii de la mine, din pod.
- Nu-i telefon! Vizit'!!
Sant gata sa raspund anticarului ca, in
afara de Alec (si de Lila) nimeni nu stie ca locuiesc
aici…
Cum, nimeni? Dar Slavaderetro (, Slavans)? A, nu: chiar daca stie,
nu se coboara ea, ditamai conferentiarul (si inca
de Slaveste!) pana la podul mansardic al unui
studentas ca alde mine (bandit dusmanos pe deasupra).
Deci nu-i Slavatieslaveche - atunci? De ce a accentuat Sterescu
pe al doilea i, cand si el rosteste ca toata lumea
catdecatica romaneasca: vizita?
Ce-o fi vrut sa-mi transmita - in mod subversivo-dusmanetic?;
ba chiar si clandestinos, cum ne tottimpul banuiesc Secii-de-piatra?
Prost mai sant! Dar ce spune, cu adevarat, vizit', indiferent
de locul accentului, intre doi fosti si eterni puscariasi,
decat: "Alarm'-alarm'-alarm'"?
Vizita - imi simt inima oprita pentru cateva
clipe lunge; si repornind, furioasa-sperioasa, dind
din picioare, lovindu-ma-n burta pe dinauntru, dureros:
vizita! Chiar daca vizita e doar pentru anticar si
pentru ale sale "fituici dusmanoase", cum
le zic bestiile-analfabestiile chiar si enciclopediilor in
'spe volume, rezervind denumirea de "carte" (ba chiar
opera!) acelor produse justliniste comise ba de Marx, ba de Lenin,
compuneri de Solohov cel Nedezintelenit al lor, ba chiar
poezii de-ale Mihaipizdiucului,cacat-de-langa-drum-si-fara-gard;
pentru "interzisele" (caci, nu-i asa, dragi tovarasi,
ele contin otrava foarte veninoasa: opiu contra 'poarelor!);
or sa se-astearna iar pe perchezitii, au sa
are/grapeze/ intoarca-din-furca intreaga
casa, deci si odaita mea, cum au mai facut
de doua ori intr-un an, atat ca atunci nu gasisera
nimic la mine; fiindca atunci - la mine - inca n-aveau
ce gasi, gasitelnita mamelelor lor de mamelmuci securezi!
"Fii cuminte, proasto", ii spun in soapta,
ca la fiecare-alarm', de peste zece ani (de cand am plecat la oaste
si, chiar de-am ajuns la suprafata pamantului
rotundoid, tot n-am izbutit sa ma-ntorc de-adevaratelea).
"Fii cuminte, altfel ne-necam amandoi - vrei tu sa
ne-necam?", o inutil intreb - cum sa vrea? "Nu
vrei, stiam eu - atunci ajuta-ma sa te-ajut,
sustine-ma de subtiori, ca sa te port in
brate, du-ma de mana, ca sa te conduc
prin lume". Mi s-au inmuiat, piftiat picioarele, genunchii
s-au marmeladizat, mi-au fost inlocuiti cu, parca,
bucile, privirea mi s-a-ngrasat, s-a-nchegat… O mangai
pe dansa printr-insa, mi-a mai ramas nealarmata
ne-vizitata o mana si camasa - dintr-o
data umeda. Si limba mi-a ramas, drept care:
"Nu-i nimic, las' ca; las' ca scapam
noi si de asta data - si ne-om lua. Nu ne-necam
noi chiar asa: din senin, de floarea marului, de apa sambetei
- las' ca! Si-o s-avem o multime de copii si traim
si-n ziua de azi, daca…"
Ma intorc in odaie, respir adanc, desfac bratele
in laturi, cat ma ingaduie peretii
- un metru optzeci. E mai bine-asa:
- Unu!, rostesc tare si, din patru miscari bine batatorite
de exercitii, adun filele de hartie de pe scaun, le introduc
intr-un plic mare de hartie cerata, var plicul
intr-o sacosa din plastic gros (unde se afla
si alte plicuri, pline), sacosa o bag intr-o plasa
de sfoara;
- Doi! - si, din alte patru miscari scot din servieta
un caiet de notite, il asez, deschis, pe taburet, apoi
deschid si depun pe pat un curs de ceva - oricum, litografiat;
- Trei! - ies din odaie, cobor primul fragment de scara, deschid
ferestruica spre calcanul casei vecine si, intinzind
mult mana dreapta spre stanga, agat plasa
cu sacosa in carligul de mine montat orbeste,
intr-un loc pe care acum nu-l vad, dincolo de burlan si
la adapostul unui cozoroc de tabla tot de mine fixat;
- Patru! - inchid fereastra, sterg praful de pe pervaz, ca
sa nu se observe urme, apoi imi sterg mainile,
pieptul, pantecele si din nou mainile ;
- Cinci…- acum soptesc, acum sant gata sa cobor,
acum sant foarte-foarte pregatit sa ma mir
(cu masura, fara exagerari, doar sant
un "vechi"), sa fiu usor nedumerit de… vizita…
In timp ce cobor al doilea fragment al scarii inguste
de ciment dintre fereastra-cu-sacosa si primul etaj,
imi fac cruci marunte, cat mai multe, cat mai
rapide si cu mana si cu limba-n - si ma rog
fierbinte:
"Doamne-Dumnezeule, fa sa nu mi le gaseasca,
fa sa nu mi le ia, Doamne-Dumnezeule…"
Ajuns in capul scarii de lemn ce coboara in
hol pana in dreptul usii de intrare, ma
opresc. Ascult - fiindca de vazut nu se vede nimeni si
nimic: nici in hol, nici afara (pot vedea peronul si
o parte din curte prin ferestruica din stanga mea). Deschid larg
gura; imping, retrag maxilarul inferior, ca sa-l dezmortesc,
sa-mi destup urechile: nu, nici un zgomot, nici un semn de vizit'.
A, da, parca ceva-ceva, acum deslusesc glasul anticarului,
insa din cate-mi dau seama, nici el nu are "glas
de vizit'", ci recomanda cuiva, ca in timp de pace,
o editie anume…
Imi propun sa nu ma culc pe urechea primei impresii;
sa ma pastrez proaspat pentru mirare (masurata
; mai-cu-modestia, vorba Grecului de serviciu) - in caz ca,
totusi…
Cobor scara, ma apropii de usa intredeschisa
a marii odai de la parter, unde Sterescu oficiaza primind
clientii-de-toata-ziua (pe cei de-duminica si
pe prieteni ii invita sus, la primul etaj).
Aud un glas cunoscut, inconfundabil:
- Le iau pe toate trei, maica, ca-i legate bine s'
frumos s' cre' ca tre' sa ni le ceara si
pe la universala…
Ia te uita : nu mai zice: literatura-nternationala!,
Bonifacia!, care… Ce bine-face ea pe-aici? Ea sa fie "vizit'"?
- Dar se poate, duduie?, aud glasul lui Sterescu. Divinul Dante sa
nu vi-l ceara? Vi-l cere, vi-l cere! - nu-l vad, il
aud, ii simt zambetul.
- De-aia ziceam si eu - da sa le-nvelesti bine, maica,
ca ninge de prapadeste si-n casa
arde focu, vorba lu' Bolintineanu si se pateaza, de
nu mai iese cu nimica-nimicuta…
- Dar se poate, duduie?, il aud, dupa o pauza (de
intelegere…) pe Sterescu. Dar se face, duduie, le-nvelesc
bine-bine, duduie, sa nu se pateze. Carevasazica
asta face…Trei ori trei face noua - numai legatura
: ce splendoare, ce aur curat, douaspatru de carate, cat
face - priviti! Priviti, duduie…
- Nu ma-nvata matale pe mine ca ce sa
fac, las' ca privesc acas', acu ia d-aciia, ca face…
Daca face, face! Ia zece, ca face…
Astept in hol pana inceteaza zgomotul
uscat al bancnotelor: zece, a dat lovitura nea Radu, o mie de lei dintr-un
foc, sapta- luna asta poate sa doarma pe amandoua
urechile. Foarte bine! Sterescu-i un haiduc: jupoaie pe bogati (nu
vorbesc de neoaristocratia analfabeta ce cumpara
metri patrati de cotoare, zic de neotovarasii
"de litere", precum Achitei, Brad, Dodu-Balan…,
cu-mputiciosul de balan dopos i s-a-nfundat acum vreo sase-sapte
ani : dupa ce i-a cumparat-cinstit tot ce avea de Goga,
l-a turnat cinstit, la ei, la CéCé, ca raspandeste
literatura fascista - litaratolomacul Dod'! - si l-a
re-bagat in inchisoare); si da, la preturi
mici, saracilor, unora chiar daruieste, desigur, nu
din cele rare, legate…
- A, ce surpriza !, cant eu din gesturi largi aria surprizei,
apoi sarut indelung, ceremonios, mana bagata
pana-n cot in sufletu-mi (dealtfel, pentru intaia
oara cand i-o ating astfel - in toate exista
o prima-oara, nu?). Pentru carti ai venit?
- acum joc rolul baiatului de pravalie: Ce zici de
comorile din pestera lui Alibabescu zis si Sterescu? - si
arat circular.
- Pai mie-mi spui? - Bonifacia imi pastreaza
mana in mana-i (sant convins: de nu i-o pupam
eu pe-a ei, mi-o lasa ea pe-a mea - dar asa…). Pai
n-am vazut eu la unchiuletu ca ce bibloteca
i-a tras nea Radu? Mai ceva c-aici, c-aici nu-i ordine si pare mai
multe - pai cred c-o fi avind peste suta da metri
da perete, plini-oichi, numa' cotor si legatura
de pret, cu auar!, ca pe mana !…, arata,
apoi numai mie: Ba pentru tine-am venit, maica…- ma
bate cu palma libera peste dosul mainii ramasa
in mana ei. Da cum dansu-a fost amabil de m-a invitat
nital aciia… S' cand am vazut eu ce
si cum… S' cand am aflat ca dansu-i
nea Radu al de face carti, de vorbeste mereu
unchiuletu, zice ca ce pacat de el, ca-i reactionar
s' cand a zis ca poa' s-aleg orice, ca dansu
cedeaza - cedezi si Balzacu-asta, tovarasu
Radu?
- Regret din inima, duduie, dar e deja… cedat, insa
daca doriti putem incerca sa procuram
altul - in cate volume sa fie? Va consiliez
ce mai buna editie: in treizeci de volume…
- …treizeci sa fie!, adjudeca Bonifacia.
- …am ochit-o la cineva care, daca oferta e interesanta…
Ar ezita el, dar pana la urma ar consimti.
- Pai sa nu mai ezite si sa consimta!
Cand mi-l dai, gata-procurat?
- O saptamana, doua - sa fie
tot in marochin, ca Dante?
- Pai tot, de sa se-asorteze, nu? Ca ni-l cere la-nternationala!
Iar i-a scapat 'ternationala - dar anticarul nu se mai mira
de nimic, de multa vreme (cate altele va fi auzit el prin
casele unde "face carti", cum zice gascanacia
de Bonifacia…).
- Bine, se face, o sa facem tot necesarul, duduie…
- Cedezi si Julvernu-asta, domnu'? - abia acum o descopar
pe Fata-popii, tragindu-si nasul dupa o stiva
de carti. Fa-te ca-l procuri si pentru
mine, draga… - acum i se adreseaza Bonifaciei.
- Ce sa faci tu cu el, maicuta? S' ti-l
pui in par? Pai tu nu stii frantozeste,
maica scumpa!
- E-te, na, ca stii tu…
Sterescu imi face cu ochiul, ca adica sa nu
iau in seama ce aud si vad. Cele doua
continua sa se intrecotcodaceasca. Pe
mine nu ma amuza: o fi semn de imbatranire
fulgeratoare. Bonifacia a anuntat ca pentru mine a
venit; la mine - de ce?
- De unde stiai ca locuiesc aici?, o intreb, facind
pe indiferentul.
- Da la birou' da-nformatii!, chicoteste ea,
apoi: Avem si noi 'formatiile noastre - tu!, i se adreseaza
Georgeascai. Mai uita-te si tu pan ele, ca
n-o s' te doaie capu, poate mai gasesti ceva da cedat,
auzi tu? Ca eu am ceva da convorbit cu el - ma arata
din barbie.
- Cu el!, face, otravita, Fatapopii. Daca afla
tac-tu cu cin' te convorbesti, 'n loc sa fii la facultate
la oara asta, ce sa mai zic de unchi-to!
- Cum sa afle, daca tu-ti tii gura? S'
ce sa afle, desteapto?
- Ca te tii cu puscariasi politici, desteapto!
- S' ce daca-i politici, desteapto? Ce, ai mieii nu face
politica? Justa si-nteleapta? Ai?
- Ce ma-ntrebi pe mine, eu nu stiu, nu ma bag in
politica…
- Cum, adica, se tine cu…?, ma trezesc eu in
lapte.
Sterescu isi drege glasul, apoi:
- Stimata domnisoara si eu sant, cum bine
ati spus, puscarias politic - in care caz…
- Ce caz, nene!, il repede Georgeasca. Ce, m-ai vazut pe
mine ca ma tin cu 'mneata?
- A, nu! Nu!, se apara, comic, anticarul.
- Atunci taci si-noata, domnu'!, i-o zice Georgeasca.
Ca sa vezi cine ne-nchide noua gura; cine ne-noata
- ca, de tacut, am invatat sa
ne tacem si singuri: mult mai eficace.
- Ce-a vrut prietena ta sa…? Cu tinutul?, o intreb
pe Bonifacia.
- Vorbeste sa nu-i adoarma glandili, hai la tine, c-avem
treaba.
- Mai bine sa ramanem aici, zic. Cine stie ce-o
sa creada…
- Ce sa zic, imi pasa mie de ce crede, ce zice Georgeta
- tu! Nu te misti d-aciia, s-a-nteles, domnule? Nea Radule,
contez pe mata: o legi, o-nchizi, ii faci copii, da' sa nu-mi
miste d-aciia!
- Eu, duduie… Eu ma ocup de carti, nu de…
- Ocupa-te de ce vrei, da' sa nu-mi plece! Ca fac
ura' da tot!
- Lasa, draga, ca nu plec - unde sa ma
duc? Numai sa nu te uiti pe-acolo, ca ne-apuca
Craciunul… - Georgeasca e resemnata.
- Asa, maica - pe unde?, ma intreaba,
dar nu asteapta raspuns, iese in hol, se indreapta
spre scara…
- Unde vrei s-ajungi?
- Cum, unde? La tine, maica! - Bonifacia, continuind urcusul.
- De unde stii ca la mine e-n sus, pe scara? Ce sa
facem la mine?
- Ne convorbim nitel, doar ti-am zis…
Convor'…- ce? La urma urmei, de ce n-am con', de ce nu ne-am con'
si ceva mai mult decat nitel…? Tot n-o pot impiedeca
sa-mi intre in odaie, asa ca iau pe unu si
tin aproape.
Intaia oara cand ii vad picioarele
pana suuus, la radacina; dinspre gradina
(cea din vale de rovina); de catre radacina
pomului (Raiului); ea locomotiva, eu tenderul. Vederea de sub pod ma
ameteste, imi vine sa-ntind mana, sa
mi-o sprijin de balustrada - ca sa nu cad, nu de alta.
Miroase bine. Nu: bine, ci amiroase 'mirositor. A curat si-a sanatos
si-a - de mirare, dar nici o ata de toata;
nici o 'oapa de toapa, desi, de si-ar turna-n
cap un intreg flacon de Chanel, nu s-ar face mai… Mai-cum sa
zic ?
Si nu mai zic: tac si-not, dupa sfatul Georgeascai,
la curuduru' Binefaciei. Din pacate Porunca Prima a studentului
fost detinut (puscarias) politic trebuie respectata;
cu ghearii si cu dintile, ca Ungurul cu daravela-i realist
socialismusa-i; cu pieptu-i d-arama, ca Romanul -
si tot ca el, cu fuga in paduri, sanatoasa.
O, Doamne, pentru de ce vrei Tu ca eu sa imbratisez
cariera de mucenic? N-ai gasit pe altul, mai apt intru abstinentie
relationala cu sexul gingasiu?
Sus pe palier se opreste. Ma izbesc frumos, dulce, parfumos
de ea - am impresia ca ne place amandorura "accidentul".
Imi cer scuze dar evit s-o ating cu mainile; trec pe langa
ea, deschid usa odaii mele, ma dau la o parte, o invit
sa intre.
Colega de an, de grupa, de banca se rasuceste,
se mira. Foarte:
- S' d-aciia? Ca nu vaz alta use…
- Alta usa?, o corectez din inertie. Una-mi ajunge,
si-asa ocupa mult loc…
- Ce ocupa? Ce,-ti ajunge ? Pai ce, n-ai s' tu
o camera la casa omului, maica?
- Asta-i!, zic din prag, aratind circular din cap. Ajunge…
Ei bine, nu prea (ajunge): Bonifacia, chiar in picioare ramanind,
mi-o ocupa aproape intreaga, mi-o, asa-zicind:
umple. Desigur, numai si numai din pricina blanii pufoase,
spumoase, friscoase…
- 'Racutu da tine, mai maica…,
o aud alaturi, cald, moale si zau ca-mi dau
lacrimile de mila mea stoarsa de mainile ei bune. S' n-ai
si tu o camera ca lumea pa lumea asta - cum faci cu
usea? O lesi tot mereu asa, daschisa?
- Cand sant singur, da. Ca sa iasa fumul de
tutun.
- Zau, domnule? Da cand nu esti? Singur-singurica?
Cum faci? De s-o-nchiz' da to' ?
- Cand am un vizitator il rog sa urce pe pat. Intru
eu, urc si eu, inchid…
- Asta da, metoda!, chicoteste ea. Pe motiv ca nu se-nchide
usea poa' sa pretinzi orisice… S' daca
vizitatoru-i 'tatoare? S' are-o blana d-asta, dan popor,
de! Care-i procedeul da-l aplici?
Trebuie-trebuie sa raman cat mai mult, cat
mai adanc pe de laturi. Trebuie sa arat (nu:
sa fiu !) cat mai prostanac; nu foarte prea-prea,
dar nici prea foarte-foarte…
- Procedeul? O rog sa coboare de pe pat… Asa… O
rog sa se dezbrace si, cu voia ei, duc blana pe palier, acolo
o atarn intr-un cui solid: cuiele din usa nu rezista
decat la camasi, eventual si la un fular…
- …eventual s' la neste chiloti da matase…
- …in nici un caz la o blana ca asta… Asa…
Dupa aceea o intreb daca doreste… Doriti,
va rog, cafea?
- Cum de nu, mersi d-invitatie, maica, nu te stiam galanton
cu partea a' femeiasca… Da ce faci tu-acolo, su' mescioara
cu radiu' ? Coom? 'Ãracu' da tine, da n-ai macar
d-o chicineta ! S' te bagi tu su' radiu' la varsta ta-naintata,
de sa-ti faci cafeluta p-on reso amarat?
- E foarte bun resoul, ai sa vezi ce cafea buna face,
el de capul lui, incerc eu sa incalzesc galeria.
Pan-atunci as putea afla carui fapt ii datorez
onoa'…?
- Cum de nu! - pan-atunci ai putea sa iei d-acilea pungulita
asta da cafeluta…
- Pungulita?, ma mir. Cat are: doua kile
? Multumesc.
- S' crej' mare. Cand o termini, dai semnal da detrete,
cum zice Frantuzu… Acu sa-ti spui de ce-am venit
la tine, ca tu nu vii la noi…
- Cum, nu vin?, protestez eu. De unde stii?
- Stiu: nu vii - pai cu ce sa vii?
- Cu… Cu tramvaiul, cu… Depinde.
- Vaaai, ca proz' mai ej', maica scumpa…
Clipa m-a apucat sezind pe podea turceste, in dreptul
resoului de sub masa si impartind
cafeaua din punga in doua borcane. Jumatate
din continut a ramas, totusi, in punga
- ce fac: i-o restitui? Inteleg ca-mi pierd controlul,
era sa fac una nemai-facuta, sa-i dau inapoi
jumatate din cafea - si ce cafea… Da, parc-as fi
ametit. Probabil emotiile cu vizit', astea ar dobori
o intreaga cireada de bivoli, dar pe mine, biet juncan
razlet si costeliv… Si ia sa se-nceteze
acolo, in fundul clasei, cu plangerea pe propriul umar!
Nu, serios: doua valuri de ameteala intr-un
singur sfert de ora devine suspect. Sau doar una, prima vizit'-
si pentru ca adineauri mi-a zis ca-s prost… -
cu mai degraba, decat cu din contra… Cu asta… Cu
nimic, da-ma dracului, de fraier! Nu-i vorba de cuvinte,
de sonuri, de fulgerari, ci de… De…
- Auzi la el, 'ce ca cu tramvaiu'…
Mda, intr-o oarecare masura si cuvintele si
sunetele - cum altfel?, dar numai in actul doi. In primul:
odoarea. Nu mi-e necunoscuta: la facultate, de fiecare data
cand ne aflam alaturi, ma sterge ca o
palma, ca o mangaiere, ca un bici-lasso, chemare-alungare
- mirosul de ea; olmul ei: Bonifacia, ghem de amiroase. Abia acum o descopar:
la facultate, presimtindu-l, simtind-o pe ea ca-mi
vine, opream, interziceam inaintarea incoace, dincoace de
anumele prag - mai degraba social decat politic: eu nu aveam
voie; mie nu-mi era permis(a) asa ceva - si era ca si
cum nici n-as fi fost vreodata pe pamant. Acum
insa. Acum. Acum-acum-acum. Nu mai functioneaza
acele pleoape la nari, instinctul de conservare mi se va fi consumat
cu alarmalarmalar', cei opt sau doar sapte metri cubi de aer ai odaii
mele sunt suprasturati, si-au schimbat structura, acum chiar
ca as putea taia o felie de harbuz si sa
mananc hulpav aerul cu tot cu sange si cu miroznele
stiute, dar inca negustate, pragul acela va fi deja
trecut si ce ma fac daca, bine-bine, ma gandesc
eu dupa la ce fac cu ea acuma - si daca nu e ceea ce-mi
place mie sa adulmec, ci doar mirozna de cafea proaspat
rasnita, cand cafeaua-i de buna calitate,
Armeanul autentic o rasneste, macina, o armeneste
el, nu doar cu masina de armenit lumea - asa adie; asa-ti
face: te ia de mana si te duce-n fata portii
ei si zici si tu fara jena, si ce
dac-au mai zis si altii, atatia, inainte,
ca printre nouri s-a fost deschis o poarta - uite-o palpitinda,
mustinda, adiinda si nu poti zice ca ea
intreaga ar fi fost intoarsa pe dos si
scuturata in vant, fiindca nu-i o haina
cu care cel mult te imbraci : e pestera in care te adapostesteri,
in care scop muntele intreg iti trimite in
intampinare, intru salvare, caverna insasi,
o vad limpede, nu-i nevoie s-o privesc, daca as primi-o
cu ochii-ochi, mi s-ar parea monstruos mersul, demersul, mai bine
asa : ochiul inauntric primeste numai rezultatul
; nimic mai normal decat normalul. Si mai sublim.
Abia acum o descopar: nu e, cum o doream, de jur-impre-jurul
meu, ci indarat, pe marginea patului. O stiu.
Cu spatele cel care nu ma insala: asezata
pe pat, dar in celalalt capat al lui, in fata
usii. In ciuda perdelei de cafea abia rasnita,
poarta ei m-a incercuit, potcoava odora - nu: odoriferanta.
Efectele mi s-au adunat in adanc, undeva spre ceafa.
Acolo va fi sediul sovaie-lilor-ametelilor-impotcovelilor
- erori-erori, cu toatele; si dulci. Izbutesc sa emit cateva
sunete, nu sant in stare de cuvinte, altele decat cele
ce mi-au trecut pragul si ma lucreaza prin.
- …'ce ca 'ine cu tram'… - o aud si aud: Pai,
ca-n primu' rand e ziua ta, nu-a mea, de-mplinesti neste
anisori, maiculita, de Doioctom'…, o aud,
aud. Si, auzind-o, n-o mai simt in nari:
Intr-adevar, azi e, vorba Ardeleanului: cam 2 octombrie…;
vorba dansii, tovarasa mea, deocamdata numai
de camera : implinesc neste…
Ma rasucesc: sant gata sa ma izbesc
cu obrazul in genunchii ei (mai indeapropiati decat
credeam): bolfosi, promontorici, stancosi, monstruosi
- vazuti de prea aproape si de prea jos; acolo, suuus,
pe o polita neagra (or fi nourii - dar nu cei cu poarta):
capul; ceva rotund, micit de perspectiva, desigur cu, in
loc de obraz, gusa. Atotdominanta.
Oftez usurat si pe loc ma veselesc: e bine-asa -
cum de ma lasasem patruns, intirbusonat,
invaluit, imbobinocat de-o grasana gusoasa
fortatoare de purta?; de-o toanta varsata-n
drum ca Bonifacia? Iata, acum se explica de ce, la facultate,
mirozna ei nu-si facea drum; vreau sa zic: efect. Fiindca,
simultan, o si vedeam; o si auzeam. Am vazut-o. O aud,
in continuare:
- Auzi la el: cu tramvaiu' ! Pai eu ma gandeam la
toale, saracutu da tine ca, la
varsta ta…
Cu aproape recunostinta o pun la punct - de-i merg fulgii:
- Inceteaza cu saracutu! Inceteaza
cu toa'…- ce vrei sa spui cu asta, cu… la varsta
mea?
- Pai da, ca ce-ai inteles din viata
pan-la varsta de fata, d-o ai, maicuta?
Se vede dupa ochi, maica draga… S' dupa
gura… Cum sa vii in familie, cand nu prea
ai ce pune pa tine, macar da ziua ta, mai
draga… S' d-aia…
- Ce, de-aia?!, o intreb, cu jubilatie: cand vorbeste
nu-i mai amiroazne.
- D-aia, ca eu nu m-am gandit, proasta da mine, cand
te-am invitat, ca zice Georgeta: "Nu-ti vine ala,
tu, doar stii cum e sarantocii: fala goala,
traista usoara, e prea scortos, pai cum
sa-ti vie-n familie la tine, oameni asezati, seriosi,
cu pantofii aia de te miri ca nu-i iese degetele pan
ei; cu pantalonii de-si tine mereu picioarele stranse
ca o fata-mare, de sa nu i se vaza ce rosi i-s
'tre picioa'…"
- Ia asculta, madam!, m-am ridicat dintr-un salt. Ai venit sa-mi
faci inventarul toalelor? Sa-mi numeri gaurile din
ciorapi? Sa verifici, de ziua mea, daca nadragii
mi-s rosi intre picioare?- furia-mi face bine.
- Nu, maica, se apara Bonifacia. Nu d-asta, da' dat
fiind faptu' ca tot am: chiar ti-s ros' 'tre picioa',
bai maicuta?
- Ceee? - de asta data sant sincer indignat.
- Ce, ne-ce, ia fa-te mai acana…
Ma prinde cu o mana de centura si ma
trage spre ea, imi vara mana cealalta
(sa spun : introduce) intre picioare, da sa
aplece capul…
Scot un strigat (tipat) si fac un salt indarat:
ma lovesc cu spatele de usa. Ma aud chitaind;
ca o, vorba Georgeascai, fata-mare; dac-as putea sa
ma vad, ar fi si mai rau : cum voi fi aratind
din punctul de vedere al Bonifaciei asa, rezemat de usa,
cu picioarele in X, cu amandoua mainile acoperind…
- Ce-ai, draga?, se mira ea. Ca doar nu ti-o
mananc…
- Cafeauaaa !!, racnesc, liberat.
Totul intra intr-o oarescatusa ordine:
Bonifacia bea cafea din paharul de sticla groasa; eu dintr-o
ventuza, tot de sticla, se-ntelege: acest recipient,
chiar de sta modest cu stabilitatea (dar cine sta altfel?),
se tine bine in mana; in pumn - unde mai
pui ca-i si cald(a)… Bonifacia soarbe sonor -
si macina:
- …'racutu da tine, ca nici cesti
da cafea n-ai! S' cand ti-e da scris, un'e
scrii tu, maica? Com? Pa scaon? Pai un'e alt, ca
nici biro n-ai, mai rau ca Eminescu-al nostru, ala avea
macar masa-aia-a lui, da brad… Da scrumbiera,
ce sa mai zicem… S' cand scrii, cu ce scrii tu,
dragu-maicutii : tot cu stilouasu-asta, coreieanu',
d-un pol legaturica da zece? - saracutu'
da tine…
- Ce-ar fi daca nu m-ai mai saraci?, o intrerup.
Si ce-ar fi daca mi-ai comunica, totusi, motivul pentru
care ai…?
- Ce te grabesti, ca eu poa' sa stau cat
vreau - pai, ce?
- Logica perfecta!, fac, razind.
- Pai, nu?, rade si ea numai rotunduri, ma apuca
de mana, ma sileste sa ma asez
alaturi de ea, pe pat. Pai, da ! Uite ce propunere cinstita-ti
propui eu tie, ba maicuta…- e atata
de gol si de amirosnic bratul trecut pe dupa gatul
meu… Ca ce-ar fi s' ma meditez' ?
- Ca ce-ar fi sa te…? Sa te, ce?
- S' mi-o ce-ai 'uzit: dai s' tu neste meditatii. Ceva
ore, na!
- Sa-ti dau niste… Ore - de ce?
- Ia nu te mai rade, mai tovarasu, c-asa-i!
Mie-mi spui cat face ora-aia, platesc cinstit-turceste,
ce zici? Io zic ca face-on sutar.
- Sutar? Adica o suta? Intreaga, suta?
- Comic mai es', maicuta draga… 'Treaga!
- Si de ce, suta? De lei?
- De lei, pe ora, maica, doar romaneste vorbim!
O suta de lei pe ora - ce fel de ora?, a, da : pomenea
de meditatii, vrea s-o meditez; la ceva, ce-o fi. Nu, n-am inteles
bine: pe-o singura ora, o suta? De lei? Intreaga?
Dar batranii mei, la sfarsitul carierei de invatatori
primesc sapte sute de lei mari si lati pe luna
- ii dau toantei ce "ora" vrea, cate doreste,
cate pofteste, chiar si de incheiat la prohaba!
Cu cat eram platit, acum doi ani la Uzina Rulmentul din Brasov,
la sectia forja, in trei schimburi? Cu cinci sute (pe
luna).
- Regret, dar nu pot primi…, ma trezesc spunind. N-am
timp.
- M-am gandit ca n-ai si d-aia m-am gandit s-am
ajuns la concluzia da sa mi le dai in ferestre - fii
atent, c-o luam da luni: lunea n-avem nici una, da-avem
martea s' vinerea, 'tre zece si douaspe! Asta
face o mie-sase, o mie-sapte s'te pa luna - si
fii atent, numa cu ferestrele de la facultate, alea legalele, da daca
mai facem si pe de laturi ceva suplimentare, sa zicem
aciia, la tine, la nea Radu… 'Sa fie cam greu cu usa,
ca tu o tii-nchisa s' fumam 'mandoi,
da rezolvam noi problema, zic c-ajungem pe putin la doo mii
pa luna.
- Doua mii - pe luna? Pentru ce, femeia lui Dumnezeu?
- Pentru ore, omu lu' Dumnezeu! Doar romaneste vorbim!
- Tot romaneste vorbim si eu cand te-ntreb: ce fel
de ore? La ce disciplina, materie? Daca crezi ca,
singura, pentru examene, nu merge cum ai dori, foarte bine: invatam
impreuna, cu toate ca timpul meu…
- D-asta si ziceam ca taimizmani, consum ? Si, daca
tot ti-l, ca sa zicem asa, halesc, sa te-alegi
cu ceva, maicuta, ca uite : nici cesti
da cafea n-ai, saracutul da tine…
Sa bei cafeaoa dan prezervativ, mai draga?
La varsta ta ?
- Din ce? Cui ii spui tu…? Dar nu e… prezervativ - mai
draga! Prezervativ, din sticla ?
- Pai da dan ce sa fie?
- E ventuza… - si fii buna: lasa varsta
mea, inceteaza cu saracutu' - pentru
care examen vrei sa-nvatam?
- Examen? Da-le-n pizdilici da examene, ca n-o sa-mi
petrec tineretele cu chestii dan astea, de-i bune numa pentru…
Pentru altii…
- Imhi, altii… Atunci la ce sa te meditez,
daca nu pentru… altii? Ce sa facem in acele
ore de…- noi doi!, adaug, spiritual-foc, dupa o pauza
mult-graitoare (s-o cred eu - o si cred).
Bonifacia depune paharul gol pe taburet, se rasuceste, larg,
domol spre mine, imi cuprinde capul intre palme:
- Da nu-mi faci fite cu paralele! Le iei, tovarase,
ca ne suparam!
- Bine, bine…, zic, ametit.
- Bine sa fie - iei! Ca face!
- Ce face? De unde stii ca eu pot avea ceva care face? In
fine, de unde scoti asta…?, ca face…?
Nu mai pot continua.
Nu mai stiu ce am inceput sa.
Mirosul de ea, material, pipaibil, gustabil.
Intai m-a atins; ca o aripa. M-a patruns ca
o ceva care, in principiu nu ma poate, pe mine: eu pe altele,
pe-a ei, patrunde; in cele din urma a inceput
sa ma tencuiasca pe dinafara cu el; cu ea,
mirositoasa. Ca sa nu simt caldura soarelui, nici
odorul de ea si sa nu transpir, sa dau de stire
parintelui meu ca zac in timnita de ma
mananca liutul si paduchie. Si imbatranesco.
Si am facut o barba pana-n brau.
Feciorul vostru Cocrisal di la Or'ei si samtu nomai
co camesa.
6
Abia acum o descopar.
La urma urmei, duca-se dezinvartindu-se Porunca Prima,
respecte-o altii, mie mi s-a aplecat de-atata sfintenie
liber- constransita. Inchid ochii, intind gatul:
nimeresc cu buzele in barbia ei; caut, urc, ajung pana
la buze…
- Ei, ho!, ma opreste ea. A, pai nu asta, mai
tovarase!; nu-asa, dom' meditator! - se ridica
in picioare, isi potriveste hainele deloc deranjate.
A, pai nu! Si iara nu!!
Ma ridic si eu, umilit, cu gura uscata, amar, simtind
ca mi-au luat foc obrajii. 'Tu-i mama ei de-de-de, si-acum
ce fac: o 'storn, ori n-o 'sturnez, la dunga si la minuta,
cum se cere tratarisita una ca ea? Si dac-o (dupa ce
mie mi-e fric' - sa n-o stric'), vine altul si mi-o, asta,
'nridic'? Ce-i fac, Doamne, ce-i fac, domnule, n-o s-o lasnefacuta
pe ea, pentru-asa-ceva (bine) facuta!?
- Daca tu crezi c-am venit la tauru' comunal…, ma trezeste
ea.
- La meditator ai venit - si cand colo…, zic, amar. Ma
gandeam ca am putea face o incercare, una mica:
atatica - arat cu doua degete.
- Pai de ce n-ai zis? Facem - cata sa
fie (arata si ea, substantial mai mare spatiul
dintre degetele a doua maini)? Da ramane stabilit:
nu-mi incepi cu chestii-socoteli, c-o pupica si 'farsim
c-o putica - jura!
- Jur!, zic, pe data. Promit! Uite cum facem: eu ies pe palier,
sa te poti dez… dezinvestmanta. Nu mult,
atata, am promis - acum arat mult mai multa.
Trebuie s-o fac sa plece, s-o dau afara. Ma doare
capul, ma dor ochii, ma dor moaiele (acum intaritoaiele-'ietroaiele),
nu se mai poate astfel, nu se poate cu binisorul - are sa
se poata daca ma napustesc la ea, amenintind
ca vreau s-o-nfutec - numai de nu si-ar uita blana aici, ca
sa aiba samanta de intoarcere…
- Pai da da ce sa ies' tu, maica, face
Bonifacia. Daca-i pa dezbracatulea, pai dezbraca-mi-o-lea
- asa sa face?
- Asa, ce? - am intrebat incet, incetisor,
inca naucit.
- Aciia te-ntreaba-on om, nu te rage-o vaca : asa sa
face ?
- Ãaaaa… In principiu, cam
asa… - am ramas cu mana pe clanta,
nu-mi dau seama daca si ea "glumeste", daca
doar eu incerc s-o iau peste picior, daca nu cumva ea, peste
amandoua…
- Foarte bine, dac-asa sa face, 'sa facem, dragi
tovarasi !
Si chiar face: se dezbraca de bluza.
Incerc sa privesc in alta parte - totusi,
vad, simt, stiu cu narile, cu obrajii aerul valurit,
framantat de: s-a chiar dezbracat; de tot, de tot,
nu asa, de florile parului; acum isi deszimtaie
desfermoarul desfustei - are sa mearga pana
la capat, cum a mers cu bluza, sau numai pana la jumatate
- dar care-ar fi jumatatea scosului fustei? Merge mai departe:
muta paharul pe taburet, ca sa faca loc bluzei si
fustei.
Ma aud spunind ragusit:
- Mai departe, mai departe…
- Da to', da tot?, ciripeste ea. Asa sa
face? Bine, maica, dac-asa si iar asa, vorba poporului
nostru muncitor…- isi trage peste cap combinezonul. S-astia?,
ma intreaba, aratind slipul - ciudat:
ma asteptam sa fie roz; sau violaceu - ei bine e alb-alb.
Bine, dac-asa sa face…- si-l scoate firesc, de parc-ar
fi un batic si l-ar lua de pe cap, insa numaidecat
intra in panica: il vara sub celelalte
haine de pe taburet, dupa care se linisteste, dar nu
pentru mult timp: Ãsta, nu! - are glascior de pasarica
sperietica, in timp ce arata sutienul. C-asta
nu sa face, mai draaag'…- acum ma implora.
Isi bate joc, matracuca! Chilotii da, tatarul
ba? Auzi: c-asta nu sa face…
- Si-acu?, intreaba, usor zgribulita, acoperindu-si
sanii, dealtfel sever tinuti in frau de
sutien.
Mi s-au lipit ochii si sufletul de buricul ei. N-am mai vazut
unul mai, decat (o spun de fiecare daca cand). Mi-e
oarecum sa-mi mut privirea mai jos de el. Daca ar fi incercat
sa acopere ceva, sa ascunda, atunci: da, de ce nu,
cu draga inima, insa asa, ce rost? Ma
pot uita cand vreau - daca-i voie…
- Acu ce fac?, repeta ea tremurind cu tot cu tatele
insutienate.
- Acum…, ma trezesc. Acum urci in pat, te bagi sub plapoma
si nu te uiti! Ma dezbrac si eu…
Acum e acum. Daca merge mai departe, inseamna ca…
merge mai departe si nu-nseamna nimica, oricand poate
sa-mi impuste una peste gura cu: "Ei, ho!
Nu asta…"
- Pai da, ca nu prea ai spatiu locativ, saracutu
da tine, zice ea, oftind din greu, usure intrind
sub plapoma. Da fii atent, pune-ti, dom' le, toalili-n
alta parte, nu peste-ale mele, ca mi le sifonezi! S'
ne suparam!
De fapt, acum e acum(-ul): o femeie goala nu e decat arareori
(pentru mine: niciodata) ridicola intr-o situatie
ca asta; in asta, rasturnabila - pe cand un
barbat : totdeauna. Sa ma dez-, si eu, -brac?;
sa nu ma - si eu? Afurisita de cale de mijloc (care
nu exista) imi face figura, in ochii Bonifaciei: vazind
ca m-am descamasat, dar am pastrat slipul,
ma opreste:
- Pune-ti, draga ceva pa tine, nu t'-a
oarecum?- arata pieptul meu dezgolit, insa ferindu-si
privirea. P-aia da-ti-i jos, dac-asa sa
face, da nu sa face s' te-arati in peptu gol
de fata cu o doamna! Pune-ti, maica,
macar on maio!
Ciudata opinie are doamna-maica despre ce se, despre ce
nu se face, dar nu-i momentul sa ma angajez intr-o
discutie de principii… Ma debarasez de slip sub privirea
ei dreapta, linistita (cum o invidiez pentru aceasta
pace dreptudinala!), repun pe mine camasa abia lepadata
(de unde naiba, acum, pe loc, un vorba ei: maio?), sub privirea devenita
si materna si incuraja-toare (desi ar putea
propune una singura).
- Asa, maica, incuviinteaza ea, inaltind
plapoma, ca sa-mi faca loc.
Introduc un picior ca in apa; ca din apa rece il
retrag:
- Usa! Trebuie s-o incui!
- De ce, ca doar nu ne regulam…
- Nu, nu! Deloc!, dar incui, totusi. Cum sa facem noi
una ca asta? - pai asa ceva nu se face pe la noooi… -
noroc ca Bonifacia nu-si da seama ca am inceput
a vorbi ca ea (nici eu). Pe la noi, doar copiii; si aia mici-mici-mici…
- arat cat de mici, insa nu se vede ce arat
eu sub plapoma; si cat.
- Da' ce: trage, la tine, de-ncui? Pe mine nu ma trage, da' ma
rog, daca pe tine te trage… Si poa' sa vii-ncoa,
ca e locuri cata frunza cacalau,
cum se zice pe la mamicuta mea, pe langa Cluj…
Spuie-se oricum, pe oriunde, eu alta treaba am, daca
se poate spune asa: sa nu misc; nici macar o geana
- nu mai vorbesc de bratul drept, cel dinspre ea; sa n-o
ating nici c-o floare (caci ea se strica, ne-nvata
ca-poetul); sa n-o tulbur nici cu respiratia-mi -
de rest am avut grija, de cum ne-am orizontalizat: pe data
mi-am culcat-o pe pantece, asa ca n-are decat
sa se tot trezeasca de tot, nu risca s-o deranjeze
pe Bonifacia, ea aflindu-se-n dreapta mea, nu sub barbie.
Bonifacia.
Mea, cea. Acum e a mea, chiar daca inca. Si,
de nu va fi (pacat!), maine are sa se cheme ca
azi am impartit patul, nu? Ba da, foarte da!
Pana sa se hotarasca in vreun
fel, raman pe spate. Strict. Neclintit. Imi stapanesc
perfect manifestationarile externe - cu exceptia exterioarei
al carei interior inauntric se manifesta cu
aproape vacarm; stie ea ca locul, cuibusor-de-nebunii,
e-acolo, la mijloc de codru des, nu pe culmea dealului chel.
- E bine-aci, la caldurica…, o aud alaturi,
parca racita, straina. Parc-am fi mama
si tata! - chicoteste. Ia fii tu-atent! - se rascoala,
se framanta, se potriveste pe-o coasta,
se depune iar, cu fata catre mine: Sa vezi si
sa nu crezi ce mi se-ntampla cu-alde Potop - asta,
Potop…
- Lasa-l pe Potop, acum esti cu mine, zic.
- C-asa e, constata si ea, isi culca
la loc capul pe perna. 'Cepem?, intreaba dupa
un timp, nerabdatoare, dar hotarita
sa nu mai insiste.
Oftez pentru toti neoftatii cartierului Filantropia; ma
rasucesc si eu pe-o coasta cu fata spre ea -
zic:
- Incepem, ce sa facem …
Trece o vreme - sau nu trece? Oricum, vine ceva plin de tot; umplut de
tot felul de.
- Asa sa face?, intreaba ea, cat sa
spuna ca da, asa.
Inca un timp, palalaitor - dar nu prea.
- Imhi, incuviintez eu si pentru ca
tot am inceput: Nu mai vorbi!
- Nu mai!, zice. Vorba lunga, saracia…
'Trebarile la urma -'sa sa face? 'Sa facem…'Sa?
- Cam asa, dar nu mai vorbi…
- Dac-am promis, vorba sa fie, nu mai scot on miau - asa
sa face? Zau, dom'le? Dac-asa, 'sa sa facem,
ce alt' da facut… S-asa, maica? Daca
zici tu c-asa… Ca la Biblie: zisu si facutu, pupu
si puputu - ce zici da vorba asta dan batrani?
'Teleapta, ce: te pui…? Bine, domnule, tac, da sa
stii: n-am mai auzit. De asta. Da facut, nici pomeneala,
da daca tu zici…
Ah, dac-ar tacea, dracului! De m-ar fi facut mama surd bocna
si m-ar fi aruncat in asta, a Bonifaciei… O fi tragind,
prin rima, spre ocna, dar nici vorba… Mai intai,
nu e de sare - sare sarata si droboasa si
rece - nu! E dimpotriva, ca sa zic, definitiv, asa.
Oh si n-are decat sa tot vorbeasca, ba chiar
gasesc ca e mai dulce pe vorbe-vorbe. O aud, de depaaarte,
intrebind, dar nu ca sa capete raspuns, intreaba
din ce in ce mai incuviintind si din ce in
ce mai intrebind-cerind-ritmind cererea, continua
sa vrea sa-ntrebe si cand ii astup gura,
intai; ceva mai apoi cand i-o captusesc,
umplu cu totul, iar cand i-o liberez, si-o ocupa singura
cu mine, nu-i nevoie sa insist, ori sa-i arat, vine
ea in intampi-nare si doar la urma de tot
ii scapa un sfert de strigat, restul si-l infunda
la loc, odata cu coltul pernei.
Cand indeparteaza perna si inalta
pleoapele, ii vad ochii albi, orbi. Orbeste intinde
mainile, cauta, ma cauta. Imi cauta
obrazul, gura, umerii, coapsele, pantecul. O caut si eu. O
gasesc, gasesc totul, toate - musca perna de
la intaiul semn de.
A ramas cu spatele spre mine. Incerc sa-i desfac sutienul…
- Asta, nu!, sare ca o leoaica ranita (dar mai ales
ofensata). Asta nu sa face! - si, cazuta
in orbie, cu ochi albusati ma cauta, ma
gaseste cu umedul scoicos al valvalval'elor macinatice,
ma intreaba, de fapt intreaba: Asa?
'Sa? Daca zici tu ca… 'Sa? Daca zici
c-asa sa…
Cand ne aprindem cate o tigara, imi constat
tremurul mainii, altul, niciodata nu l-am mai avut si
de la nimeni. Nu e cel de dupa - evident, n-ar putea fi cel dinainte
din macar jumatate de motiv si iata-ne-ncoace,
dincoace, in dupa. Poate asta. Mai stii: acest dincoace
ma desnelinisteste : senzatia, certitudinea ca
chiar daca acum cateva clipe iesisem cum se iese din
aceasta femeie, pe-acolo pe unde ne iesim cu totii -
mie niciodata n-are sa-mi (se) taie cordonul, ca apoi sa
ma duca toate vanturile-valurile unde-oriunde. Mi-e
foarte frig afara si singur si fara aparare
(si stingher, aproxima Eminescu; si piezis spunea aproape
definitiv Arghezi…), asa ca ii desprind dintre
degete tigara, o strivesc dimpreuna cu a mea, gandindu-ma
ca data viitoare, inainte de scrumbiera, cum i-o zice
ea, am s-o piezisez pe-a mea-n stingherica ei; ma intorc;
ma retrag, reintru acolo de unde nu trebuia, nu trebuia sa
ies nici macar pana-n prag; aici, unde sant,
in sfarsit, la adapostestera. De aceea
nici cand vine timpul de drum de re-re-intoarcere si
sant silit sa fac popas - il fac pe loc: ma
odihnesc de-a-n picioarelea; de-a-n calulea: mi-i frica, nu vreau
sa pierd teren-timp - atat ca ea nu stie, ea
nu-i decat ea: se intinde peste mine, scoate din poseta
ceasul de mana pus acolo-atunci - si zice, alb:
- S-a dus mai bine de jumatate.
Daca as mai avea putinta si vointa
si pentru altceva, acela ar fi aceea: palma asezata bine
si strans deasupra gurii ei; macar un colt de
perna: calus. Dar n-am de niciunele, asa ca
ma intorc la casa mea, in pestera mea natala;
la acasa cui ma are; in nici un caz nu ies, in ulita,
sa zicem: o vad foarte bine, ulita ceea, si din
fundul strafundului casei omului din Gradina Raiului.
- S-a dus trei-sferturi, maica draga. Nu mai avem timp de
ora.
- Lasssa…, ingaim.
- Tre' s' cam plec, maicuta.
Care sfert, care plec - care maicuta? N-am timp sa-mi
incheg nedumeririle: Bonifacia se inalta, sincer
ingrijorata:
- Cum facem noi, mai draga? C-adica cand
facem noi orele, in ferestre, la facultate?- a redevenit
leita, de parca si-ar fi repus slipul (si nu). Cum pregatim
noi ora, acolo, doar n-o s-o facem dinainte ca acum? Bine-a fost si-o
sa mai fie, da nici asa, ca oameni s'tem si studenti
in plus! Ia zi-i! 'I zici?, ma inghionteste dragastos.
- Eeeu? Lasss' - ce sa mai zic, nu-nteleg ce…
- Doar romaneste vorbim: cum? Cand? Ca daca-i
p-asa, tre' s' le facem, ori la tine, ori la mine. Numa ca
la noi, ramane o mare problema, cam foarte delicata,
problema cu mamicuta mea. Cum facem noi cu dansa
?
- Care mamicuta?
- Cum, care mamicuta, mamicutule ? -
a mea, maica ! C-o sa vreie si dansa s-asiste
la ore si eu ma cam jenez sa ne pregatim de
fata cu dansa, nu sa face sa, ma
rog, c-adica de fata cu mamicuta ta…
- A mea?!
- Nu, maica, a mea!
- A-ha. Dar nu-nteleg: cum, sa asiste? La ce sa asiste
- cine?
- La ore - da stai nital, ea nu sa baga, numai
s-asiste-un piculet, sade-n coltu ei si croseteaza.
Doar atata: s-auza si ea…
- Sa, ce?, ma ingrozesc (eu credeam ca vazutul
e culmea - ei bine, omul mai are si alte simturi - sapte
de toate!). Ce sa auza?
- Cum, ce!? Poizia de ma meditezi tu la ea.
- Poizia? - as rade cu hohote, daca, daca as
sti cat grauntele de mustar, ca Bonifacia
glumeste.
- Pai, ce, nu?
- Poizia de te meditez eu pe la dansa…, zic si tare m-as
tavali de ras - dac-as fi sigur ca-i de
ras, nu de (de ce-ar fi de-plans? ori e - si e bine;
ori nu e - si-atunci nu e bine; dar nici de plans).
- Pai, da…
- Dar ce faci tu acolo?, zic, de sub ea, strivit dulce si pufos,
inecat festiv in continutul Cornului Bonificentei
rasturnat preste mine, cel culcat pe spate, in pat (ii
vad din trei-sferturi curul maret si, in
acelasi timp, fragil, sant convins ca, daca as
tuguia buzele si as depune o sarutare casta
pe buca dinspre om, as pupa aerul). Mai staaai, te rooog, ramaaai,
ramai…
Jur ca am recitat sincer si cu avant.
Dar ea, ba. S-a ridicat din pat, a pasit peste mine, a coborit.
A zabovit deasupra mea, cu mainile-n solduri, cat:
trei secunde? Cinci? Oricum, mi s-a aratat: leita cealalta,
cu multa materie, dulce ordonata in rotunduri pe fata,
pe dos ; un chip cum nu se afla mai placut vederii; desfatator
la (iluzia) ca o desfetezi pre ea - intr-un cuvant:
o persoana pe care poti sa te rezemi in viata,
poti pune baza pe ea, la nevoie (se cunoaste), la sanul
careia gasesti, nu doar tata
si povata, dar chiar si lapte - veritabil, de vaca
naturala.
Jos, pe podea, a stat o vreme in picioare cu fata ei cea buna
din dreptul meu - in dreptul sufletului meu: fosnea lanul a
spuma, vor fi fost numai scarliontii in bataia
vantului - eram sigur: adia usturoiat-salciat. A mine.
Si m-a napadit bucuria, pana la lacrimi,
imi ziceam: Uite-o, se imbraca, are sa coboare,
sa se duca si nu sant sigur ca are sa
mai urce vreodata la mine, ca sa ne-avem iara bine,
sa sedem noi doi ca pe la noi in Basarabia ; n-ar fi
bine, dar oricum: chiar daca in viata ei de-acum incolo
ea are sa ma uite, uite ca si eu, printre altii,
am insamantat-o, tot insamantata
si de mine are sa ramana, in veci;
tot insemnata (si) de mine; iar cum minunile ceresti,
pe pamantul nostru, se petrec pe sarite, al treilea
ori al cincilea copil al ei, nascut incolo, peste cincisprezece
ani, are sa-mi semene - stiu eu; samanta
mea n-a rodit-o acum, pentru ca nu va fi trebuind, am depus-o cu
drag si cu manie in faldul unui cotlon al pesterii;
pe calea principala a fost dute-vino-ul firesc la o asemenea cavitate:
multi au intrat cu fata, au iesit cu spatele, cativa
cu capul inainte, din circumvolutiile, putine, dar bine
marcate ale capului de sus s-a sters, de mult, pana
si numele meu, insa acolo jos, la temelia muntelui,
grauntele (de mustar), daca n-are sa-l chiar
mute, are sa-l faca sa freamate, asa
ca dupa cincisprezece ani - si noua luni - mama
lui, maicuta-draga are sa se uite, uite la
copil - si n-are sa ma vada; n-are sa
se gandeasca, macar din gresala, ca
eu sant autorul acelei carti.
Acum, in trecutul viitorului (i se mai spune : prezent), Bonifacia
se imbraca. Si toaca :
- Pai da, ca tre' sa scriu si eu poizie, ca
lumea, c-adica cu rima serioasa, cu ri'm ca lumea,
serios, ca eu inclinatii am, numa cu rima s' cu
ri'mul nu stau prea bine…
- Dar stai foarte bine cu ritmul!, apuc sa strecor, resemnat.
- …Ca degeaba-ai tu-nclinatii, daca n-ai tehnica,
s' d-aia tre' sa iau ceva meditatii, ca taticutu-a
zis ca, de ziua mea, la anu,-mi tipareste un volum-doua,
cat o fi, cu conditia sa-mi 'bunatatesc
rima, sa pun la punc' ri'mu s' comparatiile, metafor'le,
ca fara comparatii si fara
metafore nu poti face nimica-n ziua de azi mi le spui tu, ma
meditezi la ele - este, bai maicuta?
- Este, ti le spun, iti spun tot ce stiu si
ceva pe deasupra, dar nu pleca, te rooo'… Te rog, mai ramai
numai un pic, atatica… - si arat.
- Vai, maica, c-as ramane cu draga inima
si dan to' sufletu', da-n primu rand ca trebia
sa fiu acas' de-o juma de ceas si-n al doilea ca m-ai,
cum se zice mai popular : dis-trus!, mamicutule, ca
de cand mama m-a facut, pai de un' sa stiu
cum devine cu de-adevaratelea, c-adica pregatire
dinainte, ca cu Potop, ca-n bancu cu berea, de credeam ca
asta-i tot pe lume si eram cam deziluzionata de tot si
m-am aventurat nital si pe la ceaiuri, pe la mare, cu
tineretul din ziua d-azi, ca otop asta, sa nu ma-ntrebi,
daca m-a loat cu-acte s-a profitat de starea noastra
socialpolitica, c-a intrat in clasa la noi, muncitorimea,
c-avea dosar negru da tot, ta-su cu moara, bunica-so
cu biserica adevarata - drept, ortodoxa, sa
zici ca s-a simtit, de sa ma reguleze si
el ca lumea, sa simt si eu ce-i amorul trupesc, ca
niminea nu-i pretindea sa ma tie numa-ntruna, zi si
noapte, zi si noapte, da nici asa, unu-doi-scuipi-gata!, ca
nu s'tem animale, eu cred ca tot avea el ceva pe la impotenta,
de nu putea mai mult de o data si d-aia nu stiam eu cum,
da io-te ca-n realitate-i infinit mai misto contactu' asta,
sexualu', ca-i cu ru-pe-re, cu dis-tru-ge-re, mai mamicutule,
sa-mi traiesti, puisorul meu drag… S'
te rog eu frumos da to': nu mai pune, domn'e, mana pe la
pept, ca ne suparam - asa, maicuta,
acu adu tu blanita la fetita, ca Bibita
se duce-acasica la mamicuta ei cea draga
si scumpa si pa si pusi, maica!
- Cum, chiar pleci? Mai staaai, numai cinci minute…
- Nu!, caci va stim noi p-astia, 'otii
: io-te numa-atatica, cinci secun-dele, lasa-ma numa
cinci milimetrasi si proasta se lasa-mpulata s'
dup-aia cine bleastema ceasu-n care s-a nascut fata,
pa masa da ghiretaj'? Pai nu, maicutule,
ca nu vreau probleme-acas' si sa-i dau motive lu unchiuletu
de sa-mi faca el morala, ca-i cam sever, ca
militaru, bate la tanti ca la fasole, ca la ei, la cazarma, da
las-ca dac-am invatat drumu'… Este ca
mi l-am insusit? La scris-oral? Las-c-acuma vine Bibi la baiatu'
singurica, la dis-tru-ge-re, mamicutule si-uite
cum facem: ma fac ca uit cartile si
maine, hop!, vin sa le, sanchi, iau si iar le uit si
iar…
- Pana maine… Am timp sa mor de zece ori
- mai stai putin…
- Vai, ma maica, da nu trage da mine, ca nu
m-ai adunat dupe drumuri si-mi rupi bluzica da la Chioln,
si ce tot ma pipai pe la pept, stii ca
nu sa face s-acu pa si pusi, nu te deranja, poa' sa
cobor si singura, c-am invatat drumu, de-acu
sa vezi naveta, fii atent ; maine-avem ferestra
de la zece la doisprece, daca ma prezint asa, pa
la zece si juma, e bine? Pentru pregatire? Vai, maicuta
parc-as fi beata, nebunule si dis-tru-ga-rel ce
esti tu care m-ai dis-trus com-ple, auzi tu: da' comple da
tot, da tot pe-pe-peste tot - pa, pa, pa!
Intr-un tarziu reusesc sa ma tarasc
pana in spalatorul de rufe al casei -
eu il folosesc si ca sala de baie. Dupa ce incalzesc
apa din cazan, fac dus : iau apa din cazan cu ligheanul si
mi-o torn in cap, stind in picioare in mijlocul
incaperii, deasupra sifonului de evacuare.
Ma imbrac, cobor, cu gandul sa-mi cumpar
ceva de mancare: sant lihnit, stors ca un tub de pasta
de dinti; dis-trus… O sa-mi iau un chil de salam, jumatate
de branza, poate gasesc un ou-doua; o paine
neagra, mare. Calda. N-ar strica si niste vin
rosu - numai de mi-ar ajunge banii.
Imi vin in fire cand fac efortul sa nu urc in
tramvai - unde dracu' voiam sa ma duc? Cu tramvaiul? Cum,
unde! La ea! Ca nu-i stiu adresa - ei si, eu ma
duc cu tramvaiul, in cele din urma dau eu peste ea - si-o
dis-trug!
Gasesc atata putere si vointa (in
fapt invers), vointa fiind foarte importanta la casa omului,
mai ales cand vrei sa cobori dintr-un tramvai in care-ai
urcat fara tine si sa ramai, o,
ramai. Pe refugiu.
Chiar urcasem? De tot, nu doar asa, in gand?; cu numai
un picior pe scara? Poate ca da, poate ca ba. Chiar
nu urcasem? Nici macar cu un picior, nici cu intentia de
a ridica piciorul pana la scara? Poate ca da,
poate ca si nu.
Fac cumparaturi; iau chiar si vin. Mi se intampla
ca Antoinettei: nu-i rosu - ce sa facem, bem alb; nu-i salam
- mancam slanina (cu boia!); nu e paine
neagra (si caaaal') - ne multumim cu franzela…
7
- Nu-i telefo' ! Vizit' !!, imi striga de jos anticarul-gazda.
"Fii cuminte", ii spun si-i spun: "Vrei sa
ne-necam? Amandoi?" si-i mai spun: "Azi n-avem
ce-ascunde… Uite-asa, n-aveeeem…"
Cobor, incercind sa ma conving ca nodul
din cosul pieptului se dato-reaza numai faptului ca
fusesem intrerupt de la masa - abia apucasem sa iau
o imbucatura de branza, o inghititura
de slanina - si nici o dusca de vin ! Din
pricina asta, a ne-vinului - si nu, Doamne-fereste, ca
m-as teme de vizit.
S-o cred eu (bine, am timp pentru crezut), dar cine-o fi? Bonifacia? Ea
cunoaste drumul… Alec ar fi urcat direct sau ar fi strigat el,
cu glasul lui personal si genial. Sa fie vizitorii de la Secu?
- pleonasm ingaduit (si urit - de la a uri).
Adulmec: nu prea, nu: nu pute a vizituristi (mai corect ar fi: viziteti;
ori vizicuristi, dar numai gramatical, nu si altfelisti,
s-ar putea crede ca singura lor slabiciune ar fi curul de
barbat - or nu de-aia-i bagam noi de nu-i mai scotem).
Nu a orice salbataciune trazneste, mai
degraba inspre mistret (Ardelenii ii spun porc-salbatic)
decat incatre vulpe - dar mai stii: oi fi eu racit
- cu toate ca, mort de-as fi, tot as simti prezenta
Secului; nu, nu de la cizme, de la cure-larie (odoare barbateasca),
atunci cand e in uniforma; nici de la ceapa
(mai mananca si altii, dar numai ei put
asa), o fi venind dinspre epoletii de pe umerii sufletului
lui de putoare de securist, dintr-acolo va fi venind duhoarea de hoit
- dar unul din acela care preface in cadavru orice fiinta
atinsa de… - am exagerat, ca sa se inteleaga
si ma corectez pe data: am zis: suflet de securist?,
de ce nu: lapte de obiala, ca tot santem inauntrul
sistemului enkavedist de expresie romana (si aici am
scrintit-o: vorbesc o romaneasca bravii exprimisti,
de te-apuca durerea de mate).
- Intra, te rog, intra!, ma indeamna
Sterescu. Iarta-ma ca te-am deranjat, dar as
avea nevoie de Bucurestii de altadata de Bacalbasa…
- Bine-nteles, spun usurat. O aduc intr-un minut. Credeam
ca altceva, imi ziceam ca iar au venit animalele de
securis'…
- Nu, nu, nu!, ma intrerupe cu graba anticarul. Domnisoara
doreste niste informatii si cum nu am, aici, jos,
nici un exemplar din…
Am urmarit mana lui Sterescu: intre stivele de carti
din coltul cel mai umbrit o femeie rasfoieste o carte
(ce-ar putea, altceva, rasfoi, aici?). Bine-nteles, nu e
foarte cald in aceasta odaie, Sterescu face economie crancena
la gaz, insa nici atat de frig, incat femeia
sa ramana, nu doar cu blana, dar si cu
caciulita; sa-si pastreze si gulerul
ridicat.
- Ma intereseaza anul 1866…, aud o voce stinsa,
inabusita, apoi o mana dreapta
paraseste cartea pe care o stapanea si
vine spre mine.
O ating, declar ca si eu sant incantat,
dau sa ies - Sterescu:
- Pentru '66 Bacalbasa nu-i de folos, el o ia abia de la '71…
- Am vrut sa spun '76 !, sopteste energic femeia imblanata.
Am spus '66 ? M-am inselat.
- De primul volum aveti nevoie, zic. Vi-l aduc indata…
Ies in antreu, dar inca nu urc. Ceva nu e in
regula cu femeia infofolita si-ncaciulita
- si insoptita: un frecventator al lui Sterescu
sa nu stie ce cauta?; ce-o intereseaza? - exclus.
Sa admitem ca, in absenta mea ii ceruse
anticarului material pentru 1866; in care caz Sterescu nu i-ar fi
recomandat Bucurestii de alta data de C. Bacalbasa:
asta fiind meseria lui, ratiunea de a exista a lui: sa stie
- a dovedit-o adineauri: Bacalbasa isi incepe cronica
de la 1871 (lucru pe care eu il uitasem…). Ceea ce inseamna
ca i-a cerut material, nu pentru o perioada, ci pe o tema…
Dar nu asta ma tracaseaza…
Apropii mana dreapta de nas - cea cu care ii atinsesem
mana: a, nu; nu asta, degetele mele miros a… tutun. Atunci
unde? De unde? De unde venise si-mi intra in nari si
se fixase acolo, ca o capusa - mirosul? Sa fi
ramas in odaia-cu-carti a lui Sterescu urme,
dare, semne de la alta clienta de-a anticarului? Nu
cred. Un asemenea miros nu dainuie decat (presupun) in
acea incapere in care femeia locuieste sau macar
petrece, o vreme - sa zicem: o noapte. Ceea ce nu e cazul (presupun,
in continuare) cu Sterescu; ceea ce nu e cazul cu camera-de-carti:
in ea ai putea petrece o noapte, dar ca in izolare, la Jilava:
in picioare, paralel cu stivele de carti… Inseamna
ca imblanosata… La urma urmei, ma
doare-n pas'! Nu in odaia mea a patruns purtatoarea,
emana- toarea, efluviatila - greumirositoarnica.
Ajuns la mine, urc pe taburet pana la cele doua scanduri
fixate in perete, sus, la inaltimea unei carti
medii: biblioteca mea…
Totusi, totusi… Miroase ceva. A ceva. Odoratul nu ma
insala - eventual cand am halucinatii olfactive,
provocate de amintiri; eu nu-mi reprezint imaginea mirosurilor cunoscute
candva, ci mi le prezint, in carnea si in culoarea
si in sonoritatea lor - la urma urmelor mai proaspete, asa,
aduse aminte, mai rotunde, mai adevarate, decat atunci, candva,
la pornire (care nici nu e sigur ca ar fi fost, nu ?). Da, insa
acestea, mai-adevaratele nu-mi vin singure, din proprie initiativa;
nici intamplator - ci numai cand le chem - si
le chem potrivit unor criterii, iar acestea sunt ale naturii taranesti:
taranului nu-i plac "putorile", chiar daca
le indura, lucreaza printre ele - fiindca le
stie, le-a clasat, le-a randuit in categoria "spurcaciunilor":
fermentatie, descompunere, putrezire; el lucreaza cu gunoiul
de grajd, manipuleaza, ca sa zic asa, umplutura umblatoarei,
insa n-ai sa-l auzi vreodata extaziindu-se,
precum unii oraseni: "Ah ! Oh! Sublimul, autenticul miros
de balegar!"… Eu, desi structural taran,
sant scutit de obligatia de a suporta putorile; de a indura
duhorile ; nu evoc, nu chem, nu ma desfat decat cu…
ne-spurcaciunile.
Asadar nu e halucinatiune; deci acest miros exista,
acum, indiferent de mine, independent de odoratul meu imposibil, uneori
deranjant, de-a dreptul sabotor (nu putine au fost prile-jurile-ocaziile
cu fete, cu femei, ratate: fusesem surprins, ca de barbatul muierii,
de un brutal, pedepsitor brat: al sub-tioarelor superioare,
asudate in timpul preliminariilor; al subtioarei centrale,
nu foarte, nu prea, uneori nu prea-deloc igienizate - in aceasta
privinta nu sant corsican: nu-mi place, nici de frica,
branzoitatea branzizdei imperiale…
Carevasazica: produce, exhala, adie imblanita
de jos, de la, sa zic: parterul anticarului.
Din nefericire, acest miros vine nu doar de la (anume) femei. Asa
mi-a fost viata, m-a purtat prin multe si (nu foarte) marunte,
deci si pe la mirosuri-limita ; al mortii cu multele
lui nuante: cel al omului care putrezeste pe picioare si
nu va expira decat peste o saptamana
sau trei luni, deci mirosul il va inconjura, bazai,
material, ca un roi de muste, ca un stol de hoitari; ca si al
celui care si-a dat duhul alaltaieri si asteapta-asteapta
sa fie dus, iar in asteptare, ce sa faca:
"lucreaza" ; apoi mirosul fricii, frica de durere, frica
de moarte in durere, frica de moarte violenta, iminenta,
mirosul acelei frici a tuturor aflatilor inainte de tortura
(de obicei: sudoare); mirosul celor deja torturati (cocktail de
sange si de sudoare, de urina si de sudoare, saliva
si sudoare; excremente si sudoare, sudoare, mereu sudoare);
tot al mortii: mirosurile de spital - mai ales ale bolnavilor batrani;incura-bili;
ah, si mai ales femei - acei batrani incurabili (ba
chiar de-a dreptul mame). Dar pe cel mai trist, pe cel mai deznadajduitor
dintre toate l-am intalnit, nu in inchisoare si
nu in spital - ci in plina libertate. De multe ori,
in aer liber, pe un trotuar maturat de vant si,
chiar de nu aveam mijloacele, nici cheful sa verific daca
presupunerile mele erau exacte, cred ca nu ma inselam
prea des cand desemnam, in gand, cutare trecatoare:
"Cea cu pardesiu albastru…", sau: "Cea aflata
la bratul individului cu mustata…" Mai izbitor
(palmuitor) devine mirosul in spatii inchise
si mai cu seama in salile de spectacol: teatre,
cinematografe, sali sportive - acolo fotoliile din spatele tau
(numai acelea conteaza) se succed piezis, pe inaltime,
astfel ca spatarul - ca si spatele tau - nu
alcatuiesc un adevarat baraj in calea efluviilor iscate
doar de indepartarea-apropierea genunchilor persoanei de
sex gingas aflata indaratul tau.
A, nu-i acel ceva al femeilor care, neavind ele insele simtul
odoratului nu-si dau seama ca ar fi imperios necesar sa
se imbaieze mai descior; nici al feme-ilor avind odorat,
saracele, dar cum n-au "conditii"…; sau al
nevestelor ascultatoare (precum Josephine) carora, daca
barbatul le cere sa ramana asa,
asa-raman si un an intreg, nespalate,
neaerisite - ceea ce le-ar privi, daca ar ramane-asa-in-casa
si n-ar iesi sa-si poarte prin lume, precum Cometa
Camembert, coda de imbranziciune - noua provocindu-ne
doar o banala greata… Ci altceva ce nu tine
de igiena; nici de ritm lunar; nici de boala. Nici macar
de varsta (femeile batrane altfel miros), ci
ranced; ci a invechire-degeaba.
Am gasit primul volum din Bucurestii…, il extrag…
Ma opresc. Sprijinit de perete: peste marginea de sus a usii
ramasa deschisa, vad blana caciulitei.
Cum, doar nu auzisem pasi pe scara. Uite-asa: nu auzisem,
dar nu tot ce nu aud eu inexista.
Purtatoarea tuseste repetat, ca sa-si semnaleze
prezenta. Deci nu pe furis a urcat. Daca nu pe furis,
de ce continua sa ramana indaratul
meterezului usii? Ar putea avansa cu inca un pas - pana
la marginea patului: atunci i-as vedea obrazul…
Nu-i nevoie. I-l deduc. Mirosul a urcat etajele impreuna
cu ea - daca nu cumva a devansat-o. Nu sant foarte surprins
cand zice, de asta data cu glasul ei obisnuit,
adica de-catedra, mult prea puternic pentru odaia mea :
- Ti-am spus ca te gasesc!
Apropie usa fara s-o inchida de tot. Slavaveche
intinde mana dupa carte, i-o dau; o ia fara
sa ma priveasca. Apoi cata in jur. Ma
intind, readuc usa in pozitia de la incepu
: deschisa.
- Cautati iesirea? E aici! - o arat, repetat.
Nu-mi raspunde - desi ce mi-ar mai-o! Se dezbraca de
blana; dupa cateva momente de ezitare, o azvarle
pe pat, de parca asta ar fi facut si asa, de la
inceputurile lumii: ar fi azvarlit blana in patul meu…
- Caut un loc de scris - unde sa ma asez?
- Nu e recomandabil sa va sedentarizati, dar daca
vreti, coboriti la parter, la Sterescu. Un loc si
mai potrivit asezarii se afla la domnia voastra
acasa - puteti lua cartea, v-o imprumut cu incredere…
Tuseste. Mi-o pregateste.
- Esti foarte-foarte amabil, multumesc. Nu-i nevoie s-o iau
cu imprumut, termin numaidecat ce aveam de… - mai degraba
se tranteste pe marginea patului. O foaie de hartie!,
cere, intinzind mereu mana, fara sa
se uite incoace. Si ceva de scris! - ia orbeste hartia,
la fel stiloul. Si…
- Regret, dar si-prosopul, nu.
- Care prosop?, inalta ea capul si, in continuarea
miscarii, isi impinge caciulita
pe ceafa, apoi la spate, pe pat. N-am nevoie de prosop! In
schimb, de o cafea, da. Fara zahar!
- Regret, nu servim fara-zahar - altceva?
- Sa cobori din cocotier, imi stai in cap…
- Regret, e coco… corcodusul meu, zic. Ca stiloul - presupun
ca stiti sa va folositi de acest
instrument complicat si periculos: slujeste la scris, nu la
citit si nici la…
- Inceteaza cu prostiile!
Nu rezist sa fac multa vreme pe cretinul cu o femeie atat
de atragatoare, 'tabila ca ea. Ma aplec, recuperez
de pe pat tigarile, chibriturile si, ramanind
tot in picioare, pe taburet, aprind, fac colaci, ii trimit
spre tavan, ii urmaresc repercutati: n-oi fi stiind
eu biliard, dar la colaci (de fum) ma pricep…
- Inceteaza cu fumatul!, cere vizitatoarea slava.
Nu suport!
- Regret, e fumoarul meu, il fumoarez cum-cat vreau…
- acum propuls' colacii afumatizanti in directia capului
ei.
Se stramba, agita moale palma prin dreptul nasului;
atat. Ba nu: spune - de asta data plangaretos,
mieunatic, vaicaris:
- Inceteaza, te rooog… Imi face raaau…
- Si mie, zic. Tutunul provoaca, nu doar cancer si nu
doar umatorilor…
- Inceteaza! Nu esti la facultate - asa te porti
cu toate femeile?
- Nu, doamna. Numai cu unele.
- Domnisoara, nu doamna! Nu sant casatorita.
- Felicitari, condoleante - la alegere. Nu servim necasato-ritele.
Preferam extraconjugalele, dupa cum atat de frumos
ati…
- Fiindca m-ai scos din sarite! Asta faci si-acum.
- As prefera sa va scot si din ogeac…
- Din ce? Vorbesti ca un…
- …ca un turc, stiu. Ceea ce inseamna ca
nu vine din slava veche, nici din noua, ci din turca-intre-doua-varste:
ocak…
- Inceteaza! N-o sa-mi dai mie lectii de lingvistica
!
- Doamne fereste! Doar va atrag atentia ca va
aflati in spatiul vital al meu - pentru el platesc
chirie, deci am dreptul sa-l folosesc…
- Nu mai spune!, pufneste ea. Cum anume il… folosesti?
Oftez, pufai, ezit. Jur ca nu vreau ; ca n-as
vrea - dar daca n-am incotro : trebuie s-o fac sa
sa se sperie si sa se care de-aici. Zic:
- N-o sa intelegeti, chiar de va povestesc,
chiar de va fac un desen. Cum-ul acela nu intra in
sfera slavei vechi.
- Dat fiind faptul ca slava veche a intrat, a dat buzna in
sfera cum-lui…
- A dat buzna slava veche - pe teritoriul, nu in sfera… Nuanta…
- Slava nu intelege explicatiile, nici desenul, dar
o lectie practica…
Asta ar mai lipsi. De ce s-or fi incapatanind
unele fiinte inutile sa faca pe utilele?, sa
se bucure de bucuriile destinate altora? Asa cum am inceput
nu merge; risc sa-i ies in intampi-nare - trebuie
sa schimb tactica (chiar si calistrategia, vorba calistratului
tacticastru). Dar care-cum-unde-cand? Nu gasesc nimic-nimic.
Cobor de pe scaun; imi aprind alta tigara, fumez,
cuget adanc, dupa metoda ciobanului mioieritic: la ninica.
Ea asteapta, pandeste.
- Foarte adevarat ca, la varsta mea…- fac o pauza,
ca sa marchez citatul. La varsta mea este aproape normal
sa impartasesc din experienta mea
de viata celor mai putin experimentati ori deloc-deloc…-
si ma opresc, nu mai stiu unde-am vrut sa ma…
- Continua!, ma indeamna cu stiloul (meu).
Repeta magaria cu "cele optsprezece primaveri"
pe care le aveai cand iti eram asistenta…
- N-am spus: asistenta ci, doua puncte, citez: Cadru didactic
cu experienta indelunga'…
- Esti un… Un…
- Un insolent, mi-ati comunicat. Dar cel care i-a spus insolentului,
inainte ca acesta sa se manifeste in vreun fel: "Dumneata-cel-in-varsta"
- si nu o singura data, ce-o fi?
- Un profesor exasperat de provocarile unui… M-ai scos din
sarite, tot timpul ma scoti - in varsta,
ne-in-varsta, la facultate esti student, trebuie
se joci cinstit rolul de student!
Fluier a admiratie pagubica:
- Cinstit! Rolul de student! - dupa cum si domnia voastra
isi cinstit joaca rolul de profesor. La facultate -
dar aici? Acum?
- Aici? Nici un… Am avut nevoie de o carte…
- O aveti, v-am imprumutat-o - luati-o sub brat,
coboriti aceasta scara, iesiti pe
acea usa, cinstit, indreptati-va spre domiciliul
dumneavoastra stabilo-legal si care, nefiind un vulgar ogeac,
are in dotatiune chiar si un birou cinstit - birou pe
care cinstia-voastra poate cinstit scrie, nu chinuit, prefacindu-se
ca scrie pe prea-cinstetii genunchi…
- Ispraveste! Esti insuportabil!
- Progresam, progresam - de la "insolent" la "insuportabil"-
o adevarata (si binemeritata) avansare - a propos:
sper sa va hotariti, in sfarsit,
sa… vansati pe aceasta usa…
u tot cu carte!
- Dar nu-ti dai seama ca… ca ma dai afara?,
scheauna ea.
- Nu va dau, va invit - nuanta… Cu tot
cu carte…
- N-am nevoie de cartea ta! - se ridica de pe pat, trantind
cartea pe locul liberat. N-am venit pentru ea! Am venit sa stam
de vorba!
Inghit in sec. Asta mai lipsea… Trag aer in piept
si zic:
- Pentru asa ceva e nevoie de doi. Cum muntele n-are de gand
sa plece de la casa lui, sa libereze ocak-ul, ce face Mahomed,
biet bre: ce sa faca, silit de roata istoriei sa-si
paraseasca propriu-i…
- Inceteaza! Mahomed nu paraseste terenul,
pana nu clarifica relatiile cu…
- Cu tovarasa profesoara.
- Aici nu sant tovarasa, aici sant…
Poftim, iti permit sa-mi spui pe nume: Silvia. Poti
sa ma si tutuiesti.
- A, nu! Nu merit atata severitate a pedepsei… Cu voia dumneavoastra,
eu am sa evadez, dezertez, fug ca un las, o sterg ca
un englez; spal putina, bulgareste - condamnati-ma-n
asta, cum ii zice… - a, da: contumacie…
Ca in amfiteatru, mi se pune-n cale; tot cu bratele-n cruce.
N-o pot da la o parte, nici impinge cu pieptul - totusi e femeie,
desi niciodata nu poti fi sigur… Prea tarziu:
mi-a si pus mainile pe umeri:
- De ce?, susura. De ce faci pe…?, miauna dragastos.
Doar si tu… - acum si-a urcat palmele pe gatul meu.
Am simtit: si tu vrei sa fim impreuna -
nu-i asa ? Nu-i asa ca vrei si tu ?
- Vreau, vreau…, spun dupa o vreme, sugrumat. Inca
de acum doua-zeci de toamne, de cand v-am vazut intaiasi
data pentru prima oara, mi-am zis: Domnule! Daca
n-o regulezi nici pe asta…
Capat o palma. O palmuta ; iubitoare,
deduc; o, de fapt, mangaiere. Ma apar vorbind,
de fapt repetind:
- Inca de-atunci mi-am zis : domnule, tre' s-o fut'…!
M-a lasat sa termin - apoi, deznadajduita:
- Numai zece, de ce spui douazeci? - ii tremura maxilarul
inferior; tremura toata, asteapta de la mine
izbavirea. Zeeeece…
- Bine, zece, conced.
- Eu vorbesc de prezent (a prins curaj, puteri, slava)! De cand
te-ai intors din inchisoare! Nu ti-am spus, n-am avut
ocazia, dar te asigur: era cat pe-aci sa vin la procesul
tau ! S-a judecat la Negru-Voda, stiu precis; m-am
interesat, imi facusem si bagajul pentru cazul ca
m-ar aresta si pe mine nu? Nu? Spune, nu-i asa?
Leit Alec. Cu ei, de-a dreapta si de-a stanga somindu-te
sa spui - dar numaidecat! - ce vor ei, ai innebuni
(de prietenie…).
Nu-i raspund. Nu intreb: "Ce s-a-ntamplat de n-ai
mai venit - la procesul meu ?" - prea asteapta. Daca
deschid gura, sa intru in acest joc (am inceput sa-l
cunosc din intalnirile cu fosti prieteni, fosti
colegi), ajung s-o compatimesc, eu pe ea… Si nu vreau:
sant o persoana fara-mila-crestineasca.
- Ce sa mai vorbim!, face, dind din mana, a
lehamite, de parca s-ar fi saturat de cainarile
mele. Ai inteles ca severitatea pe care o afisam
era doar de forma, de fatada… Ar fi trebuit sa
clarificam lucrurile de la inceput, de anul trecut. Acum
am fi…
- Sigur-sigur, zic eu, ca sa scap.
- Nu-ti bate joc! Dac-ai sti cat as vrea sa-mi
daruiesti un copiiil…
Intru in panica. Ma caut, febril, prin buzunare, nu
gasesc, ridic din umeri, nu ma pot apara decat
tot cu gura - dau din ea :
- Cam ce-ati dori: baiat? Fata?
- Mi-e indiferent…
- De acord: indiferent ce - dar pana la indiferenta,
e necesar sa se treaca printr-o faza preparatorie
- asadar, cum sa fie: mai prajita? a point?
in sange?
- De-de-despre ce vo-vorbesti? - se balbaie. Ce-ce sa
fie mai prajita, mmai-mai in san-san'?
- Pu-pula, doam'…- pardon : domnisoa…- re-pardon : tovarasa!
- Pu-pu…?, 'la - ooooh…, face ea, coboritor, da
ochii peste cap si cade, ingusta, pe spate, in
pat.
Ah, ce gafa! In loc s-o scot de-aici, s-o pun pe fuga,
am tentat-o; am lesinat-o. Acum n-o mai pot da afara, trebuie
s-o chiar…
S-o, ce? Dau sa ies pe palier, sa astept acolo (sau
pe-acolo) trezirea; sau: dezadormirea. Insa ma intorc:
n-o pot lasa asa, cu picioarele dezgolite, in cadere
i s-a inaltat mult rochia pana aproape
de mijocul coapselor… Abia o ating cu varfurile degetelor,
ca incasez de la lesinata, o palma piparata.
Pana sa-mi vin in fire, Slavavaca sare
in picioare si, folosindu-se de amandoua mainile,
ma imbranceste - ma cocnesc cu ceafa de
perete.
- Cum de-ti permiti, nerusinatule?! - si, gafaind
de indignare, isi aduna caciulita, blana…
Nu mai raman o clipa in aceasta…
- Ba o clipa tot o sa ramaneti, spun
si inchid usa cu umarul. Mi-ati dat o palma
- trec peste branci - e randul meu sa…
- Vrei sa-mi… Sa ma palmuiesti?
Pe mine?
- A, nu, eu, palme, ma-ntelegi, nu dau femeilor… - nu
pare a fi inteles aluzia-citat (ea se ocupa de limba,
nu de lumea lui Caragiale), asa ca-i zmulg din maini
caciulita si blana. Stai acolo!
E surprinsa, nu atat de porunca data, cat de…
tutuiala - in bine?, in rau?
- De-de-de ce sa…? - e pierita. Unde…?
- Acolo! - arat patul. Sau pe scaun, alege !
- Prefer pe scaun, zice. Si-acum? - a prins curaj. Ce-mi faci?
Ce m-a apucat? In loc s-o las, naibii, sa plece, suparata,
eu o sperii si… Uite: sperietura ii place! Mai vrea…
- Ce vrei sa-mi faci??Ceva raaau?, intreaba
cantat, cautin- du-si o pozitie cat
mai favorabila facutului-rau, pe scaun. Si cum?
Cum? De unde Dumnezeu sa stiu - daca n-am mai facut:
pe fetele de la Latesti, fete-de-Fetesti, le intampinam
ca pe logodnice, le sarutam mainile, dansam cuviincios, dragastos
cu ele, pe cateva le-am spalat frumos sub dus, in
gradina, la Stropitoarea-Spanzurata, cu iubire
le imbaiam, cu dragoste si cuviinta, nici
macar o vorba mai asa n-am zis - dar asta… Asta…
Trebuie s-o fac sa plece; daca nu cu binisorul, atunci
cu…
- Ai sa vezi! Surpriza!, spun, ies din camera, lasind
usa deschisa, nadajduind ca are sa
profite si are sa fuga - oricate eforturi faceam,
nu ma vedeam retinind-o). Sa vezi acum ce-o
sa… (trebuie s-o bag in boale, altfel nu scap de ea
- si-o sa avem multi nepotei, cu totii slav'vechei).
Ai sa vezi…
- Cu ce ai de gand sa ma…?, o aud intrebind
- tremurind, dar nemiscindu-se. Ce vrei sa-mi
faci? - te avertizez: daca-mi faci, tip!
- Poti sa-ncepi de pe-acuma, zic, tot nu scapi. Cand
o sa te… Ai sa vezi! - vreau s-o sperii, trebuie. Ai
sa vezi! - dar n-o sperii.
Caut pe palier ceva cu care s-o, cu adevarat, inspaimant.
Nu gasesc nimic. Asa ca, in disperare de cauza
iau…
- Nu mi-ai raspuns: ce vrei tu sa-mi faci mie? Cu ce? Ce
ai tu acolo, in cutie? Unelte de tortura? Cum ? Unde ? Acum?
- si se ridica de pe taburet.
- Acum-acum, madam! - depun cutia de carton pe capatul dinspre
fereastra al patului, incerc sa fac paravan cu corpul,
pentru ca ea, viitoarea torturata sa nu vada continutul.
Ai sa vezi ce n-ai vazut! - mi-am facut glasul foarte
amenintator. Ai sa vezi ce-ti fac! - daca
nici acum nu pleaca…
- N-ar fi mai bine pe pat?, ii aud indaratul
meu glasul, manifest interesat. Sa inchidem usa, sa
nu se-auda cand strig de durere - nu ma uit inca
la ea. Vrei sa ma torturezi cu…?, intreaba
ea, dardaind; aratind din barbie spre
pachetele pe care le depun pe taburet (s-a asezat iar pe pat: e mai
potrivit pentru tortur'…). Ce vrei tu sa-mi faci mie cu slanina?
- Cu slanina? Sa te un'… O sa vedeti dumneavoastra
cum anume o sa va torturez eu cu slanina - asta !
- i-o arat.
- Poti sa ma tutuiesti, ti-am spus - mai
ales in situatia de fata… Ce-ai acolo: branza
? Ce vrei sa-mi faci cu ea ?
- A, cu branza! O-ho-ho ! Cu braaanzaaa…
- Cu sticla in nici un caz! Cu sticla nu vreau, tip! Foarte
tare!
Ma apropii (cu sticla cu vin) de ea. O intreb in soapta:
- Dupa ce tipati, plecati?
- De ce sa plec?, se mira ea.
Nu, nu merge. Dar deloc-deloc nu merge.
- Aveti dreptate : de ce-ati pleca?, fac eu, invins.
In aceasta trista situa-tiune, cadrele-cu-indelungata-experienta-didactica
sant invitate sa impartaseasca
din painea, sarea, slanina, branza, vinul studentilor-foarte-in-varsta…
- Multumesc, nu…, zice ea, se rasuceste spre usa
apoi se apleaca asupra patului, isi ia caciulita,
poseta, blana. Imi pare rau ca a iesit asa
(eu incuviintez din cap, mestecind). Imi pare
rau ca te-am… Te rog sa ma ierti
ca… (incuviintez, incercind sa
anticipez - desi e incomod sa dai din cap in timp ce
bei dintr-o sticla doar pe jumatate optimista). Dar
m-ai provocat intr-un fel ; intr-un anume fel, ai cerut palme!
- Asa imi spunea un anchetator la Securitate, Tirlea-l
chema: "Ba, tu ceri palme !"- si: jap!; si:
trosc!!
- Multumesc pentru comparatie…
- N-aveti pentru ce si mai poftiti - adevarat
ca dumnea- voastra mi-ati: jap ! numai una… Sau
n-am insistat suficient?
- Mi-am cerut iertare, ce mai vrei?
- De mai-vrut, vreti dumneavoastra. Spuneti: "Imi
cer iertare" si credeti, nu numai ca santeti
absolvita, dar meritati si compasiune adanca:
"Biata, n-a avut noroc in viata - daca
a ajuns sa-i ceara ierta'…"
- Ce-ce-ce tot…? Mi-am cerut iertare, ce vrei mai mult ?
- Nu vreau nimic - cat despre iertare…
- Cum, nu ma ierti? Atunci de ce am regretat ca…?
Ma podideste rasul - ca sa nu fie plansul.
Ridic din umeri:
- Logic…
- …de ce te-am rugat sa ma ierti - mai vrei o
data? Bine…
- Nu-i nevoie. In masura in care am dreptul sa
iert, mai degraba nu…
- Si-atunci raman neiertata ? Dar cum o sa
pot supravietui?- rade. Cum?
- Cum ati vietuit pana acum - n-am terminat ce
aveam de spus: nu despre iertare e vorba…
- …ci de vesnicia ei, glumeste, cult, Slavavecheasca.
De ce ai spus ca n-ai dreptul sa ierti?
- Am dreptul sa uit, in sensul ca trec-peste a ce
mi s-a facut mie si numai mie, dar n-am dreptul sa
iert ce i s-a facut altuia care nu-i de fata, ori
numai este pe lumea asta; sa hotarasca el daca
iarta ori doar uita - sau ne-uita… Dreptul lui
cel mai sfant…
- N-am inteles bine…
- N-ati inteles nici binisor si nici nu trebuie:
tot n-ati accepta.
- Ce n-as accepta: iertarea ?
- Memoria.
- Aaaa… Domnul vrea sa spuna ca el iarta,
dar nu uita.
- Domnul vrea sa spuna, simplu, ca nu uita.
Asta o spunea si securistilor care-l… jap-trosc-pleosc-poc!:
"Lasa, lasa : te neuit eu !" - le pasa
cizmaristilor de neuitarea domnului cat bobul de muscar…
Pauza. Sa vedem: Vine spre mine?; ramane la
sine?
- Ma compari pe mine cu acei…
Sa fie sanatoasa, pot ramane
si singur, cu mine (ne cunoastem, ne intelegem destul
de bine). Nu-i raspund, mananc, mestec rar, beau din
vreme in vreme din sticla. Dupa un timp ea intinde
mana, ia o feliuta de slanina :
- Imi pare sincer rau ca a iesit asa. Totdeauna
cand vreau sa fac ceva, iese invers. Am venit cu cele mai
bune intentii si, cand colo… Dar si tu - tu
de ce nu m-ai ajutat sa…? Uite, aveam de gand sa
discutam despre incidentul de la facultate, sa te fac sa
intelegi ca ce am spus, in legatura
cu varsta, cu parasirea Universitatii…
nu le gandeam nu le credeam, ba chiar… Uite, sant sincera
pana la capat: la inceput am crezut ca,
pentru a avea un fel de acoperire, trebuie sa ma port aspru,
dezagreabil; ca legatura noastra, trebuind neaparat
sa ramana secreta. Vreau sa zic
: intentia mea de a te, cum sa spun?, de a fi impreuna,
de a discuta ; de a… Mi-am dat seama ca am comis o eroare,
in primul rand pentru ca, agresindu-te, te indepartam
si mai mult de mine, in al doilea, o asemenea legatura
nu putea sa ramana secreta mult timp…
Ma straduiesc sa rumeg rar, regulat, sa dau
impresia ca ascult cu liniste - si doar politicos; de
parca nu despre mine ar fi vorba. Se pare ca reusesc
ea:
- Ai simtit? Ti-ai dat seama ce anume voiam, nu?
Ma inec, sant silit sa beau o inghititura
de vin - in timp ce beau, ii fac semn, cu mana libera,
ca poate continua.
- …M-am hotarit sa nu ma mai ascund -
nici de tine, nici de altii… Ce folos, iar am stricat…
Poti sa le povestesti colegilor ca profesoara
de…- pardon: un cadru didactic cu multa experienta…
Are sa rada Universitatea de caraghioasa de slava
veche care i-a sarit de gat unui student…
- … in varsta…
- Ce conteaza! E student!
Pauza lunga. Imi spun ca realitatea niciodata
n-are sa depaseasca fictiunea - macar
s-o egaleze. Imi mai spun ca ce-si face omul cu mana
lui e lucru-manualnic: cine m-a pus sa ma intind la
glume cu slavona? Am exact ce merit. Macar de-ar tacea -
in timp ce mananca - dar nu:
- Spune ceva! Chiar o magarie!
- N-am nimic de spus.
- Ti-am facut o propunere…
- Nu mi-ati facut - si bine-ati facut.
- Ti-am propus sa ne intalnim, sa discutam…
Ti-as putea fi de ajutor.
- Va multumesc, dar nu vad cum.
- Ba da, ba da! Sa incepem cu inceputul: locuinta…
Ma inec - cu ce-o fi :
- Am locuinta. Asta. Imi ajunge…
- Dac-ai avea optsprezece ani, poate, dar la varsta ta…
- Ce-are varsta…? - am ridicat binisor tonul.
- Dupa atatia ani de suferinte… Sa
zicem ca n-ai pus la inima, dar oboseala a ramas
- ai dreptul sa locuiesti in conditii civilizate.
Aici e prea…
- Aici e prea, cum? Si ce-ar fi daca m-ati lasa-n
pace? Ce-aveti cu conditiile? Ce va pasa voua
de conditiile mele locative? Ce ma futeti la cap cu
varsta, cu suferinta, cu oboseala…? - observ ca
a inceput sa rada: Si nu va mai
radet', tovarasi, c-asa-i!
- A, deci nu numai eu… Bine, nu mai vorbim despre asta - deocamdata.
- Va imaginati ca are sa existe o alta-data
?
- Ma gandeam ca ai ceva de batut la masina
- am una foarte buna, electrica. As fi bucuroasa
sa-ti dactilografiez romanul…
- omanul ?
- Atunci : romanele - bat foarte bine si fara greseli
de limba.
- Nu ma indoiesc, va multumesc, dar nu am nimic
de dactilo'…
- Pe cuvant de onoare?, ma intrerupe si-mi pune
mana pe umar. Dar ce scrii la cursuri - sant convinsa,
nu numai la al meu…?
- La unele cursuri, intr-adevar, dar sunt bruioane.
- Sa nu minti! Am vedere buna, de cateva saptamani
copiezi ceva, treci pe curat ceva - ce?
- Am copiat cateva capitole din romanul predat.
- Minti prost pentru cineva care stie ca daca
nu minte credibil…
- Nu mint. Nici credibil, nici…
- Nu esti la ancheta, desi m-ai comparat cu… Oricum,
sa stii ca poti oricand conta pe mine.
- Contez pe mine, de ce m-as da pe mana dumneavoastra?
- Pe mana… Ai ales cu grija cuvantul.
- Nu l-am ales, dar constat ca l-am nimerit din prima incercare.
- M-ai intrebat de ce te-ai da pe mana mea - chiar ai nevoie
de un desen? - imi face semn sa astept, se ridica,
inchide usa, revine, imi face semn sa-mi apropii
urechea de gura ei… Sa-ti spun un secret…
- N-am secrete, nu ma intereseaza ale altora. Spuneti
tare, sa se auda…
- Ce am de spus nu se spune in gura mare.
- Atunci nu-mi spuneti deloc, nu ma intereseaza marile
adevaruri rostite in soapta.
- Ba te intereseaza! Daca ti-e frica, n-ai
decat sa pretinzi ca n-ai auzit ce-ai auzit…
- si rade.
- Atunci s-auzim ce n-am auzit! rad si eu, crispat.
- Unul dintre fratii mei e foarte bun traducator in
engleza - de literatura, precizez !
- Nu vad intrucat precizarea precizeaza ceva.
- Ai sa vezi dupa ce am sa-ti spun ca
sotia lui e coproprietar al unei edituri din America…
- Regret, vad si mai putin…
- Fiindca-ti astupi ochii - te las sa te gandesti:
maine, peste o saptamana, cand
o sa ne vedem…
- Tot aici?, incerc sa glumesc, dar renunt.
- A, nu! Aici nu mai pun piciorul. Ma conduci ?
- Cu cea mai mare placere, domnisoara ! - ma
ridic degraba si tin cu avant si voiosie
blana. Vizita dumneavoastra mi-a facut o imensa bucurie
- sper ca si domnia voastra s-a amuzat din inima
si din…
- Sper sa nu te amuzi din inima, povestind ce ti-am
incredintat…
- Mi-ati incredintat ceva, fac eu pe uluitul. Mie?
- Ramane secretul nostru. Sper sa-ti schimbi
opinia despre mi'… Despre asa, in general…
(...)
9
Abia acum o descopar: langa, cu, in mine;
in carnea patului.
Patul meu este-sant eu insumi. Eu sant patul : nu ma
impart cu nimeni, decat in foarte-trecere, altfel ma
pierd cu toate ale noastre, doi: el si eu. Asta nu-mi vine din primii
ani de internat cand, astfel stind situatia, dormeam
cate doi intr-un pat; nu de la inchisoare unde - asta
fiind situatia - dormeam cate doi-trei-patru de-a curmezisul
aceluiasi pat (cand aveam asa ceva).
Asta imi vine din Baragan. Din domiciliu-obligatoriu:
In Latesti aveam repartizata o casa; prin
procurare-cumpa-rare-confectionare, un pat. Indiferent cum
le obtinusem, cu ce titlu, amandoua erau ale mele.
In intregime. Partajabile cu doar barbatii: si
eu, ca toti "localnicii" (deveneai de a doua zi) gazduiam
noi-adusi (inca) ne-repartizati, deci lipsiti
de casa, deci si de pat. Ii primisem in casa mea,
in patul meu si pe acei vechi-localnici fiindca o ploaie
de vara le patrunsese acoperisul de paie, pisind
peretii, dupa ce le doborise tavanul; iarna, fiindca
li se terminase "focul" (lemnele mai rar, de obicei paiele,
cocenii); intr-adevar, cu astfel de barbati
impartisem barbateste-camaradereste
patul - si nu doar o singura noapte. Nu cu femeile - mai mult
de doua nopti.
Asa: mai mult de doua nopti, cu femeile, nu. Multi
intuisera capcana, putini o prinsesera in cuvinte
si mai putini reusisera s-o evite (sa iasa
din ea, fie si lasindu-si zalog laba), nu
cazusera in ea, nu se lasasera imprejur-taiati-de-pizdacudinti,'ghititi
de-nghititoarea Valvei, supti de suptoarea-i dulce.
Noi, "studentii - din '56" (precizam, ca sa nu
fim confundati cu "studentii", scurt, ceea ce insemna
"Pitestenii"), intuisem peri-colul, il si definisem,
de aceea ne aparam din toate… madularele noastre: incercam
sa nu ne lasam prada femeii din de-o cea care-si
prelungeste sederea in patul tau mai mult de doua
nopti.
Eram fosti detinuti; ajunsi la termen, fuseseram
"liberati"… prin trimitere in Baragan,
cu domiciliu obligatoriu, in satele-noi parasite de
cei care le facusera: titoistii (numiti si:
deplasati, dislocati, deportati, coreeni). Oricat
de tanar, batran, oricat de lunga,
scurta i-ar fi fost condamnarea cea ispasita
in inchisoare, odata liber-in-de-o, barbatul
surd si orb si prost intalnea in fiecare femeie
femeia lui, iar dupa ce se culca cu ea, se credea obligat s-o ia
cu acte, la primarie. Cei in varsta avusesera,
inainte, familie; cel putin jumatate din acestia
fusesera divortati (pentru ei verbul "a divorta"
se conjuga ca si "a fi condamnat": am fost condamnat, am
fost divortat) de Securitate, care era, nu doar Tribunal, ci si
Oficiu de Stare civila. Pentru acestia liberarea-in-de-o
era… o revansa fata de tradatoarea
nevasta.
Noi, pentru ca eram tineri ("aveam de unde muri", scria
Caraion) si nu ne alunga moartea din urma, nu ne gandeam
sa ne fixam; eram egoisti, grabiti, de
aceea galopam in toate sensurile, luam, culegeam, ridicam din goana
calului (in Baragan: bicicleta) tot ce se nimerea
in raza mainii (ziceam asa), neiertind nimic, nefacind
nazuri, necautind calul de ziua de-alaltaieri. Fara
mofturi, fara printipuri carevasazica,
mai degraba in vorbe, mult mai putin in fapte,
aproape deloc in ganduri. Acestea fiind conditiile (obiective),
aplicam si eu principiul trasului intai, somatiei
dupa - cu o derogare: o noapte, in patul meu: cu cea mai
adanca placere; doua - de ce nu, pofta vine
poftind-luind din trupul-cel-pentru-asta-facut, bucuria fiind
de partea patului cel indelung rabdatoriu (e-he! sa
fii tu un pat, s-o duci in spinare pe dansa!) - cu conditia
ca noptile sa fie cele de sambata si
de duminica: dimineata, lunea, un la-revedere politicos dar
ferm - si:
"Ne vedem sambata - poti veni ?",
in nici un caz sa nu-si prelungeasca sederea
dincolo de acest prag - fiindca ea, oricare, ar fi putut spune:
"Tu du-te la lucru, eu am sa deretic, am sa spal
vasele, rufele…"
"Multumesc, nu", raspundeam, oricat de greu
imi era un asemenea raspuns, dar ma gandeam
ca refuz un dar-care-nu-se-face.
Fiindca acolo femeia era un dar ; acolo o femeie primita
in dar nu putea fi decat o roaba (imi spuneam,
ca sa-mi justific prostia de a o fi refuzat): eu puteam face orice
cu ea, din ea, oricand-oricum-oricat: ea n-are cuvant,
n-are opinie, n-are voie, n-are vointa, n-are personalitate
- n-are drept, nici dreptate; ea, acolo si asa, daruita,
nu putea fi decat, intreaga, opizda. Desigur,
imi place sa ma-ngrop in ea, sa o inot,
sa ma ascund in ea, sa ies doar cat sa
trag o gura de aer si s-o iau de la-nceput - dar numai cand
vreau eu; ea, chiar daca-i curva-raionului, trebuie intrebata:
vrea sau ba - abia dupa ce incuviinteaza, fac
ceea ce trebuie sa fac: ma inclin dinaintea ei, de
multamita, ii sarut mana, o ora-doua
discutam-dansam, mancam-bem - abia 'p'-aia
ne fregulam - ah, trebuie sa scriu despre muierile, despre
curvele, despre surorile noastre de la Latesti - dar atentie:
sa nu cad in Dostoievski!
Asa faceam noi, studentii (nu chiar toti…).
Vecinii, prietenii, fostii colegi de inchisoare - nu prea;
nu.
Era neinchipuit de greu sa rezisti tentatiei:
dupa ani si ani de castitate obligata, aveai o femeie,
una adevarata, mobilata, ca sa-ti satisfaca
fantasmele din singuratate - iti sade la dispozitie:
o vrei, o iei; n-o vrei, nu-i nimica, vine altul si mi ti-o
ridica… O luai, o foloseai, o tineai cat o tineai
(cat te tineau balamalele si punga - nu pentru plata:
pentru subzistenta): o noapte, trei saptamani,
trei luni, uite anul…
Intr-o buna zi, fostul tau coleg de Jilava, de Aiud,
fost ministru iti prezinta, pe ulita o
persoana de sex contrar, atarnata de bratul
lui:
- Madam Cutarescu, sotia mea…
Tu te descoperi, saruti mana Doamnei Cutarescu,
ii feliciti pe amandoi - si ceri permisiunea de
a te retrage… Cu inima stransa - a, nu de gelozie! Ai
recunoscut - si cum!; si cat ! - in Madam Ministru
pe Gica, pe Sica, pe Lica, pe Vica, Zica, Tica, ba chiar pe Veta,
oricum: Doamna (actual) Cutare, teapana; cu o agresivitate
asteptind un sfert de pretext ca sa se manifeste, cu
privirea dintr-odata rea, rece (si ce buna-i era, inainte
- si privirea si vorba si pizda), pe una din "fetele
de la Baraca" ori pe una dintre "Fetele de Fetesti"
- care actuala in trecutul apropiat trecuse, nu doar (si)
prin patul tau, dar prin ale multor deoisti, mai tineri, mai
ne-tineri, cum se nimerea…
In alta zi un prieten iti marturiseste
ca gata, s-a hotarit, face pasul, se casatoreste
aici. Cu cine? El stie ca stii; ca si tu,
candva, o ai cunoscut pre ea, c-asa-i ea: buna pe la
suflet; stie ca nu doar tu - dar asta-i prostituatia,
cum zicea cine zicea (si ce bine zicea): de unde sa gaseasca
el, fost puscarias, actual deoist, individ fara
drepturi, fara nimic - mireasa grasa, laptoasa,
devreme-acasa, pe deasupra virgina?
"Tu nu vezi, ma, ca ne-au distrus astia,
ne-au cosit de la glezne, ca pe cai…? Nu vezi ca nu mai avem
viitor - rahat, venirea Americanilor!, rahat, liberarea de Rusi,
intoarcerea in Europa!? In veci nu ne mai putem reface
viata, cariera, studiile, familia - santem terminati!
De-acum, locul nostru: Baraganul; meseria noastra:
eventual bagator de seama adjunct in o brigada
de ceva, la ferma; femeia noastra: Leana, ori Vasilica,
ori Veta…, care pre multi a bucurat ea, inainte de a
deveni - cu acte - sotia mea…"
In grupul nostru de studenti incercasem sa ne
intrajutoram - mai ales intredescurajindu-ne
fidelitatea: cand unul dadea semne ca ar fi tentat
sa se lase prada oboselii, sa se…"stabileasca
in Baraganul Vetei", cum numeam noi amenintarea
- teribila - interveneam, mai corect: nu-l lasam singur,
nici in intimitate: o buna parte a timpului lucram impreuna,
ne tineam grupati, de parca am fi fost fete interne,
inocente (incaltate, sigur) si ne-am fi temut,
in acelasi timp am fi asteptat, cu pasarica
batind in gat, sa fim… alese si
luate cum se ia - de cei din grupul dimpotriva.
Nu era normal; pentru ca nu era moral - la acea varsta
(iar pe noi inchisoarea, nu numai ca ne oprise din crestere,
ci ne daduse inapoi, ne adolescentizase) - esti intransingent
cu morala. Totusi…
Totusi, nu era moral sa schimbam fetele intre
noi saptamanal sau lunar; era o porcarie ce
faceam (mai exact: ce ne propuneam sa facem); lor putin
le pasa, din moment ce ramaneau "in familie",
dar asta nu ne absolva. Insa numai astfel, numai zmulgindu-ne,
retezindu-ne (Doamne-fereste, dar aceasta era senzatia)
radacina, am impiedecat fixarea, pe veci, in
Baraganul Vetei… Ei, da: ne simteam mai maturi,
mai virili, mai zmei asa, schimbind saptamanal
gagicile (si stiind ca se stie; vazind
ca s-a vazut totul in tot satul); era ceva si
din asta - la mine - dar si altceva. La inceput am crezut ca
ar fi consecinta nemijlocita a pacatului: nu preacurveam
noi? si inca de doua ori: o data prin
noi insine, a doua oara cand le indemnam,
chiar de nu le obligam, pe ele sa se (dublu) curvasareasca,
adica sa treaca din barbat in barbat,
adica sa ne schimbe, ele? Apoi la mine era si pacatul
acelui act (chiar nepacatos in sine) indeplinit
intr-un tel strict personal; egoist: in folosul numai
al meu. Deci: ca sa nu ma las fixat (in Veta de Baragan),
pentru ca sa nu ma sinucid astfel - fac ce fac, iar daca
facerea aceea constituie ea singura pacat, nu reprezinta
decat o agravare a s'tuatiei (prostituatiei).
Nu ma stiu religios. Lui Dumnezeu m-am rugat doar atunci cand
am avut nevoie - sa-L rog - nu si cand ar fi avut El
nevoie (sa fie rugat). Insa cele Zece Porunci - in
inchisoare am invatat-o pe a Unsprezecea: "Sa
nu torni!" - mi s-au aratat totdeauna deasupra (bine, atunci:
alaturi de) lui Dumnezeu; nedepinzind direct de vointa
Lui - in treacat fie spus: vointa nauca,
de aceea teribila. Respectam Poruncile mai degraba pentru
ca asa se facea, decat pentru ca Dumnezeu
cerea. Porunci auzite (si insusite!) mai degraba
la scoala decat la biserica… Spun toate
astea, ca sa pot spune ca, cine stie: pesemne ca ispasire
a pacatului (din care nu ma opream, il faptuiam
in continuare si cu desfatare), incercam eu cand
incercam ce incercam.
Trebuie sa ma hotarasc sa astern
pe hartie povestea cu Veta. Veta-Adevereta, Frumoasa Neadormita
(in particular, urata); de ce nu: romanul-cu…
cu-Baraganul - incepind cu nuveleta- cu-Veta.
Chiar asa o chema; si n-o durea. Baietii, in
absenta, ii ziceau "Coana Veta". Fetele-i
ziceau: "Frumoasa di' Fetesti" - si era, domnule,
din Fetesti-Gara. Atat de frumoasa, violent,
insolent, ascutit frumoasa, incat trecea dincolo,
unde era neplacutul, de-a dreptul uratul. Si era slaba,
vanoasa - de proasta nu mai vorbesc, iar cum era nasoala,
rezulta ca era si rea.
Nu, nu. Nu eram obisnuiti cu asemenea specimene. Acceptam ca
existau - dar in afara razei de cincisprezece kilo-metri, insa
nu la noi, in Satul-Nou Latesti. Pe deasupra o chema
si Veta ! Si nu-i cauza.
Venise la noi intr-o sambata dupa amiaza,
ca inlocuitoare. Precedenta nu era, saracuta,
de neinlocuit, dar nici asa… A, nu ca ar fi aratat
mizerabil (ca aproape toate celelalte, pe care noi le iubeam de-la-egal-la-egal),
ba chiar, lucru neobisnuit pentru noi, curatel imbracata:
taior negru; incaltata: pantofii ii erau
intregi, vaxuiti, atat ca usor prafuiti
(eh, Baraganul); ciorapi de nailon - intregi!; era
si ingrijit coafata - negresit: permanent, avea
chiar si poseta… Venise la noi din pura intamplare:
se afla la post, in Gara Fetesti, cand fetele noastre
se intrebau ce se fac ele ca, uite, trebuie sa mearga
la studenti, pana luni dimineata, dar lipseste
Stela (Dorina, Nina, Pusa, oricum, una care mai facuse Latestiul,
cunostea regulamentul de functionare): nu putea veni, ca
tocmai nastea, ori era bolnava-rau, se marita,
ii era copilul in spital, si-atunci asta, Veta se baga-n
vorba (se cunosteau, se si luasera la harta,
insa nu pentru clienti, nu boxau la aceeasi categorie,
dar convietuiau in aceeasi Gara-Fetesti)
zice: "Hai ca vin eu, fa, tot mi-am facut norma
pe s'tamana asta !". Venise. Se nimerise sa-mi
cada mie.
Se va fi asteptat sa ne incaieram pentru
ea, dar primirea ei fusese rece: prea cald le intampinasem
pe celelalte, mult mai prost imbracate, abia incaltate,
nefardate, nepermanentizate - si far' de posete…
In jurul noii-venite spatiul se, incet dar sigur, largea.
As fi putut-o refuza? Dar nu respinsesem (la Latesti)
niciodata pe nici o purtatoare de fuzda - las,-ca
si evantaiul alegerii… Ce sa-i fi comunicat: Scuzati,
pardon, bonsoar, dar nu voi pentru ca sa va sexual-contactizez,
stimata doamna? Tot n-ar fi inteles ce zic,
mi-ar fi cerut-intrebind: "Vorbiti romaneste?"
Sa-i fi spus: Nu vreau sa te regulez ! - n-ar fi acceptat
(principiul): cum adica, sa nu vrei s-o-mpuleci pe Veta-din-Gara,
aia cu taiur s' cu ciorapi, de umbla numa' cu-aviatori s'
cu presedinti?!
Bine, n-as fi putut-o refuza - dar ce poti face cu una ca ea:
s-o pui la arat? Sa-ti sape-o fantana?
Sa-ti acopere casa cu papura veritabila? -
pentru astea era cum nu se poate mai potrivita - dar s-o regulezi?
Sa faci dragoste cu o muiere rea? Dar, domnule, curvele-s oricum
(si oricat): adeseori proaste, de obicei vulgare - dar nu rele!
Cel putin nu arata ca ar fi asa ceva-cumva. Apoi
e un nonsens: poate fi rau cineva care da trup din trupul
sau celui de-aproape foarte?
N-aveam incotro, asta-mi era crucea pe saptamana
in curs: Veta. Or nu poti refuza o cruce - mai ales ca
bairamul avea loc, de asta data, in casa mea (eram
si eu chiabur, ca si Radu: posedam aparat de radio - al meu,
marca "Doina" - din cel cu baterii multe si acumulator
greu, din sticla groasa: nu aveam, in Latesti,
curent, electricitatea electricita gainile si vacile si
scroafele fermei, nu si pe "oamenii" care le ingrijeau).
Adevarat, nici baietii, binisor contrariati
de personalitatea persoanei - si mai ales de nume (a naibii coincidenta:
sa te chiar cheme Veta!), nu indrazneau sa
ma ia peste picior… Eram sacrificatul de serviciu, martirul
din acea saptamana, meritam, nu doar respectul,
ci si compasiunea…Radu, baiat bun (ii dadea
mana: ii revenise Dorina, tocmai dansa cu ea tangou - e-he,
sa dansezi, cast, tango cu Dorina) mi-a transmis condoleantele
sale inlacramate. Le-am primit. Am oftat din rarunchi.
I-am raspuns ca asa-mi este dat mie in viata
asta: s-o port in spinare, pe Golgota la deal si s-o beau pan-la
fund pe Veta. Dorina a inteles fundul - si a pufnit -
Radu insa, baiat citit, a stiut ca facusem
o trimitere biblica.
Pornisem sa povestesc ceva anume - cu patul (si numai cu patul),
dar m-am intins; m-am latit (asta venindu-mi de la
Latesti), n-am ajuns inca pana la
el, patul, mai am, mai am…
Asadar, in acea sambata fetele de la Fetesti
ne-au venit cu autobuzul. Le-am asteptat cum se cuvine, jos, in
statia fermei. Le-am condus in sat pe biciclete, pe cadru.
Le condusese, de la Fetesti, Elevul Gigi dintr-a Gingea (asa-i
ziceam, cu drag, asimilatului student: mai cu puscaria, mai
cu deo-ul, avea baiatul peste douazeci de ani). Le primisem
dupa obicei(ul nostru): sarutin- du-le mana,
intrebindu-le cum calatorisera, daca
le e sete, daca vor sa-si spele codrul verde, putintica
rabdare, sa ajungem in sat, acasa…
Cat am facut drumul - fiecare cu-a lui pe cadru - a mers
cum a mers. Cand am ajuns acasa la mine…
Noua, inlocuitoarea: parc-ar fi fost un catelandru
nimerit in curtea-gainilor: credea ca si gaina
musca, asa ca musca preventiv si la
nimereala, in dreapta, in stanga… Asa
o tinusera tot drumul, chiar de nu se atingeau decat
cu vorba; Gigi ne soptise ca, in autobuz isi
lungisera reciproc parul (de aici: paruiala
- nu de la par), iar mie acelasi, de cum ajunsesem in curte:
"Fa-i, rapido, o-njectie, ca ne-a-nnebunit pe
drum si amaraste laptele fetelor noastre…"
Cum sa-i fac, pe loc, 'onjectia? Dupa cum incepuse,
nici pe ne-loc. Vazuse cum sunt tratate celelalte fete - nu intelegea;
si, vadit, nu accepta. Cand m-am apropiat de ea, m-am
inclinat usor si am zis, cu cel mai lataret
zambet al meu, etalind toata fasolea:
"Bine-ati venit la noi, domnisoara!", m-a
contrat :
"Ia las-te de mistouri l-adresa!" si a inaltat
poseta cu amandoua mainile, sa ma
croiasca.
In noi, in mine dadusera securistii, nu
gagicile care pentru din-contra venisera la noi. Am inghitit
in sec, m-am straduit sa raman calm -
am reusit. Elevul Gigi, de dupa Stela (sau chiar Sica) imi
facea semne de scuza… Am zambit. Parca-parca
si asta, noua. Atunci am intins mana dreapta spre
ea. A intins-o si ea; am dat s-o duc la buze (cum facusem
cu toate celelalte, sub ochii ei) - si-a retras-o, arsa:
"Ce-mi faci, nene? Pai, ia vezi, ca io nu-s d-alea…"
- si-a sters mana maculata de buzele mele - de
pieptii taiorului.
Fetele celelalte s-au grabit sa-i explice - unu: Asa-i
studentii, haiosi, da nu face misto da noi, ca-i
oameni bine, dupe timpuri, nu tovarasi marlani ca-ai
nostri, liberii; doi - nu te-am luat cu forta, de sa
vii cu noi, tu ni te-ai bagat in suflet, c-ai zis, Da ce-are
mandravela da student, fa, poseda cinci roate, de
va-mbulziti cu toatele, ia sa gust si io nital,
de sa vaz… Daca nu-ti place cum s-arata
de la prezentare, du-te, tato,-n Gara, la-aviatorii
tei, ia cursa da Fetesti - io-te ca te caruteaza
gratis pa cadru Gigi Baiatu…
A ezitat, a ramas - a explicat:
"Nu-s obijnuita cu labageli - ce s-apuca sa-mi
linga cazmaua?"
Pe loc a fost mare veselie: fetele noastre ziceau: Pai, da, obijnuinta
ta-i sa ti-o plimbi pan gara, sa faci
pe domnoasa, cu poseta, sa-i agati pe-aviatori,
da sa le zici sa nu vie-odata cu tine, de s' te prinza
militia, da-acas' ii lasi s' te consume de fata
cu copiii! Veta, demna, impozanta in taiorul negru:
Taceti, fa oafelor de categoria cinspea, de lucrati
de-a-n picer'lea, pin vagoane da marfa si cabine
d-acari, p-o conserva, p-un pache' da tigarii…
- pana cand Florian a strigat:
"Conflictele de munca le rezolvati la sindicatul vostru,
rosu!"
Ca prin farmec s-au stins, nu doar conflictele de munca, dar conflictualele
insele au prins a se lua pe dupa cap, a se pupa - nevinovat,
pe obraz.
Fiind gazda, nou-venita fiind a mea, am antrenat-o intru
obligatiile de stapana a casei: la asa
ceva parea sa se priceapa, ba o facea cu vadita
placere - de unde concluzia lui Florian: E buna o chelnerita
la casa omului… N-aveam cine stie ce bunatati,
dar trei feluri (preparate de noi, baietii) erau; ceva bunatati
de la pachet, erau; bautura obisnuita in Latesti:
Molan de Bordusan' deasemeni era, din belsug, in cele
damigene carutate din timp, pe biciclene. Pentru doamne aveam
lichior de zahar ars, mai mult de fandoseala, trageau
si damele, temeinic, la molan. La inceput din datorie, apoi
din pura daruire, Veta a devenit o adevarata
stapana a casei si maestru de ceremonii.
Dar altceva pornisem sa spun. De ce m-am razletit,
ratacit, de ce ma tarcolesc, ma alint,
ca Grecu-n ziua nuntii - in fine: ca mireasa la puscarie
? Doar nu e vorba (acum! acum!) de Latesti, ci de Bucuresti
; nu despre Veta vreau sa-mi canti, o, Muza,
ci despre Bonifeta - desi ea, fata buna, mai poate
astepta un pic, jur sa nu zabovesc prea mult…,
nu mai mult de-un ocol:
Muzica (de ambiantie, de dantie) ne-o gratios furniza
Doina mea pusa pe Turc: Istanbulul ne oferea - pe tabla - niste
foxtroturi indracite (si anatoliene); apoi simtite
(ai fi jurat ca-s d-ale noastre, mai!) tangouri eghiptiene
- ce sa mai vorbim de indracitele si tigreufraticele
slow-uri mesopotamiene, de ne sareau pingelele papucilor! Sa
tot gioci geambaralele noastre dacoromane pre asemine musichie - dimpreuna,
negresit, cu gagicile noastre giugiuce, cu gagelele noastre gigele
- dupe la Fetesti-Gara…
Cand am dansat pentru-ntaiasi oara cu aleasa-repartizata
- destul de tarziu, fiind ea prinsa cu trebile gospodaresti
(ca o stapana a casei, deci si-a mea), parc-as
fi luat in brate un druc - tot lucram in acea vreme
la plantat stalpi de stejar de trei metri, ce aveau sa sustina
sarmele, la randu-le sustinatoare a coardelor
producatoare de butasi: dura; grea. Si rece. De
parc-as fi strans la piept o cruce de piatra, nu de
lemn…
Mai bine m-as intoarce la Bonifacia; la patul meu, de-aici,
de la Sterescu, amenintat. Ma intorc, numai doua
minute, numai un minut:
Ei, si a venit momentul cel de dupa miezul noptii, cand
perechile demult alcatuite s-au indreptat, tinindu-se
bine, sa nu se piarza pe-ntunericu', spre casile
partii baietesti; fiecare cu a lui, in
cea mai desavarsita ordine si armonie; si
buna-nvoire; si dispozitie: cand aveam fete, beam
doar atat cat sa devenim mai veseli, mai ingaduitori,
mai buni - nu mai-rai; nu ne-am imbatat niciodata
in prezenta fetelor noastre de la Fetesti.
Ei-ele au plecat eu am ramas; cu Frumoasa-n cas'; cu grija-n suflet:
ce ma fac cu Veta-n'? Daca nu mi-o fac - se supara:
doar pentru asta venise, se sacrificase (pierduse si bani: cei pe
care nu-i castigase-n in Gara); dar daca
se supara si fiindca ma dau la ea si-ncerc
sa mi-o? 'Susesc? Cum naiba sa-i simt starea de spirit
- daca n-are? De unde sa stiu eu ce vrea, ce nu vrea
- cand umbla-n taior negru, ca o nevasta de mafiot
inca viu? ; si mai ales cand are talia otova,
nici tu nitele convexitati, nici tu concavitate la
mijloc, n-ai de ce-ti propti antebratele cand te pornesti
sa mi ti-o propunesti?
Am incercat sa prelungesc dereticatul, stransul farfuriilor,
al paharelor - nici n-am prins de veste cand Vesta le-a spalat,
sters, aranjat in bufet (pe polita nr 1, nr 2 fiind dezmierdata:
camara…). Dupa ce a inchis usa, a
inchis fereastra, a facut lampa mai mica, a decretat:
"Culcarea!" - s-a dezbracat, s-a strecurat in asternut
cu spatele spre mine.
As fi spus ca asta-i (pro)s/t/ituatia: in casa
mea exista un singur pat, insa cum de mine a fost
croit si facut pentru doua persoane intregi care,
cand sunt de acelasi sex, dorm pe spate; spate-n spate; unul
cu capul intr-o parte, celalalt in alta… In
ultimul moment m-am oprit: as fi dezlantuit alt taraboi,
ca la pupatul mainii - de asta data cu intrebari:
de ce?; ce-am vrut eu sa spun cand am spus ce-am spus? -
si chiar cand n-am spus?; si ce anume se ascunde indaratul
a ceea ce as fi putut spune, daca? Muierea asta fiind din
acelasi aluat ca militienimea securimista: greu, borhotos,
lent deocamdata si constant puturos; orice, chiar nimica poate
declansa mania aiurea, ura in sine, explozia tembela
si revarsarea malnica. Fiinta ar fi in
stare sa-mi replice (la tacerea mea): "C-adica
ce vrei tu sa zici cu patul, cand zici ce-ai zis, ca
ai un singur pat - ca-s curva?" Si inca:
"C-adica ce-i aia, sa dormim spate-n spate, pai
d-aia-am batut Baraganul pan-aciia, 'n mizeria
asta, de nici sat nu-i, ca nici tiganii din Fetesti
nu-si 'copere casele cu paie - ca sa ma spate-n spate
cu tine?" Si mai: "Fite, figuri, ca-sa-vezi-uri,
vai-da-nu-servim, lasati-caci-nu-s'tem folosite astea
sa le faca verginele,'cepatoarele, mucoasele, nu
io, mama da copii…" - apucase sa-mi spuna,
pe cand dansam, ca are doi copii de la trei barbati:
unul aviatorean, cazut la datorie cu migu'; altul militian
- cazut si el, datornic si beat-mort de pe Podul de la
Cernapoda drept in valul Dunarii ne-albastre; al treilea:
vaporean, necazut inca…
Stateam pe spate, in pat, sub plapoma - si asteptam;
alaturi, pe spate, Veta isi zicea viata-si-opera.
Despre copii: "I-ai facut, ii cresti! Ii
tii, sa nu simta lipsurile de le-ai indurat
tu. Lucrezi, tragi pa branci, 'pingi din calcaie,
depinde ce comanda clientu - da lucrezi cinstit - ce-i mai bine:
sa fur, oar' sa dau din cur?" Ea facea
meseria de la doispe ani, o-ncepuse ta-su vitreg si-i placuse
- zicea: "Am mare placere da trup da om!";
Despre placere - am spus, Veta zicea: "Io la fiecare client,
de fiecare data, am placere da el. Care cum intra-n
mine, cum juitez!";
Despre clienti: nu chiar cu cine se nimereste, ca astealalte,
borfet-ordinaru', ea numai cu aviatori, cu directori de vin la raion la
prelucrari d-ale lor;
Despre noi: a tot auzit, de la oafe, de "studentii de la Latesti"
si uite ca s-a prezentat ocazia de sa vie-n locu' la
o putoare - "Da curiozitate: ce-are, -n plus pula da
studen'? Negi 'floriti? Carligele ca la cotoi? Oar' punet'
voi coarda da guma cu par da cal?"
Stateam pe spate langa Veta. O ascultam vorbind -
si imi era frica.
Nu erau atunci, nu s-au adaugat de-atunci alte motive de frica,
in fapt unu singur: eventuala moarte a parintilor -
aceea, intr-adevar amenintare (as zice, ii
zic: de moarte). Si iata, imi era frica de o
femeie!; pe care o aveam la-pat - chiar daca inca
nu ma adapasem din ea. Nu-mi era frica de Goiciu
de la Gherla, nu de Enoiu de la Interne - ce sa mai vorbesc de
gainarul de securist de la Fetesti, paduchele de Livescu.
De astia: ba - de Veta, da.
Nuantez: nu-mi era de-a dreptul, cinstit frica, ci stiam
ca de Veta ar putea sa-mi fie tare frica. De ce?
Incerc sa aflu:
Era femeie - insa dura; tare; sunatoare, ca
stejarul vechi; apoi Veta era frumusica, de o frumusete
tipatoare, plesnitoare peste vaz - la prima, insa
la a doua vedere nu mai arata, nu mai era frumoasa ci de-a
dreptul respingatoare (eh, la a treia vedere…): femeie inca
tanara, chiar doi copii avind, nu cu mult peste
douazeci de ani - dar pamantoasa, grohotisoasa;
tanara, curva de meserie - dar rece; rea; dura
- deci urata. Cum or fi regulind-o clientii?
Baga, sparcaie, scot - nici nu se uita sus,
la obraz; cei care vor sa se uite si-ntr-acolo, ii pun
poalele-n cap. Bine, curva-curva, dar chiar si ea-i
alcatuita, nu doar din, precum covrigul: gaura, ci
si din ceva primprejur - atunci unde-i, la Veta, pante-celul
cel dulcelul, coapsele cracice, curuletul-divinetul, el: temelia
gandirii barbate? Oasele i-s groase - si reci; carnea
putina, atoasa (si racita);
n-are tate, n-are buci, de pantec am vorbit, ca
n-are, cand ii iei o mana-ntr-o mana,
parc-ai da mana cu-un picior; cand o strangi pe la mijloc,
parca te-ai insoti cu stalpul portii -
ce sa mai zic de ochi: mici, fugaci, lunecatori si
in acelasi timp (cum?, secretul ei!) ventuzosi; lipitorosi;
grei si insistenti. Apoi gura: cand prea stramta,
de-ai zice ca n-are - cand din cale-afara de broscoasa,
ea intreaga o gura.
Doar nasul… Da, nasul pare in afara de text - numai
ca doar cu un nas nu se face primavara.
Insa bun a fost Dumnezeu: noaptea s-a dus pe trei-sferturi,
iar ziua de maine, duminica, trece ca gandul: pregatirea
pentru semnarea condicii, la Militie; semnarea condicii - la Militie,
apoi plecarea de la semnarea condicii (de la Militie)… Noaptea
cealalta, de duminica spre luni trece si ea, ce Dumnezeu,
am experienta asteia. Iar de luni, dupa plecarea Vetei,
incepem o viata noua, casta (de invatare
de minte, desi nu exista asa ceva). Desigur, daca
trebuie sa platim pentru recucerirea libertatii,
platim, n-avem incotro, fie cu trupul nostru cel martirizat
precum hotii de cai, intins aici, aproape lipit de trup de
muiare, sub acelasi acoperis, ba chiar sub acelasi acoperemant
- ah, dar si cand o sa ni-l liberam! O sa
ni-l destrabalam pe saturatelea!
Intre acestea, am adormit. Dupa un timp, printr-un fel de
somn am intins o parere de mana: s-ar fi zis
ca am dat de o ea. Imi voi fi zis: Intample-se
ce s-o-ntampla, /eu asa nu mai poci sta, mai ales ca,
unu: e 'tuneric, nu mi se vede; al doilea: e tarziu, cine sa
ne-auza ?; 'n al treilea : santem ca si adormiti,
nu ne dam seama ce facem, cum ne-o punem, potrivim (si mai
jos ne iscalim - mai Veto!) - asa ca-ncercarea
moarte n-are…
Nu, n-a avut si ma mir ca nu-mi venise ideea asta geniala
mai devreme - sa zicem: de cum ne culcasem. Ne-am avut-o bine-n
toate felurile, partile, pana ce eu, stors,
am cazut cu adevarat in somn.
A doua zi, pe lumina, alaturi, n-am gasit-o pe Veta
mai putin respingatoare in frumusetea ei tepoasa,
de gara - cum ma asteptam, dupa cunoasterea
de noapte ; nici mai putin dura la pipait, desi,
asta-noapte pe dinlauntru era ca untul mult cu multa
miere. Nimic schimbat, tot asa: rea, rau facuta,
urata, uratitoare… Insa dincolo
de aceste impresii (in fapt, certitudini) persista adevarata
impresie, sacaitoare, bazaitoare, nelasatoare-n
pace: persoana de-alaturi, stapana-mi de-o seara
(hai, cu viitoarea, doua) a casei mele cu tot cu mine - e altfel
pe dinauntru; e din-contra, interi-orul ei fiziologic fiind cu
totul altul decat psihologicul exterior: doar aparent era cum era,
inauntrica fiind a alteia. Doar o impresie - daca
nu dorinta mea, fiindca realitatea, ca de obicei, era dura,
nemiloasa, hidoasa.
I-am dat buna-dimineata, am intrebat-o cum se odihnise.
A zis:
"Ai sictir cu-ntrebar'li teli tampite!"
Am pus ceainicul pe lampa de petrol, m-am spalat, i-am adus la
pat ceaiul - in fine, ceaiul-de-Latesti al meu. L-a
mirosit, s-a strambat:
"N-obijnuiesc' d-asta, da izma broasti', da
miroase-a boala - io servesc numa' dan ala, veritabilu,
de la plic !"
Inca o data ma inselasem: crezusem
ca adevarata e cea de asta-noapte, inauntra
- una din doua : ori visasem ca o, in reali-tate n-o,
deloc, imi zisesem ca fiinta asta-i ca cea din poveste:
ziua scroafa, noaptea zana - in care caz, ce
fac: astept noaptea urmatoare? Numai noaptea?, dar mai exista
si zi pe lumea asta, iar eu, eminamente diurn, sa ma
nocturnizez dupa ea?; sa-mi potrivesc pendula dupa
'zda Vetei?
Am incercat, inainte de plecarea spre Militie, sa
fiu bine-crescut:
"Ma duc la condica - pe curand!"
M-am aplecat asupra ei, s-o sarut pe frunte - abia i-am sters
pielea cu buzele, ca a zvacnit intr-un fel pe care-l
cunosteam de la gimnastica (ii zice "Biciul"):
din prima bataie de… coada (de pleazna), a dat
invelitoarea la o parte…; din prima parte a celei de-a doua:
si-a dezbigat-o; din urmatoarea m-a cuprins cu picioarele-ntre
falci, dar sus de tot, in jurul gatului. Astfel aveam
- de parca printre nouri s-ar fi deschis o - o vedere a Raiului.
Nu mai avusesem pana atunci o astfel de veste-minunata.
Ai fi zis ca toata frumusetea de sus: obraz, gat,
piept, fusese trasa-n jos la-ntre picioare. Atunci am inteles:
cand o femeie are, la obrazul de sus, o frumusete urata,
cauta-i-o-n obrazul de jos; si inca: nu-mi venea
sa cred ca o curva de meserie - si inca
una din gara Fetesti - poate avea o 'izda atat de frageda,
de fragilicie, de fragiresie, fragipsunie - de boboc de trandafir;
o 'zd'-atat de feciorie.
Dupa ce am contemplat-o - adanc, pana stra-dincolo
- am plecat la condica. Am avut totusi curajul sa-i
zic:
"Daca gasesti o ocazie pentru Fetesti, n-o
pierde - la revedere!"
In timpuri normale, expediam semnarea in jumatate de
ceas - insa de data aceea aveam de gand s-o lungesc,
sa nu ma intorc pe lumina.
Asteptindu-mi randul, simteam cum incepe
a ma sacai, bazai ceva; ca nu-mi
da pace acea impresie, pe care mi-o simteam… bifurcata:
un dinte fiind ceea ce fusese Veta-pe-dinauntru - celalat,
fireste, ea pedinafarica. Certitudinea: inauntrul
ei ramasese pe dinafara mea, dupa ce iesisem
afara, chiar venisem incoace - ca un inel?, ca un bandaj?,
un manson? As fi stat de vorba cu domnii, cu doamnele
- dar puteam? Nu ma puteam uita la josul meu, sa vad
ce anume port prin lume si, daca asta mi-e portul:
ma port cu ea pe dinauntru? sau pe dinafara vestmintelor
din partea inferioara a barbatului de mine?; iar daca-i
pe dedesubt, nu care cumva se deduce din afara mea?, nu cumva se stie
ca sant cam oarecum prea din cale-afara de umflat
pe-acolo pe unde nu se cade sa ti se vada umflatula?
N-am putut decat sa scot camasa din pantaloni,
ca sa ma apar cu poalele; apoi mi-am retras mult
bazinul. Stateam nemiscat; ma prefaceam atent
la ce se spune in jur, dar nu faceam vreo miscare -
de teama sa nu mi se vaza miscarea.
Si, cum stateam, asteptind sa-mi vina
randul la semnat - am stiut: voi fi fiind eu si aici,
in fata Militiei, pentru condica de duminica,
dar in realitatea cea supraadevarata sant in
casa mea, in odaia mea, in patul meu drag si scump; 'notind
in ea ca-n apa…; in Veta mea, pan-la brau
si pan-la gat si pan-la sprincene: ii
simteam odoarea dulce-iute, o gustam cu varful limbii, o auzeam
palpaindu-mi-se-n varful degetului mijlocic, o stiam
inconjurindu-ma ca un fular bun, gatul; ca o
pereche de brate, mijlocul; ca un covrig nuiaua, ca o gura
dejurimprejura. Asa, din picioare - umblam cu ea-n'
- stind acolo, in vazul deoimii latesnice.
Si n-am mai rabdat: am lasat si condica
si Militie si securist in ea - inca
nu ajunsesem la portita, am strigat din goana bici- cletei,
gatuit:
"Esti acas'?"
Mi s-a parut ca o aud raspunzind, usa
era deschisa, fereastra la fel. Am patruns in curte
calare, am sarit de pe bicicleta, am lasat-o
sa-si continuie drumul, am strabatut prima odaie,
apoi in cea mare, m-am rasucit spre pat:
Ma astepta. Pe mine. Coapsele larg deschise, inaltate,
amandoua mainile desfoind; desfaceau, crapau
de ziua. Am patruns cu capul inainte. M-a primit cu
paine si sare. M-a tot primit ziua aceea de duminica
si luni si marti si miercuri si nu mai stiam
pe ce calendar sant.
Intr-o zi a disparut - eu n-as fi fost in stare
sa mi-o dispar. Mi-a fost rau: ma temeam ca,
pe oriunde m-as fi dus, lumea ar fi putut vedea cum umblu cu ea-n,
prin lume; cum ma port cu Vetanpula; orice-as fi facut
nu ma puteam scoate din ea, inel lipit, facut una cu carnea-mi.
Dusul. Patul. Patul meu si dusul meu si.
(romanul poate fi citit integral pe site-ul scriitorului
- http://paulgoma.free.fr)
|
